Intrebare: Deseori in viata suferim. Cum putem lucra la asta? De ce simtim suferinta? Ce ar trebui sa facem cu ea?

Raspuns: Este imposibil sa avansam fara suferinta. Pana cand ne atingem scopul final, avansam pe calea suferintei.

Suferinta este atunci cand simt ca ceva imi lipseste. De fapt suferinta nu este necesara, pot obtine placere din suferinta. Daca as sti ca o masa deosebita ma asteapta si ca sunt aproape de ea, daca stiu ca urmeaza sa-l intalnesc pe cel pe care il iubesc, un prieten, si ca ceva bun urmeaza sa se intample, atunci asta nu mai este suferinta. Sentimentul de foame si lipsa starneste in mine anticiparea unei bucurii in viitor si impliniri.

De aceea, intreaga problema nu este in a simti lipsa in acest moment, ci ca lipsa isi are implinirea, un raspuns in viitor. Daca o are, atunci pentru mine este un sentiment placut, la fel ca si foamea inainte de masa. Simt cum satisfactia apare. Sa presupunem ca trebuie sa te intalnesti cu iubitul in seara asta, si abia astepti intalnirea. De ce te-ai simti rau atunci?!

Cu alte cuvinte, problema nu este in conditia mea, ci mai degraba daca gasesc placere in ceea ce ma cheama sa merg mai departe sau nu. Problema este ca oamenii nu pot vedea un viitor adecvat in viitor si de aceea simt suferinta. Daca am simti ca toate problemele pe care le avem astazi ar fi rezolvate cu succes maine, nu am mai simti greutatile ca suferinta. Mai mult, va fi ca si o aventura, o pregatire necesara care precede implinirea.

Deci, intreaga noastra problema este dezvaluita in starea urmatoare, cea in care totul va fi bine. Dar trebuie sa „straluceasca” pentru noi ca si o intalnire placuta.

Acesta va fi raspunsul la toate chinurile noastre. Vom accepta sa trecem prin toate starile neplacute – urcari si coborari, tot felul de confuzi in minte si simtire – necesare pentru corectarea noastra spirituala.

Daca totusi, cu sprijinul mediului nostru, stim ca un viitor luminos ne asteapta, atunci nici una din starile actuale nu va mai aparea ca si suferinta. Le vom percepe ca senzatii necesare, o foarte sanatoasa foame inainte de a aprecia satisfactia pe care ne-o da mancarea.

Din  Prima Lectie de la Conventia din Berlin on 1/28/11

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Mental, fiecare crede ca este gata si ca doreste sa se uneasca cu ceilalti, dar cand vine vremea sa isi indeplineasca dorinta, esueaza.

Raspuns: Esuam doar dintr-un anumit punct de vedere. Fiecare din noi separat suntem gata pentru asta, dar impreuna nu suntem. Exilul in Egipt este diferit de celelalte. De ce au intrat in Egipt cu ajutorul lui Joseph? A fost Joseph (din cuvantul ebraic „Osef” „a cuprinde”) pentru ca el este suma tuturor fortelor si bazelor.

Raul este imposibil de dezvaluit, chiar daca toata lumea doreste asta. Pentru a obtine asta, trebuie sa fie indeplinita o conditie: trebuie sa exise dorinta de unitate. Fratii lui Joseph au fost virtuosi, si fiecare din ei a dorit sa il serveasca pe Creator, dar nu si-au dorit sa se uneasca. Nu au fost de acord sa se alature lui Joseph care este baza.

Dar cand au fost obligati sa intre in Egipt cu ajutorul lui Joseph, au inceput sa vada cat de mult au urat si respins ideea de unitate. Exilul insusi a fost revelarea urii fata de unitate. Doar cand aceasta ura a ajuns la forta maxima si cineva incepe sa-i  simta puterea asupra lui (insemnand pe de-o parte ca este subordonat Faraonului, dar pe de alta parte, sufera cu adevarat pentru ca nu poate implini nimic), trecerea apare.

Dar toate acestea se intampla datorita efortului de a ne uni, sa ne ridicam dorintei proprii de a face asta. Astfel, exilul este depasit. La fel si noi, stam la granita Egiptului, asteptand. Dorinta de a fi unul se manifesta in grija comuna, cand fiecare se gandeste si isi face griji in legatura cu unificarea interioara.

