Monthly Archives: februarie 2010

Fiecare Graunte De nisip Ascunde Infinitul

Zohar Capitolul “BeHaalotcha (Cand aprinzi lumanari)”, Paragraful 13 : Ce placute sunt cuvintele din Torah, pentru ca in fiecare si in toate cuvintele sunt secrete sublime, si intreaga Torah este numita “superioara”. Noi am invatat ca cele treisprezece calitati din Torah, inseamna ca totul ce a fost o parte si apoi a incetat sa mai fie o parte, nu s-a oprit astfel incat s-a punctat de la sine. Mai degraba s-a impartit astfel incat sa se invete despre intreg…

In lumea noastra, putem utiliza analiza si sinteza, sa impartim intregul in parti separate si sa studiem fiecare parte separat. Cu toate acestea, Lumea Spirituala este ca o imagine holografica in cazul in care fiecare parte contine intregul univers actionand ca o singura parte numai respectand individualul. Prin urmare trebuie sa facem tot timpul eforturi pentru general.

Chiar si atunci cand vom ajunge la o mica parte, trebuie sa intelegem ca aceasta contine totul. Realizarea spirituala intotdeauna face referire la general, la locul calitatii studiate intr-un sistem general. Fara a studia generalul este imposibil sa studiezi particularul.

In articolul sau “Generatia Viitoare” Baal HaSulam scrie ca noi trebuie sa cream mai intai o stare virtuala de Kabbalah si abia apoi, una materiala care sa contina toate elementele structurii viitoare a lumii – un intreg in miniatura. In consecinta, chiar si site-ul nostru de internet trebuie sa fie structurat ca un intreg, intreaga stare a Kabalei inclusiv tot ce este necesar pentru generarea unei ere de corectie pentru a comunica unul cu altul.

Aceasta va fi o mica parte dintr-o noua realitate, dar va fi absolut tot, fara ca niciun detaliu sa fie uitat. Intr-adevar aceasta va fi doar o mica parte din realitatea care ne priveste pe noi in timp ce noi ramanem necorectati. Dar asa cum noi ne corectam pe noi insine, aceasta parte va inghiti intreaga lume si intreaga realitate precum si intregul univers va veni in interiorul acesteia. Nu vom mai avea nimic lasat pe care sa-l adaugam. La urma urmei, in lumea spirituala fiecare parte include generalul si numai vederea noastra incorecta priveste asta ca o parte, pentru ca noi suntem incapabili sa sezizam intregul. Dar noi trebuie sa intelegem intotdeauna ca inaintea noastra se intinde infinitul.

Tot Ceea Ce Avem De Facut Este Sa Revelam Dorinta

Prin simpla citire a Zohar-ului, in mod gradat incepem sa-l intelegem. Aceasta Carte nu este construita pe explicatii ci mai degraba pe lectura in sine ceea ce inseamna procesul de unde incepem sa simtim o senzatie mai clara a Lumii Superioare.

Ima Ilaa (Mama Superioara pentru noi toti) se numeste Bina. Ea radiaza Lumina Inconjuratoare peste noi.  Asemenea bebelusilor cu ochii larg deschisi si cu gura deschisa, trebuie sa incercam sa O chemam  cu o intentie indreptatita : sa devin un om cu dorinta de a atinge calitatea daruirii prin revelarea ei in mine.

Asta este de ajuns. Orice altceva este scris in carte ni se va revela in mod treptat. Ce inseamna treptat? Inseamna in acelasi fel cum invata un bebelus. Ei nu stiu niciun cuvant, nu inteleg ce se intampla cu ei si dorintele lor; se intampla ca una sau alta li se reveleaza si astfel incep sa inteleaga cate ceva. Astfel descopera ei lumea.

Asta este ceva normal si natural. Lumea Superioara ni se dezvaluie noua, in acelasi fel. Daca ne amintim cum am crescut si cum am descoperit lumea o sa intelegem cum sa avansam in spiritualitate. Apoi, nu o sa mai avem de ce sa ne plangem. Ne vom dezvolta exact in acelasi fel, nimic nu e schimbat.

Ulterior, este mai usor de inteles ca nu e nevoie ca noi sa fim “destepti”. Tot ce avem de facut este sa descoperim dorinta de a atinge Lumea Superioara in conformitate cu care noi suntem doar o particica.

