Daily Archives: 23 mai 2011

Sa citesti o carte deschisa cu ochii inchisi

Intrebam, „De ce ne-a facut Creatorul atat de intunecati si egoisti si nu altfel?” Ca si cand am intelege cum altfel ar fi posibil… Fara indoiala, daca aceasta intrebare apare in mintile noastre, inseamna ca isi are locul. Fiecare intrebare care apare in mintea unei persoane, chiar si cele care par proaste sau accidentale, inseamna ca au aparut cu un motiv. In felul acesta suntem facuti: intrebam si trebuie sa primim un raspuns sau o implinire la intrebare.

Dar atata timp cat nu simtim raspunsul in interiorul nostru, il vom accepta ca si ipoteza pentru „Avantajul Luminii este obtinut doar din intuneric”. Senzatia de placere, „gustul” prin care Creatorul vrea sa dea placere creatiei, poate fi simtit doar atunci cand avem fie o dorinta, fie o lipsa.

Este imposibil sa auzi despre aceasta lipsa din alta parte. Trebuie sa o simti in tine, ca si propria ta nevoie de implinire. Atunci si placerea va fi a ta! O vei simti si te va bucura.

De aceea, aceasta cere o dezvoltare speciala a dorintei, nevoia de a simti Lumina in creatie, iarapoi placerea va imbraca aceasta dorinta. Si in masura in care a fost simtita dorinta, va fi simtita si placerea.

Daca Creatorul exista, daca este bun si are grija de toate, daca umple totul cu Lumina infinita, si dorinta sa este de a ne face placere, atunci singurul lucru care ne lipseste este dorinta de a primi toate astea! Toata abundenta Creatorului se revarsa deja in jurul nostru, dar nu o putem simti si nu ii putem cere sa ne patrunda.

Ii cerem „Da-mi acum! Cand o sa primesc?” Dar trebuie sa intelegem odata pentru totdeauna ca nu avem ce sa cerem in afara de dorinta. Lumina este deja aici, atat cat ai nevoie! Problema este doar dorinta, care trebuie sa fie mare si sa se potriveasca pentru a simti aceasta Lumina.

Trebuie sa o obtinem cumva, sa o cumparam, sa o furam, sa o avem cumva, direct sau prin alte mijloace. Nu conteaza cum; suntem obligati sa o obtinem! Fara aceasta dorinta nu vom simti Lumina!

Ca si cand in fata mea este o carte deschisa, dar eu nu am ochelarii si nu pot citi! Voi cere cuiva sa imi dea cartea? Nu! Voi cere ochelari! Ne lipseste doar „instrumentul perceptiei” (kli), insemnand „vasul” sau dorinta.

De aceea, toate actiunile prin care suntem condusi nu sunt necesare pentru a atrage Lumina. Sunt actiuni care formeaza dorinta pentru a avea aceasta Lumina in noi.

Din partea a 2a a Lectiei zilnice de Cabala 5/23/11, “Prefata la Intelepciunea Kabbalah”

O invitatie pentru a ne ridica la urmatorul grad

Am inceput sa predau cu mult timp in urma. Impreuna cu grupul studiem intelepciunea Cabalei de multi ani. Totusi, chiar daca citim articolele Cabalistilor, nu le-am inteles pana cand criza mondiala nu a lovit acum cativa ani.

Incepand cu 2005 am inceput sa ne concentram pe structurarea corecta a grupului. Aici smtim presiunea  si intelegem ca este exact ceea ce aveam nevoie pentru a actualiza metoda de a intra in lumea spirituala.

De fapt, lumea nu a experimentat criza pana atunci.Nu am simtit ce sau de cine ar trebui sa fie animate actiunile noastre. Dar odata cu criza, grupul nostru a simtit o acuta , chiar dramatica nevoie de a implementa metoda in practica astfel incat sa fie un bun exemplu in lume.

In fiecare zi trebuie sa lucram pentru a ne intari unitatea interioara si diseminarea externa. Putin cate putin trebuie sa spunem oamenilor ca exista o metoda de corectie. Pentru ca, aceasta criza care stapaneste lumea este o invitatie a Naturii de a ne ridica la un alt nivel.

