Intrebare: Care este abordarea stiintei Kabbalah la perceptia realitatii?

Raspunsul meu: Abordarea e foarte simpla. O fiinta umana e o dorinta. Aceasta dorinta se imagineaza pe sine din interior – cine sunt eu, ce sunt eu, din ce sunt format, cum exist, precum si ce si cum simt? In plus, isi imagineaza ca exista, pasamite, in afara acestei dorinte, ca si cum ar fi o alta forma de dorinta, descrisa cumva ca fiind in afara sa.

Exista o mare distanta intre dorinta care pare sa imi apartina (in care ma imaginez pe mine) si dorinta in care percep tot ce ma inconjoara. Dorinta in care imi imaginez mediul meu exterior este deconectata de “eul” meu interior.

Aceasta dorinta exterioara pare straina fata de dorinta mea interioara; insa eu o analizez numai in masura in care dorinta interioara poate sa aiba folos de la ea, adica sa primesc placere de la ea, in dorinta mea interioara. Ca urmare, pot sa ucid aceasta dorinta exterioara; pot sa scot din ea toata viata si toata Lumina, pentru ca nu imi pasa ce se intampla cu ea. Lucrul cel mai important pentru mine este sa castig in dorinta mea interioara. Folosesc dorinta exterioara numai pentru a ii fi de folos dorintei mele interioare.

De ce percepem lumea si pe noi insine in acest fel? Baal HaSulam explica astfel: exista o singura dorinta, dar ea are doua diferente launtrice, inerente – separarea in interior si exterior. Prin aceasta sfaramare, Creatorul ne-a permis sa simtim diferenta dintre El si noi – sa simtim cat suntem de opusi unii altora si cat de indepartat este El de noi. Insa, in loc sa Il simtim pe El, noi ne imaginam lumea care ne inconjoara acum.

Si atunci, cum altfel poate El sa se insufle pe Sine, calitatea daruirii, in noi – calitatea primirii? O face dandu-ne un exemplu despre ce reprezinta aceste doua forme ale naturii, ce inseamna sa primesti si sa daruiesti.

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→

Cum sparge Creatorul Kli-ul? Acest lucru se face prin Partzuf Ishsut, care reprezinta mama, sanul matern, intreaga blandete infinita cu care Creatorul trateaza creatia. Acest Partzuf sprijina Parsa, stiind ca va face Kelim sa se sfarame. Stie ca Lumina va disparea si ca Vasele-Kelim vor cadea din daruire in primire egoista, care inseamna moarte!

Incercati sa intelegeti in ce masura aceste Sisteme Superioare iau toata suferinta si toate restrictiile asupra lor, pentru a crea sfaramarea. Sfaramarea apare pentru ca Lumina Corectarii Finale (Gmar Tikun) vine in Kelim complet deschise, care doresc sa primeasca toata Lumina de dragul daruirii; vor sa manance de pe toata masa pe care a asternut-o Gazda.

Eu sunt oaspetele Sau si sunt absolut sigur ca voi primi toate aceste feluri de mancare numai de dragul Sau. Asa ca le iau, ma umplu cu ele si ma bucur ca dau Gazdei. Mi se pare ca am atins corectarea finala, ca sunt in Lumea Infinitatii si am un ecran pentru toate.

Dar atunci, dintr-o data, incep sa dezvalui faptul ca nu am niciun ecran pe nimic. La urma urmei, am primit Lumina Hochma de sus in jos, iar ea nu poate niciodata sa intre in Kelim ale primirii, pentru ca acest lucru este imposibil. Am crezut ca se poate face asta, dar am gresit. Macar daca as fi gresit cu 10-20%. Dar am facut ceva care era complet inacceptabil.

Cum poate sa accepte un Kli de primire Lumina? Poate sa o faca numai unindu-se cu Bina. Asta se va intampla mai tarziu, in lumea corectarii.

Filed under: Evolutie, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Sfaramarea Kelim a trebuit sa se intample pentru a asigura ca dorinta de a primi si dorinta de a darui nu vor ramane separate si de neinteles una pentru cealalta, ci se vor amesteca si vor invata sa se inteleaga una pe cealalta. Sfaramarea singurei dorinte care a fost creata, sufletul, nu s-a intamplat din greseala; ea face parte dintr-un program care permite creatiei sa dobandeasca o constienta mai mare, fiind fortata sa realizeze cat de gresita este perceptia ei.

