Daily Archives: 8 aprilie 2012

Dacă nu vrei, nu vei găsi nimic

Rabash, Shlavei HaSulam (Treptele Scării), 1985, Articolul 15: Și cu cât îi chinuia mai mult: Iar coaja Egiptului este coaja generală, unde cad scântei ale Sfințeniei pe care oamenii care au fost în Egipt trebuie să le corecteze. Apoi, trebuie să fie mai întâi o asemenea durere și suferință astfel încât să nu poată să părăsească controlul lor, așa cum este spus: ”Iar copiii lui Isarael au oftat din muncă și au strigat, iar strigătul lor s-a ridicat din muncă până la Domnul, iar Domnul le-a auzit oftatul.”

Trebuie să existe un sentiment al exilului, trebuie să existe o asemenea suferință și durere încât ”este mai bine să mori decât să trăiești”, dacă ies din Egipt, dacă nu obțin ce vreau. Așa de mare trebuie să fie dorința mea. Altfel, nu este un vas; nu este un loc pentru revelația a ceea ce caut.

În același timp, strigătul meu trebuie să fie puternic nu numai în cantitate ci și în calitate. Trebuie să știu ce caut în exil, ce vreau să descopăr, ce mi se întâmplă.

Deci, exilul este cea mai serioasă pregătire pentru mântuire. În exil îmi clarific lucrurile, clarificând exact ce vreau și în ce fel vreau. Acesta este motivul pentru care exilul nu poate fi mai mic de 400 de ani, conform celor patru faze prin care trecem când construim vasul nostru.

Numai la sfărșitul acestui proces putem ieși din exil și putem primi cu adevărat ceea ce am pregătit. Lumina superioară nu are formă și chiar și acum umple totul, dar nu o simțim. Trebuie să obținem cele patru faze, un întreg vas, iar apoi Lumina va fi revelată.

Deci, nu este vorba de 400 de ani ci de fapt de patru întregi faze ale construirii vasului. Forma pe care o dezvoltăm în el depinde în întregime de fiecare dintre noi. Desigur, primim mai întâi de Sus așa cum este scris: ”Creatorul a pus în mâna omului o soartă bună și i-a spus, ia-o!” Dar mai târziu, soarta omului este în mâna lui.

Din partea a treia a lecției zilnice de Cabala 4/6/12, Scrierile lui Rabash

Sfârșitul sclaviei din Egipt este aproape

Ne apropiem de ieșirea din exil numai atunci când începem să înțelegem că suntem în exil. ”Exil” simbolizează percepția mea, a tot ceea ce primesc în dorința de a primi, ca fiind neimportant și fără rost. Tot ceea ce este în egoul meu aparține Faraonului și mi se permite să primesc numai ce este necesar.

Asta nu înseamnă că trebuie să mă limitez în vreun fel, ca un călugăr care locuiește în deșert. Pur și simplu nu văd nimic material ca foarte important și accept materialul doar ca fiind necesar pentru existența mea. Toată viața mea este devotată obținerii iubirii pentru Creator, atributul general al dăruirii, prin conexiunea cu alții.

Dacă o persoană are o asemenea necesitate internă și este inclusă în grup, începe să se îndrepte spre scop în mod corect, ceea ce înseamnă că urăște tot ce primește în egoul ei, încercând să fie satisfăcută doar cu ce este esențial. În același timp, Faraonul o mituiește și îi dă totul. Asta înseamnă că ea construiește orașe minunate pentru egoul său, Pithom și Ramses.

Simte că în relație cu intenția pentru a dărui în care vrea să fie în gânduri și inimă, este în exil, pentru că nu are nicio putere să dăruie. Apoi simte că are plângeri împotriva Creatorului, pentru că nu a ajutat-o să iasă din exil, ceea ce înseamnă că El nu o lasă fie cea care dăruie.

Dar între timp, dorința persoanei este foarte mică și trebuie să treacă prin 400 de ani în exil. Asta înseamnă că trebuie să își crească dorința până când va dori cu adevărat să dăruiască.

