Monthly Archives: ianuarie 2010

Intentia Corecta in citirea Cartii Zohar

Inainte de a citi Cartea Zohar, trebuie sa ne stabilim un obiectiv. Toate ciclurile vietii anterioare, pe care le-am trecut ne-au dezvoltat in plan material, unde ne-a fost inchis interiorul nostru. Noi am aspirat sa crestem doar vointa noastra interna de a ne bucura, incercand sa o implinim cat mai mult posibil. Am experimentat  legatura cu alte persoane numai in scopul de a ii folosi pentru auto-satisfacere.

Acest proces de dezvoltare, in cele din urma ne-a adus la un punct in care am epuizat toate posibilitatile de a fi impliniti. Aceasta a cauzat un sentiment de dezamagire in incercarile noastre de a simti placere sau perfectiune, in acest mod. Stim ca nu putem ajunge la o viata perfecta si vesnica, chiar daca in intreaga dezvoltare a dorintei noastre am sperat la acest lucru. Am ajuns la concluzia ca nu exista nimic ce am putem face, pentru aceasta aspiratie catre neincetatele noastre satisfactii proprii.

Dar, brusc, impreuna cu dezamagirea din aceasta viata, ni se dezvaluie punctul din inima – dorinta de a gasi raspunsul la intrebarea cum este este posibil de a atinge aceasta senzatie a vietii perfecte si vesnice. Aceasta dorinta ne impinge la schimbare interioara, departe de locul unde am incercat mereu sa gasim implinirea si perfectiunea in viata.

Schimbare inseamna schimbarea atitudinii tale fata de alte persoane, desi asta vei intelege mult mai tarziu. Intotdeauna ai aspirat la folosirea aproapelui, in scopul de a te implini pe tine, dar acum trebuie sa inţelegi ca nu exista alta oportunitate, in afara de schimbarea atitudinii tale fata de aproapele tau – de la primire la daruire.

Daruind aproapelui tau, achizitionezi o noua dorinta – dorinta celorlalti, care sunt de fapt in tine. Vei descoperi ca dorintele lor sunt de fapt, ale tale, sunt dorintele sufletului tau. Daca castigi dreptul conexiunii cu ei, atunci toate aceste dorinte vor deveni ale tale. Acestea vor fi Vasul-Kli-ul tau de perceptie.

Dar, aceasta este cu adevarat posibil? Intr-adevar, niciodata nu ar fi posibil daca incercam sa realizam asta pe cont propriu. Totusi, aceasta este ceea ce avem de realizat, in scopul de a dobandi sensul perceperii Lumii Spirituale.

Spatiul Spiritual se afla dincolo de corpul tau. Aceasta este atitudinea ta fata de ceea ce este “in afara ta”. Acum, pare inexistent, ireal si de neatins. Respingi aceste dorinte, care sunt “in afara ta”. Nu iti poti imagina ca-ti apartin si, prin urmare, nu-ti poti imagina ce anume este Lumea Spirituala. Chiar nu poti ghici ca, atunci cand atingi aceste dorinte, in cadrul acestora, vei revela implinirea numita “Creatorul”. Intre timp, cu toate acestea, ele par inexistente sau goale pentru tine.

Aceasta orbire te tine departe de sentimentul ca Lumea Spirituala este formata din aceste dorinte “straine” care sunt in afara ta. Acum percepi atitudinea ta de primire a lor, ca “iad”. Daca atitudinea ta se transforma in daruire, atunci vei simti ca esti in “rai”, pentru ca vei simti ca totul te implineste si vei avea dorinta ca toate acestea sa se realizeze, de asemenea. Cu alte cuvinte, tu creezi iadul sau raiul tau,  “in afara” ta.

Prin urmare, la inceputul dezvoltarii tale spirituale, Creatorul te aduce la un grup de Kabbalah. Cu toate acestea, nu-l vezi ca fiind mare sau spiritual. Este scris: “Fiecare persoana ii judeca pe ceilalti, in masura defectelor sale”. Baal HaSulam explica in articolul “Ascunderea Creatorului si Revelatia”, ca atitudinea ta fata de ceilalti stabileste ceea ce vei gasi in ei: goliciune sau implinire, aceasta lume sau Lumea Spirituala si chiar si Lumea Infinitului.

Prin urmare, va trebui sa te convingi tu insuti, ca spiritualitatea se afla in atitudinea ta fata de tot ceea ce e in afara ta, care este dincolo de limitele dorintelor tale corporale. Este scris: “Shechina locuieste in afara omului” (dincolo de pielea omului sau de suprafata sa – referire la dorinta lui animata privind nivelul de Aviut Dalet – Pielea unui animal).