Pentru Cel Superior, asta nu e o „sfaramare”, ci o actiune sacra – o revelare, pentru cel inferior, a masurii in care este opus Creatorului. Ca urmare, ea este o actiune esentiala pentru atingerea perfectiunii si a corectarii. Noua doar ni se pare ca e vorba de o sfaramare, la fel cum ar privi un croitor pe un copil care crede ca el strica materialul, taindu-l cu foarfecile, cand, de fapt, croitorul face acest lucru pentru a crea un costum din materialul respectiv. Pentru cel inferior, asta pare coruptie, insa pentru Cel Superior, este corectare.

Imaginati-va ca, pentru a ma intelege pe mine, trebuie sa coborati la nivelul meu. Eu sunt un hot, un criminal si plin de diverse vicii, iar voi sunteti incapabili sa imi intelegeti tiparul de gandire. Ca urmare, voi trebuie sa coborati la mine si, cumva, sa va familiarizati cu viciile mele. Atunci, veti simti cum puteti sa va conectati cu mine, ca sa ma salvati din starea mea.

Nu exista alt mod de a face asta. Va trebui sa “va murdariti” si sa stabiliti cu mine o conexiune adevarata, coborand la starea mea inferioara. De aceea sta scris, “Eu, Creatorul, sunt situat cu tine in toate viciile tale”, si “Shechina este in exil”.

Numai din aceasta stare poate Creatorul sa inceapa sa ne inalte pe amandoi. Ca urmare, sfaramarea a fost necesara, iar starea noastra este starea cea mai buna cu putinta, din punctul de vedere al libertatii de alegere.

Odata ce ne inaltam la un nivel spiritual inalt si devenim mari oameni drepti, s-ar putea sa regretam ca nu suntem jos…

Filed under: Lectia zilnica - Niciun comentariu→

O persoana din lumea noastra invata la universitate timp de mai multi ani, da mai multe examene si sufera atunci cand nu intelege ceva, dar mai tarziu, cand termina studiile, primeste o diploma si pleaca de la facultate, nu-si mai aminteste: de ce a inceput ea sa studieze? Ei bine, a facut-o ca sa dobandeasca o anumita abordare fata de domeniul sau de specialitate; pentru a dobandi capacitatea de a invata lucruri noi. Cunoasterea sa anterioara nu e o baza pentru asta; ea nu face decat sa ii dea abordarea corecta, care o face mai capabila sa perceapa „Lumina care Reformeaza”.

Aceeasi capacitate e transferata in spiritualitate, de la un grad la urmatorul. Trecand de la un grad la altul, devin mai indemanatic si mai sensibil la Lumina si sunt mai capabil sa o atrag. Nu stiu ce este Lumina, dar deja stiu cum functioneaza. Pot sa o recunosc si, din interiorul dorintelor mele, pot sa inteleg cum ar trebui ea sa vina la mine si care ar trebui sa fie influenta ei. Intr-o masura, sunt pregatit pentru stari noi si necunoscute. Sunt capabil sa evoc influenta Luminii asupra mea prin propriul meu acord, iar cand vine Lumina, sunt pregatit pentru ea.

Dinauntrul calitatilor mele, eu deja recunosc si doresc influenta corecta a Luminii. Chiar si in absenta Luminii, in intuneric, in timpul tranzitiei din aceasta lume in lumea ce va veni, eu pot deja sa trezesc zorile.

Ca urmare, toata lucrarea noastra este sa cautam mereu, deoarece cautarea ne aduce alte forme de intelegere despre gradele superioare.



Filed under: Lectia zilnica, Zohar - Niciun comentariu→

Intrebare: Eu sunt un egoist care simte placere atunci cand masina vecinului explodeaza si suferinta atunci cand vecinul isi cumpara o masina noua. De unde pot sa obtin o alta formula pentru a atinge fericirea?

Raspunsul meu: Daca vrei sa suferi de nenorocul care cade peste vecinul tau si sa fii fericit atunci cand e fericit si el, ar trebui sa te casatoresti cu fiica lui – atunci, el o sa fie familia “ta”.

