Nu ar trebui sa ne straduim sa corectam lumea sau pe noi insine; trebuie doar sa studiem actiunile pe care Lumina Superioara le face asupra noastra. Este asa cum Creatorul i-a spus lui Moise: „Hai sa mergem la Faraon.”.

Moise e mic si inspaimantat – adica, asta este o calitate foarte slaba la un om. In fata lui se afla o creatura de proportii monstruoase; e toata creatia, toata lumea, egoismul, care detine toata puterea, hrana si oxigenul. Eu primesc toate aceste lucruri de la Faraon; el este toata realitatea mea. Intre timp, o calitate micuta sau o dorinta numita Moise se ridica impotriva lui si vrea sa scape, sa iasa de sub controlul lui si sa inceapa sa traiasca intr-o alta lume!

Aproape ca nici nu simtim in noi aceasta mica oportunitate de a ne inalta si de a iesi din egoismul nostru. Nu stim cum sa iesim din aceasta sclavie in Egipt sau unde sa fugim din ea. Insa Creatorul ne spune, “Hai sa mergem la Faraon impreuna!”. Si ca un copil care il ia de mana pe adult, Moise si Creatorul merg impreuna.

Din partea fiintei omenesti, tot ce e necesar e consimtamantul, o cerere de ajutor catre Creator. Nu trebuie sa ne batem cu raul de unii singuri. Insa oamenii nu inteleg acest lucru si cred ca pot sa faca ceva de unii singuri. Dar cine se crede erou e nebun.

Toate religiile si presupusele metode “spirituale” gresesc in aceasta privinta, invatand oamenii sa eradicheze inclinatia rea. Insa Kabbalah spune ca partea stanga (dorintele egoiste) ne este data tocmai ca sa ne ajute sa aderam la partea dreapta (daruirea) – la urma urmei, acesta este obiectivul de a il realiza pe Creator prin eforturile noastre pe linia din mijloc.

Filed under: Lectia zilnica, Zohar - Niciun comentariu→

Fiecare dorinta e formata din doua parti: cea Superioara si cea inferioara, Galgalta ve Eynaim, care este conectata cu Partzuf Superior si cu AHP, care este conectat cu cel inferior. Acesta este modul in care sunt conectate toate sufletele in Lumea Spirituala, unde depind unul de altul.

Se pare ca, prin partea mea daruitoare (Galgalta ve Eynaim), controlez pe deplin Nivelul Superior si doresc sa ii apartin. Intre timp, cu partea mea inferioara, (AHP), sunt conectat pe deplin cu cel inferior si imi pasa de acesta.

In ambele cazuri daruiesc. Cu privire la Cel Superior, daruiesc anulandu-ma pe mine, iar cu privire la cel inferior, daruiesc pasandu-mi de el. Cu cat sunt mai capabil sa ma anulez inaintea Celui Superior si sa primesc de la acesta, cu atat pot sa dau mai mult celui inferior, dupa aceea.

Asta se intampla intre toate sufletele si, ca urmare, totul depinde de conexiunea noastra reciproca. Se dovedeste ca omului nu i-a mai ramas nimic pe care sa il numeasca al sau, de vreme ce Partea sa Superioara este determinata de Nivelul Superior, iar partea sa inferioara, de cel inferior. Daca e unit atat cu Cel Superior, cat si cu cel inferior, atunci le apartine pe deplin si poate sa isi dezvaluie „eu-l” exact in aceasta forma. Atunci, punctul sau din inima devine mai puternic si infloreste, realizandu-se.

E ca si mama unei familii, pentru care cel mai important lucru este nivelul superior, sotul ei si nivelul inferior, copiii ei. Ea nu isi vede existenta separata de ei, iar din acest motiv, ea e cel mai important membru al familiei; ea e cea care tine totul laolalta.

E la fel pentru toate sufletele; primind Lumina de Sus si transferand-o jos, lucrul acesta devine important pentru toata lumea.

Filed under: Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Povestea Exodului din sclavia din Egipt descrie toate detaliile caii spirituale ale unui grup kabalistic. Se pare ca suntem pregatiti sa iesim din Egipt si sa ne castigam libertatea (sa iesim din egoism si sa intram in calitatea daruirii) – si cu toate acestea, e asa de dificil. Suferim cei „sapte ani de foamete” si „blestemele egiptene”, pentru ca fiecare dintre noi sa il simta pe Faraon (domnia rea a egoismului asupra noastra) cum pandeste in noi. Trecem printr-o batalie interioara teribila cu o parte din noi care vrea sa iasa din Egipt (sa se lepede de egoism), iar cealalta care nu vrea sa scape.

