Intrebare: Poate sa fie pierdut un punct din inima? Pot sa-l mai simt din nou dupa aceea? Am studiat Cabala cateva luni. In mod cert am simtit schimbari si simt putina Lumina, pe care nu am simtit-o niciodata inainte. Viziunea mea s-a schimbat, simt mai multa siguranta si in mod cert am simtit perfectiunea naturii. Dorinta mea arzatoare pentru spiritualitate mi-a schimbat relatia mea cu tot.

Dar aceasta stare mentala minunata a durat doar cateva zile si acum mi se pare ca a disparut. Continui sa citesc si sa ascult, dar mi se pare cu atat mai greu cu cat imi doresc mai mult. Ce pot sa fac? Sunt speriat si simt ca punctul din inima s-a pierdut. Pot sa-l obtin din nou?

Raspuns: Tu treci prin stadiile obisnuite ale dezvoltarii tale. Ti s-au aratat senzatii spirituale minimale, iar acum trebuie ca tu sa le obtii singur, prin conexiunea cu ceilalti ca tine, care aspira si ei la acelasi scop.

Intrebare: In articolul „Cum se naste viata spirituala”, se spune: „Ti-am restrictionat dorintele fiindca nu am fost in stare sa le satisfac”- Asta inseamna ca ne ajutam unul altuia sa facem restrictia? Sau numai unul din noi doi poate face munca?

Raspuns: Fiecare om face asta in interiorul sau.

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Creatorul a creat totul pentru a oferi plăcere omului. Dar, avem nevoie de un vas, dorinţă pentru a primi binele pe care El a dorit să ni-l ofere. A vrut să ne dăruiască plăcerea de care se bucură El însuşi, dăruirea. Nu este o altă plăcere în lume!

Totuşi, pentru a simţi această plăcere, trebuie să avem calitatea opusă, lipsa împlinirii deoarece  opusul dorinţei de a dărui este dorinţa de a primi plăcere. De aceea, Creatorul crează dorinţa de a te bucura, o creatură artificială, care nu a existat înainte, ca o formă imprimată a Sa.

Şi acum creatura simte aceste contrarii în ea. Pe de o parte, simte că este posibil să se bucure pentru umplerea dorinţei sale. Dar apoi, face un calcul şi începe să-şi dorească a dărui. Aceasta înseamnă că nu mai caută împlinirea.

Dăruirea nu este împlinire, ci o propietate, o dorinţă de a da. În dăruire, o persoană nu este satisfăcută de ceea ce primeşte în schimb, ci însă-şi actiunea de a dărui devine împlinire pentru ea. În schimb în primire, o actiune este separată de împlinire. Şi când plăcerea intră în mine, mă simt satisfăcut. Asta este, dorinţa mea si împlinirea sunt două lucruri opuse, şi trebuie să mă străduiesc din greu pentru a primi împlinire deoarece este opusă faţă de mine.

Totuşi, în dăruire, trebuie numai să simt dorinţa altcuiva şi să i-o satisfac. Şi însăşi această acţiune, cu privire faţă de cealălaltă persoană pe care o satisfac, devine împlinirea mea. Nu mă aştept să primesc vreo recompensă în schimb. Plăcerea mea este în actul de a dărui.

Din cauza acestei diferenţe, o persoană ce lucrează cu recepţia trebuie mereu să verifice şi să evalueze: cât de mult am dăruit, şi cât mă vor plăti? Aceasta deoarece plata nu depinde de mine ci de alţii, de cât de mult i-ar plăcea lui să mă plătească. Dar dacă lucrez în dăruire şi îmi doresc numai aceasta, nu depind de nimeni, şi mă pot hotărâ singur unde este limita mea!

De aceea, cel care munceşte pe calea dăruirii stabileşte în ce măsură doreşte să fie în ea. Şi Creatorul este de acord cu el! De aceea, este numai o regulă generală a dragostei şi a dăruirii, care se dezvoltă şi umple întreaga creaţie. Nu a fost nici o restricţie sau interdicţie în a dărui! De aceea, fiecare creatură poate decide pentru sine la ce nivel vrea să fie în relaţie cu această calitate, gând, intenţia de a dărui.

