Daily Archives: 14 decembrie 2009

Ruptura ca mijloc de a Il atinge pe Creator

Intrebare: De ce trebuie o persoana sa treaca prin atatea rupturi? Avem pacatul lui Adam HaRishon, intoxicarea lui Noe, cearta dintre Cain si Abel, distrugerea Templului si altele. De ce nu putem, pur si simplu, sa trecem prin ruptura o data, iar apoi sa pornim sa corectam totul?

Raspunsul meu: Ruptura este necesara, pentru ca dorinta noastra de a primi sa devina constienta de sine, sa simta ca se afla la capatul cu primirea si ca cineva ii da, ca cineva vrea sa ii dea si asteapta in schimb o reactie speciala. Toate astea sunt facute pentru ca creatia sa invete nu numai sa primeasca, dar si sa devina similara cu Daruitorul. Creatia trebuie sa inteleaga ca primirea si daruirea sunt doar un mijloc de conexiune intre Creator si creatie. Este un mijloc de a aduce creatia la daruire, la asemanare cu Creatorul – de a o ajuta sa se inalte la nivelul Lui.

Atunci cand dorinta egoista incepe sa inteleaga si sa simta toate astea, ea devine „umana”. Primirea si daruirea sunt doar actiuni auxiliare, care ajuta la inaltarea unei persoane la nivelul Creatorului. Toate rupturile se fac pentru a ne dezvolta si a ne aduce la acest nivel. Toate starile, sentimentele si realizarile prin care trecem sunt necesare; fara ele, am fi incapabili sa atingem Corectarea Finala.

Nu putem sa ajungem acolo dintr-un salt, pentru ca intelepciunea vine cu experienta. Trebuie sa trecem prin multe stari si sa le comparam; trebuie sa experimentam multe conflicte si lupte interioare, ca sa le intelegem. Sarcina noastra nu este sa cercetam dorinta de a primi placere, care este in noi, ci mai degraba, prin reactiile ei, noi studiem Lumina, pe Creator. Noi nu simtim Lumina in sine; nu suntem in stare sa o percepem si sa o intelegem. Insa trecand prin diferite straturi ale dorintei de a primi placere, starile rupte sau necorectate, fiind goliti de Lumina si umpluti de ea, studiem ce se intampla in afara dorintei noastre egoiste.

Noi nu stim ce se intampla cu adevarat „in afara”. Noi simtim doar schimbarile care se intampla inauntrul nostru si le comparam. Asa studiem a treia componenta – Lumina. Chiar daca nu stim nimic despre Lumina si nu putem sa o simtim, tot suntem capabili sa o realizam prin actiunile ei. Dar lucrul acesta nu se poate face dintr-o data.

Cu cat dorinta devine mai complexa, cu atat ea contine mai multe contradictii si mai multe „nuante” si cu atat este mai mare capacitatea de a recunoaste Lumina si Creatorul. Ca urmare, nu trebuie sa ne gandim ca cineva ne pune obstacole pe cale in mod deliberat. Natura dorintei noastre egoiste, care este opusa Luminii, necesita efectuarea acestor multe actiuni, pentru a intelege ce este Lumina care este atat de indepartata de ea.

Spiritualitatea e descoperita ca o constatare uimitoare

Intrebare: Kabbalah spune ca oamenii nu ar trebui sa practice misticismul, ci ar trebui sa trateze tot ce are loc, dintr-un punct de vedere realist. Pe de alta parte, metoda Kabbalah este bazata pe „miracole” de Sus – lucruri care sunt irationale si de neinteles, dupa cum ai explicat. Cum se potrivesc aceste lucruri impreuna?

Raspunsul meu: Noi suntem situati intr-o parte a naturii – in partea materiala, care este separata de cealalta parte a naturii – partea spirituala. E nevoie de eforturi pentru a ne uni cu partea spirituala, dar daca le facem, atunci vom face o „descoperire” a unitatii care este acolo.

