Daily Archives: 10 august 2011

“Plus” şi „minus” unite prin muncă în comun

În lumea noastră, dragostea şi ura sunt două sentimente diferite şi contradictorii. Nu le putem uni şi nu înţelegem că îl iubim pe unul pentru că îl urâm pe altul.

Dar în spiritualitate ele sunt unul. Două opuse se unesc şi reiese că iubesc şi urăsc în acelaşi loc, însemnând recepţie şi dăruire, separarea mea de vecin şi aspiraţia mea către el, apar într-un singur loc. Toate aceste vin de la o condiţie, un nivel, starea mea unică, în care simt dragoste şi ură în acelaşi timp. Percep aceste două opuse  ca pe un întreg.

Aceasta este similar cu electricitatea, care este imposibilă fără un plus şi un minus. În lumea spirituală, un plus şi un minus lucrează împreună deasupra materiei cuiva, deasupra conştiinţei cuiva. Pe de o parte este un minus, pe de alta un plus şi eu sunt în mijloc. Lumea spirituală este specială deoarece uneşte opusele!

De aceea, haideţi să ne unim în garanţie reciprocă, deasupra tuturor diferenţelor şi contradicţiilor. Nu contează cu ce calităţi fiecare persoană s-a născut şi cum gândeşte. Cel mai important lucru este să ne unim deasupra a toate acestea. Este similar cum în lumea spirituală munca este făcută prin credinţă deasupra raţiunii.

Cu această abordare, vom atinge spiritualitatea. Apoi, nu vom mai fi deranjaţi de diferenţele noastre, ci le vom folosi pentru a descoperi nivele înalte ale unitatăţii..

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 8/10/11, Shamati

Egoismul: un ghid adevărat pentru un viitor mai bun

Originea drumului nostru provine de la spargere. Trebuie să ne privim egoismul, ura dintre noi, ca fundaţia preliminară necesară pentru corecţie.

Atunci când Rabbi Akiva a văzut pământul gol în locul Templului, a râs şi s-a bucurat. A fost cel mai înţelept om al generaţiei sale, un mare Cabalist. A fost întrebat cum poate să se bucure la colapsul sanctităţii, la faptul că aspiraţia către dăruire a dispărut iar principiul iubirii aproapelui ca pe tine însuţi a fost desacralizat. Colapsul acestor speranţe poate fi un motiv de bucurie?

El a răspuns: Nu am crezut niciodată, nu am ştiut niciodată şi nu am simţit niciodată faptul că vom fi în stare să obţinem corecţia generală. Dar acum, odată ce structura noastră spirituală a fost distrusă, odată ce iubirea care exista între noi a fost ruptă, iar oamenii au căzut în ură nefondată, sunt convins ca această spargere finală ne va conduce către corecţia generală, către mântuirea completă.

De aceea, tot ceea ce ni se revelează nouă în fiecare moment al vieţilor noastre, este spargerea pe care trebuie să o corectăm. Nu contează ce se întâmplă cu mine, de la problemele majore ale vieţii la lucrurile insignifiante de la muncă sau din familie, tot ceea ce mi se întâmplă,  cu starea mea de bine, relaţiile cu rudele, prietenii, oamenii şi lumea, în toată realitatea, totul devine revelat numai în scopul corecţiei.

De fiecare dată, se schiţează o nouă imagine înaintea mea, care pătrunde mai adânc în egoismul meu. În această imagine eu trebuie să văd rezultatul influenţei constante a Luminii care activează în mine straturi din ce în ce mai adânci.

Percepem lumea în egoul nostru şi de aceea trebuie să îl corectăm. Deci, ce este această corecţie? Ea aduce unitate oamenilor. În special acum, când întreaga lume începe să realizeze răul din starea curentă, noi îi ajutăm să simtă şi să înţeleagă că răul este înclinaţia noastră rea.

Egoismul este cauza a tot ceea ce este rău. Vedem asta în ceea ce se întâmplă. Incapabili să pună lumea în ordine, oamenii o distrug, se ruinează ei însăşi, rupând relaţiile şi distrugând natura. Suntem incapabili să avansăm către bine şi să ne facem o viaţă bună, cu răul care este ascuns în noi.

Criza devină mai acută cu fiecare zi. În alte cuvinte, descoperim că egosimul nostru distruge tot şi nu ne lasă pe noi să ne normalizăm, să ne echilibrăm vieţile. Pe de altă parte, trebuie să înţelegem că ne ghidează înainte pe drumul corect şi ne ajută să ne îndreptăm către corecţie şi către bine. Este la fel cum se manifestă o boală care ne arată cum să o tratăm.

De îndată ce realizăm asta, trebuie să fim recunoscători egoismului nostru şi să îl iubim pentru că ne arată locul în care este necesară corecţia. Este scris că Faraonul i-a adus pe fii lui Israel mai aproape de Creator. El a început să pună presiune asupra lor şi, la sfârşit au reuşit să scape din Egipt. Altfel, ar fi rămas acolo.

De aceea este scris: Vino la Faraon pentru că i-am îngreunat inimă. Sunt două lucruri opuse aici, şi nu trebuie să uităm asta. Nu contează răul pe care îl întâlniţi, în loc să îl distrugeţi, trebuie să îl corectaţi.

Din Lecţia 3, Congresul German 8/6/2011

Boala este clară: este timpul să o tratăm

Curând, vom întâmpina rezistenţă peste tot în lume. Pâna acum, nu am ieşit foarte mult în evidenţă, dar în viitor ne aşteaptă o rezistenţă. De fapt, lumea nu înţelege că răul devine revelat pentru ca noi să ne ridicăm deasupra lui.