Nu trebuie sa fim la fel de incapatanati ca si copii care nu-si asculta mamele. In tot ceea ce se intampla ar trebui sa vedem o sansa fara precedent. Usile  ni se deschid sa iesim din aceasta mica, limitata lume, imbibata complet cu suferinta si cu sfarsitul in moarte, si sa intram intr-o existenta externa, o lume iluminata de Lumina superioara. Asta este ceea ce trebuie sa explicam, aratand ca trecerea poate fi facuta in grup, impreuna.

Legile grupului pot fi vazute in aceasta lume. Intr-adevar, lumea se releva singura ca un sistem integral ale carui parti sunt interconectate. Vazand-o, intelegem ce ni se cere.
Din  Lectia a 2a a Conventiei de la Roma on 5/21/11

Rusinea care ne impiedica sa ne intoarcem

Este greu pentru noi sa ne imaginam cum o fiinta care a fost creata din  Lumina, care a existat in adeziune cu ea si nu a simtit nici o lipsa cauzata de opozitia cu ea, dintr-o data s-a simtit rusinata si nu a mai vrut sa ramana in acest stadiu, restrictionandu-se pe sine si excluzand toata Lumina. Ce o fi simtit creatura cand s-a vazut complet distantata de Lumina in timp ce isi dorea sa fie identica cu ea?

Starea de adeziune si perfectiune, pe care fiinta creata a experimentat-o in timp ce se afla in Lumea Infintului inainte de restrictie, mai tarziu o face sa apuce acest drum inapoi la Infinit prin toate starile (1-2-3). Si in ciuda faptului ca din partea Luminii nu sunt schimbari si Creatorul niciodata nu s-a separat de fiinta creata, ca nu se vede nici o fisura sau vreo nevoie de corectie in ea, creatura insasi nu poate accepta sa fie diferita de Creator in vreun fel.

Acest sentiment minunat obliga fiinta creata sa treaca prin acesti pasi importanti: sa isi restrictioneze dorinta, sa obtina un ecran, sa treaca prin intregul proces de distantare fata de Creator, de Lumina si sa se intoarca inapoi la El, completand in felul acesta intregul cerc. In felul acesta actioneaza dorinta.

Cum se poate ca Lumina, care i-a dat fiintei create sentimentul de unitate, uniune si de lipsa a diferentelor intre ei, evoca in acelasi timp in creatura un anumit tip de rusine, care o forteaza mai tarziu sa se restrictioneze si sa mearga pe acest drum lung, departe de Creator?

Acest sentiment de rusine are ceva unic; devine un motor puternic care face ca fiinta creata sa se distanteze fata de Creator, sa se ascunda de El, la fel cum o persoana se ascunde de cineva de care ii este rusine, ca sa faca toate corectiile mai tarziu. Si nu pentru ca nu se simte mandru de el, ci mai degraba pentru ca sa poata intoarce Creatorului dragostea sa pe care fiinta creata a simtit-o venind din partea Creatorului atunci cand ii era rusine.

Intelegem ca merita ca fiinta creata sa faca tot acest ciclu ingrozitor, fara sa se opresca de pe cale, daruind, cu toate ca se poate intoarce la Infinitate oricand! Si totusi, in fiecare clipa decide din nou: „Nu, nu voi ceda acestei infinite placeri decat daca actionez constiincios si ma pot simti mandru si sa am respect fata de mine!” Evident, nu este vorba despre o mandrie egoista; este vorba despre faptul ca o creatura doreste sa ii ofere Creatorului atitudinea care este revelata in relatie cu el insusi.

Evident, in lumea Infinitului, dragostea Creatorului nu obliga creatura la nimic. Creatorul o trateaza la fel ca un tata care isi iubeste copilul si care vrea sa ii daruiasca totul, fara rezerve, fara sa se simta rusinat pentru asta. Si totusi, fiul, in timp ce realizeaza dragostea Creatorului pentru el, intelege ca este incapabil sa iubeasca. Este singurul lucru de care ii este rusine: ca el personal este incapabil sa iubeasca neconditionat si sa ii dea Creatorului acelasi sentiment pe care l-a avut la punctul de intuneric si separare.