O persoana realizeaza aceasta schimbare interioara, folosind ajutorul din afara – de la grup, care-i va da adevarata senzatie a intelegerii si increderii. Grupul il va convinge de asta, pentru ca mediul este capabil de a convinge de orice. Aceasta este sarcina noastra principala. Acesta este motivul pentru care se tin adunarile prietenilor, intalnirile, congresele si tot felul de evenimente; pentru a permite oricarei persoane de a fi influentat de mediul corect, care va convinge ca spiritualitatea este atinsa tocmai prin schimbarea atitudinii noastre fata de ceilalti.

Intregul studiu al Stiintei Kabalah este destinat sa ne ajute sa intelegem acest lucru, sa fim convinsi de el, si sa dezvaluim atitudinea corecta de daruire, chiar si iubirea pentru aproapele nostru. Prin aceasta atitudine, vom descoperi, de asemenea, sinele nostru adevarat – sulfetul nostru, sau mai exact, sufletul nostru comun, Malchut al Infinitului. Vom dezvalui Shechina si Creatorul, guvernand asupra noastra a tuturor, impreuna, dupa cum este scris: “El si Numele Lui sunt Unul”.

Aceasta este intentia pe care ar trebui sa o avem atunci cand citim Cartea Zohar.

Devenind un Vas de Lumina

Intrebare: Care este legatura dintre noi – locul unde ni se spune sa cautam toate calitatile despre care citim in Cartea Zohar! Ce este aceasta conexiune?

Raspunsul meu: Este o conexiune intre toate partile componente ale universului, inclusiv inert, vegetativ, animat si nivelul uman corporal si spiritual, si intre tot. Conectarea trebuie sa fie comuna, integrala si completa in fiecare mod. Toate partile trebuie sa fie conectate in totalitate, 100%. Acest lucru va fi numit Malchut din Lumea Infinitului – Vasul de Lumina.

Este un Vas corporal si spiritual, in care tot ceea ce exista se conecteaza impreuna, fara nicio diferenta. Toate dorintele, toate fenomenele, orice pot gandi, eventual, despre, imagine, simtire si intelegere, trebuie sa fie toate imbinate impreuna intr-o armonie unica, care se completeaza reciproc.

Acum, toate acestea par a fi imperfecte, divizate, distantate, opuse si deosebite una de alta, in tot felul de modalitati, pentru ca noi se le privim dintr-o perspectiva gresita. Acesta este motivul pentru care vedem o imagine corupta.

Chiar si in lumea fizica, in fizica cuantica descoperim ca, atunci cand observam un fenomen, apare o influenta a acestei observari. Aceasta constatare este adevarata, nu o imaginatie a fizicienilor. Ei au dezvaluit o lege obiectiva. Dar ei au descoperit doar o parte a legii – faptul ca totul depinde, este atins de conexiune. Dar a doua jumatate a legii prevede ca simtim totul in interiorul nostru, mai degraba decat in afara, asa cum ni se pare.

Eu sunt observatorul si totul se intampla in mine. Aceasta schimba ceea ce se intampla cu viziunea mea exterioara si atitudinea mea: pentru ca totul se intampla in interiorul meu, in calitatile mele in schimbare. Cand privesc lumea, o judec in conformitate cu defectele mele, pentru ca observ lumea prin intermediul lor. Eu influentez rezultatele prin schimbarea mea.

Intreaga lume este imparatia Creatorului, dar aceasta depinde in totalitate de modul in care ma uit la ea. Daca privesc lucrurile in mod pozitiv, atunci totul este bun, iar daca ma uit la ele negativ, atunci totul este rau. Astfel, singurul lucru pe care-l am de corectat este punctul meu de vedere.

„Am muncit si am gasit” – un ghid pentru Zohar

Intrebare: Cand citesc Cartea Zohar, de ce este atat de dificil sa urmez sfatul tau, si de ce imi pare ca nu pot gasi aceste calitati in interiorul nostru?

Raspunsul meu: Exista doar un singur sfat: Mergi mai departe. Este scris: “Am muncit si  am gasit” si “Cineva este recompensat in masura suferintei sale”.

Este ca si cresterea copilului, cu trecerea anilor. Anii sunt alcatuiti din mai multe luni, lunile-  in saptamani, iar saptamanile in zile, zilele – in ore, orele – in minute, minutele in clipe, momente, si in acest fel, moment dupa moment, copilul creste mai mult si mai mult.

