Daily Archives: 18 martie 2012

Autoritatea dăruirii

Rabash, Shlavei HaSulam (Treptele scării), „Privind importanţa societăţii”: De aceea, atunci când vine vorba de munca pe calea adevărului, omul trebuie să se separe de alţi oameni. Astea pentru că drumul adevărului neceistă întotdeauna o întărire pentru că este împotriva lumii. Asta înseamnă că fiecare persoană trebuie să fie absorbită numai în gândurile despre „o singură autoritate”, numită „dăruire” şi nu în „autoritatea publică”, care este iubirea de sine. Asta se numeşte „două autorităţi” – autoritatea Creatorului şi propria autoritate.

Este totul clar, dar problema este în implementarea acestui lucru: Fiecare dintre noi este sub propria autoritate şi nu înţelegem ce înseamnă să fim sub autoritatea altcuiva: Deci, trebuie să devin un sclav? Pentru că dacă acolo este o autoritate, există de asemenea şi un stăpân?

De fapt ar trebui să fim sub autoritatea dorinţei altruiste în loc să fim sub autoritatea celei egoiste. Este foarte greu să înţelegem aceste lucruri. Pur şi simplu nu vedem unde şi cum au loc toate acestea.

Dar, în cele din urmă, mulţumită studiului şi participării în viaţa grupului, o persoană trezeşte o mică iluminare asupra ei şi începe gradual să se trezească. Apoi este gata să audă de „autoritatea publică” şi „singura autoritate”, despre autoritatea Creatorului şi autoritatea creaturii, despre atributul dăruirii şi cel al primirii… Este foarte greu să clarificăm aceste detalii, dar atunci când o persoană le identifică, începe să înţeleagă ce i se întâmplă.

Înţelepţii cei vechi ne spun că este un drum lung, dar îl putem scurta daca le ascultăm sfatul. Acesta este simplu: Vrei să simţi că eşti la un nivel înalt, în următoarea dimensiune? Construieşte-l şi formează-l. Conectează-te cu aceia care vor acelaşi lucru şi apoi împreună atrageţi lumina superioară care va construi reţeua care va deveni următorul vostru nivel.

Totul are loc în percepţia persoanei. Creatorul Însuşi este imposibil de conceput. Îl percepem doar în relaţia reciprocă dintre toate părţile realităţii, pe care o putem percepe. Dacă îţi schimbi atitudinea către realitate, această atitudine va deveni Creatorul (Boreh), de la cuvintele vino (Bo) şi vezi (Reh).

Acum Creatorul este pentru tine o forţă egoistă care locuieşte în întreaga realitate pe care o percepi.

Aşa o percepi şi o simţi. Deci, schimb-o cu Lumina care Reformează. Acolo este forţa pe care o evoci şi este următorul nivel.

Toate nivelel există deja în acea dimensiune, în acel canal al informaţiei şi puterii, de la care putem primi totul. Alătură-te lui şi vei primi totul. Vrei să ştii ce îţi va aduce ziua de mâine? Vei şti ce va fi mâine. Vrei să ştii cum să schimbi lucrurile? Vei ştii cum să o faci. Asta este, de fapt, Lumina care Reformează.

Ca întreg, abordarea noastră este de a ne conecta unul cu celălalt şi de a atrage Lumina care va face această conexiune în mod corect. Ar trebui să ne arătăm dorinţa conform cu starea în care care suntem şi să cerem corecţia.

Este foarte simplu să facem asta. De aceea, articolele lui Rabash despre societate sunt aşa de simple şi clare. Nu sunt multe şi toate aceste materiale pot fi printate pe câteva duzini de pagini. Toată metoda este în ele. Restul sunt adăugiri care ne ajută să atragem Lumina, în timp ce pentru a descrie cum să organizăm un grup prin care să o atragem, zece pagini ar fi suficiente.

Iar în ceea ce priveşte ziua de azi, munca noastră constă mai întâi de toate în a ne organiza noi înşine în mod corect şi apoi să cerem corectarea.

Din partea a patra a lecţiei zilnice de Cabala din 15 martie 2012

Garanţia reciprocă ca lege fără scăpări

Dacă suntem garanţi unul pentru celălalt, suntem garanţi în tot, în bucurie şi în tristeţe. Asta pentru că garanţia reciprocă nu înseamnă doar semnarea unui document. Ne legăm noi înşine astfel încât toate stările ajung la noi ca la un singur întreg. Aşa lucrează şi giranţii la bănci: dacă o persoană nu plăteşte, atunci tu plăteşti, fără nicio împotrivire.

Iar pentru noi, este chiar mai mult: Trebuie să îţi iubeşti prietenul mai mult decât pe tine însuţi. De fapt, porunca de a-ţi iubi aproapele îţi cere să îl pui pe celălat în locul preţiosului tău eu. Aceasta este garanţia reciprocă: un angajament de la care îţi este imposibil să dai înapoi.

Lumina superioară ştie cum să aranjeze unitatea, dar noi trebuie să ne pavăm drumul. La început am devenit parteneri şi ne-am conectat unul cu celălalt. Dar toate aste sunt încă „noi”: mai mulţi şi nu unul singur. Şi până la urma dorinţa noastre se va contopi într-una singură, iar acest întreg complet va fi deasupra noastră, ca un copil mic de care toţi îşi fac griji.

Este scris: Ochiul Creatorului este asupra acelora cărora le este frică de El, asupra celora care speră la bunătatea Lui iubitoare. (Psalmul 33). Îl privim în mod constant pe acest bebeluş şi îl sprijinim cu toată inima noastră, sperând că va creşte, că este sănătos, fericit şi că se simte bine.

În acest fel îl privim pe bebeluşul nostru care este deasupra noastră şi ne aparţine tuturor. Noi toţi, în mintea şi inima noastră, suntem acolo, într-o singură dorinţă. Vrem să descoperim acolo înăuntru spiritul vieţii: Creatorul.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 3/14/2012