Daily Archives: 1 noiembrie 2011

Nu doar ca niste nuci într-o geantă

Întrebare: Când există un dezastru sau un război, oamenii se unesc şi se ajută reciproc, ei au grija de oamenii care sunt răniti şi e ca şi cum există garanţie reciprocă între noi. Cum putem explica faptul că garantia reciprocă ar trebui să fie pur şi simplu între noi şi nu împotriva unor terţe părţi?

Răspuns: Cred că acum interdependenţa noastră va fi dezvăluita, nu pentru că unele dezastre ne unesc. În trecut, am simtit garanţia noastră reciprocă, sub presiunea ameninţărilor din jurul nostru şi aşa ne-am agăţat împreună, ca niste nuci într-o geanta. Noi nu am vrut să ne unim, dar geanta ne-a ţinut împreună şi cum nu am avut nicio altă opţiune, a trebuit să existam în interiorul unei singure genti.

Lucrurile sunt diferite astăzi. Astăzi ne confruntăm cu natura, forţa superioară, şi nu cu un duşman corporal care ne înconjoară şi poate fi omorat şi distrus. Natura îmi arată că eu depind şi sunt legat de oricine altcineva. Dacă doar am trăit alături de vreun inamic, nu ar fi o problemă. Ideea este că sunt total dependent de el. Sunt atât de dependent de el, incat nu-i pot face nici un rău. Daca l-as răni cu ura mea, m-as rani pe mine.
Un sistem de interdependenţă ni se descoperă peste tot în lume şi cu privire la tot. În orice situaţie in care provoc răni cuiva, imi cauzez mie rău în schimb. Acesta este modul în care sistemul general integral este revelat. În esenţă, fiecare persoană din lume este parte din mine şi prin ea, simt tot răul care se intoarce la mine.

Nu vrea Germania să renunte la Grecia sau să fie separata de ea? Dar nu se poate! Ele nu pot doar „taia” Grecia, Italia sau Spania, pentru că există deja o conexiune, care le face dependente de toată lumea. Nu poti doar sa urasti pe alţii, pentru ca prin ura ta, pur şi simplu, „te impusti singur în picior.”

Acest lucru este fără precedent şi astfel toată lumea se simte atât de neajutorata, neştiind ce să facă: „Nu-mi place curajul lui, dar nu-l pot nici macar atinge, din cauza loviturii care va veni imediat înapoi la mine.” Nu putem „repara”  situaţia prin ruperea legăturilor noastre. Este imposibil!

Dacă aş răni pe cineva, lovitura va veni înapoi la mine cu o magnitudine mult mai mare decât dacă m-as răni singur. Este, deasemenea, la fel şi în direcţia opusă: Dacă as face bine altora, bunătatea ar veni înapoi la mine de 613 de ori amplificata faţă de punctul de plecare, adică în loc de Nefesh din Nefesh, primesc Lumina din NRNHY.

Deci, nu ar trebui să vorbesc sau cred lucruri rele despre nimeni, nici măcar o jumătate dintr-un cuvânt. Este mai bine să mă blestem pe mine.  Acest lucru va deveni clar pentru toată lumea. Acesta este modul în care globalizarea ne va obliga să ne schimbam.

Pentru a gasi acest lucru noi înşine, vom fi nevoiţi să trecem printr-un drum lung de suferinţă, în timp ce înţelepciunea Cabalei ne dezvăluie acest lucru mult mai repede.
Din Lecţia 1 a Convenţiei de la Arava, 27/10/2011

Lumea este deja reciproc conectata, deci, cum ramane cu noi?

Întrebare: Lucrăm în special în grupurile noastre locale. Cum putem împărţi efortul nostru corect între munca în grup şi activităţile comune cu alte grupuri?