Cresterea are nevoie de timp. Cu toate acestea, in dezvoltarea spirituala, timpul consta in numarul de acţiuni efectuate de catre o fiinta umana. In lumea noastra muncim douazeci de ani, nu pentru a schimba natura noastra interioara, ci pur si simplu, pentru a ne adapta la realitatea corporala, care,  comparata cu realitatea spirituala, nu are nici o forma reala. Suntem de acord cu maturarea noastra lenta, in lumea materiala, acceptand-o ca “realitate”.

Cu toate acestea, in Lumea Spirituala ni se pare ca putem intra fara nici un efort: deschideti-o pentru  mine, si eu voi intra. Desigur, noi spunem asta doar pentru ca nu intelegem ca intrarea are loc in masura in care suntem similari cu Lumea Spirituala.

Exista legea Echivalentei Calitatilor, asta insemnand cat de asemanatori suntem calitatii de daruire. De indata ce vom descoperi cum sa folosim corect Lumea Spirituala, ne va fi permis sa intram in ea. Cu toate acestea, inainte ca acest lucru sa se intample, trebuie sa trecem prin toate lucrarile de pregatire necesare.

Cartea Zohar este menita sa ne aduca la echivalenta cu Lumea Spirituala, in modul cel mai rapid si confortabil.

Pregatirea este momentul cel mai important

Numai Lumina poate dezvalui adevarul pentru voi, nu poti face nimic pe cont propriu. Sfatul pe care Kabalistii ni-l dau este: Incercati sa atingeti iubirea pentru aproapele vostru. Ca o recompensa pentru efortul vostru, veti simti ura fata de toata lumea!

Si o recompensa si mai mare care va e data este revelatia raului din interiorul vostru. Dupa aceea vor veni inca recompense si mai mari: Veti intelege ca sunteti in masura sa actionati pentru ca Lumina Superioara sa va corecteze. Trebuie sa trecem prin toate aceste etape si este imposibil de a face acest lucru singuri. Acesta este motivul pentru care suntem adusi la un grup kabalistic. La urma urmei, suntem capabili de a simti toate aceste lucruri numai in legatura cu altii, prin practicarea daruirii reciproce.

Aceasta etapa initiala de dezvaluire a raului este etapa cea mai importanta si dificila. Orice altceva, dupa descoperirea raului se realizeaza foarte rapid si relativ simplu.

Prin urmare, cea mai mare provocare este de a depasi primul grad. Este scris ca “o mie incep sa studieze si doar unul va veni afara, spre Lumina”. Toata lumea se impiedica pe aceasta prima gradatie; acestia cad, parasesc, fug, sunt aruncati de pe calea spirituala. Cel mai dificil moment spiritual este timpul de pregatire pentru ca acest grad specific, ne pregateste pentru restul drumului.

Chiar si acum, in timp ce suntem in aceasta lume noi nu stim ca pregatim pentru noi insine grade care vor veni mai tarziu, dupa o mie de actiuni diferite. Iar mai tarziu, cand o persoana a atins un grad spiritual ridicat, el primeste o libertate de alegere speciala, in virtutea trecerii prin faza de preparare. Aceasta presupune baza pentru toate celelalte actiuni si ne ofera posibilitatea de a face aceste actiuni in mod liber.

Este imposibil pentru noi sa avem altfel libertatea, privind gradul de primire de dragul daruirii.

Se va intampla doar atunci cand revelam “depasirea” trecutului – din perioada de pregatire – cand am avut oportunitatea de a simti separarea de Creator, si, prin urmare, liberi. Aceasta este o stare deosebit de ridicata, in care te afli complet in El, dar în ciuda acestui fapt, ai si posibilitatea de a spune: “Eu mai pot fi si independent!” Acesta este motivul pentru care, pregatirea noastra de azi este atat de importanta.

O Cerere

Dragi prieteni!

Suntem pionieri in descoperirea Cartii Zohar pentru intreaga umanitate. Noi reprezentam  perfectionarea personala prin metoda revelarii Lumii Superioare.

Inteleg cat de dificil este pentru voi. In scopul de a scurta drumul nostru si pentru a accelera revelatia, eu va cer sa-mi trimiteti sentimente, ganduri, impresii si concluzii legate de studiul si perceptia Cartii Zohar, si modul in care va afecteaza.