Intelegi acum? Ai nevoie de o conexiune cu el, astfel incat Kelim-urile sale sa devina ale tale! Daca deveniti o singura familie, atunci vei simti placere pentru toate reusitele si achizitiile lui. Trebuie doar sa iti conectezi Kelim la ale sale. Altfel, orice noua achizitie pe care o dobandeste el va deveni o uriasa pierdere pentru tine.

Faptul ca percepem Kelim ale altora ca fiind externe ne permite sa ne inaltam la un alt nivel. De aceea a avut loc sfaramarea. Daca acum imi conectez Kelim exterior la mine, voi dobandi calitatile Creatorului, pe care altfel nu as fi putut sa le dobandesc.

Creatorul m-a impartit in doua parti si mi-a dat o senzatie ca una dintre parti imi este straina. Dar cine sunt oamenii care imi sunt straini, de fapt, daca tot universul e format doar din mine si din El? Deci, o persoana “straina” este doar modul in care imi apare Creatorul. Daca imi atasez acum pe acel strain, asta va insemna ca adopt calitatile Creatorului.

El a creat in mine aceasta impartire artificiala intre “mine” si “El”, in care partea exterioara se numeste “vesminte si castele”, sau “o alta persoana”. Acum, inauntrul dorintei mele exista doua parti: eu si vecinul meu, iar eu trebuie sa lucrez ca sa imi atasez vecinul, pentru ca, astfel, voi dobandi calitatile daruirii, iubirea pentru aproapele meu.

Cand fac asta, voi incepe sa simt acelasi lucru si fata de Creator. El este in exteriorul acestei sfere, dar eu am un mijloc prin care pot sa mi-L imaginez si sa Il simt – pot sa trec de la iubirea pentru aproape la iubirea pentru Creator, si astfel, sa dobandesc o conexiune cu El. Ocazia pe care o avem, de a percepe realitatea ca fiind impartita in doua parti, este o inventie speciala si o mantuire, pentru ca ea ne permite sa incercam sa atasam partea exterioara la cea interioara. Altfel, situatia noastra ar fi fara nicio speranta.

Ca urmare, trebuie sa folosim toata aceasta lume ca pe un mijloc pentru propria noastra corectare, caci toata lumea a fost creata pentru noi, ca sa ne permita sa Il atingem pe Creator.

Filed under: Creatorul, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Intrebare: Daca intreaga imagine a asa-numitei “lumi exterioare” este practic proiectata in creierul meu, ca printr-un fel de lupa fotografica, atunci unde e creierul meu, in toate astea? Oare el exista inauntrul meu, sau in afara mea?

Raspunsul meu: Un mod mai fundamental de a formula intrebarea ta este, “Cine suntem noi, de fapt?”. In clipa aceasta, simt ca si cum as avea un corp fizic in care traiesc, experimentez suferinta si bucuria, implinirea si goliciunea. Asa trebuie sa relationez cu el, deocamdata. Sta scris ca “Torah vorbeste pe limba oamenilor” – ceea ce inseamna ca, Creatorul ni se adreseaza in limba noastra, evocand in noi diferite sentimente si impresii.

Dupa aceea, vom da la o parte tot acest limbaj si toate perceptiile noastre trecute despre lume si vom vedea cum vechea imagine dispare total. Credeti-ma, cand va spun ca nimic din ceea ce vezi inaintea ta in prezent nu va ramane! Mirajul acesta se va risipi ca o ceata, iar imaginea pe care o vezi acum se va evapora, ca si cum filmul la care te uitai ar ajunge la sfarsit. Vom dobandi o noua perceptie, una care, deocamdata, este complet de neimaginat pentru noi; si vom patrunde intr-o noua lume – o lume inversata.

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→

Creatorul ne face sa credem nu numai ca ne percepem pe noi insine din interior, ci si ca in jurul nostru sunt oameni care ne vad si ne analizeaza. Insa asta e o iluzie, o minciuna. Nu exista nimic in afara, ci doar inauntrul nostru. Atunci, de ce avem toate aceste impresii suplimentare, exterioare? Pentru ca, prin ele, Creatorul ne extinde Kelim-urile si ne construieste noul nivel, ridicandu-ne deasupra nivelului insufletit, la nivelul uman, la gradul de “Adam” (in traducere, “asemenea Creatorului”). Toate sunt pentru a ne face asemenea Lui.

