Întrebare: Ce ne face să creăm „idoli” şi să asociem propietăţile spirituale lucrurilor şi acţiunilor?

Răspuns: Suntem precum copii: fiecare dintre noi poartă o suzetă de bebeluş, o păpuşă sau o jucărie. Cei care nu au crescut mari încă au nevoie de ceva de care să se poată ţine. Ei au nevoie de ceva cu care s-au obişnuit, care este legat de casa părinţilor lor, ceva familiar şi confortabil.

Nimeni nu ştie cum să se comporte, ce să spună şi la ce să se aştepte când ajunge într-un loc nou, necunoscut; se simte neconfortabil, nu se poate relaxa şi devine nervos. Este complet diferit acasă, acolo unde totul este familiar, clar şi uşor. Vorbim aceiaşi limbă cu prietenii noştri şi familiile noastre.

Suntrem construiţi asemenea sferelor spirituale, care sunt originea acestei ordini a lucrurilor. Cum putem îndura situaţia ce ne este opusă ca stare? Pentru a se familiariza cu împrejurimile, o persoană are nevoie de un fel de fundaţie care de obicei este alcătuită din simboluri simple. Cu cât oamenii sunt mai îndepărtaţi de spiritualitate, cu atât sunt mai slabi şi depind mai mult de obiecte exterioare. Publicul general are o nevoie mai mare de a se baza pe ele, pe când individul depind de ele mai puţin.

Toate tradiţiile exterioare în Iudaism au început în timpul distrugerii templului. Înainte de acea perioadă, simbolurile materiale nu erau necesare deoarece oamenii trăiau în spiritualitate.

din partea a patra a  Lecţiei zilnice de Cabala din 1/15/12, “Ontroducere la Studiul celor Zece Sfere”

Filed under: Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toată munca noastră consta in a escalada nivelele, iar fiecare nivel este total separat de cel precedent. O astfel de scară este creată în timpul coborârii în cascadă de sus în jos, acolo unde Malchut a celui de sus devine Keter a celui de jos. În acest mod are loc tranzitul de la o stare la alta, chiar dacă nu este încă o ascensiune a gradelor spirituale.

Este o transformare reală, iar schimbarea pe care materia noastră o suferă este atât de adevărată şi de completă încât nu ne mai putem înţelege pe noi înşine în timpul tranziţiei de la o stare la alta. Iar asta pentru că toate aceste stări sunt făcute de schimbările din cantitatea de lumină care evocă dorinţa noastră de a primi și ambele, Lumina şi dorinţa, dau naştere unui nou nivel, o nouă stare.

Când suntem la noul nivel, nu ne-a rămas nimic din starea precedentă, în afară de Reshimot (genele informaţionale) care au adus această nouă stare şi care sunt de asemenea ascunse. Asta înseamnă că nu este nimic din starea precedentă în noua stare spirituală.

Simţim că se întâmplă astfel chiar înainte de a intra  în lumea spirituală; trebuie să fim de acord cu toate stările prin care trecem, şi să învăţăm din ele ce este tranziţia spirituală cu adevărat, atunci când ne mişcăm dintr-o lume în alta. Fiecare nivel este de fapt o lume în sine.

Problema este că sunt două elemente pe fiecare nivel: dorinţa de a primi şi dorinţa de a dărui, care sunt două lucruri opuse ce se contrazic – linia dreaptă şi linia stângă, fiecare cu propriul înveliş. Noi trebuie să devenim linia de mijloc care le conectează pe cele două în ea, care le controlează şi care este deasupra lor.

Coborârea în cascadă de sus în jos se întâmplă în felul următor: Hochma (pe partea dreaptă), Bina (pe partea stângă) şi Da’at (înţelepciune)(sub ele, pe mijloc). Şi astfel se formează un triunghi cu vertexul îndreptat în jos. În timpul urcării de jos în sus este Hochma (în dreapta), Bina (în stânga) şi Keter (deasupra în mijloc), deoarece noi vrem numai să urcăm. De fiecare dată este rezultatul a Hochma şi Bina, Hassadim şi Gevuruot, frică iubire şi întotdeauna deasupra lor.

Şi astfel este mereu o problemă de cum să combinăm aceste două componente care se contrazic unul pe altul până când al treile vine şi decide. Al treilea component vine de Sus în forma revelaţiei Creatorului, după ce o persoană vede că nu le poate împăca pe cele două.

De aceea sacrificiul de sine este necesar atât în frică cât şi în iubire. În frică este mai greu a fi dobândit decât în iubire, deoarece iubirea absoarbe și sufletul şi ambele acţionează în acelaşi fel. Dacă iubesc pe cineva, îi sunt în totalitate devotat şi doresc să mă conectez cu el. Aşa ne pare nouă în această lume deoarece iubim ceea ce îi place dorinţei noastre de a primi.

Dar în lumea spirituală iubesc ceea ce este urât de egoimul meu, aşa cum este spus: „iubirea va acoperi toate păcatele.” Asta înseamnă că sacrificiul de sine este dificil şi în iubire, dar în ură este absolut imposibil.

Să urăsc şi să îmi dau sufletul se numeşte a folosi vasele de recepţie pentru a dărui. Deci cum îmi pot uni inamicii cei mai urâţi care și ei la rândul lor mă urăsc şi să le dăruiesc tuturor binele pe care îl pot oferi numai oamenilor pe care îi iubesc cel mai mult şi care sunt aproape de mine?

Aceasta poate fi înfăptuită pentru un ţel adiţional care justifică tot restul. Dar dacă scopul este însăşi acţiunea, este pur şi simplu imposibil. Asta înseamnă că o urcare foarte dificilă este de aşteptat aici, deasupra intereselor personale.

Ne apropiem de aceasta treptat, probabil nu din partea Luminii, care este cea mai scurtă şi mai frumoasă cale, ci pe o cale mult mai lungă care include suferinţe şi care se numeşte „Derech Ererz,” (calea pământului). Într-un final, totuşi, ajungem la scop, deoarece Lumina superioară operează asupra fiecărei acţiuni pe care o facem şi decide între cele două părţi rivale.

Aşadar, deşi trebuie să îmi dau sufletul atât în iubire cât şi în frică, ele ajung alternant până ce ne înălţăm şi suntem capabili să conectăm totul. Atunci poţi fi într-o stare de sacrificiu personal și în frică, la fel ca în iubire.
Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 1/26/12, Shamati 219

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→