Întrebare: Putem măsura realizarea noastră?

Răspuns: Mai întâi, ce obţinem de fapt? În măsura în care aduc mulţumire Creatorului, în aceaşi măsura obţin în mine atributul numit „Creator (Boreh)”, conform cu principul „Bo-Reh” sau „vino şi vezi”.

Îl realizez pe Creator în conştientul şi înţelegerea mea. Aceasta este imaginea mea internă. În acelaşi mod „atrag” şi alţi oameni în percepţia mea şi astfel îi realizez şi pe ei. Atributele mele sunt construite în aşa fel încât îmi pot imagina anumite figuri. Nu ştiu cine este în afară. Forţele acţionează asupra mea şi îmi proiectează în percepţia o „imagine holografică” a altor oameni care numai par a fi în exterior. Astfel este pusă laolaltă întreaga imagine a lumii.

Deci, ce pot măsura sau cântării? Cântăresc dăruirea mea în raport cu tot ceea ce simt. Această măsurătoarea generală se numeşte „Creator”. Astfel, Creatorul „îmbracă” omul, Lumina „îmbracă” fiinţa creată.

Percep diferite forme datorită atributului dăruirii care operează în dorinţe şi le aranjează într-o anumită ordine. Din asta simt cine este Creatorul. Îmi imaginez Creatorul şi tot ceea ce mă înconjoară ca propria reacţia la o anumită acţiune.

Nu ştiu cine sunt şi ce reprezintă lumea. Nu ştiu nimic dar, gradual, încep să desenez schiţele diferitelor reacţii şi sentimente din mine. Aşa sunt construit: Formele sunt toate descrise ca fiind în afară. Această iluzie este numai aici, în starea curentă.

Se dezvoltă în mine un sistem senzorial, împreună cu înţelegerea lui logică. Trăiesc prin minte şi sentimente. Această realitatea este împărţită în patru nivele: mineral, vegetal, animal şi vorbitor. Prin combinaţia corectă a acestora, descopăr originea a tot ceea ce mi se întâmplă, sursa mea, sursa sentimentelor şi cele patru straturi de imagini. Descopăr că există un motiv iniţial pentru toate acestea, pe care îl numesc „Creatorul”. Acest motiv este descoperit când încep să mă raportez la toate cele patru nivele cu dăruire. Atunci, din echivalenţa de formă, descopăr atributele Creatorului, Dăruitorului.

De aceea, să nu credeţi că lumea noastră există cu adevărat – totul se termină în mine. Mai târziu, când asced la nivelele spirituale, este ca atunci când trecem dintr-o clasă în alta. Să presupunem că sunt în clasa a I-a acum, pot eu să o compar cu clasa a VIII-a, sau chiar cu clasa a II-a?

Astăzi, nu ne sunt încă disponibile nişte măsurători clare. Avem sentimente noi vagi, dar nu există instrumente precise, pentru că mintea şi sentimentele nu sunt legate într-o asemenea măsură încât să putem atribuii caracteristici cantitative sentimentelor noastre. Între timp suntem la un nivel psihologic, caruia îi lipsesc instrumentele matematică pentru măsurare şi comparare. Un asemenea instrument este furnizat cu adevărat de înţelepciunea Cabala.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 3/27/2012, “Introducere la TES“

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→

Toate obstacolele provin de la forţa unificată a naturii. De ce avem nevoie de aceste obstacole? Să presupunem că am realizat că această forţă a scos pământul de sub picioarele mele, m-a îndrumat greşit, m-a forţat să uit scopul, căutarea, pentru că mi-a produs durere, griji şi un sentiment neplăcut, iar eu am început să simt frică de ceva, să mă îngrijorez de ceva. De fapt, sunt doar un om şi este foarte uşor să mă îndepărtezi. Şi ce urmează? De ce avem nevoie de toate astea?

Avem nevoie pentru ca să realizăm că nu putem să ne descurcăm fără această forţă, fără ajutorul ei personal către fiecare dintre noi; că fără apelul nostru faţă de ceea ce numi Lumina superioară, Lumina Înconjurătoarea, nu putem avansa. Realizarea acestei stări este următorul nivel al dezvoltării noastre. Atunci când înţeleg că tot ceea ce se întâmplă este făcut doar de o singură forţă, iar că acest lucru este făcut în mod intenţionat ca eu să am nevoie de ajutor, în timp ce nu pot face nimic prin propriile puteri, este deja începutul unei interacţiuni directe cu această forţă. Este o stare foarte importantă şi serioasă, care nu poate fi realizată dacă mediul înconjurător nu mă sprijină.

