Daily Archives: 14 martie 2012

Ştiinţa nu este adevărul, ci căutarea

Din moment ce noi percepem lumea prin constiinta noastra, percepem doar o parte a lumii înconjurătoare şi numai în măsura în care conştiinţa noastră o poate percepe şi simţi ca pe o imagine generala- în vederea noastră (Partzuf), în cele zece Sefirot ale noastre. Şi pentru că Reshimot (genele informaţionale) şi, în consecinţă, Partzuf-ul (vasul în care simţim lumea) sunt în continuă schimbare în interiorul nostru, se pare că lumea, de asemenea, se schimba. Tot studiul nostru despre lume este relativ atributelor noastre. Prin urmare, indiferent ce simţim şi cercetam în senzaţiile noastre, percepem ca fiind adevărul.

Bazat pe starile precedente (Partzufim), facem ipoteze cu privire la viitoarele stari. Ipotezele teoretice ştiinţifice sunt, de asemenea, bazate pe asta. Le numim „modele ale lumii.” Acest lucru înseamnă că ştiinţa este o metodă a modelelor şi, prin urmare, se poate insela. Dacă greşim în înţelegerea noastră despre lume, adica, dacă nu putem construi modelul corect bazat pe Reshimo nostru (datele noastre interne de dezvoltare), ne aflăm într-o lume pe care nu o înţelegem. Dacă vom continua s-o privim în conformitate cu modelele anterioare, esuam, experimentam crize şi chiar dezastre.

Noi trebuie să construim în mod constant noţiuni noi (modele) ale lumii. În caz contrar, vom veni în conflict, opoziţie faţă de ceea ce ne înconjoară şi vom simţi un răspuns negativ de la natură şi societate. Problema este că egoismul ne conduce şi ne dorim sa cream modele ale lumii care il satisfac, si nu modele care vor reflecta lumea in felul în care ne este descoperit (în Reshimot). Suntem convinşi că ipotezele noastre sunt corecte şi nu vrem să recunoastem că este egoismul nostru cel care ne împinge la o astfel de percepţie a lumii.

Trebuie să recunoaştem faptul că stadiul de dezvoltare pe care l-am atins nu ne permite să urmărim orbeste imaginea noastră distorsionată a lumii. De fapt, trebuie să ne ridicam deasupra naturii noastre egoiste, în scopul de a percepe dezvoltarea noastră în mod corect şi de a construi modele adecvate ale unei lumi noi.

Pentru a face acest lucru, înţelepciunea Cabalei ne este revelata. Acesta explică cum ar trebui să simtim această lume în mod corect şi obiectiv, mai presus de egoismul nostru. Apoi, ne vom opri sa luptam prosteşte cu natura; în schimb, ii vom înţelege totalitatea şi sublimul şi, împreună cu ea, vom ajunge la perfecţiune.

Un egoist care pretuieste puterea daruirii

Puterea daruirii este puterea conectarii. Fără ea, nu am nici o legătură cu familia mea sau vreun contact cu alte persoane sau copii; nu am nici o legătură cu societatea umană ca întreg. Ne omoram pur şi simplu pe noi înşine şi comunitatea noastră prin esuarea de a folosi puterea daruirii.

Acesta este motivul pentru care acum a devenit absolut necesar pentru noi sa dobândim această putere. Aceasta este pur şi simplu o chestiune de viaţă sau de moarte. De aceea criza a venit să ne arate unde suntem. Am ajuns in aceasta stare pe cont propriu. Acum, avem nevoie doar s-o examinam şi s-o evaluam pentru a înţelege ceea ce ne lipseste. Ne lipseste puterea de a darui. Deci cum o dobandim? Doar prin construirea unui mediu bun.