Răspuns: În primul rând, trebuie să încercăm să facem parte din planul general, în conformitate cu care, în cele din urmă, toate grupurile noastre din întreaga lume trebuie să se simtă ca un singur grup mare. Problema este că nu avem suficient de mulţi oameni, în special manageri de proiect. Trebuie să organizam activitatea astfel încât fiecare grup ar trebui să ia parte în procesul general, în funcţie de specificul ţării şi al regiunii.

Acum, de exemplu, lumea experimenteaza pe o perioadă de răscoale, şi toate grupurile noastre trebuie sa lucreze, ca răspuns la asta. Aceasta, desigur, trebuie să se facă ţinând cont de condiţiile locale, uşor, în mod rezonabil, şi într-un mod care sa poata fi înţeles. Nu poate exista faptul că un grup vrea să se ocupe de acest lucru si un altul nu. La urma urmei, este nevoia prezenta. În cazul în care lumea deja simte că e reciproc conectata, trebuie s-o tratam ca pe un grup. Poate ca nu înţelege situaţia încă, poate fi confuza, dar a fost deja formata.

Sistemul spiritual se descoperă astăzi, Malchut din lumea Assiya, şi astfel toată lumea recunoaşte deja unitatea globala. Odată a fost perceputa diferit, dar acum este exact în acest fel. Cabalistii obişnuiau să spună că înţelepciunea Cabalei va fi dezvăluita la sfârşitul secolului 20, deoarece Malchut din lumea Assiya coboară în lumea noastră. Putem să descriem acest lucru în mod diferit: Este dezvăluita din interior, ca o retea care se ridica din strafundul oceanului şi ne închide pe noi, peştii mici, care suntem capturati în el.

Aceasta este situaţia din lume astăzi. Suntem în această retea, dar suntem in ea de bună voie, spre deosebire de alţii, pentru că-i conduce printr-o criză. Acesta este motivul pentru care trebuie să facem tot posibilul pentru a le explica celor prinşi în retea: „Acesta nu este sfarsitul lumii, deloc. Nu mai putem scăpa de aceasta retea, nici macar nu visati la aceasta. Putem înţelege legile sale şi să le folosim în favoarea noastră. Dacă înţelegem situaţia, vom obtine placerea, eternitatea, integritatea şi o nouă viaţă minunată. Lucrurile nu vor fi la fel. Deci, haideţi să vedem despre ce este vorba. La urma urmei, nu avem de ales. ”

Trebuie sa facem „reclama” la noua realitate. Astăzi politicieni, experţi si oameni de ştiinţă deja vorbesc despre asta. Aceasta este munca noastră în ceea ce priveşte lumea şi grupurile noastre.

Mulţi dintre noi suntem inca ingrijorati cu privire la propriile noastre probleme. O persoana vrea să atingă lumea spirituală şi nu o vede în legătura cu alţii. Îmi amintesc cum eu personal am găsit greu de digerat această idee. Am auzit şi am citit mult despre acest lucru şi încă nu puteam conecta acest lucru direct la mine. „Ce este scris acolo este un lucru, iar eu sunt un alt lucru.” O persoană poate folosi cuvinte frumoase pe plan extern, dar pe plan intern trateaza lumea într-un mod cu totul diferit. Deci, numai forţa generală a grupului, care opereaza asupra noastra, a tuturor împreună, ne poate conduce treptat la înţelegerea corectă.

Astăzi ne ridicam la un nou nivel. Anterior, toată lumea isi facea calcule personale: „Dacă toată lumea studiaza, ma voi alătura deasemenea, în scopul de a atinge spiritualitatea.” Apoi am început să vorbim un pic despre conexiunea în grup, că este singura cale prin care lumea spirituală poate fi atinsa. Acest lucru nu este simplu, iar noi nu am fost de acord în totalitate nici cu asta.
Acum ne confruntăm cu o conditie nouă şi mai avansata, şi nu putem incetini procesul de evolutie. Acest lucru nu depinde de noi. Suntem doar de acord că daca procesul se îndreaptă în această direcţie, vom merge impreuna cu acesta pentru că nu există nici o altă opţiune.
Astăzi, aceeaşi problemă se descoperă peste tot în lume. Dar se manifestă în mod diferit în lume şi pare să se transforme în direcţia noastră. Oamenii încep să sufere din a fi conectati intre ei. Ne dorim sa fim în grup şi în acelaşi timp, nu se poate ajunge la această conexiune reciprocă. Este opus în lume. Legătura uneste pe toată lumea, împreună, împotriva voinţei lor. În cazul în care grupul ar fi mers deasemenea în această direcţie, lucrurile ar fi fost mult mai uşoare.