Creatorul este in afara noastra, credem noi – iar noi contactam oamenii din afara noastra, comunicam si interactionam cu ei. Ni-L imaginam pe El inaintea noastra, dar mai tarziu, Il transferam inauntru si fuzionam cu El. Atunci, inaintea noastra nu e nimic, caci noi devenim un intreg, impreuna cu El.

Insa intre timp, ni-L imaginam pe El ca fiind in afara noastra. Asta e o aparenta inselatoare, care ne face sa ne privim Kelim-urile ca pe ceva “exterior” si ne permite sa dobandim mai mult Aviut pentru dorinta noastra. Acesta este modul in care ego-ul (dorinta in care ne percepem pe noi in raport cu altii, sau pe altii in raport cu noi) ne ajuta sa atingem calitatea Celui Superior si sa devenim asemenea Lui. Trebuie doar sa mutam aceasta imagine din exterior in interior – si atunci vom fuziona cu El.

Insa dupa sfarsitul corectarii (Gmar Tikun) s-ar putea intampla ceva cu totul diferit. Kabalistii scriu ca sfarsitul corectarii este doar inceputul unei noi stari si ca, prin corectarea dorintelor noastre, vom incepe o noua faza. Timpul ne va arata cum stau lucrurile.

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→

E o minune faptul ca am fost creati de Creator cu o perceptie impartita. Gratie ei, putem sa ne vedem propriul ego ca fiind ceva strain noua. Si pentru ca ni se pare strain, nu il privim in mod nediscriminat, ca o mama care se uita la preaiubitul ei copil si crede ca acesta nu poate sa faca nimic gresit.

Insa dupa ce ii discernem toate defectele, ne dam seama dintr-o data ca ele sunt toate inauntrul nostru. Dintr-o data, suntem obligati sa recunoastem tot raul pe care il vedem in afara ca fiind al nostru si, astfel, sa ne deplasam perceptia de la exterior catre interior. Si asta nu e nimic mai putin decat o minune.

Toate astea izvorasc din opozitia initiala dintre punctul de creatie, care a fost “creat din absenta”, si Lumina. Acest punct imi obliga perceptia sa fie impartita in doua: interiorul si exteriorul. Astfel, eu sunt fortat sa ma privesc din afara, ca si cum nu as fi eu – si ulterior, sa accept ca toate sunt inauntrul meu.

Intre timp, in mine e doar punctul din inima. Atunci cand recunosc ura si raul pe care le vad in afara ca fiind ale mele si cand imi conectez punctul din inima cu aceste calitati, sfarsesc prin a avea un Kli corectat! Intr-un fel, e ca un dispozitiv care tipareste fotografii – si transforma un negativ intr-un pozitiv. La fel, singurul lucru care trebuie sa se schimbe este perspectiva mea, care imi va permite sa vad totul in “Lumina Reflectata”.

Intreaga mea perceptie este construita conform acestui principiu – inclusiv sunetele, senzatiile, gusturile, impresiile vizuale, mirosurile si tot ce percep prin organele mele de simt. Acelasi lucru este valabil si pentru toate gradele de dorinta – fie ca e vorba de dorinta de mancare, sex, bani, putere sau cunoastere. Toate sunt impliniri aparent exterioare, pe care trebuie sa le dezvalui in interior. Astfel, se aplica acelasi principiu nu numai pentru Kelim, ci si pentru Lumini.

In acest moment, acest lucru e greu de inteles, dar totul va fi clar atunci cand vom patrunde in perceptia spirituala si cand vedem lumea in acest fel.

Filed under: Lectia zilnica, Lumea - Niciun comentariu→

Creatorul ne-a impartit intentionat perceptia in exterior si interior, pentru a ne da capacitatea sa recunoastem contradictia dintre primire si daruire. Daca am simti totul numai in interiorul nostru, n-am putea sa intelegem asta. Ne-am invarti in cerc, ca un caine care alearga dupa propria-i coada, desi ramane pe loc.