Aici nu poate fi nici un calcul pemtru cât de mult am făcut şi cât de mult voi fi plătit. Nu este nevoie a te teme că dacă am făcut mai puţin, voi primi mai puţin. Sunt în această lege generală a dăruirii reciproce, dezvoltânt întreg universul şi simţindu-l, ca şi cum “nu este nimeni în afară de El.” Eu însumi am stabilit la ce nivel vreau să fiu. Conform acestui nivel, experimentez revelaţia sau ascunderea abilităţii mele de a dărui, şi în acea măsură ma simt bine.

Din partea întâi a  Lecţiei zilnice de Cabala din 7/29/2011, Shamati #61

Filed under: Garantia reciproca, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă studiez într-un grup virtual şi nu experimentez obstacole serioase, sunt capabil să formez o cerere către Creator pe baza problemelor zilnice corporale, de la munca şi de acasă?

Răspuns: Nu este nevoie să cauţi tulburări nici în grupul virtual nici în cel fizic. Obstacolele apar ele singure, din dorinţa noastră adevărată de a ne apropia şi a ne uni unul cu celălalt. După aceea apar problemele! Iar dacă tu nu ai nicio problemă, conectează-te cu ceilalţi şi vei începe să le observi.

Tulburările apar în concordanţă cu starea. Atunci când oamenii se ţin la distanţă, nu apar probleme între ei. Vedem cum lumea noastră se îndreaptă spre democraţie. „Democraţia”  este cea mai mare amăgire, atunci când devin mai îndepartat de tine şi tu devi mai îndepartat de mine. Iar acum aproape că nu ne atingem unul pe celălat şi spunem că toată lumea are liberatate: „Asta este a mea, asta a ta; nu atinge ce este al meu şi totul va fi bine”.

Dar nu aceasta este ordinea relaţiilor pentru că, în fond, nu suntem conectaţi unul cu celălalt în niciun fel! Indiferent de cât de mici suntem pentru a primi unul de la altul, noi dăm la ceilalţi printr-un fel de buffer. Şi în oricare alt fel, nu ne atingem unul pe altul deloc. Iar când nu o facem, nu apar probleme – ego-ul nostru este gata să fie de acord cu asta, iar această ne este cea mai convenabilă opţiune. De aceea lumea modernă a ajuns la democraţie, protecţia drepturilor individuale şi aşa mai departe.

Iar dacă începem să acţionăm ca un gup, nu vom atinge niciodată unitate. Democraţia nu va fi capabilă să ne conducă către unitate, dacă totul se face purtând mănuşi şi ţinând distanţa.

Am fost în stare să facem asta pâna în prezent. Dar acum, oricât am încerca să rezistăm, nu mai există alegere: Natura ne presează, forţându-ne să ne unim şi să stabilim o conexiune. Şi chiar dacă noi mai încercăm să ne ţinem la distanţă şi în aceaşi democraţie, natura ne arată că suntem conectaţi unul cu celălalt. Aici încep problemele!

Nu pot merge mai departe! O mai mare distanţare este imposibilă, conform cu ceea ce îmi arată natura. Ea îmi arată că sunt conectat cu toată lumea şi, în acelaşi timp, că nu vreau să fiu conectat cu ea. De fapt, aceasta este esenţa crizei moderne.

Dar în grup, trebuie să lucrăm în inimă. Nu contează dacă suntem în aceaşi cameră sau în spatele ecranelor calculatoarelor într-o clasă virtuală. Cheia este să evităm să ne înşelăm noi înşine că am obţinut conectarea. Aceasta este o mare problemă, deoarece o persoană se convinge ea însăşi, datorită mecanismului de apărare al egoismului, că totul este bine şi că este destul de conectată cu ceilalţi. Uită complet de asta şi din acest motiv experimentează multe tulburări.

Dar atunci când vrem să realizăm asta, şi o facem împreună, începem să lucrăm cu ea şi descoperim forţa răului care ne separă, care separă inimile noastre. Nu este o muncă uşoară.

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 7/28/2011, Shamati 218

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→