Asta seamana cu un miracol, pentru ca noi nu vedem conexiunea intre eforturile noastre si revelatia spirituala. Daca am sti ce este aceasta conexiune, am intelege clar cate eforturi trebuie sa depunem, pentru a obtine ceea ce vrem. Insa aceasta conexiune pare sa nu existe, pentru ca noi existam inlauntrul calitatii primirii, inlauntrul egoismului si nu simtim calitatea daruirii in aceasta stare.

Noi nu facem actiuni de daruire si nu avem un contact evident cu Lumea Spirituala. Cu toate astea, exista un sistem pe care il activam cu actiunile noastre egoiste, pe care le facem pentru a atinge lumea spirituala; acest sistem atrage asupra noastra Lumina care Reformeaza, Or Makif. Este un sistem de conexiune intre noi – egoism – si lumea spirituala – daruire – si este descris prin versetul, „Am trudit si am gasit”.

Suntem deconectati de spiritualitate si nu aspiram deloc la ea. Noi ne imaginam spiritualitatea sub forma unui profit sau a unei constatari, mai degraba decat ca pe calitatea daruirii. Insa chiar si genul acesta de stimulent este capabil sa atraga treptat asupra noastra Lumina care Reformeaza. Ca urmare, incepem sa avem o dorinta mai mare pentru calitatea spirituala a daruirii.

Zoharul vorbeste sentimentelor noastre

Intrebare: Mi se pare greu sa ma concentrez la lectiile de Zohar si de aceea incerc sa ma gandesc la conexiunea dintre toti cei care studiaza. Este bine ce fac, sau ar trebui sa fac un efort mental mai mare si sa inteleg ce se spune?

Raspunsul meu: Eforturile trebuie facute in sentimentele tale, nu in minte. Trebuie sa simti tot ce descrie Zoharul, mai degraba decat sa intelegi. Cartea Zohar vorbeste sentimentelor tale, nu mintii tale. Cand citesc cate un cuvant, cum ar fi „Struguri, un copac, rai, iad”, ar trebui sa incerc sa il gasesc inlauntrul meu. La urma urmei, eu sunt format complet din dorinte, iar dorinta este senzatie, nu ratiune.

Daca imi folosesc mintea pentru a transpune toate astea in concepte, cum ar fi notiuni de Lumina, vas (Kli) si combinatiile dintre ele, atunci nu voi trece niciodata dincolo de imaginea mecanica, de grafic – si nu voi putea sa ma apropii de simtire. Imaginea trebuie pusa laolalta treptat, inlauntrul meu, sub forma de sentimente. Ea este formata din senzatii. Trebuie sa acumulez senzatiile launtrice si impresiile launtrice care, treptat, se vor reuni din propriul lor acord, formand senzatia Lumii Superioare.

Este la fel cu modul in care ne dezvoltam noi, in lumea noastra: mintea vine dupa senzatie. Mai intai, copilul simte daca ceva e bun sau rau, iar ulterior, el intelege de ce anume ar trebui sa se apropie sau sa se indeparteze. Mai tarziu, el dobandeste o minte mai vasta.

Ca urmare, cand citim Cartea Zohar, trebuie sa incercam intotdeauna sa ne identificam senzatiile si sa discernem cum simtim dorinta noastra de a primi placere. Mai tarziu, va aparea in noi o minte, care va incepe sa le conecteze intr-o imagine unificata.

Pentru incepatori e mai usor sa perceapa aceste procese schematic, dar chiar si asa, ar trebui sa incercam sa transferam textul Zohar-ului in senzatii de daruire si primire.

Un microscop spiritual

Lumea spirituala este o lume de forte care actioneaza conform unor legi pe care le intelegem partial, desi unele aspecte raman necunoscute – la fel ca stiintele general acceptate, care exploreaza natura acestei lumi. Noi intelegem parti din lumea spirituala, iar alte parti raman ascunse.

Trebuie sa adoptam o abordare strict stiintifica si sobra fata de cercetarea spirituala, asa cum facem atunci cand studiem natura fizica. Ceea ce astazi e ascuns, maine se va dezvalui. Stiinta Kabbalah ne ofera instrumentele de cercetare (Kelim), care se pot asemui unui microscop din noi, pe care il putem folosi pentru a vedea fortele spirituale, fortele daruirii.