Toată munca noastră în exilul din Egipt este în grupul în care toată lumea crește mai puternică și primește de la alți măreția scopului, dăruire pură și micimea și josnicia stării prezente în care este imposibil de obținut dăruirea reciprocă. Din punct de vedere spiritual, această stare este foarte rea.

Astfel, o persoană începe să perceapă termenul ”exil” în mod corect: exil se referă la dăruire, la abilitatea de a dăruii și astfel simte cu adevărat că este în exilul în Egipt. Până când atinge o stare în care nu mai poate să îndure. Apoi, încep cele ”zece plăgi ale Egiptului”.

O ”plagă” sau o lovitură, simbolizează faptul că ți se oferă diferite lucruri bune, corporale, dar în spiritualitate nu primești nimic, iar omul simte asta ca o lovitură.

Simte îngreunarea inimii și dorințele corporale continuă să crească. Nu are nicio șansă. Înțelege că dorința egoistă va continua să crească și să îl inducă în confuzie, distrăgându-l și atrăgându-i atenția la diferite scopuri corporale, diferite clarificări în grup, astfel că va depăși egoul corporal prin contactul cu prietenii. Numai de la ei poate învăța și aprecia mai mult drumul și scopul creației, măreția Creatorului și josnicia împlinirii egoiste.

Omul poate primi aceste valori numai de la societate, de la mediu. Apoi, în ciuda dificultăților și întreruperilor, el aderă totuși la un grup, deasupra sentimentelor și minții, pentru că numai în el găsește protecție și salvare. Înțelege că altfel este pierdut. Înțelege asta numai atunci când se uită deasupra dorinței egoiste, pentru că din punct de vedere al egoului situația poate fi minunata și îi poate aduce cunoaștere și alte beneficii.

Când interpretează întreaga situație în mod corect, descoperă că este în fața Faraonului. Asta apare din multe motive, atribute și încercări pe care le acumulează în cei 400 de ani de exil în Egipt: cele patru faze prin care a trecut în fiecare dintre dorințele sale de primire, atunci când a crescut dorința de dăruire deasupra lor, ceea ce se numește ”credință deasupra rațiunii”/

Trecerea prin aceste patru stări se numește ”perioada pregătirii”. Iar când este aproape de sfârșit, o rezistență puternică a egoului se revelează, numită ”cele zece plăgi ale Egiptului”, întuneric.

Mulțumită lor, omul crește mai puternic și în final scapă în întuneric, noaptea, simțindu-le în dorința lui de primire cu un punct are îl conduce, numit ”Moise”. Astfel își ridică egoul și obține mântuirea.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 4/5/12, Shamati

Sprijin pe calea spirituală

Întrebare: De fiecare dată când merg la un congres, simt un fel de greutate care mă trage spre pământ. Ai spus că această va trece în curând și că vom simții unitate. Cum este posibil să mă ridic deasupra acestei greutăți? Ce ne poate ajuta?

Răspuns: Singura forță care mă poate ajuta împotriva egoului este importanța scopului, importanța grupului, ca mijloc de atingere a scopului. Dar cel mai important lcuru este scopul.

Dacă lucrăm la importanța scopului, astfel încât acesta devine cel mai important lucru, nu vom simții egoul care ne deranjează. Vom începe să simțim că egoul este un semn al locurilor din noi care trebuie încă corectate. Ne arată unde mai trebuie să facem eforturi, unde mai trebuie corectat ceva.

Este ca un motor stricat de mașină: în locul unde ceva bate, valvele trebuie să fie ajustate, în lcoul în care ceva vibrează, conexiunea trebuie fixată, iar unde este căldură, apa trebuie adăugat sau ceva trebuie curățat.

Egoul vostru lucrează la fel, arătând ce este încă necorectat în voi. Dacă avansezi către scop, dacă vrei să te direcționezi corect, descoperi că egoul este ”ajutor împotriva ta”. Te trage de picioare, iar asta înseamnă că nu ai suficientă putere. Astfel, trebuie să adaugi putere și apoi să avansezi.

