Daily Archives: 17 iulie 2010

Sa ni-l amintim pe ARI

Astazi celebram aniversarea mortii lui ARI. Vom comemora aceasta zi adunandu-ne impreuna la o masa festiva; multi studenti din lumea intreaga vor participa si ei. Onoram acest suflet special care a revelat mantuirea spirituala pentru noi: modul de a iesi din ultimul exil si de a dobandi revelarea Creatorului. Aceasta revelatie a Creatorului este revelatia iubirii si a daruirii, care ne conecteaza pe noi toti impreuna. Si in masura in care ne unim, descoperim Forta Superioara, o viata spirituala mai inalta, in noi.

Daca vorbim de ARI ca o persoana care a trait si a murit, mai degraba, decat ca de un suflet care exista etern in spatiul spiritual, atunci ARI a fost o persoana care ne-a aruncat capatul franghiei, noua, celor care existam in aceasta lume. Agatandu-ne de aceasta franghie putem incepe ascensiunea spre lumea spirituala, din starea noastra prezenta.

De aceea suntem asa de recunoscatori lui ARI si il onoram asa de mult. Vrem sa fim cat mai aproape de el, deoarece el reprezinta dorinta Creatorului, datorita careia noi accedem. Baal HaSulam a scris ca el nu a adaugat niciun lucru la scrierile lui Ari; doar le-a explicat. Fiecare Cabalist, care a venit dupa ARI a ajutat la dezvoltarea invataturilor lui, un pic mai mult, deoarece ARI a pus fundatia pentru metoda corectiei.

Poti intreba: Dar Abraham, tatal natiunii? Nu lui ii apartine metoda corectiei? In timpul lui Abraham nu trecusem prin spargerea sufletelor si prin distrugerea Primului si celui de al Doilea Templu; perioada exilului nu ajunsese la sfarsit.

ARI a trait in timpul sfarsitului ultimului exil si, din timpul sau si prin durerea muncii timpului mantuirii a inceput nevoia de ascensiune. ARI  a luat metoda Cabala din timpul Patriarhilor si din timpul exilului si a facut o metoda a corectiei sufletelor. De aceea ne este atat de drag noua. Haideti sa speram ca meritam sa devenim adevarati studenti ai lui ARI.

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala, 15.07.10, Pri Hacham, Igrot (Scrisori), Scrisoarea 39

Testele sufletului sunt intotdeauna juste

Intrebare: De ce a fost Chaim Vital singurul dintre studentii lui Ari, care a inteles invataturile lui Ari? De ce a fost el, in mod particular?

Raspunsul meu: Este imposibil de stiut de ce sufletele au fost aranjate de Sus, in aceasta maniera. Baal HaSulam a scris ca nu stie de ce a meritat el insusi, o asa mareata misiune. Totusi, trebuie sa intelegem ca numai perspectiva noastra corporala vede anumite suflete ca extraordinare si altele ca neimportante sau secundare, pentru ca privim prin prisma egoismului nostru.

Totusi, daca vorbim de lumea spirituala, atunci, acolo nu exista suflete mari sau mici. Totul este masurat in daruire si de aceea, cel maret este cel care daruie cel mai mult, cel care ii serveste pe ceilalti si este situat mai jos decat toti, servind ca fundatie si suport pentru ceilalti.

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala, 15.07.10, Pri Hacham, Igrot (Scrisori), Scrisoarea 39

Cabalistii despre Scopul Creatiei, Partea 21

Dragi prieteni, va rog sa adresati intrebari despre aceste pasaje din marii Cabalisti. Promit sa va raspund. Comentariile din paranteze imi apartin.

Calauzirea Creatorului este Intentionata

Indrumarea Lui asupra realitatii pe care El a creat-o este manifestata prin forma Calauzirii Intentionate, fara a lua in considerare ordinea fazelor de dezvoltare (determinate de starea initiala si starea finala), pentru ca ne inseala si ne impiedica sa intelegem scopul lor, noi fiind mereu in opozitie cu forma lor finala. (Continuand sa ne provoace constant cu noi sarcini, Creatorul ne invata, ca pe copii, cum sa devenim similari cu El).