Insa trebuie sa detinem puterea daruirii, pentru a putea sa masuram aceste forte, sa le vedem si sa le discernem. O fiinta omeneasca interpreteaza toata cunoasterea si toate experientele pe care le primeste prin sine.

Dupa ce imi dezvolt puterile daruirii, le acordez, asa cum as acorda un microscop sensibil, pe care il folosesc ca sa patrund in profunzimea materiei (dorintei), unde observ diverse fenomene (a da si a primi), in conformitate cu sensibilitatea vasului perceptiei mele (Kli).

In orice stiinta, noi slujim intotdeauna drept instrument, pentru ca noi suntem cei care, in cele din urma, primim cunoasterea, iar intr-o anumita masura, o facem subiectiv. Atunci cand studiem stiinta Kabbalah, o facem constient, iar noi devenim un instrument de cercetare. Insa cercetarea insasi trebuie sa fie pur stiintifica. Cercetarea noastra devine obiectiva, pentru ca este in natura noastra sa ne straduim sa ajungem la obiectivitate.

In multe randuri, kabalistii au spus, „Te voi cunoaste dupa actiunile Tale”, „Cunoaste-ti Creatorul si slujeste-L”, „Caci toti, de la cel mai mare la cel mai mic, Ma vor cunoaste”.

Exista numai doua forte (proprietati) in tot universul: Lumina (proprietatea daruirii) si dorinta de a fi multumit (proprietatea primirii) pe care a creat-o aceasta. Orice altceva decurge din aceste proprietati.

Acelasi lucru este valabil si in matematica: avem un zero, si avem o valoare care e alta decat zero. Orice altceva decurge din aceste valori si este pur si simplu o chestiune de calcul. Fizica este si ea la fel: exista doua forte, care sunt diferite una de alta.

Acelasi lucru este valabil si in cazul Luminii Superioare. In momentul in care apare un punct care este putin mai intunecat decat Lumina, avem doua proprietati diferite. Acesta este momentul in care incepe progresul si in care apare stiinta Kabbalah.

Ca si in cazul oricarei alte stiinte, Kabbalah studiaza discrepantele dintre doua forte (fenomene). Acest lucru devine posibil prin intensificarea diferentelor dintre ele, cu ajutorul unui microscop (analiza), sau prin gasirea unor puncte de conexiune (sinteza).

Stiinta se bazeaza pe gasirea interactiunilor dintre doua forte – Creatorul (daruirea) si creatia (primirea) la toate nivelurile manifestarii lor in interiorul dorintei (materiei). Este imposibil sa identificam si sa studiem o forta fara cealalta. Cu ajutorul analizei si sintezei, studiem interactiunea lor si apoi ajungem la anumite concluzii. „Nu exista Creator fara creatie si nu exista creatie fara Creator”.

Contemplarea unei singure forte este gresita si nu va duce la concluzii stiintifice, ci mai degraba, va genera deliberari despre o forma abstracta. Atunci cand spun, „Proprietatea daruirii”, ce vreau sa spun? Ce este asta? Cui ii da ea? Pe cine influenteaza? Unde apar semnele ei? Cum stiu ca e daruire? Raspunsul este: intelegand opusul.

Putem sa ne dam seama de diferenta numai comparand contrariile – studiind pe cineva care primeste. Nu putem sa spunem, pur si simplu, ca ceva este pozitiv, pentru ca este pozitiv in raport cu ce? Unde este negativul?

Cu alte cuvinte, nu poti sa discerni ceva ca atare – poti sa discerni ceva numai in relatie cu altceva. Fundamentul oricarei stiinte se afla in comparatii. Nu exista nimic altceva in univers, in afara de doua forte.

Aceasta abordare este respectata cu strictete in stiinta Kabbalah. Daca te indepartezi de materie si de forma care defineste materia, ea devine misticism.