Dacă nu ai avea acest indicator, nu ai putea știi ce trebuie să corectezi, la fel ca la motor sau, de exemplu, ca la organismul nostru. Cea mai mare problemă în psihologia corpului este boala care progreasează fără să o simțim. În timpul acestei perioade, ea nu produce durere sau alte senazații negative. În timp ce dacă simt senzații neplăcute mă duc imediat la doctor și opresc boala la începutul dezvoltării ei și nu când deja atinge o stare în care nu mai este posibilă vindecarea.

Asta este, trebuie să ne referim la ego corect și rațional; trebuie să interacționăm cu el și nu doar să îl anulăm: ”Nu te vreau! Te urăsc!” Nu, egoul este sprijinul nostru de-a lungul drumului.

Din Congresul de la Vilnius 3/23/12, Lecția 1

Înainte către întuneric

Întrebare: Pentru a ieși in Egipt, egoul nostru trebuie să treacă prin ”cele zece plăgi”. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Cele zece plăgi ale Egiptului sunt zece plăgi pe care o omul le simte în el însuși și care îl ajută să scape de ego. Dacă nu simt loviturile, aș vrea să rămân în ego. Dar, pentru că simt loviturile, în timp ce sunt în ego, ele mă ajută să mă eliberez de el.

Fiecare lovitură este mai puternică în calitate decât cea anterioară. Să presupunem că pierd tot ce am la jocuri de noroc (cu toate că nu despre asta este vorba), următoarea lovitură poate fi pierderea cuiva drag, etc. De fapt, nu se întâmplă nimic cu banii, sau cu cineva apropiat, sau cu orice, dar sentimentele interioare sunt ca și cum ai pierde totul.

Există un articol în Shamati despre asta, atunci când o persoană întră în spiritualitate, cred că părăsește întreaga lume, familia sa și că este detașat de totul. Acest detașament este necesar. Cele zece plăgi ne ajută să ne ridicăm în mod sistematic deasupra anumitor straturi ale egoului, până când ieșim total din el, ceea ce înseamnă că scăpăm de el.

Deasupra ultimului nivel suntem în întuneric total, făcând încă un efort. Întunericul simbolizează faptul că nu știm ce ne așteaptă înainte. Dar, deoarece suntem îndreptați înainte, către atributul dăruirii, întunericul ne ajută.

Dacă avansați către Lumină, egoul vostru nu este așa fericit de asta. Dar atunci când mergeți înapoi în întuneric, fiți siguri că egoul nu vă va deranja, nu vă va face niciun rău, și nu va lua de fapt nimic de la el.

Întrebare: Asta înseamnă că este un fel de șmecherie aici?
Răspuns: Această ”șmecherie” a fost în Egipt înaintea celor zece plăgi, atunci când, oricât de greu am încercat, totul era însă îndreptat către ego. De aceea, ” Copiii lui Israel au strigat din muncă” în construirea celor două orașe, Pithom și Ramses.

Aici, toutuși, asta este, aici suntem îndreptatți către întuneric și nu către Lumina așa cum eram obișnuiți să spunem. Ce este în plus, toate aceste lovituri și toate avansările sunt bazate numai pe conexiunea noastră în creștere, care aduce grupul la starea în care, pe de o parte egoul este revelat, mare ură internă, iar pe de alta clara recunoștere că numai garanția reciprocă ne poate conduce înainte. Ce înseamnă asta?

Atunci când vezi că există o mare ură, ești gata să te conectezi cu toată lumea pentru a mai îngrijora niciodată de tine însuți ci nu mai de alții. Toți inamicii tăi sunt și ei gata să aibă grijă unul de altul. Aceasta este revelată în ciuda urii imense, atunci când nici măcar nu poți să îți imaginezi că este posibil că dorești binele acestor oameni și că acum trebuie să te gândești la ei ca la cel mai important lcuru și că în niciun caz nu te mai gândești la tine. Are loc o detașarea serioasă față de ego!