Dar nu vedem că suntem conectati intre noi. Trăim ca şi insule izolate în oceanul umanitatii. Acesta ne descopera o conexiune strânsa, crescatoare, de la care nu există nicio scăpare, întrucât noi, în grupuri, parem a fi total deconectati.

Acesta este modul în care suntem obligaţi să ne conectam de bunăvoie şi independent şi sa construim o reţea generală între noi. Trebuie să ma conectez eu insumi. În cadrul retelei uriase de suflete, grupurile noastre sunt libere de sirurile sistemului general. Astfel, ni se dă posibilitatea de a ne conecta la reţea, utilizând puterile noastre proprii şi de a crea aceste conexiuni. Aceasta este munca noastră.

Să sperăm că ne putem explica acest lucru mai bine pentru noi înşine, inclusiv cei care s-au „mutat deoparte”, deoarece nu pot accepta această situaţie. Acesta este motivul pentru care avem mari aşteptări de la convenţia din decembrie. Pana la urma, astăzi întreaga lume este deja legata reciproc, în timp ce noi nu suntem. Acest lucru înseamnă că noi suntem cei care trebuie să se pregătească să facă legătura şi să strige: „Să ne unim!”

Noi trebuie să vedem că lumea este mai corectata decât suntem noi. Toata lumea este conectata de Sus, fără nicio pregătire. Ei sunt, pur şi simplu, „prinşi în retea.” Noi, cu toate acestea, trebuie să descoperim această retea şi s-o construim noi înşine, şi apoi „insulele” noastre vor trage întreaga lume la ele şi o vor învăţa cum să funcţioneze corect în noul mecanism spiritual.

Să sperăm că vom reuşi sa facem un pas important în această direcţie, la convenţia următoare.

Din Lecţia 1 a Convenţiei de la Arava 27/10/2011

Naşterea spirituală În Lumina AB-SAG

Prima fază a luminii directe (Behina Aleph), în Lumea Infinitului este dorinta de a primi placere, care a fost creata de Sus şi umpluta cu Lumina din Hochma (Intelepciune). După aceea, creatura descoperă că este un primitor, ea nu doreşte să primească, dar în schimb, vrea sa daruiasca. Astfel, a doua etapă, Bina, apare.

Aceasta este o reacţie naturală în creatura, creată de Creator. De aici rezultă că forma naturală a dorintei de a primi se străduieşte să dăruiască atunci când este umpluta cu Lumina! Şi aceasta este ceea ce ne lipseşte. Daca Lumina ar umple dorinţa mea de a primi placere acum, aş dori imediat să devin ca Lumina: un dăruitor. Acest lucru este menţionat ca „Lumina care Reformeaza.”

Dar de ce sunt toate corecţiile efectuate de Lumina lui AB-SAG, care ne ajută să ne nastem în lumea spirituală? Partzuf-ul AB este dorinta de a primi cu un ecran, care operează în primirea de dragul de a darui. Ea are puterea de a fi aproape de masa, langa  gazdă, şi sa spuna: „Sunt capabil sa primesc aceasta şi să ma bucur, astfel încât să-ti aduc mulţumire Tie. Ma bucur, Te bucuri si Tu, deasemenea, şi suntem uniţi şi conectati datorita tratamentului sau plăcerii care există între noi. Dar plăcerea pe care o primesc nu provine de la mancarea din farfuria mea, ci de la adeziunea cu Tine. ”

Partzuful SAG are un ecran mai mic şi nu este capabil să primească de dragul de a darui, ci poate numai sa daruiasca. Ii poate da creaturii ceea ce are: dorinta de a darui, Lumina lui Hassadim (Milei). În timp ce Partzuf-ul AB isi poate da puterea sa- dorinta de a primi pentru a darui- celui inferior. Uniunea (Zivug) a lui AB-SAG, care produce Lumina corecţiei, este ca tatal si mama, partea masculina şi feminina luate împreună, şi nu doar un singur Partzuf.