Despre asemena lucruri noi spunem, ‘Nu este nimeni atat de intelept ca experienta’. Doar o persoana experimentata are posibilitatea de a studia Creatia in toate fazele dezvoltarii sale, tot drumul spre completare, si poate calma lucrurile, pentru a nu ne fi teama de imaginile eronate pe care Creatia le sufera in fazele dezvoltarii sale, ci crezand in sfarsitul sau placut si bun.

-Baal HaSulam, Esenta si Scopul Religiei

Punct mort sau poarta spre o noua realitate?

Intrebare: Fizica cuantica este din ce in ce mai pierduta in cautarile ei, chiar daca se investeste mai multa putere si resurse in ea. De ce acest domeniu al stiintei a ajuns la un punct mort?

Raspunsul meu: Intreaga problema cu stiinta noastra consta in inabilitatea de a conecta toate faptele la o singura sursa. De ce explorarile noastre stiintifice au ajuns la un punct mort, care acum ne solicita sa facem un salt calitativ nou?

Asta se intampla, pentru ca stiinta, ca toata umanitatea, s-a mutat in directia separarii, disiparii si dispersiei. Cercetarea noastra stiintiica este bazata pe natura noastra si natura noastra a devenit chiar si mai egoista si disipata. Din acest motiv, nu lucram in directia sintetizarii incidentelor; nu cautam in ceea ce este comun si conecteaza totul intr-un singur intreg. Numai intelepciunea Cabala ne poate ajuta cu asta.

Sper ca dupa intreaga confuzie sa vedem numai doua forte care actioneaza in intregul univers. Si atunci, toate domeniile individuale ale stiintei se vor uni: biologia, medicina, psihologia, fizica cuantica, etc.

De fapt, daca ar fi fost oameni de stiinta care sa foloseasca intelepciunea Cabala, care sa-i ajute sa descopere fundatia comuna, care este originea tuturor legilor si comportamentelor inerente din nivele nemiscat, vegetal, animal si uman – acestia ar fi vazut ca intregul comportament extern vine din aceleasi doua forte care exista in natura: primire si daruire.

Nu este nimic altceva in afara de aceste doua forte si combinatia dintre ele intr-o multitudine de stari. Gradele diferite de includere una in alta creeaza deosebirile intre toate nivelele si toate creaturile.

Daca oamenii de stiinta ar intelege si ar incepe sa examineze toate intamplarile, din punct de vedere al acestor doua forte, stiinta ar progresa de la punctul mort la care a ajuns. Oamenii de stiinta ar fi capabili sa traga paralele intre lucruri care se intampla la nivelele nemiscat, vegetal, animal si uman. De fapt, acestea sunt aceleasi forme ale combinatiei fortelor Creatorului si creatiei.

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala, 16.07.10, Articolul Intelepciunea Cabalei si Esenta ei

Sa vezi Lumina Superioara

Intrebare: Ce este Lumina care Reformeaza? Cum este simtita? Este ceva placut care ne lumineaza calea?

Raspunsul meu: Aceasta Lumina este forta care incepe sa ma reformeze. Realizez deodata, ca vad lumea intr-o lumina diferita. Ce se schimba este perspectiva si atitudinea mea fata de oameni. Devin mai tolerant, intelegator si agreabil cu ei. Devin mai plin de compasiune si accept oamenii asa cum sunt. Simt ca suntem toti legati impreuna.

Ma simt mai aproape de ei si mai iertator, ca si cum ar fi copiii mei. Ii vad ca parti din mine. Nu sunt foarte constient de ce si cum se intampla, dar incep sa-i iert pe toti. Ceea ce inainte am urat imi apare acum ca nefiind asa de rau. Fac compromisuri usor, ca si cum as fi intr-o relatie apropiata cu oamenii.

Asa lucreaza Lumina cu noi. Nu o vedem pentru ca nu lumineaza ce este in fata noastra ca o lanterna. Aceasta Lumina are impact asupra noastra din interior. O atragem sa lucreze in noi si sa ne reformeze proprietatile noastre.

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala, 16.07.10, Articolul Intelepciunea Cabalei si Esenta ei