Din emisiunea  “Fundația societății integrale” 4/1/12

„Dorm, dar inima mea este treaza …”

O persoana decide ce să considere ca fiind zi şi noapte: ce este bun pentru ea şi ce este rău. Uneori, ii este data trezirea, ridicarea spiritului, lumina mare, şi ea înţelege cât de minunat este să se bucure şi să vină mai aproape de spiritualitate. Ea numeşte acest lucru zi, dar, în realitate, este lumina în dorinţa ei egoista. Egoismul se bucură, iar acest lucru nu se numeşte progres spiritual.

Sau poate ca se simte în întuneric, epuizata, dar mintea ei înţelege că această stare este utila pentru avansare. Şi deşi în dorinţa sa de a se bucura experimenteaza senzatii neplacute, se spune: „Eu dorm, dar inima mea este treaza.” Dorinţa de a se bucura simte intuneric, dar punctul din inima- Lumina. O persoană înţelege că acest întuneric este util pentru ea, coborârea precede ascensiunea, iar ea trebuie să pregătească dorinţe chiar si mai mari pentru aceasta. Şi dorinţa vine din întuneric.

De aceea, totul depinde de ceea ce o persoană pretuieste, ceea ce ea consideră zi şi noapte- în inima sa egoista adormita sau în punctul din inimă, care arde şi tanjeste dupa spiritualitate.

Dacă o persoană începe să le separe una de alta, atunci are deja două puncte, în funcţie de care se poate motiva şi direcţiona exact catre scop. Un punct este ego-ul său. Şi este bine că egoismul nu simte nimic bun. Cu cat mai mult intuneric simt în egoismul meu, cu atat mai mare dorinţa mea (Aviut) va fi deasupra punctului in care urmăresc scopul existent.

Principalul lucru este de a separa aceste două puncte şi tot timpul de a le tine în mod corect unul împotriva celuilalt, afland cu ce ma identific. Aleg direcţia care mă conduce la Creator, deşi calea mea se află în întuneric, o consider buna? Apoi, pot fi sigur că ma misc în mod corect, deoarece egoismul meu nu este interesat sa se grabeasca acolo, ca un hoţ, alergand  înaintea oricaruia şi strigand: „Prindeti hoţul!”

Ego-ul meu nu vrea întuneric, şi ma ridic deasupra ego-ului, deasupra ratiunii, şi vreau ca daruirea mea sa fie mai presus de recepţie. Iar aceasta este o stare bună, în care ziua mea şi ziua Creatorului sunt aceeaşi zi.

Iar dacă sufar ca ma simt rau si nu am nici un interes în avansare, înseamnă că urmez dorinţa mea de a ma bucura, ego-ul meu. Alerg acolo unde inima mea egoista, dar nu şi punctul din inima, ma cheama: Aceasta este diferenţa.

Trebuie să încercăm să ne împartim în două părţi: punctul din inimă, care fidel adera la scop, de a darui în orice situaţie, indiferent de ce se întâmplă, şi inima în sine, care este mereu dornica de a primi. Pofta sa este în continuă creştere. Intunericul domneşte in inima mea şi acolo este o rază de Lumină în punctul din inimă; acest lucru înseamnă că ma directionez în mod corect. Şi realizez acest lucru prin intermediul mediului, grupului, forţei externe, care este necesara pentru a trage punctul în inima afara din inima egoista şi de a-l indrepta catre scop.

Din Pregătirea pentru Lecţia zilnica de Cabala 05/04/12

Spre coexistenţa paşnica

Trăim într-o lume care a devenit integrala. Interconectarea tuturor ţărilor şi a statelor dovedeşte acest lucru.

Astăzi, nu trebuie să mergem la război unul impotriva altuia. Este suficient sa rupem legătura unei ţari cu alta şi aceasta va cadea. Dacă se interzice importul şi exportul de mărfuri, nu va putea să existe. Aceasta este măsura în care suntem interconectati.