Razboiul Maccabian dinauntrul nostru

Razboiul Maccabian si sarbatoarea Hanuka nu au fost intamplari accidentale in istorie. Este o poveste despre cum isi construieste o persoana sufletul si cum aprinde Lumina inlauntrul sau – lucru simbolizat de ulciorul sacru de ulei pe care il gasim inlauntrul nostru, in mijlocul sparturii. Exista o parte inlauntrul nostru pe care putem sa o aprindem, daca o gasim!

Atunci cand ea se aprinde, ne vom corecta egoismul intr-o masura specifica. Astfel, vom primi o ocazie de a pregati uleiul cel sacru, ceea ce inseamna ca vom fi capabili sa corectam noi singuri pe Malchut.

Uleiul sacru, sfant este dorinta de a darui si de a iubi fara nicio recompensa pentru sine. Uleiul este dorinta. Uleiul obisnuit este reprezentat de dorintele egoiste, pe cand uleiul sacru reprezinta dorintele cu intentia de a darui. Scanteia pe care o primim pentru a ne incepe lucrarea interioara e ca o candeluta, pe care fiecare persoana trebuie sa o caute in sine. Atunci cand reusim sa aprindem aceasta scanteie, vom incepe sa ne corectam dorinta egoista principala – sa pregatim uleiul pentru lampa.

Hanuka vine de la cuvintele Hanu Ko – S-au oprit aici. E doar o oprire scurta la jumatatea caii, intre starile interioare numite Iom Kipur si Rosh HaShana, de la inceputul caii, si Purim – Corectarea Finala.

In zilele de Hanuka, noi corectam doar Kelim-Vasele care daruiesc, aprinzand o lumanare deasupra dorintei noastre de a ne bucura. Insa atunci cand ajungem la sarbatoarea Purim, folosim dorinta insasi. Ca urmare, simbolul sarbatorii Purim nu este o lumanare ce arde deasupra uleiului (dorintei), ci vinul, Lumina care umple dorinta.

Pentru a aprinde o lumanare, trebuie sa unim Malchut cu Bina, dorintele primirii si dorintele daruirii, pentru a o aprinde in Bina. Aceasta este semnificatia sarbatorii Hanuka, in care inaltam pe Malchut la Bina si astfel, Malchut devine o parte din Bina, adaugand la ea forta dorintei sale.

Atunci, Lumina se aprinde in Bina, in fitilul care se inalta din ulei. Fitilul este Zeir Anpin, care se numeste linia de mijloc, care leaga uleiul, Malchut, de Lumina, Bina.

Toate acestea se intampla deasupra dorintei noastre. Este o corectare in care realizam calitatea daruirii, primind-o deasupra calitatilor noastre egoiste. Realizam starea numita Tshuva mi Ira – daruirea de dragul daruirii.

Un intermediar intre Creator si fiinta creata

Daca cel inferior nu poate sa primeasca nimic, atunci Cel Superior se restrictioneaza. Parsa este un loc foarte special, in care apare restrictia Celui Superior. Provoaca o mare diferenta intre ceea ce se afla deasupra Parsa – Lumea Atzilut, unde poate fi diseminata Lumina, unde domina Bina – daruirea, si ceea ce se afla sub Parsa – Lumile Beria, Yetzira si Assiya, unde domina Malchut, dorinta de a primi.

Astfel, o structura unificata este separata in doua parti, care sunt opuse una celeilalte. Cea superioara este guvernata de Creator, iar cea inferioara este guvernata de fiinta creata. Acesta este primul pas catre crearea unei conexiuni intre fiinta creata si Creator.

Pana sa apara asta, fiinta creata facea numai ceea ce ii ordona Lumina sa faca. Lumina ma anula, iar eu eram in stare sa dau numai pentru ca ea domnea asupra mea. Insa acum exista doua imparatii in mine, iar ele sunt complet opuse una celeilalte. Ele sunt imparatia Luminii si imparatia mea, unde eu sunt cel care domneste.

Lumina m-a parasit, iar eu am efectuat o restrictie asupra dorintei mele. Insa atunci, in acest loc gol al restrictiei, apar dorinte noi: dorinte egoiste, Klipa. Iar atunci, suntem separati – ca doua lumi opuse! Deasupra de Parsa, in Lumea Atzilut (unde “Etzlo” inseamna “El are”) este corectare completa, Lumina infinita. Iar dedesubt de Parsa, totul este opus: sfaramare, rau, orice ofensa care poate fi imaginata.