Un Cerc Al Perfectiunii

Toate lumile se imbraca una pe alta; fiecare Sfira primeste Lumina de la radacina ei – aceeasi Sfira in Lumea Infinita. De exemplu, toate Sfirot-urile particulare ale Bina primesc Lumina de la Bina a Lumii Infinite si tot asa.

In drumul ei spre locul de destinatie, Lumina trece prin toate Partzufim si Sfirot, desi, ea trece numai in tranzit, dupa cum se conecteaza la Sfira, de la radacina ei sau de la sursa. Noi ne corectam pe noi insine in acest fel. De aceea, toate Sfirot si Partzufim care sunt in calea Luminii, fata de mine se corecteaza pe ele insele partial, ajutand la aducerea Luminii Tiferet pentru mine.

Eu imi corectez conexiunea mea cu ele pentru ca ele imi aduc Lumina de Tiferet, dar cea mai importanta corectie a calitatii de Tiferet are loc in mine. Toate celelalte corectii au loc corespunzator la integrarea noastra reciproca unul in altul si, in acest fel noi ajungem la o stare unde toti sunt inclusi unul in altul si formam un cerc sau o sfera – simbolul perfectiunii.

Blamare, Judecare si Iertare

Intrebare: Inca nu inteleg, cum poate omul sa blameze totul, cand Nu Este Nimic In Afara de El? El predetermina totul, deci cum se poate sa critici totul din aceasta lume? In plus, pe calea de a incerca sa cred ca nu exista decat El, nu este daunator pentru o persoana, sa critice tot ceea ce este in jurul lui, fiindca acestea, se spune, ca sunt doar o reflectare a lui insusi?

Raspunsul meu: Egoismul a fost creat pentru a fi schimbat, in timp ce orice altceva a fost creat pentru a fi utilizat in forma sa originala.

Intrebare: Daca ar fi sa respect, fara judecata si de a trai fiecare moment cu iubire si compasiune, in lume ar inceta sa existe suferinta?

Raspunsul meu: Nu, nu este suficient. Trebuie sa adaugam similitudinea cu Forta Superioara, in acest lucru, pentru ca numai atunci vom realiza adevarata iubire in locul unei iubiri imaginare. Aceasta este singura modalitate prin care toate necazurile vor inceta sa existe.

Intrebare: Din tot ce am citit de la tine despre Kabbalah, nu am mai auzit nicio discutie despre iertare a unei alte fiinte umane. Eu conduc un grup evreiesc  de sprijin si suntem  concentrati pe iertare. Simt acest lucru, ca fiind foarte important pentru sanatatea spirituala. As dori sa stiu ce crezi despre asta.

Raspunsul meu: Atunci cand o persoana este mai presus de aceasta lume, acolo nu este nevoie de a ierta pe nimeni pentru ca el nu ia in considerare resentimentele.

Meritul de a Contempla Zohar-ul

Meritul de a contempla cuvintele din Cartea Zohar si cuvintele Intelepciunii  Adevarului – Kabbalah – este incomensurabil si de nepretuit. Si chiar daca cineva inca nu intelege esenta problemei … portile Luminii si usile Intelepciunii vor aparea tuturor celor care merg pe cale … al caror suflet tanjeste sa se apropie de Sala Regelui. Prin urmare, vor fi binecuvantati toti cei care se angajeaza  voluntar in Intelepciune, chiar si pentru o ora sau doua pe zi. Creatorul adauga o hotarare la un gand bun, si va fi considerat ca stand in picioare, intotdeauna si zi de zi, in Curtea  Domnului si ramane al Lui.
Rav Raiah Kook – Cine Iubeste Israel, cu Sfintenie, 232

Eu scriu doar pentru a trezi inimile discipolilor inteleptilor, ca sa se angajeze in studiul internalitatii Torei si a studia Sfantul Zohar cu sarguinta, la fel ca Mishnah si Ghemarah. Cu toate acestea, nu toti sunt pregatiti pentru aceasta prin natura sufletelor lor. Prin urmare, unul care nu este capabil, si a carui inima doreste, ar trebui, cu siguranta sa-si prelungeasca eschivarea in Mishnah si Ghemarah. Insa unul care este capabil sa intre in Intelepciunea Kabbalah, ar trebui sa-si dedice cea mai mare parte a studiului sau, pentru a-si cunoaste Creatorul.
Rav Raiah Kook – Litere, Vol. 1, 41-42

Conteaza chiar si cele mai indepartate stele

O persoana care cauta constient spiritualitatea este influentata de diferite legi de dezvoltare, fata de o persoana care merge pe calea naturala. Este similar cu diferenţa dintre fizica clasica, care se ocupa cu obiectele materiale mari, si fizica cuantica, care studiaza particulele elementare. Diferenta dintre acestea este ca diferenta dintre lumina si intuneric. Fizica obisnuita vorbeste de materie, in timp ce fizica cuantica vorbeste de lumina, pentru ca o particula cuantica este o particula de lumina. Cu alte cuvinte, acesta este un nivel diferit al naturii, chiar daca acesta este, inca, in limitele acestei lumi, si acesta difera foarte mult de ceea ce suntem obisnuiti.