Sper ca vom fi capabili sa optimizam eforturile noastre si sa acceleram dezvaluirea lumii Zohar-ului.

Nu exista perfectiune in lume

Noi credem ca ruperea a avut loc in trecut. Cu toate acestea, nu a existat nici de rupere. Trebuie sa dezvaluim faptul ca noi suntem in starea de rupere.

Dorinta noastra face ca acum sa ne para totul asa. Viata noastra nu ni se pare a fi rupta; pare a fi perfecta. Dorim sa avansam, urmand aceeasi cale a vietii noastre. Noi credem ca putem continua la fel ca intotdeauna, ca vom avea succes si vom face noi dezvaluiri.

Cu toate acestea, intr-adevar, daca avansam, trebuie sa facem efortul de a descoperi ca noi nu ne aflam intr-o  stare perfecta, ci mai degraba intr-una sparta. Noi chiar nu vedem starea noastra prezenta in mod corect, la fel cum Faraonul, in Egipt se vedea pe sine ca fiind maestrul suprem si proclama: “Cine este Creatorul pentru mine, ca sa ascult de glasul Lui!?”. Dar aceasta falsa mandrie dureaza numai pana ce el descopera ca este rupt in bucati.

El vede ca natiunea lui Israel,  internalitatea lui Israel, il duce undeva. El vede ca nu mai are nicio putere asupra lui si simte cum cele zece lovituri se abat asupra-i.

Acelasi lucru este valabil si pentru noi, pana cand vom dezvalui ego-ul nostru rupt. Noi nu primim senzatia starii de ruptura initiala. De aceea, traim in prezent in ea, dar nu pare rupta pentru noi.

Pe masura ce descoperim ca este rupta, vom primi si mai mult egoism. Astfel ne este revelata, pentru ca noi sa descoperim spiritualitatea, in forma sa adevarata, mai degraba, decat in starea de rupere.

Sarcina noastra este de a revela aceasta spargere. Trebuie sa ne asiguram ca aceasta ruptura este in relatie cu perfeciunea noastra.

A Studia Kabalah este Alegerea ta

Doua intrebari privind necesitatea studiului Kabalei:

Intrebare: Poti detalia, te rog, de ce vezi studiul Kabalei ca esential si ca o conditie ca ego-ul sa aiba stralucirea sufletului comun? In opinia mea, acest lucru nu este esential. Cineva poate obtine acelasi efect, prin Tikun Olam (corectarea lumii, in orice forma ar putea fi necesara, fie practic sau spiritual), chiar daca nu studiaza Kabbalah.

Raspunsul meu: Tu nu ai incercat inca, tot ce e acolo, si ceea ce faci este alegerea ta. Continua cu variatele tale tentative, cat timp ai posibilitatea si cat timp lumea mai exista. Intre timp, suferinta te va face mai intelept si, eventual, vei alege Kabbalah.

Kabbalah te invita sa gaseasti o dovada rationala, o teorie exacta, practica, si puterea de a te corecta, in loc de a alege o tehnica, cu ochii inchisi.

Intrebare: Tu te referi la modul in care vom fi impinsi la spiritualitate si ca Natura ne va da lovituri pana cand vom accepta invatatura ta, ne mai vorbim de metodele secrete pe care le utilizezi in instruirea studentilor tai, pentru a disemina Kabbalah. Sincer asta suna ca o amenintare, si ar fi o cumplita grosolanie, suna cum ca “Natura” incalca legile sale proprii. Daca Creatorul incalca legile sale proprii, atunci de ce ar trebui sa le respecte?

Raspunsul meu: Ce vorbesti? Nu exista metode secrete. Vino la Centrul nostru si vei vedea tu insuti.

Nu exista forte magice si secrete in lume. Totul este deschis pentru tine. Trebuie doar sa le faci sa creasca.

El si Eu si noi Impreuna

Intrebare: Cum pot sa merg impreuna cu fluxul Zohar-ului, cautand acele calitati, in interiorul meu si, in acelasi timp sa gandesc la conexiunea mea cu ceilalti?

Raspunsul meu: Pana in prezent, noi nu simtim cum toate aceste procese sunt interconectate si ca toti suntem inclusi intr-o singura imagine – Creatorul si cu mine. Suntem toti conectati intr-o forma foarte mica si simpla, in masura similitudinii noastre cu El. Ceea ce noi numim “sine” este, de fapt, restul lumii – neinsufletit, vegetativ, animat si nivelul uman din mine. Si Creatorul este multitudinea de forte si motive.

