Daily Archives: 27 aprilie 2011

O armă pusă la tâmpla ta

Întrebare: Un exemplu de garanţie reciprocă la nivelul celular este foarte convingător. Cineva poate să-şi imagineze uşor cum acţionează celulele pentru a servi corpul lăsându-şi lor doar necesităţile vieţii. Dar de ce este atât de greu să ne imaginăm garanţia reciprocă la nivelul uman?

Răspuns: Asta este pentru că nu vedem sistemul cu ochii noştri. Dacă l-am fi văzut, nu am fi avut nici o libertate şi am fi fost forţaţi să ne supunem legilor lui. Dacă necesitatea de a dărui mă sufocă, dacă am două opţiuni: să mor sau să mă predau pentru beneficiul celorlalţi, atunci, cu siguranţă aş fi de acord; „luaţi tot ce am.”

E ca şi cum as avea o armă îndreptată spre tâmpla mea:
“Dă-mi tot ce ai!”
“Ia! Nu mă pot opune.”
Moartea nu e o opţiune—ei vor lua totul oricum. Aceasta este absenţa alegerii.

De aceea interconectarea noastră ne este ascunsă nouă, şi ne este imposibil să ne supunem ei. Ce este de făcut? Cu ajutorul mediului, trebuie să ajung la un stadiu unde o să-mi pun arma la tâmplă.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala din 4/24/2011, “Arvut (garanţia reciprocă)”

Diseminarea seamana cu a da nastere in spiritualitate

Intrebare: Intrebarea mea tine de diseminare. La scoala vorbesc cu colegii despre Cabala. Am impresia ca sunt interesati in asta, ceea ce creaza un contact intre noi, dar odata ce ajung acasa, atitudinea familiei si mediului fata de Cabala strica tot. Cum facem ca aceste familii sa vada importanta scopului?

Raspuns: Nu sunt sigur, pentru ca niciodata nu m-am confruntat cu asta. Pentru ca, de fapt, noi vorbim despre dragostea fata de prieteni si dragostea celorlalti nu cu cei din afara, ci cu cei care deja ni s-au alaturat.

Intelepciunea Cabala ne invata ca trebuie sa diseminam pasiv, sa nu fortam pe nimeni in asta. Trebuie sa furnizez persoanei anumite informatii: de ce sufera lumea, care este cauza, inspre ce ne indreptam si de ce apar aceste crize.

Incercam de asemenea sa ii explicam tot ce se intampla datorita programului naturii astfel incat evolutia egoista a atins maximul sau si a ajuns la punctul final, iar acum ne indreptam spre o cadere. Asta inseamna ca vom simti durerea si problemele (probabil unele serioase) intrucat dezvoltarea egoista s-a incheiat si trebuie acum sa ne ridicam deasupra egoului.

Aceasta este informatia pe care trebuie sa o diseminam in lume. Dar daca incep sa vorbesc cu oamenii despre asta, imi va lua mult timp sa le explic pana sa inteleaga. De aceea noi diseminam intelepciunea Cabalei intr-un mod pasiv, prin carti si internet, iar cei care sunt interesati in asta si simt ca au atins o anumita nevoie interioara ne vor gasi.

Suntem pe terenul fortei superioare, in terenul Luminii. Si daca o persoana are o inclinatie spre corectarea personala si doreste unitatea, spiritualitatea, care consta in dragostea pentru ceilalti, daruirea fata de Creator, el sau ea va gasi sursele noastre. Nu trebuie sa mergem la ei, sa ii fortam si sa incepem o propaganda imensa.

Poti vorbi cu prietenii despre Cabala, ceea ce nu este interzis deloc. Dar daca vezi ca imediat dupa asta ei uita sau isi pierd interesul, sau daca se razgandesc chiar daca initial au fost de acord cu ceva, toate acestea sunt semnul ca aceasta intelepciune cel mai probabil nu este pentru ei.

Daca as fi in locul tau, le-as da o carte sa citeasca care dupa tine li s-ar potrivi cel mai bine. Fa-ti o mica biblioteca acasa. Sugerez ca toti sa faca asta.

Toti cei ce studiaza Cabala trebuie sa aiba o colectie din cartile noastre. Suplimentar, sa pastreze trei sau cinci carti care sunt potrivite incepatorilor si sa le imprumutam celorlalti sa le citeasca pe rand, si dupa ce le-au terminat ia-le inapoi. Dupa asta vei vedea daca mai au vreun interes sau nu.

O carte are o putere unica. Chiar si asa, cu toate ca  de obicei citesc sau lucrez la un text la computer am o carte in fata mea. Are o radacina spirituala pe care calculatorul nu o are.

Dar ce apreciez cu adevarat la acest tanar si pentru ce il laud este dorinta sa de a disemina intelepciunea Cabalei. Este grozav! Si ar trebui sa ii urmam exemplul.

Fiecare din voi ar trebui sa verifice ce poate face in diseminare intrucat cu cat mai mult diseminezi intelepciunea Cabalei, cu atat mai bogat pe interior devii. Si mai departe,  cu cat mai mare este numarul de oameni care au primit intelepciunea lumii spirituale sau implinirii spirituale prin tine, cu atat mai multa implinire spirituala vei avea si tu. Este ca si cand tu le-ai dat nastere si ei sunt copii tai acum, ceea ce iti stimuleaza cresterea.

Iar persoana care nu a adus pe nimeni mai aproape de intelepciunea Cabalei si nu a avut un impact spiritual fata de nimeni in lumea aceasta, este asemanator persoanei care niciodata nu a dat viata nimanui si nu are continuare. Toti trebuie sa diseminam.

Din  Lectia 5, Conventia WE! 4/2/2011

Cheia succesului este participarea tuturor

Intrebare: Sute si mii de copii americani sunt practic lasati singuri, iar multimea de servicii sociale care se presupune ca ar trebui sa aiba grija de ei au esuat complet. Exista carti referitoare la aceasta problema pe care am putea sa le oferim?

Raspuns: Pana acum nu exista, dar se lucreaza la ele. Sper ca in trei pana la sase luni sa incepi sa primesti o serie de carti care contin metode de crestere a copiilor de diferite varste: cum sa formam grupuri, sa conducem discutii, sa le influentam dezvoltarea si sa construim o conectare intre ei.

Dar in afara de asta nu trebuie sa astepti materialele noastre, ar trebui sa ni te alturi si impreuna cu noi sa participi la procesul scrierii acestor carti! O persoana care nu se implica in diseminarea intelepciunii nu are nici o sansa sa avanseze spiritual. Cum poate cineva sa primesca Lumina cand nu exista nici o dorinta de a o transmite si celorlalti?

Ia Centrul de studiu din Statele Unite ca exemplu, participa la diseminare sau nu vom reusi, continuand sa ne dezvoltam foarte incet. Avem nevoie de forta, multa forta! Avem nevoie cu adevarat de ajutorul tau!
Din  Lectia 6 Conventia WE! 4/3/2011