Se pare că trebuie să învăţăm să coexistam unul cu altul. Din moment ce suntem interconectati, nu putem exista în opoziţie continuă unul fata de altul, precum membrii unei familii care se luptă în mod constant, dar trăiesc sub acelaşi acoperiş. Trebuie să facem ceva in legatura cu asta.

Acesta este motivul pentru care ar trebui să avem educatia pentru adulti. Nu este pur şi simplu educatie, ci crearea de sisteme complet diferite de interconectare şi de comunicaţii între naţiuni şi între organizaţii, de fapt, între toată lumea. Natura ne cere să fim integrali şi alaturati. Aceasta este exact starea la care societatea noastră trebuie să ajungă.

Astăzi, mai mult de zece mii de oameni de stiinta studiaza interactiunile integrale. Noi am acumulat o bază de date vasta, care este disponibila pentru oricine. Am stabilit o conexiune cu numeroase organizaţii care studiază acest fenomen. Nu este pentru că noi pur şi simplu dorim sa facem asta, ci pentru că procesul natural de dezvoltare umană ne-a adus la acest punct.

Dintr-un Discurs la Universitatea din Šiauliai, Lituania, 22/03/12

Rușinea este mai rea decât moartea

Întrebare: Este scris, ” Eu, HaVaYaH, nu mă schimb”. Ce simbolizeă în munca noastră?

Răspuns: Lumina vine de Sus și este toată dăruire. Este bună și benevolentă și a creat ”existență din absență”, ceva din nimic, o dorință care este controlată în mod absolut de primire. Vrea numai să se simtă bine.

Apoi, Lumina începe să dezvolte dorința, trecând-o prin patru faze. Ca rezultat, ea nu se simte ca Lumina ci ca cineva care primește, care este opusă sursei. Asta face să apară rușinea, un sentiment teribil, și nu mai are nimic mai mult de asta.

Reiese că primirea este un lucru bun și că nu este nimic rău în a fi opus, dar acești doi factori crează împreună în mine un sentiment pe care nu îl pot suporta. Mă rupe în bucăți și sunt gata să fac orice, doar să nu mai rămân în această stare nici măcar încă o secundă. Sunt gata să fac orice. Chiar să mă sinucid, nu ar fi nicio problemă. Principalul lucru este să nu sufăr, să nu mai îndur această opoziție.

Aceasta este adevărata rușine. Nu o cunoaștem încă. Folosim cuvântul, dar nu știm ce înseamnă. În prima parte din Introducere la Studiul celor Zece Sefirot, în ”Intorspecțiune”, Baal HaSulam spune că rușinea a fost pregătită pentru sufletele înalte și ele trebuie să o descopere. Asta pentru că, pentru a realiza asta cineva trebuie să simtă Creatorul, dăruirea Lui pură și trebuie să simtă și primirea sa pură, până în cele mai mici amănunte. Una contrazice pe alta.

Procesul care este descris aici curge de sus în jos și se numește ”cele patru faze ale Luminii Directe”. Deci, prin influența ei, Lumina conduce dezvoltarea ființei create. Aceasta este structura HaVaYaH: vârful lui Yod, Yod, Hey, Vav, Hey. Această structură este fixă și apara așa de sus în jos.

Până acum, dezvoltarea a fost făcută de către Lumina Directă. Din acest punct, este rândul tău. Totuși, simți o rușine teribilă. Pur și simplu te arde din interior și nu o poți suporta. De aceea, de acum încolo, nu vei putea să te mai relaxezi până când nu echilibrezi rușinea.

Mai întâi vrei să scapi de ea, dar asta nu schimbă nimic. Totul rămâne la fel. Nu este posibil să te relaxezi și trebuie să te schimbi tu însuți, dar cum poți face asta?

Ființa creată ”înebunește” pur și simplu. Rușinea o rupe în bucăți, o îndepărtează de dorințe și continuă să o împingă înainte către capătul drumului. Nu se poate odihni până când cel care primește și cel care dăruie nu devin egali în dăruirea lor.

Numai când atingem Gmar Tikun (sfârșitul corecției) vom înceta să ne mai schimbăm. Atunci rușinea va dispărea, iar opoziția dintre Creator și noi va dispărea.