Asadar, fiul ia decizia sa accepte de la Tatal mai degraba intunericul decat Lumina si cele mai puternice lovituri. Promite sa Il iubeasca indiferent de ce se intampla, ca si cand ar primi cea mai dragalasa, adevarata Lumina a Infinitului. Dragostea Tatalui este absoluta si fara sfarsit, deci fiul hotaraste sa Il iubeasca la fel de mult.

De aceea, nu are alta sansa pentru a obtine aceasta stare decat sa mearga pe aceasta cale a intunericului, care este opusa infintei impliniri. Pentru ca peste acest intuneric, el poate revela iubirea neconditionata.
Din partea a 3a a Lectiei zilnice de Cabala 5/16/2011, Talmud Eser Sefirot

Dăruire: să trăieşti prin celălalt

Cabaliştii explică faptul că noi trebuie să trăim conform legii dăruirii, nu de dragul societăţii sau al nostru, ci de dragul Creatorului. Ce înseamnă asta? „De dragul Creatorului” este o formulă, o definiţie care înseamnă că dăruirea trebuie să fie absolută.

Noi trebuie să dăm, nu doar de dragul de a supravieţui, nu numai pentru a trăi confortabil şi egoist. Aceasta dăruire este în interes propriu. „Nu avem nicio şansă, aşa că hai să ne reeducăm pe noi înşine să devenim buni, amabili, receptivi şi cu compasiune”. Aceste corecţii egoiste nu sunt deajuns fiindcă izvorărăsc din dorinţa de supravieţuire.

„De dragul Creatorului” înseamnă că tu trăieşti pentru a dărui chiar dacă natura nu te obligă să ajungi la armonie şi cooperare cu ceilalţi membri ai societăţii, de dragul supravieţuirii. Natura poate nu-ţi solicită să dăruieşti şi să primeşti în condiţii privite ca o conexiunea completă cu ceilalţi, adică să primeşti după necesitate şi să dai maximum, ceea ce se numeşte „de la fiecare după abilităţile lui, către fiecare după necesităţile lui”. Acest slogan nu ar trebui să fie pentru supravieţuirea societăţii, pentru victoria socialismului în întreaga lume, sau pentru vreun partid. Ar trebui să fie „de dragul Creatorului”.

„De dragul Creatorului” înseamnă că dăruirea mea trebuie să fie absolută, nu de dragul a ceva pământesc. Trebuie să ating o stare în care proprietatea de dăruire din mine înlocuieşte complet proprietatea de primire, egoismul meu. Trec complet într-o parte diferită a lumii, într-o altă dimensiune. Încep să gândesc, să simt, să percep numai în termenii proprietăţii de dăruire şi nu de primire.

Este posibil să compari această stare cu o mamă care nu simte dacă ei îi e frig sau cald, dacă e întuneric sau lumină, ea simte asta doar raportat la bebeluşul ei. Există în el, în interiorul lui unde lui îi e frig sau cald, sau întuneric sau lumină, comfortabil sau în durere şi la fel şi ei. Ea simte totul în interiorul lui mai degrabă decât în ea însăşi. Această dragoste „animalică” este  prezentată în lumea noastră ca exemplu: datorită ei de fapt, ne putem dezvolta cu adevărat şi  continuăm să existăm.

Este o condiţie necesară a vieţii în spiritualitate. Noi perpetuăm viaţa noastră pe pământ în funcţie de spaţiu, timp şi mişcare. Iluzia vieţii în egoism există numai aici. De fapt, adevărata viaţă în curgerea ei eternă şi perfectă există în proprietatea absolut opusă, aceea a dăruirii.

La fel, o mamă trăieşte în copilul ei, simţindu-l şi împlinindu-l pe el în locul ei. Toate senzaţiile ei sunt în el, totul este pentru el, iar ea însăşi, există doar pentru împlinirea lui. Reţineţi, această stare se numeşte „a primi după necesităţi şi a da maximum” dar nu pentru ea însăşi, de dragul supravieţuirii, ci de dragul lui, de dragul copilului ei iubit.

Din Lecţia virtuală, Fundamentele Cabalei, searia 5/15/2011

Ca un embrion în uterul mamei

Întrebare:Cum sunt conectate cele 613 dorinţe şi cele 613 porunci (Mitzvot)? Cum pot să corectez aceste dorinţe dacă nu ştiu ce sunt, iar eu sunt blocat total în egoul meu?

