Daily Archives: 3 august 2011

În zona de alegere

În trecut, egoismul ne-a stimulat din spate şi din părţi, lăsând întotdeauna calea inainte libera. Cu toate acestea, astăzi barierele nu mai apar de-a lungul părţilor, ci în faţa noastră. E ca şi cum un zid se ridică în faţa noastră, nelăsându-ne nici un loc pentru a fugi, nimic ce putem face.

Această stare devine din ce în ce mai evidenta: nu vreau cu adevarat nimic, nu simt că pot continua sa cresc în egoismul meu. Este incapabil să-mi dea răspunsuri la întrebările care apar în mine astăzi. Am depăşit fazele anterioare şi am intrat în următorul nivel de întrebări, nivelul maturitatii şi al noilor necesităţi.

Hrana, sex, familie – toate acestea se prabusesc, luând forme ciudate, „mutante”. Nici bogăţia, faima, si cunostintele nu par să-mi promita foarte mult.

Ştiinţa este într-o criză şi nu răspunde întrebărilor mele, chiar dacă cu  50 – 60 de ani în urmă încă părea că ne va oferi răspunsuri la toate.

Puterea a devenit mica în ochii noştri: Vedem că singurul sau obiectiv sunt banii. Şi banii …. Intr-adevăr merită sa-ti pierzi toată viaţa ta pentru ei!? Întrebările mele au depăşit deja orice suma de zero-uri pe care un cont bancar o poate afişa.

Atunci când o persoană îşi pierde necesarul „de combustibil,” vidul apare în interiorul ei şi ea se trezeşte întreband: „Pentru ce merita sa traiesc? Pentru mine? Dar imi lipseste împlinirea. Pentru copiii mei? Dar atunci când vor creste, vor părăsi cuibul. Şi în afară de asta, de ce sa-i cresc? Ce viitor luminos au ei mai departe? Dezintegrarea familiilor şi o societate descompusa? ” O persoană nu se simte ataşata de nimic şi nu are speranţe pentru nimic. Acesta este tipul de impas la care întrebările noastre ne-au condus.

Dar există, de asemenea, un motiv complet diferit pentru starea de sfarsit: Am epuizat resursele naturale. Astăzi este deja clar că progresul uman nu va fi infinit, atât din punct de vedere al cerinţelor noastre, cat şi din punct de vedere al existenţei noastre ca un întreg. Dacă vom continua irosirea resurselor naturale, la ritmul actual, atunci foarte curând nu vom mai avea nici un fel de materii prime, nici macar pentru produsele vitale.

90% din ceea ce producem astăzi consta in petrol, fie că este vorba de energie, materiale plastice, şi aşa mai departe. Cand rezervele de petrol se sfârşesc, vom ramane fara nimic. Dar cu toate acestea, noi încă mai continuam sa le risipim.

Astfel, pe de o parte natura pune o barieră în faţa noastră, în forma ecologiei, climei şi resurselor, şi pe de altă parte, egoismul nu ne mai împinge înainte. Apar întrebări la care nu putem găsi răspunsuri aici, în lumea noastră, în această cameră de copii mici unde ne-am distrat atât de mult jucandu-ne până acum.

Astăzi, situaţia deja seamana cu o sinucidere: Suntem iraţionali folosind până si ultimele resurse rămase.

Noi trebuie să înţelegem că, din cauza aceasta, ne-am găsit în zona de alegere. Aceasta este locul în care liberul arbitru apare, libertatea ca noi sa începem sa înţelegem programul dezvoltarii noastre: „De ce existam? De ce suntem aici? Pentru ce? „Şi impreună cu noi, restul lumii. Acum este exact momentul ca noi sa rezolvam această provocare. În caz contrar, omenirea se va găsi într-un impas cu adevărat fără speranţă.

În realitate, esenţa problemei nu este criza financiară, criza tehnologiei sau criza familiilor. Suntem într-o criză cu noi înşine. Noi trebuie să înţelegem cine suntem şi pentru ce suntem aici, atât din punctul de vedere al naturii, care ne obligă la acest lucru, cat şi din punctul nostru de vedere. Numai atunci vom fi capabili să reglam lucrurile corect în interiorul nostru şi în lume.

Dintr-o conversaţie pentru o noua carte, pe 7/18/11

Un apel pentru corectarea lumii

Cartea Zohar, scrisă în secolul al doilea CE de către Rabi Shimon şi studenţii săi, este destinata pentru corectarea spirituală a umanităţii. În această carte, autorii au relevat un sistem de control al universului, dar au făcut acest lucru cu o mare precauţie.

Cartea este scrisă într-un anumit stil, aşa incat  ar putea fi înţeleasă numai de către cei care sunt în realizarea spirituală şi care pătrund  sensul interior al cuvintelor. Alţii percep Zohar-ul ca o carte despre diferite miracole sau ca o naraţiune istorică.

