Principalul lucru care ne lipsește este dorința, precum un bolnav care și-a pierdut apetitul trebuie să-l regăsească pentru a începe să mănânce și a se vindeca. Sau este ca și cum am dori ca un copil să învețe și el nu vrea, și nu știm cum să-i transmitem dorința noastră, astfel încât el să obțină un rezultat bun. Sunt multe asemenea exemple.

Acolo unde este ceva stricat, defect, trebuie să existe în primul rând o dorință de corectare. Problema noastră este că noi nu simțim că avem nevoie de așa ceva. Nu ni se cere nimic în afară de dorință, pe când noi ne gândim la realizare, total opus.

Toate grijile, căutările, eforturile și gândurile mele – totul trebuie să fie îndreptat spre găsirea dorinței corecte. Și dacă mă gândesc la realizare, atunci este egoism și este contrariu intenției corecte.

Întreaga problemă are legătură cu anturajul potrivit, care îmi va insufla această idee, astfel încât îmi voi aminti mereu că nu-mi lipsește nimic altceva decât dorința. Asta se cheamă  “a cere ploaie”— dacă o persoană cere, atunci ploaia va veni, Lumina va curge de sus. Singurul lucru care lipsește este cerința noastră.

Și asta este o problemă, deoarece ne lipsesc dorința, pasiunea, întrebările, apăsarea și aspirația exact către țelul spiritual. Nu avem nevoie de nimic altceva decât de dorința corectă. Dar pentru asta, o persoană trebuie să fie permanent sub presiunea societății, pentru a simți cât îi lipsesc dorințele corecte.

Fiecare are nevoie de un “program de lucru”: către ce aspir, ce am obținut – ce dorință, cum am dobândit o mai bună înțelegere a ceea ce îmi lipsește, sunt mai aproape de aceasta? Sunt gata să îndur suferințe, deoarece dorința înseamnă a suferi din cauza lipsei lucrului dorit? Mă bucur că îmi lipsește spiritualitatea, că simt o dorință arzătoare, o aspirație către ea – suferința din dragoste?

Pentru asta avem nevoie de presiunea socială, a fiecărei persoane asupra fiecăruia pentru a ne aduna dorințele comune și a atinge revelația. Aspirația trebuie să fie logică, reciprocă, comună și totală. Atunci unificarea noastră va fi numită “o adunare de suflete aspirând către Creator”. (Knesset Israel).

Ce fac oamenii în acea adunare (Beit Knesset)? Ei cer, se roagă. Atunci se numește Malchut, de la care se înalță o rugăminte, și către care vine împlinirea.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 01.01.2012, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce nu suntem capabili să ne unim?

Răspuns: Nu sunteți capabili să vă uniți pentru că nu aveți destulă dorință. Aveți nevoie de garanție reciprocă, adică de ceva comun, prin care să vă sprijiniți unul pe celalalt.

Există starea în sine și există derivatul ei – un nivel mai înalt. Când dorințe separate se alătură pentru a crea o forță comună, ca în armată, o echipă de fotbal, sau o bandă de criminali, aceasta conduce la o dorința unificată a unui grup. Dar asta nu este de ajuns.

Doar faptul că ne unim nu ne face să ne înălțăm și mai sus. Noi doar ne unim forțele, așa cum face orice grup sau trupă armată. Însă trebuie să ne înălțăm la un nivel mai înalt, la care dorințele noastre să devină comune și să dorim să ne sprijinim unul pe celălalt.

Dar în ce privință ne sprijinim unul pe celălalt? Într-un grup obișnuit nu e nicio problemă cu sprijinul reciproc. Psihologii lucrează cu echipe de fotbal, motivându-le înainte de meci prin discursuri înflăcărate, astfel încât jucătorii să simtă sprijin reciproc și unitate.

Cu toate acestea, noi trebuie să ajungem la dăruire și dragoste reciprocă, ceea ce nu avem și nu ne promite nicio răsplata adevărată. Nu îmi propun să lovesc o minge în plasă și prin asta să câștig un milion de dolari, și nici nu-mi risc viața, ca soldații în armată. Mai degrabă, țelul pe care îl urmăresc este unul care nu îmi dă niciun răspuns: nici bun, nici rău. Este un fel de dăruire și nu simt nimic înăuntrul meu la gândul ăsta – nici profit, nici pagubă.