Răspuns:Am un anumit punct, asemănător unei picături de spermă, din care începe dezvoltarea umană. Trebuie să adaug acestui punct întreaga mea cantitate de suflet, care va avea ca rezultat dezvoltarea punctului bazată pe informaţia inclusă în el.

În mod similar, picătura de spermă conţine întreaga informaţie despre noua fiinţă umană: dacă va cântări, să spunem 60 de kg, va avea 1.70 m înălţime, va fi sclipitoare, exaltată,etc. Noi nu ştim nimic din toate astea, dar toate caracteristicile umane, drumul lui în lumea spirituală şi materială, toate acestea sunt conţinute în picătura de spermă. Noi trebuie doar să o injectăm cu o anumită forţă. Această forţă este furnizată de către mamă.

Învăţăm fapul că în lumea spirituală există, de asemenea, o mamă, Bina. De acolo, noi primim forţa de dezvoltare spirituală. În interiorul acestei mame spirituale există un loc socotit „uter” sau AHAP unde urcă „picătura” noastră. Asta este ceea ce noi numim MAN. Picătura va fi acceptată de Bina şi va începe să crească.

Această mamă spirituală este grupul. Am menţionat anterior că omul trebuie să intre într-un grup şi să se alăture lui, să se agaţe de „peretele uterului”. Astfel, va începe să primească de la grup forţa de dezvoltare necesară punctului său.

Grupul în sine nu ne adaugă nimic, el există pentru a ne permite nouă să primim Lumina prin el, ceva asemănător sângelui (în ebraică „sânge” Dam vine de la cuvîntul „asemenea” Domem care mai înseamnă şi „nemişcat”,’ sau cum spunem noi regn mineral’). Cu alte cuvinte, noi suntem dezvoltaţi doar la nivelul mineral, cu Aviut Shoresh (grosimea/mărimea dorinţei este la nivelul rădăcinii).

În punctul nostru sunt 613 dorinţe. Acestea evoluează, însă noi nu ştim cum se întâmplă asta.

În plus, nu ştim ce dorinţe se dezvoltă acum şi care din ele se vor desfăşura mai târziu. Acest proces poate fi prezentat ca o diagramă care arată ca o scanare cu ultrasunete: toate dorinţele de la 0 la 613, se dezvoltă în etape diferite: unele mai mult, altele mai puţin.

Fiecare din noi are 613 dorinţe, dar în diferite combinaţii. Să zicem că dorinţa „20” este mai dezvoltată în mine decât în altcineva, în timp ce dorinţa „40” mai puţin. Ele sunt aceleaşi 613 dorinţe, care diferă în mărime şi există în diferite combinaţii şi proporţii între ele. Iar când grupul devine un canal prin care Lumina Superioară influenţează toate aceste dorinţe, Lumina este privită ca sângele care le hrăneşte, chiar dacă eu nu am nicio idee cum.

La fel ca embrionul din uterul mamei, care nu pricepe procesul dezvoltării sale şi nu se gândeşte sau îşi pune întrebări legate de acest proces, nici eu nu ştiu sau nu înţeleg. Este în grija forţelor naturii. De aceea, aceasta este o dezvoltare la nivelul mineral, adică fără înţelegere, simţire sau obţinere.

Atunci ce este dezvoltarea celor 613 dorinţe? Când eu mă anulez pe mine însumi în faţa grupului, pentru a pătrunde în el, pentru a fi una cu el, astfel ca acesta să aibă impact asupra mea, înseamnă că eu execut acţiunea de anulare a celor 613 dorinţe. Nu ştiu ce înseamnă asta. Toate împreună sunt egoul meu pe care îl anulez în faţa grupului. Apoi, sunt influenţat de Lumina Superioară şi avansez.

Cu alte cuvinte, acţiunea mea de anulare proprie în faţa grupului pentru a obţine noi dorinţe, gânduri şi o scală a valorilor, este privită ca o executare a celor 613 porunci. Fiecare acţiune este numită „zi”. De aceea a fost scris că în fiecare zi omul trebuie să execute 613 porunci. Şi este aşa până când omul îşi completează toată corecţia sa. Aces lucru îi priveşte deopotrivă şi pe bărbat şi pe femeie.

