Nu este uşor să răspunzi la întrebarea, unde este punctul din care o persoană poate determina dacă se îndreaptă spre primirea plăcerii din egoism sau din dăruire? Vrea o persoană să fie sclavul Faraonului sau al Creatorului?

Principala noastră sarcină este de a obţine punctul în care cerem schimbarea conducătorului nostru, astfel încât să ne conducă forţa dăruirii, în loc de cea a primirii. Studiem Cabala şi urmăm toate recomandările Cabaliştilor, pentru a fi capabili să facem această alegere.

Putem ajunge la această alegere fie pe calea suferinţei, prin trecerea normală a timpului (Beito) sau pe calea Luminii (Achishena). Pe calea dezvoltării naturale, ne aşteaptă numai lovituri. Pe această cale, Creatorul îi ia toate plăcerile posibile Faraonului.egoismul nostru, sau dorinţa de a primi pentru sine şi astfel noi experimentăm suferinţe. De aceea suntem gata să ieşim de sub conducerea Faraonului şi să ne distanţăm de el. De fapt, natura însăşi ne forţează să evităm ceea ce ne face să suferim.

Şi mai este calea Luminii, accelerarea timpului (Achishena). Asta se întâmplă când dorinţa noastră egoistă ne permite totuşi să primim plăcere, dar noi facem diferite acţiuni pentru a ne construi o nouă atitudine către dorinţa de dăruire. Şi chiar dacă primesc plăcere egoistă şi sunt sub conducerea Faraonului, nu simt asta ca pe ceva negativ: Mă bucur de viaţă. Totuşi, încep să caut căi de a mă ridica deasupra lui şi de a nu mai depinde de el, de a începe să preţuiesc calitatea de dăruire.

Asta înseamnă că încerc să merg pe calea Luminii, astfel încât calitatea dăruirii să mă afecteze şi să îmi dea înţelegerea faptului că Faraonul este un conducător rău. Răul lui nu se află  în plăcerea pe care mi-o dă, ci în mine, prin faptul că primesc aceste plăceri de dragul meu propriu. Acest criteriu complet nou este bazat nu pe plăceri, ci pe direcţia lor, pe cine le primeşte: eu sau ceilalţi (sau Creatorul împreună cu ceilalţi).

Iar apoi, în loc să judec calea prin senzaţii, conform cu plăcerea sau suferinţa, comut către un calcul logic a ceea ce este bine şi ceea ce este rău, sau adevăr versus fals. Încep să realizez că adevărul este dăruire, forţa superioară Creatorul şi că eu vreau acest adevăr! Şi chiar dacă mă simt bine sub conducerea Faraonului, eu totuşui vreau să ader la dăruire.

Dacă o persoană ajunge la o asemenea realizare, ea se ridica deasupra evaluării naturale sau animale (Beito) şi ia decizii la nivel Achishena, împingându-se astfel către ieşirea de sub conducerea Faraonului. Şi după aceea nu mai este nevoit să treacă prin suferinţele fizice şi să primească lovituri în dorinţa de primire prin diferite crize pe care le simţim în lume astăzi şi care numai vor creşte în viitor dacă continuăm să progresăm prin curgerea normală a evenimentelor (Beito).

Suferinţa sa devine suferinţă pe calea Achishena, suferinţa iubirii. De fapt, ea aspiră către dăruire, ceva opus iubirii de sine. Cere Creatorului, sau Luminii superioare, să îi schimbe plăcerea din egoistă în plăcere din dăruire. În acest fel avansează o persoană.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/15/2011, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Încercările de a fi în credinţă deasupra raţiunii, constituie pregătirea pentru Machsom. Trebuie să ne dorim această stare, chiar dacă nu suntem încă gata să o obţinem. Câteodată ni se dă şansa să simţim credinţa deasupra raţiunii, dar cu cât ne apropiem de Machom (bariera care ne separă de spiritualitate) noi vrem să rămânem în credinţă deasupra raţiunii, să avem măcar un fel de contact cu aceasta şi să nu cădem numai într-un singur punct: ura (ego) sau iubirea (dăruire).

Trebuie să trăim cu această frică tot timpul. Într-adevăr, dacă privesc realitatea numai dintr-un singur punct de vedere, nu sunt altceva decât o bestie, un animal. Dacă vreau să fiu om, să stau deasupra măgarului meu (dorinţa mea egoistă), trebuie să includ aceste două puncte opuse înăuntrul meu.

Primul punct este critica şi dezacordul meu faţă de ceilalţi. Al doilea punct este eul meu, care este în dezacord cu critica mea asupra celorlalţi. (Să fie clar, nu vorbim de munca de diseminare, ci de munca interioară din grup, îndreptată către unitate, atunci când  îmi critic un prieten, calităţile lui care nu sunt legate de muncă). Şi cu toate că înţeleg faptul că critica mea este adevărată, doresc totuşi să descopăr Creatorul dintre noi. El este cel care joacă rolul Faraonului, transformând iubirea mea în ură, unitatea şi conexiunea în rezistenţă, critică şi dezacord.

El joacă acest rol,  pentru ca eu să vreau să mă conectez cu prietenul deasupra Faraonului, în ciuda inimii mele care îl respinge şi îl urăşte, nedorind să se unească cu el. Am o grămadă de plângeri împotriva lui dar, cu toate acestea, noi totuşi construim o relaţie de iubire, armonie şi unitate totală. În prietenul meu îmi doresc să îl văd pe Creator.

Nu alerg spre punctul exaltat în care totul este bine; mai degrabă menţin tot timpul aceste două puncte opuse în mine şi continui să avansez între ele. În acel moment am deja începutul vasului spiritual, Malchut şi Keter, două puncte opuse. Iar eu sunt în mijloc, menţinând condiţia restricţei dintre ele.

Şi după aceea, distanţa dintre ele continuă să crească  până când formează un anumit obiect spiritual. Toată această muncă este dusă practic în grup şi numai în relaţia cu prietenii.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala  4/13/2011, Shamati 59

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Trebuie ca noi, studenţii tăi ne-evrei, să sărbătorim Paştele şi alte sărbători? Mulţi dintre noi spun că trebuie să ne grăbim să cumpărm Matza şi să facem Masa de Paşte.

Răspuns: Dragii mei studenţi, voi încerca să vă explic încă odată, în mod simplu şi odată pentru totdeauna, deoarece am răspuns la această întrebare de multe ori.

Trebuie să studiaţi toate sursele originale ale Evreilor, pentru că ele sunt scrise de Cabalişti. Le studiem în interpretarea lor autentică Cabala şi nu cum le-a studiat poporul evreu începând cu secolul 1, în manieră pământească, corporală, ca şi cum aceste cărţi ar vorbi de lumea noastră.

Asta include, normal, studiul Haggadah shel Pesach, despre ieşirea din Egipt, pentru că ea nu vorbeşte despre ieşirea din pământul Egiptului şi despre ascensiunea deasupra egoismului. Puteţi observa tradiţiile împreună cu noi, puteţi sta la o masă festivă, puteţi, virtual, să fiţi împreună cu noi, să mâncaţi Matza şi peşte sau pâine şi porc, orice doriţi.

Baal HaSulam scrie în Scrierile Ultimei Generaţii că, chiar şi la finalul corecţiei, fiecare naţiune, dacă doreşte, îşi va păstra religia şi obiceiurile. Numai relaţiile dintre oameni se vor schimba din ură către iubire, ceea ce reprezintă exodul din Egipt. Vă doresc tuturor o asemnea sărbătoare!

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→