Salvarea din Egipt (noaptea de Paste) se intampla dintr-o data, pe cand ne aflam in intuneric, intr-o graba – si apare din frica, fiind initiata de Sus. E atunci cand simtim o forta care ne impinge inainte, catre daruire. Suntem dispusi sa fugim in intuneric, caci asa percepem calitatea daruirii. Insa Creatorul ne conduce catre libertate, pe calea cea lunga, inconjurandu-ne de adeptii Faraonului (Erev Rav – o multime amestecata).

Chiar si atunci cand ne rupem de adevaratele dorinte egoiste cunoscute ca “fortele Faraonului”, tot ramanem cu o “multime amestecata”. Sunt cei care vor sa aiba tortul in frigider si sa il si manance, care cauta sa ramana egoisti si, in acelasi, timp, sa primeasca placere de la Creator si de la spiritualitate.

Aceste dorinte ne leaga in exil si ne impiedica sa scapam. Iar cand, in cele din urma, scapam, ele tot mai pot sa se ataseze de noi, pentru ca au o legatura cu Creatorul. De aceea se numesc “amestecate” – pentru ca ambele lor dorinte sunt evidente imediat: speranta pentru o viata buna in aceasta lume, dar si in lumea ce va veni. Ei sunt cei care ne trag inapoi.

Astfel, povestea Exodului vorbeste despre dorintele si intentiile care exista in fiecare dintre noi. Atunci cand ajungem la Marea Rosie, nu suntem pregatiti sa sarim in ea – marea ni se pare ca moartea. Ca sa o traversam, trebuie sa dezvaluim singura forta speciala, care poate sa ne treaca dincolo.

Iar cand, in cele din urma, ajungem la Muntele Sinai, ni se da conditia finala si cea mai grea: “Uniti-va ca un singur om, cu o singura inima”. Dupa toate discernamintele si eforturile noastre pentru spiritualitate, in cele din urma, dezvaluim faptul ca nu suntem dispusi sa ne unim cu altii.

Insa aceasta este singura conditie pe care trebuie sa o indeplinim si nu avem de ales, decat sa fim de acord: “Suntem dispusi, dar nu putem”. Daca vrem cu adevarat aceasta garantie reciproca, atunci Creatorul trebuie sa fie cel care garanteaza – Dar oare, chiar vrem asta?

Atunci cand suntem de acord cu aceasta conditie, primim de Sus taria pentru garantia reciproca si pentru dezvaluirea Creatorului. Creatorul se dezvaluie in noi, pentru a ne da o sansa sa daruim.

E un proces foarte lung si complex, iar Cartea Zohar ne invata cum sa fim mai sensibili la schimbarile care au loc in noi, pentru a ne putea imagina fiecare detaliu. Toate acestea au loc in interiorul nostru – niciunde altundeva. De aceea trebuie sa invatam sa recunoastem si sa intelegem aceste calitati, in interior. Antrenandu-ne sa ne mentinem o astfel de viziune interioara, ajungem din ce in ce mai aproape de a percepe Lumea Spirituala.

Filed under: Lectia zilnica, Zohar - Niciun comentariu→

Daca povara inimii tovarasului din grupul nostru se ingreuneaza, trebuie sa-i aducem doctorie: trebuie sa facem tot ce ne sta in puteri, ca sa ii redam buna dispozitie. Daca simt intuneric sau greutate, inseamna ca imi lipseste dorinta de spiritualitate. De exemplu, sa presupunem ca spiritualitatea e atat de importanta, incat puterea dorintei mele de spiritualitate cantareste 20 de livre. Dintr-o data, la ea se adauga alte 20 de livre de dorinta necorectata. Asta ma trage in jos si ma face incapabil sa ma misc. Ca sa inaintez, dorinta mea catre spiritualitate trebuie sa devina mai importanta cu aceleasi 20 de livre. Atunci, spiritualitatea incepe sa ma atraga cu o forta de 40 de livre.

De unde obtin aceasta forta suplimentara, caci e clar ca nu o am in mine? Pot sa o obtin numai din cartile de Kabbalah sau din mediul meu. Trebuie sa incep sa lucrez imediat la a mari importanta pe care o are obiectivul spiritual pentru mine.

E ca un pacient care nu e inca total bolnav si care trebuie sa isi foloseasca toate organele sanatoase, ca sa isi depaseasca boala. Eu imi folosesc toata taria ramasa, ca sa realizez asta – si facand acest lucru, transform intunericul in Lumina. Pot sa trec rapid de la o stare la alta, inaltandu-ma in spirala si, ca urmare, inaintand.

Se impune intrebarea – de ce sa ma cufund adanc in intuneric si sa raman acolo luni sau ani de zile, asteptand ca acesta sa se sfarseasca de la sine?

Filed under: Lectia zilnica - Niciun comentariu→