Deci, Creatorul spune: ”Eu, HaVaYaH, nu mă schimb”, ceea ce înseamnă numai că am adus acest proces în jos. Totuși, asta este suficient pentru a nu ne permite nouă să ne odihnim până la Gmar Tikun. Numai atunci vom atinge armonia și vom începe să ne schimbăm împreună cu El, conform cu El. Creatorul nu va fi primul. Ne vom contopi cu El într-un întreg, în așa măsură încât toate diferențele din gând, din dorința noastră și din orice alt fel, vor dispărea. Vom începe totul împreună, în cooperare.

Din partea a treia a Lecției zilnice de Cabala 3/30/12, “Introducere la studiul celor zece Sefirot”

Nu există avansare fără obstacole

Până la exodul din Egipt trecem prin multe perioade diferite, prin aventuri și stări care sunt chiar dramatice atunci când stăm înaintea forței egoiste, încercând să facem ceva cu ea. În principal, nu trebuie să ne luptăm cu ea, trebuie doar să ne concentrăm asupra conexiunii corecte dintre noi. Apoi această forță ne va ajut.

Este evocată constant, creând întreruperi și probleme, pe care ar trebui să le rezolvați prin cooperare reciprocă cu alții. Le rezolvați ridicându-vă deasupra lor: construiți iubirea deasupra urii.

Este  imposibil să realizezi ceva fără obstacole. Ele reprezintă ajutor pentru ca noi să ne unim, la fel cum alte obstacole și probleme minore dau gust iubirii. Altfel, ar fi un sentiment continuu, care ar fi fără gust și total de neînțeles.

Ar trebui să ne pregătim pentru aceste stări, astfel încât de fiecare dată, când suntem îndepărtați de unitatea dintre noi, vom răspunde imediat în mod corect.

Dacă omul este deprimat, se simte nesatisfăcut, dezamăgit, fără putere, ar trebui să înțeleagă că trebuie să se ”aducă” în mod forțat la grup, iar apoi ochii lui se vor deschide imediat. Și va simții viața și emoții diferite

Din emisiunea Fundația unei societăți integrale din 1 dec 2012 de pe KabTV

Individualitate si generalitate

Intrebare: Lituania este o tara mica. Suntem doar 3 milioane. Protejam cu strictete mentalitatea noastra culturala, limba noastra materna si radacinile etnice. De aceea suntem ingrijorati; ne vom dizolva in lume daca progresiv ne  vom integra cu ea?

Raspuns:  Te inteleg perfect.  Am locuit in Lituania in urma cu ceva ani,  cand se resimtea presiunea vecinilor, si anume Rusia. Iti inteleg grija fata de poporul tau, fata de natiune, pentru identitate si identificare.

Cu toate acestea, vorbim despre necesitatea ca omul sa nu se mai simta individual, separat, in opozitie,  departe de vecinul sau, ci dimpotriva, sa se simta unit cu toata lumea.

Vorbim despre faptul ca omul  este o parte a lumii comune si trebuie sa lucreze in ea in concesinta,  ca un organ mic intr-un organism unitar.

Diferite organe ale corpului, inima, plamanii, rinichii, ficatul, fiecare lucreaza in directia sa, insa impreuna se supun aceleiasi legi fixe, si de aceea corpul traieste. O multime de procese opuse se intampla in interior, dar toate sunt coordonate de o actiune de control mai mare.

De aceea, miscarea integrala de avansare, ne va face, pe noi lumea intreaga,  sa ajungem  la un nivel global, insa sub nicio forma  nu neaga individualitatea unei persoane, a unei tari, a unui popor,  natiuni sau a unei societati. In nici un caz!

Individualitatea ramane, ca si unicitatea fiecarei celule  sau a fiecarui organ al corpului. Dar acest lucru se intampla pentru ca ele se armonizeaza cu restul corpului si astfel corpul traieste.