Cu privire la spiritualitate, daca o scanteie de corecţie se trezeste intr-o persoana, ea este corectata intr-un mod similar cu ceea ce se intampla in natura – prin a fi incorporata in interiorul celor care au scanteia spirituala, cei care aspira spre spiritualitate si isi pun intrebarea “Care este sensul vietii mele?”. Unii fac o munca spirituala,in timp ce altii ii ajuta, prin sprijinire sau prin impiedicare. Astfel, toti avanseaza impreuna.

Acesta este motivul pentru care Stiinţa Kabbalah trebuie diseminata in randul tuturor oamenilor, atata timp cat aceasta nu va ajunge intr-un fel, la fiecarea persoana, aceasta nu va participa la corectie. Este similar cu modul in care, la prima vedere se pare ca omenirea nu prezinta nici o legatura cu ceea ce se intampla in unele galaxii, la milioane de ani lumina distanta de Pamant. Dar, de fapt, noi, pur si simplu nu intelegem inca, cat de dependenti suntem la sfarsitul corectiei, de fiecare gram de materie, chiar si de cele indepartate stele, deoarece de asemenea trebuie sa fie parte din noi, in scopul de a duce la perfectiune, Malchut al Infinitului.

Acest principiu se aplica, cu atat mai mult, fiecarei persoane in aceasta lume, chiar si celui care duce cea cea mai simpla existenta si nu ii pasa de spiritualitate. Cu toate acestea, aceasta persoana participa la procesul de corectare, intr-o masura, cat e capabil, si, prin urmare, trebuie sa-i daruim cunostintele Kabalei, de asemenea.

Ca ramas bun tuturor cititorilor blog-ului, propun sa urmariti  Congresul nostru, Zohar 2010, pe http://www.kab.tv/eng

Va doresc toate cele bune, pana cand ne vom intalni din nou pe acest blog, joi, 25 februarie 2010.

Sarpele Este Ingerul Care Ne Ajuta

Zohar Capitolul Tazria (Cand O Femeie Aduce), Paragraful 95: Asta este atunci cand pacatosul da puterea la Sitra-Achra (inclinatie spre rau) sa se extinda de la stanga de mai sus ca sa se extinda in jos [insemnand egoist], asa cum a facut Cain. Atunci sarpele numit “pacat” care se ghemuieste la usa lui Malchut, evidentiaza primul punct, care este ascuns in Malchut, si toate luminile pleaca de la radacina sufletului persoanei pacatoase…

O persoana porneste corectia sa de la punctul cel mai de jos, critic, cand sarpele si Malchut, care nu este capabila sa primeasca nicio Lumina, sunt revelate. Sarpele are o misiune foarte importanta. Pentru asta “pacatul sta ghemuit la usa” este scris mai degraba, intr-un sens bun decat unul rau.

Creatorul a pregatit sarpele sa ne ajute sa intram in Lumea Spirituala. Sarpele ne obliga la cea mai de baza revelatie : aceea ca noi nu suntem capabili sa primim Lumina in interiorul dorintelor noastre egoiste. Nici macar nu incercati, va veti lovi cu capul de perete si nu veti reusi niciodata. Lasati-va dorintele egoiste pentru ca nu veti fi capabili sa faceti nimic cu ele. Trebuie sa va ridicati peste ele in scopul de a face “un salt” peste aceasta lume. Asta este ceea ce sarpele ne explica.

Sarpele vine ca un inger trimis noua de Creator, cu scopul de a ne impinge spre corectie. De aceea trebuie sa-i fim recunoscatori sarpelui pentru ajutorul lui.