Din Lecţia 8 de la Congresul We! 4/3/2011

Gustul plăcerii

Tot ceea ce avem nevoie este să dezvoltăm dorinţa. Îmi amintesc pe vremea când aveam clinică, una din angajate obişnuia să aducă cu ea mâncare yemenită. La început nici nu puteam să mă apropii de ea fiindcă pur şi simplu nu ştiam ce este. Era complet diferită la gust de tot ceea ce eram eu obişnuit. Dar cu timpul, am început să devin familiar cu această mâncare şi să o gust şi încet, încet mi s-a dezvoltat gustul pentru ea.

Este asemenea unui bebeluş născut pe lume fără să aibă niciun gust încă. După o vreme, în funcţie de gustul şi de predilecţiile societăţii lui, el începe să devină obişnuit cu mâncarea şi să se deprindă cu gustul ei. Fără gust, fără dorinţa de a mânca precis o anume mâncare, nu suntem capabili să ne bucurăm de ea. Desigur, e posibil să mănânci ca să nu mori de foame, dar asta nu este tot una cu plăcerea. Tu poţi primi plăcerile acestei lumi ca pe o simplă necesitate, dar orice în afară de asta, este admis numai dacă ai dorinţă de plăcere – şi această plăcere trebuie să vină din dăruire.

Întrebare: Baal HaSulam scrie că aceasta necesită numai o schimbare psihologică. Adică cum?

Răspuns: Noi nu putem înţelege cum este posibil să te bucuri iubind şi umplându-l pe cel care îl iubeşti. „Cineva pe care îl iubeşti” nu este copilul meu, de care dacă am grijă am plăcere în mod natural. Însă noi vorbim de cineva necunoscut, care este un străin, distant şi opus şi pe care chiar îl urăsc. Este ca o mâncare ditr-o ţară străină care mă dezgustă. Şi atunci, în mod deliberat, încep să-mi dezvolt gustul pentru ea, caut să mă apropii pentru a mă deschide şi a înţelege. Încet, dorinţa corespunzătoare se naşte în mine şi dintr-o dată, încep să simt că-l iubesc pe omul respectiv.

Se ridică întrebarea: dacă îl iubesc, nu va fi dăruirea mea pentru el egoistă? Totuşi, mă bucur de ea.

Adevărat, dar iubirea mea nu a anulat ura pe care am simţit-o înainte. Ura rămâne cu mine constant, chiar creşte, exact aşa cum se întâmpla cu studenţii lui Rabi Şimon, cel care a scris Cartea Zohar, că la început, ei se urau unii pe alţii, dar apoi, atingeau iubirea. Noi avansăm continuu pe două linii, ridicând iubirea peste ură, după cum e scris, „Iubirea va acoperi toate păcatele”.

Precis, ura şi iubirea împreună crează gustul, „siropul”, forţa plăcerii. Ele sunt ca două regne. Dacă anulezi ura, atunci numai puţină mulţumire materială îţi va rămâne din întreaga înălţime a plăcerii, dar dacă te ridici peste ură, acoperind-o cu un ecran de iubire de fiecare dată, vei ajunge la sfârşit cu un vas uriaş care are o plăcere uriaşă în el.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 5/23/2011 „Prefaţă la Înţelepciunea Cabalei”

Perpetuum mobile al Creaţiei

Dorinţa noastră de plăcere creşte şi se schimbă constant. Există un motor interior în ea care întreţine rotirea şi astfel generează dorinţa noastră de plăcere, strat după strat.

Dacă nu sunt în sincron cu acest motor şi nu îmi corectez dorinţa de primire astfel încât să fie umplută cu Lumină, această dorinţă generează în mine întuneric şi eu mă simt rău. Între timp, motorul continuă să se învârtă, în timp ce eu, necorectându-mi dorinţa anterioară, am întârziat şi nu pot corecta nici starea curentă. Asta îmi face viaţa şi mai dezamăgitoare şi mai dificilă. Zi după zi mă simt tot mai mizerabil.