De exemplu, fiecare dintre noi are numeroase calitati negative care, poate, nu ne plac – cum ar fi o slabiciune pentru a minti, a ii domina pe altii, a fi arogant si a fura, din cand in cand. Poate ca eu urasc toate aceste calitati, dar ele sunt ale mele, toate. Ca urmare, sentinta pe care o dau pentru mine este una de achitare. In schimb, daca vad pe altcineva ca face acelasi lucru, atunci sunt gata sa il omor. Daca as percepe intotdeauna totul in interiorul meu, atunci nu as putea sa ies din mine sau din ego-ul meu si sa trec de partea daruirii.

“Fiecare persoana ii judeca pe altii in masura propriilor sale defecte”. Asta inseamna ca, percepand aceste calitati ca exterioare mie, le vad adevarata forma. Daca ele ar fi in mine, atunci nu m-as raporta la ele obiectiv, caci ele sunt ale mele. De exemplu, ia vedeti daca puteti sa convingeti o mama ca pruncul ei nu este inteligent sau frumos. Nu puteti; ea o sa creada intotdeauna ca el e cel mai frumos, mai inteligent si mai bland copil din lume.

Dar, de vreme ce ma raportez la calitatile exterioare ca fiind straine, le vad cu animozitate si cu ura si, ca urmare, sunt capabil sa vad aceste calitati (care, de fapt, sunt ale mele) in adevarata lor forma. Pot sa ma uit la ele fara prejudecata; pot sa le critic cu intelepciune si corect, iar ego-ul meu ma ajuta cu aceasta analiza, ca un judecator riguros, care e atent la detaliile marunte si dezvaluie adevaratele calitati corupte.

Insa mai tarziu, dezvalui ca toate astea erau ale mele; existau in mine, dar din cauza urii mele extreme pentru toti ceilalti oameni, eu vad totul in masura propriei mele coruperi. Cu toate acestea, altii nu sunt vinovati de nimic! Mie doar mi se parea ca o persoana era hot, ca altul era mincinos – si aveam dreptate sa ii urasc pe toti. Insa acum, vad ca dorinta mea egoista era gresita, de fapt. Cu toate acestea, vederea exterioara mi-a deschis ochii si mi-a dat voie sa recunosc deficientele, ca sa aflu ca ele sunt inauntrul meu.

Filed under: Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Fiecare suflet este conectat la Lumea Infinitatii printr-un lant, sau o scara de verigi spirituale, care slabeste treptat Luminile si Kelim. Eu trezesc acest sistem in clipa in care stabilesc o conexiune cu Infinitatea. De fapt, intreg acest sistem este in interiorul meu; doar mi se pare ca el este in afara mea.

In univers exista doua entitati: omul si Creatorul. Omul trebuie sa simta ca exista in afara Creatorului, ca sa inteleaga sensul expresiei “a fi separat de Creator”. Trebuie sa invete ce inseamna opozitia fata de El, ce inseamna sa fie aproape sau departe de El, pentru ca apoi sa poata sa experimenteze adeziunea cu El.

De asta am fost creat in mod deliberat cu o perceptie a realitatii care este impartita intre ceea ce este in interiorul meu si ceea ce este in exteriorul meu. Astfel, e mai usor pentru mine sa inteleg ce este Creatorul si ce sunt eu, ce este sfaramarea si ce este adeziunea, ce este o stare de inconstienta (ascundere), in contradictie cu starea de a fi mai aproape de El si de a ma uni cu El in intreg.

Creatorul arunca afara tot ce simt in interiorul meu si, ca urmare, perceptia mea e impartita in doua parti: interna (tot ce primesc) si exterioara (tot ce dau, dar fara intentia corecta).

Lumea exterioara sunt Kelim-urile mele, care imi sunt descrise in mod intentionat ca straine, pentru ca eu sa inteleg ce inseamna daruirea. Daca incep sa relationez cu ele ca fiind parti din mine, atunci o sa inteleg cat sunt de departe de daruire si cat de opusa si de nedorita este aceasta pentru mine. Atunci, voi vedea ca a imi iubi aproapele ca pe mine insumi nu e chiar asa de simplu; ba chiar, ca nu pot sa fac asta. Si asta inseamna ca nu pot sa daruiesc sau sa ma apropii de Creator.

“Dar stai,” te gandesti tu, “eu vreau sa fiu aproape de Creator!”. Ei bine, daca vrei asta, atunci trebuie sa o arati, iar daruirea este singurul mod de a o face.

Filed under: Lectia zilnica, Lumea - Niciun comentariu→