Revelaţia iniţială a Cartii Zohar, în secolul 10 CE, a determinat multe consecinte negative, care se fac simţite în această zi. Omenirea nu a înţeles această carte, deoarece nu era pregătita pentru apariţia acesteia. Oamenii au decis că acesta vorbeste despre miracole şi despre misticism, şi au început să o folosească pentru a produce amulete, otrăvuri, antidoturi, şi aşa mai departe.

Pe de altă parte, diseminarea Cartii Zohar a jucat un rol pozitiv prin accelerarea dezvoltării interne a umanităţii. Forţa ascunsa  în această carte a dat un impuls puternic pentru a incepe saltul dezvoltarii tehnologice şi sociale, în cele din urmă aducând generatia noasta la nevoia de a scăpa de egoism.

Astăzi, când interdependenţa globală se descoperă în lume, Cartea Zohar este destinata să ajute omenirea sa se adapteze la noul sistem şi să înţeleagă esenţa existenţei sale. Succesul acestui proces depinde de diseminarea inaltei înţelepciuni maselor.

Acţiunile actuale ale cabalistilor de a se uni au ” împins ” metoda corecţiei în lume. O lumină enormă este emanata din noi, chiar dacă noi nici macar nu simtim inca. Lumea a început sa vada, sa simta şi să înţeleagă in ce fel de stare este. Mulţi oameni de ştiinţă deja au scris despre necesitatea de a schimba natura umană, dar nu ştiu cum să facă acest lucru.

Prin urmare, sarcina noastră este de a disemina metoda de corecţie spirituala in  lume. Articolul lui Baal HaSulam, „Cornul lui Mesia” (adică, un apel la corecţie) vorbeşte despre această misiune. Fără a obţine cunoştinţe de bază despre scopul existenţei sale, omenirea va cădea în disperare şi la riscul de a face multe greşeli grave, chiar la punctul de a lasa un alt razboi mondial sa izbucneasca.

Diseminarea metodei de corecţie a maselor este numita „un corn” (Shofar), deoarece este similara cu sunetul unui corn de berbec, care se extinde la distante foarte mari. Studiul şi adaptarea corecta a Cabalei, modul corect de muncă cu prietenii din grup obtine o lumina speciala, numita „profetul Ilie.”.  Aceasta este o forţă care ne dezvăluie secretele universului .  Sub influenţa sa, lumea superioara începe să vină, să iasă din voalul ascunderii. Este scris: „Ilie va veni şi va rezolva toate întrebările şi problemele”, însemnând, această forţă va deschide ochii la adevărata imagine a existenţei.

Revelaţia Cabalei catre mase este o condiţie prealabilă şi necesară a ascensiunii totale de la nivelul egoist la nivelul de daruire si dragoste. Prin urmare, în vremurile noastre a apărut posibilitatea de a crea un comentariu deplin la Cartea Zoharului, cu ajutorul căruia atragem Lumina superioara şi realizam metoda corecţiei spirituale a omenirii.
Din Lecţia virtuala, din 7/31/11

Soluţia este în unitate

Opinie (Dragutin Matanović, consilier principal al Ministrului de Interne al Serbiei, preşedinte al Partidului Socialist al Serbiei, d-pils.lv): „Vorbind despre crizele civilizaţiei, Matanović a subliniat trei factori: sfârşitul erei petrolului , sfârşitul erei alimentatiei ieftine, precum şi creşterea temperaturii Pământului. Acesta aduc la prăbuşirea neoliberalismului şi la sfârşitul capitalismului în general.

„Petrolul este o resursă neregenerabilă: 90 la suta din toate producţiile folosesc petrol, şi nu există nicio alternativă la el … sfârşitul petrolului va duce la conflicte şi războaie …..
„Colapsul neoliberalismului implică distrugerea ideii de unitate europeană. Ca o consecinţă, partidele naţionaliste şi de stânga vin la putere în Europa. …

„Politica UE faţă de alti noi membri ai UE şi ţările din fosta Uniune Sovietică … este de a le distruge industria şi agricultura. Aceasta deoarece capacitatea in Vest este imensa, si au nevoie doar de o piaţă pentru bunurile lor, nu de concurenţi. ”

„Aşa cum Dr. Henry Kissinger a spus:” Cine controleaza aprovizionarea cu alimente, controlează oamenii; cine controlează energia poate controla continente întregi; cine controlează banii, controlează lumea. ”

Comentariul meu: Acestea sunt toate semne ale descompunerii capitalismului, sau, mai degrabă, egoismul la nivel mondial în toate ţările şi guvernele. Acum, trebuie numai să realizăm că o cale de ieşire din colapsul complet este în unitatea totala. Nu există nici o alta cale de ieşire, deoarece aceasta este conditia naturii. Trebuie să cautam împreună cum să realizam acest lucru.

Şi apoi, brusc, se vor deschide ochii, şi o nouă metodă de corecţie a naturii umane, schimbarea aceasta tocmai pentru o conexiune corectă, va fi gasita. Şi recompensa, în afară de atingerea perfecţiunii în această lume şi pe planetă, este revelatia noului nivel de existenţă-  eternă şi perfectă.