De aceea, dacă un vom înţelege că nimic nu o să vină de la Creator, ci fiinţa creată este cea care se presupune că trebuie să producă totul, dacă omul realizează că natura a fost aranjată în aşa fel ca să ne dezvăluie întreaga noastră dorinţă de primire şi tot ceea ce trebuie să facem este să obţinem corecţia, numai atunci va vedea omul realitatea într-un mod corect. Totul depinde de noi. Mingea este în terenul nostru.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 5/13/2011 „Introducere la Prefaţa Înţelepciunii Cabala”

Ai comandat „faţa de masă fermecată”?

Baal HaSulam, „Introducere la Prefaţa la Înţelepciunea Cabalei” capitolul 14: De aceea, noi avem într-adevăr clarificat că lumile, generaţia, schimbările, numărul de grade etc., au fost spuse numai cu respect pentru Kelim (vase) care dau sufletelor ascundere şi măsură pentru ele, astfel ele să poată să primească  în ele gradual din Lumina Infinitului. Dar ele nu afectează Lumina Infinită însăşi în niciun fel fiindcă nicio acoperirie nu afectează ceea ce acoperă, ci numai cealaltă , care îşi doreşte să o simtă şi să primească de la ea, după cum se spune în alegorie.

Baal Hasulam explică, de asemenea, în „Prefaţa la Cartea Zohar” că întreaga percepţie a realităţii apare numai parţial la primitor, la om, la observator. Totul este relativ, totul depinde de proprietăţile omului şi, în raport cu ele, el sau ea percepe totul ca şi cum ar exista în afara lui sau ei.

Este acolo, în afara omului, realitate? Nu ştim asta. Este cunoscut din Înţelepciunea Cabalei că Lumina Înconjurătoare simplă există în afara noastră. Noi nu avem nicio posibilitate să o simţim din afară. Noi suntem creaturi sensibile, adică simţim ceea ce este perceput în interiorul nostru. Dacă simt că ceva există în afara mea, percep asta în interiorul organelor mele de simţ, şi dacă nu le am, nu percep ce există în afara mea.

Agregatul organelor noastre de simţ este numit „dorinţă de plăcere”. Este divizat în cinci părţi în funcţie de nivelele de Aviut (grosime, consistenţă) ale dorinţei. Aceste nivele (Şoreş, Alef, Bet, Ghimel, Dalet sau, Rădăcină, 1, 2, 3, 4) pot fi numite organe de simţ spirituale sau pământene: miros, auz, văz, gust şi pipăit.

Deci, dorinţa noastră are cinci părţi sau cinci forme de percepţie: miros, auz, văz, gust şi pipăit ca şi în această lume. Eu percep ceva care în interiorul meu acumulează forma unei dorinţe, vasul.

Aceasta este ca o „mana” (porţie) care a hrănit poporul lui Israel în deşert. Eu iau această „mana” şi gust „grătar”; apoi altul ia peşte, al treilea ia salată şi al patrulea ia pui sau cereale. Fiecare primeşte în funcţie de dorinţa lui. Însă toate acestea se numesc „mana”.

Ce este „mana”? Este ceva din cer care nu are nicio proprietate. Cine percepe aceste proprietăţi? Primitorul. Imediat ce absorb această „mana”, doresc să simt carne, gust carne. Vreau şi gust ceai. Vreau mancare sărată şi automat mâncarea devine sărată, vreau condimentată, devine mai condimentată. Este bine, nu-i aşa? „Fă-ţi dorinţa ca El” şi apoi „El îţi va face dorinţa ca pe a Lui”.

Lumina Superioară care există în afara noastră nu are nicio formă, are numai dorinţa de dăruire. Dacă tu vrei să obţii plăcere de la ea pe drumul corect, Ea îţi va da acestă senzaţie imediat, fără probleme. De aceea, totul depinde de creatură. Forma de realitate depinde de dorinţele noastre, de vasele de percepţie. De aceea nu ai la nimeni să te rogi, la nimeni să ceri,  nimeni să-ţi întoarcă, ci numai noi înşine, să ieşim din corupţia noastră şi să avem abilitatea de a deveni un pic mai corectaţi.

Ne vom simţi mai bine pe măsură ce ne corectăm pe noi înşine. În esenţă, acesta este întregul proces pe care îl experimentăm.

Din a treia parte a Lecţiei zilnice de Cabala 5/13/2011 „ Prefaţă la Înţelepciunea Cabalei”