Ca rezultat, simtim ca este ceva intre noi care ne uneste, si vom deveni o inima. In acest punct, suntem o inima spirituala, o dorinta spirituala, suntem conectati cu Creatorul si avem nevoie de Lumina care ne uneste, astfel incat prin dorinta noastra comuna vom putea face acte de daruire fata de Creator.

 Din Discutii despre Munca spirituala  12/17/2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Cateodata in timpul lectiei punem intrebari care ne arata slabiciunea, si ca nu avansam si avem succes asa cum ne-am fi asteptat. Vad ca nu respingeti acest gen de intrebari, ci mai degraba incercati sa raspundeti de fiecare data.

Raspuns: Invatam ca cu cat mai mult o persoana avanseaza, cu atat mai mult se simte inutil, lipsit de putere, marunt. Nu te simti rusinat pentru ca noi nu ne masuram cu cocosii din cotet ci cu Creatorul.

Daca sunt o gaina in cotet, atunci cu siguranta ma simt ca un zero. Dar daca Creatorul mi se reveleaza, este normal sa ma supun. Nu este nici o rusine in asta. Nici eu nu judec astfel de lucruri si nu ignor o persoana daca imi spune sa este slaba. Sunt familiarizat cu astfel de stari. Slabiciunea nu este o problema in acest punct. Dimpotriva, slabiciunea este atingerea sinelui in forma sa autentica, pe fundalul Lumini Superioare.

Dar apare intrebarea: I-a mai ramas persoanei  dorinta de a a atinge scopul in momentul in care si-a pierdut credinta in puterea sa, si isi mai doreste sa o obtina? In acest fel el cere corect ajutor.

Evident, fiecare trebuie sa experimenteze asta singur, si la fel sa explice tuturor prietenilor din intreaga lume ca atingerea personala a umilintei si constientizarea valorii scopului, ambele conditii sunt obligatorii pentru a putea trece prin Machsom (bariera care ne separa de spiritualitate).

From the Talk on Spiritual Work 12/17/2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Una din cartile scrise in timpul vechiului Babylon descrie ca Abraham si-a asezat cortul si a inceput sa ii pofteasca pe toti cei care erau interesati. In acest fel isi expunea invataturile sale intrucat la acea vreme nu existau aceste mijloace moderne de comunicare.

Multi oameni au ramas sa isi continue studiile. A format un grup cu ei. RAMBAM (un mare Cabalist al secolului 12) a scris ca Abraham a luat cateva mii de oameni cu el cand a parasit vechiul Babylon.

La sfarsit, impreun cu ei, a dezvaluit Cabala. A fost primul care a descris Cabala si care ne-a dat si intelegerea ei in lucrarea Cartea Creatiei. El a atins mari inaltimi, dar nu in detaliu.

Marea problema in atingerea lumii este ca primii Cabalisti au ajuns la lumea superioara in general, la un nivel inalt, in timp ce noi il atingem in detaliu. In acea vreme egoismul era subdezvoltat, dar astazi s-a dezvoltat atat de mult incat ne permite sa intram si sa studiem fiecare parte a sinelui meu si prin mine intreg spatiul spiritual. Aceasta este diferenta intre generatii, ei au atins la modul general in timp ce noi o atingem in detaliu. Astfel, Lumina atingerii noastre trece prin sufletele lor si se dezvaluie in ei printr-o Lumina mai mare.

Astfel, ei au dezvaluit intotdeauna Cabala pe baza aceluiasi pricipiu: atragerea Luminii la dorinta comuna a grupului. Asa a fost pe vremea lui Adam si de-a lungul a 20 de generatii de la Adam la Abraham, care ne sunt toti cunoscuti. Si a continuat in acelasi fel.

Nu a existat nici un singur Cabalist care sa atinga spiritualitatea singur, intelegand dintr-o data si sarind ca  Arhimede din cada, alergand si strigandu-si spiritualitatea. Asta este imposibil. Asta se poate intampla in alte stiinte, dar nu in Cabala.

Din  Lectia a 3a  de la Conventia din Berlin 1/28/2011

Filed under: Congrese, Lectia zilnica - Niciun comentariu→