Lumea vrea pur şi simplu să elimine răul, în timp ce noi, invers, vrem să îl corectăm. Aşa cum este spus: Cel mai mare erou este cel care îl transformă pe cel pe care îl urăşte în prieten. Apoi, şarpele, îngerul morţii, devine îngerul sfânt.

Din acest motiv trebuie să avem o atitudine creativă faţă de dificultăţi şi de opoziţii, căutând o oportunitate de a le folosi pentru a construi dăruirea şi viaţa eternă. Întreaga diferenţă dintre lumea spartă şi cea corectată se găseşte în felul în care ne folosim dorinţele. Trebuie doar să ne schimbăm intenţia din egoistă în altruistă.

Trebuie să explicăm acest lucru tuturor, arătându-le esenţa spargerii sau, vorbind în limba modernă, esenţa crizei. Este vorba despre revelaţia răului naturii noastre. Poate fi corectat dor prin ridicare deasupra folosirii egoiste a dorinţelor către iubire. Este singurul loc în care ne găsim libera alegere, în timp ce oamenii nu sunt deloc liberi în celelalte aspecte.

Cu cât suntem mai consecvenţi, vom deveni mai încrezători şi serioşi şi vom înţelege repede că suntem în războiul dintre Creator şi Amalek, care a avut loc în toate generaţiile. Amalek este întreaga esenţa a răului, egoismul nostru, esenţa lui reală. Războiul se întâmplă în toate generaţiile, ceea ce înseamnă că se întâmplă la fiecare etapă a existenţei noastre, de la o reîncarnare la alta.

De aceea este foarte important să colectăm date ştiinţifice despre criză, din toată lumea. Oamenii de ştiinţă nu au nimic cu Cabala, iar noi prezentăm rezultatele studiilor lor care arată că criza este, în principal, rezultatul egoismului uman. Numai unitatea poate fi folosită ca remediu pentru această boală, unitatea noastră a tuturor deasupra egoismului.

Vom folosi un limbaj accesibil pentru a explica lumii punctul de vedere Cabalistic la starea de durere şi la cea de fericire. Apoi, singurul lucru care va rămâne va fi să prescriem medicamentaţia, pentru a completa legătura intermediară. Marcăm boala cu semnul minus şi starea corectată cu semnul plus.

Problema este că oamenii nu ştiu care este soluţia. Pentru ei, remediul este un semn mare de întrebare.

Astăzi, deja este clar că egoul nostru este cauza bolii şi că recuperarea noastră este legată de dăruire. Deci, când vom fi capabili să ieşim din criză? Va fi atunci când ne vom uni. Astfel, obiectivul nostru este să obţinem garanţia reciprocă, astfel încât toţi vom fi solidarizaţi într-un singur întreg.

Totuşi, lumea evită această soluţie pentru că egoismul nu doreşte unire. Nu ne va lăsa decât când vom începe să ne sufocăm. Trebuie să fie aşa pentru a ne duce directă către scop: nevoia de unitate. Egoismul continuă să îşi arate răul până când va deveni de nesuportat pentru noi. Numai atunci vom fi în stare să scăpăm de egoul nostru către calitatea de dăruire şi apoi să întoarcem egoismul actual în dăruire.

Din Lecţia 3, Congresul German 8/6/2011

Nu-ţi te invinui precum un hoţ prins

Întrebare: Cum putem să învăţăm să ne urâm răul mai mult decât o facem acum?

Răspuns: Nu vom fi capabili niciodată să ne facem să ne urâm răul sau să iubim binele. Această atitudine poate fi creată în noi prin Lumina care reformează. Aceasta este exact actiunea pe care o face.

Nu avem nevoie de nimic în afară de ura faţă de rău. Vom construi tot restul peste aceasta. Şi dacă ajungem să simţim o ură adevărată faţă de rău, pe care o obţinem de la Lumină, atunci ne raportăm la acea ură în mod corect şi imediat o folosim ca să ne construim atitudinea faţă de lumină, către bine.

Nu voi sta şi îmi voi face un itinerar al vinovăţiei, întrebându-mă de ce sunt atât de rău. Asta nu este neapărat aşa deoarece în acel caz sunt pur şimplu înăuntrul egoului meu. Aceasta este o atitudine greşită faţă de folosirea revelaţiei răului – precum un hoţ care după ce a fost prins îşi dă o vină pentru că a furat, deoarece acum trebuie să sufere pentru asta.

O indicaţie pentru dezvoltarea potrivită (cu ajutorul studiului, grupului şi diseminării) este atunci când accept revelarea răului cu bucurie deoarece asta îmi permite să avansez. Este o poveste despre Rabi Akiva care a râs când a văzut că Templul era distrus deoarece a perceput asta ca un semn că finala corectare se apropie.

În definitiv, nu este nevoie de nimic, decât de revelarea răului. Dacă răul este revelat, cu ajutorul preparării corecte, iar dacă este folosit corect, atunci imediat obţinem binele.

Tot binele este construit pe revelarea răului. De aceea, dacă o persoană nu revelează răul precum un hoţ prins care nu a reuşit să fure  pentru egoul său, dar în schimb descoperă răul în atitudinea sa  către prieteni şi Creator, apoi, în această revelare a răului, el imediat simte opoziţia – Cel care a revelat răul, Lumina care reformează. El imediat se alătură luminii şi, pe baza revelării răului, construieşte porunca, adică merge de la consecinţă la cauză.
Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala  8/10/11, Shamati