În cel mai bun caz, simt doar o pierdere deoarece îmi irosesc energia pentru așa ceva. Și în cel mai rău caz, nu am nicio idee de ce fac asta și cui am de gând să-i dăruiesc.

Reiese că noi lucrăm împreună în grup pentru a crea un sprijin interior reciproc, pentru a crea o forță în locul Creatorului, care va dota fiecare persoană cu forța dăruirii. Și dacă lucrăm consecvent la acest lucru, atunci incepem să revelăm între noi faptul că ne lipsește o forță vitală suplimentară pentru realizare.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 30.12.2011, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Este posibil sa-ti controlezi dorinta printr-o acţiune. De aceea, avem nevoie să ne forţam pe noi insine în acţiune. Viteza dezvoltarii noastre depinde de asta. Oamenii se întreabă: „Ei bine, unde este lumea spirituală? Când va fi dezvăluita? Ce altceva pot face pentru a ajunge mai aproape de ea?”

Ei nu înţeleg că în fiecare zi pierdem fără ţintă o mulţime de ore. Se pare că ceea ce s-ar fi putut face pe parcursul unei zile se întinde pe întreaga lună şi chiar mai mult. Noua nu ne pasa de scurtarea tuturor posibilităţilor noastre, pentru ca fiecare clipă să devină axata pe atingerea scopului- cel puţin în cadrul acţiunilor materiale exterioare, daca nu este posibil să facem acest lucru în dorinţa şi intenţie, nu direct, ci indirect, prin alte acţiuni, pe care le fac pentru lume, diseminare, grup.

Foarte des şi pentru perioade lungi de timp, suntem într-o stare când nu avem nicio dorinţă, dar timpul continua sa treaca şi nu ştim ce să facem cu el. Pur şi simplu aşteptăm pana când se va schimba de la sine, dar nimic nu se va schimba de la sine.

Acest timp mort ne este dat tocmai pentru ca noi sa investim in el acţiune, şi prin intermediul acţiunii sa ne schimbam dorinţele, să ne trezim rapid şi sa începem să avansam spre scop. Până ajung să simt că grupul, lumea şi întreaga realitate este, în esenţă, eu insumi, şi depinde de mine, am nevoie sa folosesc toate acestea, pentru a ajunge la realizarea scopului.

Nu ar trebui să aştept până când trezirea va veni din exterior. Există o cantitate şi calitate a eforturilor, pe care o persoană trebuie să le exercite numai în acţiune, fără nicio intenţie şi dorinţă! Şi chiar dacă în generaţia noastră suntem rasfatati, slabi şi nu suntem pregătiti să suferim in modul în care generaţiile anterioare au suferit, care au fost mai aproape de starea cabaliştilor din antichitate: „Traieste cu pâine si sare şi bea apă ….” cu toate acestea, trebuie să înţelegem că fără sentimentul suferinţei pentru întreaga lume, nu vom putea deveni conectati la ea.

Aici, mintea şi sentimentul trebuie să se completeze reciproc, astfel încât sa nu trebuiasca sa sufar ca toţi oamenii din lume şi ca umanitatea intreaga. Prin intermediul minţii, pot creşte participarea mea în suferinţa lumii şi să le conectez intr-un mare vas-dorinta.

Şi, ca si consecinta, acţiunile mele pentru beneficiul lumii vor creşte şi în acest fel voi trece de la acţiune la dorinţa şi gândire, voi obtine vasul perfect, demn pentru corectare şi împlinire. Deci, aceasta va fi corecţia şi împlinirea pentru întreaga lume.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 29/12/11, Shamati

Filed under: Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Rabash, Scrisoarea Nr. 9, articolul „Dar omul isi va vinde acoperisul”: Dacă într-adevăr doresc să-mi iubesc aproapele, am nevoie de un grup.