Apoi, planeta noastra Pamant, are de asemenea posibilitatea de a exista, si la randul sau face acest lucru fiecare popor, fiecare natiune, fiecare stat in interiorul sau, care au propria lor cultura, obiceiuri, unitati si asa mai departe.

Am auzit de multe ori ca frica apare in oameni: „Eu trebuie sa ma anulez complet? Este ca si cum nu as exista? Trebuie sa ma dedic complet altora si societatii?”

Nu, in nici un caz! Si acelasi lucru este valabil si pentru o tara sau o natiune, pentru a pastra tot ce ai!

Atunci cand se lucreaza la integrare, atunci se creaza o societate normala si sanatoasa in interior, si pe de alta parte ajungi in contact cu orice altcineva cu bunavointa.

Ca inima si plamanii, ce sunt diferite, dar care lucreaza in parteneriat, printre altele,  in scopul de a sprijini tot organismul. Astfel, directia integrala, unitatea, nu duc la o nivelare sau anulare a individualitatii.

Dintr-o lectura de la Šiauliai University, Lithuania, 3/22/12

Este munca centrul vietii?

Intrebare: Daca jumatate din populatia umana nu va munci , atunci nu va aparea o opozitie intre cei care lucreaza si trebuie sa dea si celor care nu fac nimic decat studiaza tot timpul?

Raspuns: Intai de toate,  este nevoie sa se uite la cei care muncesc si cei care studiaza ca si cum toata lumea urmeaza aceeasi directie. Nu va exista un astfel de concept ca „muncitor sau nemuncitor”.  Conform cercetarilor noastre si datelor statistice, 1-2% din populatia Pamantului poate produce toate produsele alimentare necesare si inca 6-7% din oameni pot produce orice altceva are nevoie omul. Tot ceeea ce este necesar, este clar? Sa aspunem ca este vorba de 10% din intreaga populatie umana, atunci cum ramane cu restul oamenilor? Ce ar trebui facut cu ei? Sa ii distrugem?

Trebuie sa intelegem ca o persoana nu ar trebui sa munceasca in stilul in care o face astazi. Cu exceptia catorva secole trecute, nimeni nu a muncit niciodata de dimineata pana noaptea. Munca a devenit cel mai important lucru pentru om. Si pentru a fi si mai usor, gradinitele sunt constituite aproape de sediile firmelor. Munca in general, a obtinut statutul de centru al vietii.

Dar de ce ar trebui sa fie in acest fel? De ce nu poate o persoana sa vina la lucru pentru doar doua ore pe zi, si sa studieze in restul timpului? Astfel, lucreaza la auto-educarea lui si dezvoltarea integrala. El se alatura acestui proces si de fiecare data, in fiecare zi, pe masura ce se schimba, trebuie sa ajunga la un echilibru mai mare cu natura. Si aceasta este o reinnoire constanta. Vom fi obligati sa facem acest lucru. Nimeni nu trebuie sa renunte la nimic, toata lumea este egala in acest sens.

Astazi, and comunicati cu o persoana, mai intai de toate vei afla: cine e, unde e, care este ocupatia lui si cat castiga. Asta e tot ce ne intereseaza.  Dar acum  tindem spre o societate diferita. Nici pamantul, sau resursele naturale, sau mediul (asa cum  l-am poluat pana acum) nu ne vor permite sa ne comporatm  in continuare in acest fel. Vedem deja acest lucru.

In niciun caz nu incercam sa convingem pe cineva, la fel ca restul oamenilor de stiinta, ca trebuie sa procedam  in acest fel si nu altfel; noi doar  oferim o posibila solutie. Vom fi bucurosi sa auzim alte propuneri. Suntem, de asemenea, mereu in cautarea, completarea acestei metodologii cu date noi. In general, acest lucru face parte din cercetare. Daca m-ati fi intrebat cu 10 ani in urma, atunci ati fi auzit doar o mica parte din ceea ce spun astazi. In plus, am descoperit o multime de colegi din intreaga lume, cu care cooperam indeaproape.

Dintr-o lectura de la Šiauliai University, Lithuania, 3/22/12