Acest mediu nu există în natură. Trebuie sa-l construim în mod artificial, astfel incat sa ne serveasca ca exemplu, sa ne preseze şi sa ne împinga, ajutându-ne sa începem sa daruim un pic. Această societate va trata pe toţi ca si cum le-ar da un avertisment: „Tu nu vei primi nimic, dacă nu daruiesti. Nu numai ca nu vei primi nimic, dar vei pierde si respectul pe care il ai acum, astfel încât să simţi ca esti un nimeni, un zero absolut pe care toata lumea il dispretuieste. ”

Societatea te va influenţa prin copiii tai şi prin alte persoane a căror opinie o preţuiesti. Aceasta va submina sentimentul de auto-valoare şi respectul de sine în fiecare persoană care nu va depune eforturi spre daruire, arătându-i-se cât de mica şi corupta apare în ochii societăţii. Toată lumea se va tine pur şi simplu departe şi nu va dori să fie aproape de el sau ea.

În acest fel, vom obliga o persoană să se gândească la dobandirea puterii de a darui. S-o învatam ce este si s-o lasam sa vrea sa fie ca ea. Apoi, societatea o va trata invers: O va respecta şi o va preţui foarte mult.

Noi nu avem nici o altă alegere, deoarece avem nevoie sa invatam ce înseamnă sa daruiesti. Când vin să învaţ, sunt interesat in a avea munca mea cu mediul în aceste două planuri: cu un băţ impotriva egoismul meu, pedepsindu-mă cu dispreţul lor, iar pe de altă parte, lăudându-mă pentru dăruire. În acest fel, egoismul meu va alege sa pretuiasca puterea daruirii îndreptata împotriva sa.
Eu voi primi împlinire socială şi aprobare atunci când daruiesc. Societatea se va apropia de mine şi nu-mi va ofensa marele meu egoism si nu ma va ruşina.

Cu alte cuvinte, vom vedea că, în acest fel, acţionam mai presus de egoismul nostru care a crescut şi si-a umflat proporţia în fiecare dintre noi. Putem educa o persoană în special cu ajutorul egoismului,  prin influenţa mediului. Acest lucru se numeşte educaţie integrală, deoarece invatam o persoană să fie parte integrantă, conectata cu toată lumea.

O persoană începe să aprecieze forţa daruirii, prin virtutea careia dobândeşte respectul şi onoarea mediului. Oamenii o invidiază pentru  creşterea ei atât de mare şi pentru pretuirea atât de mare din partea mediului său. În acest fel, un egoist începe sa pretuiasca forta daruirii, sa vada ce se poate face cu mediul corect.

Aici, mediul joacă rolul de educator, ca un tată şi mamă în relatia cu un copil, ca educatorii şi profesorii în legătură cu un copil, sau ca un profesor în legătură cu un student. Marea societate umană acţionează în acelaşi mod în ceea ce priveşte fiecare adult.

Modul în care mediul tratează o persoană depinde de avansarea lui sau a ei. Apoi, datorită acestor două forţe: de primire şi de daruire la societate, o persoană dobândeşte un instrument de a săpa mai adânc în interiorul ei, al societatii şi al naturii. El sau ea începe să înţeleagă ce se întâmplă în domeniul forţelor, în psihologia lor lăuntrică şi in psihologia interioară a naturii şi societatii.

Acest lucru ajută o persoană sa înceapa sa simta modul în care aceste două forţe acţionează în toata realitatea, modul în care acestea funcţionează într-o stâncă, în plante şi animale, în interiorul omului şi în mediul înconjurător şi in familie-  peste tot. Ea lucrează cu aceste două forţe ca si cum ar fi proprietarul lor. În acest fel le analizează şi învaţă despre tot.

Ea intră într-o reţea care conectează toata realitatea, o reţea creată prin întrepătrunderea acestor două forţe. Acesta este motivul pentru care înţelege întregul program al creatiei, întregul nostru proces de dezvoltare şi unde conduce.

La urma urmei, totul este conform cu un anumit proces. Doar că noi nu vedem acum, deoarece operam doar cu o singură forţă. Atunci când o persoană începe să utilizeze ambele aceste forţe pe cont propriu, i se da un instrument ştiinţific de cercetare, cu ajutorul caruia examinează tot ce se intampla in natura. În acest fel, ea devine un adevărat maestru al soartei ei şi a tot ceea ce se întâmplă. Toate acestea se fac prin ridicarea constiintei la un nou nivel.

Dintr-o „Discutie despre educaţia integrală”  12, 16/12/11