Dragostea pentru aproape permite omului sa dezvolte o calitate spirituală unde se pare ca „iese din el însuşi „. Toate acţiunile noastre actuale şi percepţiile sunt construite pe absorbţia noastra pentru tot. Noi percepem doar ceea ce intră în simţurile noastre si nu percepem universul imens care rămâne în afara limitelor lor. Noi nici măcar nu ştim cum este.

Acesta este motivul pentru care este o altă posibilitate de existenţă în afară de această viaţă scurtă şi greşită pe care o percepem în calitatea de a primi. Această existenţă este în organele de daruire ale percepţiei, nu in cele de absorbţie.

Când dobândim calitatea de a darui, intram intr-o zona care există în afara noastra şi vom începe să existam în ea. Avem nevoie doar ca corpul nostru fizic sa depaseasca aceasta bariera potenţiala şi să iasă din calitatea de a primi la calitatea de a darui.

Din acest motiv, am nevoie de un grup, care a fost creat pentru ca eu sa vad cum fiecare prieten face un efort. Efectuarea eforturilor reciproce ajută pe fiecare dintre noi. Mediul influenţează omul, il  inspiră, il ghideaza si-l impinge inainte. Acesta dă tăria de a depăşi bariera potentiala dintre lumea noastră şi aşa-numita „alta” lume, care poate fi experimentata în calitatea daruirii.

Datorită acestui fapt, mica mea forta de a iubi, atunci când ies din mine, intra in starea de a darui crescuta şi voi fi capabil să lucrez în numele altora mult mai mult decât pentru mine.

Un grup este format din anumite persoane. Şi, desigur, cineva a dorit să creeze acest grup specific.

Cu alte cuvinte, se adună împreună oamenii care sunt înclinaţi să depună eforturi pentru a ieşi din ei însisi. Ei simt că trebuie să înţeleagă de ce există, să înţeleagă sensul vieţii şi secretul creaţiei. Acest lucru ii impinge să se unească. Pentru a fi mai precis, ei nu sunt împinsi de propriile lor dorinţele, ci prin existenta într-un singur câmp: câmpul calitatii de a darui, Lumina superioara care există în afara noastră şi atrage aceste dorinţe speciale.

Şi el trebuie să fi ales pe aceşti oameni, deoarece acestia sunt gata pentru aceasta sarcina. Noi cautăm instinctiv dupa un grup, simtim anumite calităţi speciale ale oamenilor, acţiunile şi gândurile lor şi avansam în acest fel.

Ne mişcăm în această lume la fel ca o sarcina electrica într-un câmp electric sau magnetic spre un punct de corespondenţă maximă cu mediul. Chiar dacă ne gândim că ne miscam autonom, suntem determinati de această forţă specifica care ne împinge înainte spre locul unde putem primi răspunsuri la toate întrebările care ne interesează, cu alte cuvinte, unde putem dobândi împlinirea celei mai mari, interioare şi secrete dorinţe.

Acesta este motivul pentru care fiecare dintre noi are o scânteie de ieşire din sine, o scânteie de iubire faţă de aproapele său. Sincer, este încă egoista şi se manifestă în dorinţa noastră de a ieşi din noi înşine, în scopul de a consuma acea alta lume. Pentru moment, încă ne mişcam în acesta cheie exacta.

Dar apoi o schimbare interesanta a intenţiei se va întâmpla. Vom incepe sa ne schimbam sub influenta acest camp, a acestei Lumini. Vom începe să simtim că calitatea de a darui este de fapt divină şi speciala. Odată ce avem această calitate, vom ajunge cu adevărat în domeniul cel mai nelimitat al existenţei.

Această scânteie, pe cont propriu, nu este capabila sa aprinda flacăra iubirii să strălucească în fiecare dintre noi. Este necesar ca aceste scântei să se unifice pentru acest lucru. Apoi, în unitatea noastră, atunci când vom dezvolta puterea de a darui, puterea unităţii, aceste scântei fuzioneaza într-o singură scânteie mare din care Lumina apare. Percepţia Luminii apare în noi, în măsura asemanarii noastre cu scânteia comuna, dorinţa noastră comună de a darui.

Din Seria de Lecţii Virtuale de Duminica 27/11/2011

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→