Prin urmare, trebuie sa punem in practica, folosind Cartea Zohar, pentru a vedea unitatea si punctul de conectare dintre noi. “Eu” sunt unul; “Creatorul” este Unul; si impreuna “Noi” suntem uniti ca un intreg. Pana cand acest lucru nu se intampla ne vom simti instrainati, separati si confuzi, dar treptat, vom incepe sa ne schimbam. La fel cum se intampla cu un copil in crestere; numai efortul pe care-l facem ne va ajuta.

Zohar-ul ne deschide lumea

Noua ni se pare ca Zohar-ul vorbeste mereu despre acelasi lucru – cele trei linii. Dar asta numai pentru ca inclinatia rea se teme de cele trei linii. De fapt, cele trei linii exprima principiul conexiunii intre toate partile, intre toate detaliile din realitate. Insa aceasta conexiune apare in diferite forme, la miliarde de niveluri. Ca urmare, Zohar-ul ne prezinta acest lucru prin diferite descrieri, care trezesc in tine diferite forme de conexiune. Toate astea se fac pentru a le acorda la tine, a le verifica si a le organiza in tine.

In realitate, nu exista nimic, cu exceptia dorintei de a primi si a intentiei de dragul daruirii. Insa de fiecare data apare cate o noua poveste, pentru ca exista un numar infinit de uniri diferite. Pur si simplu, suntem incapabili sa simtim de fiecare data o noua dispozitie, sa experimentam un nou gust, o conexiune diferita sau o noua revelatie.

Atunci cand incepem sa simtim fiecare actiune despre care ne spune Zohar-ul, vom intelege ca acesta ne instruieste sa verificam o anumita unire, o anumita actiune, apoi o alta si asa mai departe. Cartea dezvaluie mereu noi conexiuni in noi – si astfel ne deschide lumea.

“Fie ca pe Pamant sa creasca iarba”

Zohar, Capitolul “Bo” Paragraful 66: Si Domnul a spus: “Fie ca pe Pamant sa creasca iarba”. Pamantul este Malchut. (In ebraica, Pamant este Eretz, care provine de la cuvantul Ratzon-dorinta.) Iar “plantele care fac seminte” sunt Lumina care creste din semanarea Luminii ascunse.

Cum poate sa creasca ceva dintr-o dorinta? Cresterea e posibila atunci cand e prezenta forta daruirii. Daca o dorinta ‘neinsufletita’ primeste intentia daruirii si aspira catre Lumina, atunci se transforma intr-o dorinta ‘vegetala’.

Initial, a existat doar o dorinta ‘neinsufletita’. Dar daca iei partea dorintei ‘neinsufletite’ care poate sa devina ca Lumina, ea se poate transforma intr-o ‘planta’. Cu alte cuvinte, planta e aceeasi dorinta ‘neinsufletita’, cu o Lumina in plus, care functioneaza inauntrul ei si o dezvolta.

Pentru ca o ‘planta’ sa se transforme in ‘animal’, e nevoie de inca o portie de Lumina, pentru a influenta dorinta si a o transforma la nivelul superior. Acelasi lucru e valabil si in cazul nivelului “uman”.

Totul creste dintr-o dorinta linistita (”tarana pamanteasca”), datorita influentei Luminii asupra acelui lucru. Lumina care a influentat dorinta de a primi, “Yesh Mi Ain” (existenta din absenta) a creat gradele dorintei, de sus in jos. Gradele sunt: neinsufletit, vegetativ, animat si uman.

Acelasi lucru se intampla si in cazul parcurgerii drumului de jos in sus. Lumina actioneaza si construieste o planta din dorinta neinsufletita, contribuind cu propria ei calitate. Apoi ia planta, mai adauga putin din calitatea Luminii – calitatea daruirii – si astfel creeaza un animal. Apoi ia animalul, mai adauga din calitatea daruirii si face o fiinta umana. Dar totul vine de la nivelul neinsufletit al materiei.

Se spune in Bereshit-Geneza, ca Creatorul a luat niste tarana si apa si a facut un om, ceea ce inseamna ca El a influentat materia neinsufletita prin forta Sa – forta daruirii. Apoi a luat aceeasi dorinta neinsufletita si a transformat-o intr-o planta, apoi a luat ceva de la planta, a adaugat dorinta Lui si astfel, a derivat un animal.

In orice caz, numai influenta Luminii dezvolta o dorinta si construieste nivelurile neinsufletit, vegetativ, animat si uman. Acesta este actul primar al creatiei (Bereshit).