Te-ai putea gandi, de ce nu a fost AB capabil sa corecteze creatura de unul singur;  la urma urmei, este mai puternic decat Partzuful SAG? SAG este doar capabil sa daruiasca, în timp ce AB este capabil sa primeasca de dragul de a darui. Dar SAG adauga ceva special datorită legăturii lor unul cu altul, datorita poziţiei lor.

În scopul de a clarifica acest lucru, este foarte important să înţelegem diferenţa dintre primirea de dragul de a darui si daruirea de dragul de a darui. Daruirea de dragul de a darui este intenţia. Aceasta nu este o acţiune încă; Vreau doar să daruiesc Lui, dar eu nu fac nimic  practic. În timp ce, atunci când primesc de dragul de a darui, lucrez deja cu materia mea.

Creatura care face evaluarea într-adevăr trebuie să posede ambele noţiuni,  în ​​scopul de a înţelege ce înseamnă să fii numai în intenţia de a darui, în comparaţie cu o oportunitate reală de a darui. La urma urmei, toate problemele se întâmplă atunci când trecem de la intenţia noastră frumoasa şi buna faţă de posibilitatea actuală de a darui, care este exact ceea ce s-a întâmplat în timpul ruperii lumilor. Intenţia a fost minunata şi corecta, dar uite ce s-a întâmplat la sfârşit, atunci când a venit la primirea efectivă.

De aceea, pentru corectare, nici Lumina AB, nici Lumina SAG luate separat, nu sunt suficiente, avem nevoie de ambele: Lumina AB-SAG. Atunci când ele se manifestă împreună în cel inferior, il fac să înţeleagă că ar putea fi intenţii minunate in capul lui, dar toate aceste intenţii se pot prăbuşi în corp, atunci când vine vorba despre dorintele reale. La urma urmei, nu este acelaşi lucru.

Dar în cazul nostru, înainte de a dobândi un cap şi un corp spirituale, cum ar fi cele ale Partzuf-ului, se manifesta sub forma de urcări şi coborâri. Atunci când suntem într-o stare de ascensiune, devenim euforici şi gata pentru orice, deoarece noi credem că este foarte uşor sa daruim. Dar, de îndată ce putina dorinta de a primi placere se adaugă, cădem imediat în ea, nu mai dorim nimic şi devenim simple animale. Acesta este modul în care se manifestă diferenţa dintre modul în care acţionăm, datorită Luminii SAG şi datorita lipsei de directie a fortei lui AB.

Caderea ne arata cat de mult ne mai lipseşte inca. Intenţiile au fost minunate, dar ce a ieşit din asta? Şi apoi trebuie sa ridicam o rugăciune, MAN, ca răspuns la care vine Lumina AB-SAG şi formează această corespondenţă între intenţie şi acţiune.

Toate corectiile trebuie să fie efectuate de către Lumina AB-SAG, Lumina Hochma si Lumina Hassadim, care se leaga impreuna. Când ajung la creatura, o invata „eticile tatălui şi invatatura mamei.” Cu alte cuvinte, ambele forţe sunt necesare aici, fiecare acţionând pe cont propriu. Mai târziu, vom vedea lucrarea reciprocă a acestor forţe pretutindeni. Toate acestea sunt asa, astfel incat creatura sa poata sa-si dea seama de diferenţa dintre starea dorită şi cea reală.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala, 10/25/2011, TES