Ca urmare, El si cu mine devenim clar opusi unul celuilalt si incepem sa ne uram unul pe altul. Devenim distanti, desi suntem separati doar de o diviziune foarte ingusta, de treimea din mijloc a lui Tiferet, Klipat Noga, unde este concentrat tot liberul meu arbitru.

De o parte este Creatorul, sanctitatea superioara, iar de cealalta parte, dedesubt, sub Parsa, se afla fiinta creata, corupta, ego-ul si necuratia – iar eu sunt un intermediar intre ele, sunt in mijloc. In toata existenta mea, „eu-l” meu se afla in aceasta fasie ingusta.

Mi s-a dat o ocazie sa ma fixez intr-un coridor ingust, intre aceste doua armate imense: forta primirii si forta daruirii, pentru a deveni un intermediar intre ele si a le aduce la un compromis, apoi la conexiune si la iubire. Unindu-le intr-una, ma construiesc pe mine ca fiind format din ele doua.

Gandurile sunt un mijloc de a ne satisface dorintele

Creatorul a creat dorinta de a primi placere – si nimic altceva n-a fost creat, in afara de aceasta dorinta. O dorinta mai mare de placere domina asupra unei dorinte mai mici. Gandul, sau mintea, ne ajuta sa ajungem de la o dorinta la alta, de la o stare la alta, de la un anumit tip de dorinta la un alt tip.

Dorintele sunt materia naturii. Intre timp, gandul este mijlocul, instrumentul care ne ajuta sa folosim dorintele, sa ne deplasam in interiorul campului de forte al acestor dorinte – de la o forta a dorintei mai mare la una mai mica, sau invers, ca si cum ne-am apropia sau ne-am indeparta de un magnet. Gandul este forta de deplasare intre dorinte. El imi da posibilitatea sa imi schimb amplasamentul intre diferite dorinte, deplasandu-ma intre ele. Insa indiferent in ce dorinta ma aflu, ea tot ma domina.

Ca urmare, trebuie sa folosesc puterea gandului, ca sa ma ajute sa inteleg si sa ma conving ca dorinta mea, starea mea si circumstantele in care ma aflu sunt rele. Exista circumstante mai bune, dar pentru a ajunge acolo, trebuie sa imi schimb dorinta, cu ajutorul gandurilor. Trebuie sa ma transfer de pe o unda a campului de forte al acestor dorinte (intensitatea campului) pe o alta unda (intensitate), ca o sarcina intr-un camp magnetic.

In stiinta Kabbalah, analiza pe care gandul o face dorintei in care ma aflu se numeste o realizare a raului. Dezvoltarea gandului in mine apare sub influenta mediului sau sub influenta Luminii Superioare. In acest fel, putem sa ‚curgem’ prin campul dorintelor, deplasandu-ne intre ele, de la o dorinta inferioara la una superioara. Gandul (realizarea raului) ne ajuta sa mergem de la o stare, sau dorinta, la alta.

Astfel, mintea si sentimentele lucreaza in noi, in mod interschimbabil. Cu toate acestea, intotdeauna ne deplasam conform unei scheme: dorinta – gand – dorinta.

Dorinta Creatorului este ca noi sa ne alaturam si sa ne unim cu El

Cel mai bun mijloc de avansare spirituala este prin diseminarea cunoasterii kabaliste. La urma urmei, acesta este modul in care, fara indoiala, realizam dorinta Creatorului.

Creatorul vrea ca toate creatiile sale sa se uneasca, ca unul, pentru a veni in adeziune cu El. O dorinta comuna, care a fost impartita, sparta, imprastiata si sfaramata in miliarde de parti trebuie sa se impreuneze dincolo de aceasta separare, sa devina inca o data intreaga si sa se uneasca cu Creatorul. Acesta este obiectivul creatiei si dorinta Creatorului.