Acest sarpe vine ca un medicament, intr-adevar nu este o coincidenta ca sarpele este simbolul medicine, fiindca otrava este baza tuturor medicamentelor. Creatorul ne ghideaza folosind muscaturile de la doi serpi, pana cand vom simti brusc, natura care este mai presus de noi. Atunci vom intelege ca trebuie sa ne ridicam peste amandoi serpii, pana cand il vom gasi pe Acela care ii guverneaza.

Avem Toate Conditiile Pentru Revelatie

Intrebare: Ce inseamna sa te anulezi pe tine insuti la Conventia Zohar, astfel ca Lumina Superioara sa ni se dezvaluie?

Raspunsul meu: Inseamna sa-mi anulez egoismul, in raport cu dorinta comuna de a fi impreuna si fac asta in scopul revelarii Fortei Superioare – forta daruirii si iubirii reciproce intre noi. Asta este forta comuna a naturii, Creatorul (Bore), ceea ce inseamna “vino si vezi”. Mai precis, inseamna vino sa-ti anulezi ego-ul tau la nivelul neinsufletit de sfintenie si vei vedea si vei simti Lumina care te-a implinit. Asta este posibil.

Este de ajuns sa vrei, pur si simplu, sa te conectezi, chiar si fara o dorinta reala de daruire deocamdata. Trebuie sa incerci sa te ridici peste egoismul legat de conexiunea cu ceilalti si sa-l revelezi pe Creator. Acest lucru necesita o conexiune dupa metoda Kabbalah mai mult decat o simpla unitate egoista intre oameni.

Atunci Lumina Superioara se va conecta la noi si ne va implini. Acesta este intelesul versetului : “Israel, Torah si Creatorul sunt uniti ca Unul singur”. “Israel” este acela care vrea sa-si anuleze ego-ul pentru a realiza conexiunea cu ceilalti. Aceasta este posibil de facut cu ajutorul fortei Luminii care se numeste Torah si astfel se poate obtine revelarea Fortei Superioare numita Creatorul. Avem toate conditiile pentru asta!

O Garantie Mutuala

Intrebare: Ce sfaturi poti da, acum, inainte de un astfel de eveniment semnificativ cum este Conventia Zohar 2010, astfel incat toate gandurile si intentiile noastre sa fie ca o raza subtire de Lumina concentrata pe acest lucru.

Raspunsul meu: Ar trebui sa ne fie frica de moarte ca o persoana isi va pierde intentia si astfel va fi o gaura in barca comuna. Toata lumea ar trebui sa fie preocupata de acest lucru – avem nevoie de o garantie mutuala.

Cum Sa Devin Embrion Spiritual

Un embrion spiritual se anuleaza pe sine complet inaintea Celui de Sus si depinde de El in fiecare aspect. De fapt anularea de sine este ceea ce constituie independenta lui. Acesta este nivelul neinsufletit de sfintenie – daruirea si dragostea pentru aproapele tau mai presus de egoismul cuiva.

Aceasta ar trebui sa constituie munca noastra interioara la Congres. In cazul in care fiecare persoana se anuleaza pe ea insasi in relatia cu ceilalti atunci cu siguranta vom putea sa revelam treapta superioara, de embrion spiritual. Nimeni nu poate rezista la influenta unui grup atat de mare de oameni. Daca intri intr-un mediu cu o putere atat de mare, atunci este foarte simplu pentru tine sa te anulezi pe tine insuti – ai nevoie doar de putina dorinta si pregatire. Si, in consecinta vom putea ajunge la o stare, o realitate spirituala in care Forta Superioara umple lumea.

Acest lucru nu este fantezie, misticism, sau meditatie este o senzatie adevarata un anumit nivel de unitate care este atins, atunci cand fiecare persoana respinge egoismul sau in relatie cu altii. Fiecare persoana se va ridica la nivelul neinsufletit de sfintenie si va simti ce inseamna aceasta stare umplut cu Lumina Sufletului (Nefesh) al Lumii Asiya.

O persoana este capabila sa depuna efortul de a ajunge la aceasta stare, dar este posibil sa si cada din nou. Poate ca el este deja capabil sa ramana in Lumea Spirituala, dar acest lucru depinde de faptul daca el este capabil sau nu sa continue asta, si dupa Congres. In cazul in care o persoana este motivata sa ramana intr-o stare de respingere a egoismului sau in relatia cu ceilalti atunci el poate sa pastreze acest nivel si sa inceapa sa urce de la el, indiferent de ceea ce se intampla cu ceilalti. Este nerealist pentru o persoana sa faca acest lucru singur, dar este usor sa-l facem impreuna!