Daca actiunile noastre sunt indreptate in directia conexiunii si daca diseminam stiinta Kabbalei ca singur mijloc care duce la acest obiectiv, atunci atragem Lumina Inconjuratoare asupra noastra. Aceasta Lumina, pe care o primim atunci cand ne indreptam catre conexiune, este de cateva ori mai puternica decat cea pe care am fi putut sa o primim de unii singuri.

Avand cunostinta de aceasta oportunitate minunata, chemam oamenii sa disemineze. Daca fiecare persoana participa la aceasta actiune, forta Luminii pe care o atragem va fi multiplicata de mai multe ori si ne va fi de folos noua, tuturor.

Trebuie sa fim mai mult decat niste participanti pasivi la dezvoltarea noastra

Intrebare: Cum poate o persoana sa ceara daruirea, daca nu stie ce este aceasta?

Raspunsul meu: Cresterea spirituala este la fel ca dezvoltarea unui copil, pentru care nu este destul sa fie doar un participant pasiv la proces. Aceasta este dezvoltarea naturala, iar copilul isi dezvaluie lumea intr-un mod natural. Trebuie sa o guste, sa o tina in mana, sa o recunoasca, sa o asambleze si sa sparga totul. El nu stie ce face, caci este manipulat de natura. Ulterior, dupa ce a experimentat totul, copilul incepe sa se gandeasca si sa construiasca legaturi intre lucruri, incepe sa inteleaga si sa ceara.

Asta seamana foarte mult cu modul in care actionam noi, in privinta dezvoltarii noastre spirituale. Indiferent cat de destepti credem ca suntem si indiferent cate subiecte serioase discutam, nu asta ne dezvolta. La fel ca si in cazul copiilor, aducem forta dezvoltarii asupra noastra – aceasta fiind aceeasi forta care dezvolta un copil.

Ca urmare, persoana trebuie sa ajunga la cererea de daruire in mod independent. Nu exista un buton pe care sa poti sa il apesi si sa „te rogi” imediat sa fii lasat in lumea Superioara. Daca in tine arde o cerere, o aspiratie, o exprimi in mod involuntar in interiorul tau. O „rugaciune” inseamna o lucrare in inima si este cea mai launtrica dorinta a inimii, cea despre care poate nici nu banuiesti ca exista.

La urma urmei, e oare posibil sa poti sa te obligi sa te rogi? Nu poti sa obligi inima. Ca urmare, avem nevoie de aceasta forta care dezvolta in lumile materiala si spirituala si care ne schimba mereu dorintele. Lumina a creat aceste dorinte, si tot Ea le dezvaluie si le transforma prin influenta Ei. Ca urmare, obiectivul nostru este sa atragem Lumina asupra noastra, cu ajutorul cartilor si al studiilor noastre.

Sta in puterea noastra sa evocam un raspuns, sa ne intoarcem catre sursa Luminii, pentru ca ea sa ne aduca o dezvoltare mai rapida. Acesta e singurul mijloc.
Natura ne dezvolta conform unui program desemnat, in cadre temporale planificate; dar incepand de la o anumita etapa in istoria omenirii, a devenit posibila accelerarea procesului.

In prezent, putem sa activam forta corectarii, pentru ca ea sa ne influenteze inca si mai intens. Stiinta Kabbalah, de fapt, este acel „instrument”, acel vehicul care ne permite sa obtinem o perioada de dezvoltare mai scurta.

Ideea nu este sa intelegem mai mult. E suficient sa „dam din maini si din picioare”, ca un copil nelinistit, in limitele metodei kabbaliste si in lectii si diseminare. Intensificam Lumina, incercand sa aspiram catre Ea, mai degraba decat fiind foarte profesionali si grijulii.

Intrebarile, raspunsurile, lectiile si discutiile – toate acestea sunt aici ca sa se joace cu noi. Un copil e la fel, in aceasta privinta. Atunci cand te joci cu el, in el se trezeste ceva, ceva il dezvolta. Asta se numeste „Lumina care se intoarce la Sursa”.

E irelevant daca o persoana e desteapta, flegmatica sau sensibila. In cele din urma, persoana care se poarta intr-un mod mai activ si se implica mai mult va avansa mai rapid.