Am vorbit despre faptul că o persoană nu are niciun liber arbitru în această lume. Este condusă total de genele ei, hormoni şi alte lucruri. Sunt oameni care pot prezice viitorul. Chiar este aşa, cu excepţia unui singur lucru: Liberul arbitru este exprimat în dezvoltarea de sine aţintită către căutarea acestei forţe, pentru direcţionarea către ea, conectarea cu ea şi cererea ca ea să ne ajute, ceea ce este cel mai important. Asta vrea ea de fapt: să ne ajute dacă noi cerem asta.

De ce o asemenea forţă imensă, perfectă, eternă, care include toată natura, care nu este constrânsă de limitările noatre corporale de timp şi spaţiu, nelimitată în capabilităţi şi acţiuni, de ce are nevoie de noi ca să o dorim, ca să îi cerem şi să aşteptăm ca ea să face ceva cu noi, pentru că noi nu o putem face singuri? De ce are nevoie de asemenea acţiuni din partea noastră, de încercările noastre slabe?

Este necesar pentru ca noi să ne dezvoltăm o nouă dorinţă care nu există în natură: dorinţa de afi în contact cu ea, de a o realiza şi de a munci împreună cu ea. În măsura în care această dorinţă se dezvoltă în noi, această forţă realizează contactul cu noi şi se revelează în această dorinţă. Apoi pot simţii această măreaţă forţă conducătoare.

De la această recunoaştere, de la acest sentiment, începem să înţelegem totul: cine suntem, unde suntem, din ce motiv, în ce scop şi ce ni se înâmplă. De aceea, ar trebui să vrea revelarea acestei forţe în mine. Trebuie să dezvolt această dorinţă în mine eu însumi; altfel nu voi fi independent. Dacă îmi dă această dorinţă, nu voi fi liber. Şi dacă este aşa, care este scopul în a crea toate acestea? …

Din Congresul de la Vilnius 3/24/12, Lecţia 3

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă că putem există într-o altă formă: fără corp şi în afara lui?

Răspuns: Există informaţia, purtătoare ei şi cineva care simte această informaţie. Iar toate acestea se pot schimba. Informaţia (intelectul, etc) poate exista nu numai într-o purtătoare de proteine, silicon, sau altceva şi chiar nici măcar într-un material anume, nici în creier.

Informaţia per se nu este materială. Numai noi o percepem prin purtătoarea materială. Suntem deja capabili să trecem informaţia de la o purtătoare vie, de proteine (creierul) la una inanimată, minerală. Toată evoluţia noastră ne-a condus către schimbări graduale în purtătoarea informaţiei, distanţarea graduală de la forma ei iniţială, forma naturală; de la a scrie şi vorbi pe diferite purtătoare şi apoi la a programa şi păstra informaţia în spaţiul virtual.

Astăzi ne aflăm la pragul către o altă stare în care corpul îşi pierde importanţa, senzaţiile se vor transfera într-o nouă dimensiune (atributul dăruirii), în timp ce noi vom muta informaţia de la purtătoarea-creier, sau ca să fim mai precişi, calitatea primirii, la altă purtătoare: calitatea dăruirii.

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă problemele, perturbaţiile, îmi apar sub forma unor gânduri străine, pot să încetez să mă mai gândesc la ele şi să cer forţei superioare să mă direcţioneze înapoi, pe calea cea bună?

Răspuns: Dacă primesc o problemă de la forţa superioară, de ce ar trebui să cer ca Ea să o îndepărteze? Ar fi la fel ca atunci când mama îmi cere să asamblez o nouă jucărie din kit-ul Meccano, un avion sau o maşină, iar eu spun: „Nu vreau.” Cum pot să cresc? Dacă vreau o maşină care este deja asamblată, voi creşte într-un copil nedezvoltat. Atunci când o asamblez, adaug sau sparg ceva, atunci totul se întâmplă aşa cum ar trebui. La fel ca toţi acei ani din şcoală sau universitate, unde ni s-au dat în mod constant examene, teste. Ar fi putut să ne dea răspunsurile. De ce avem nevoie de probleme?…

Întrebare: Să presupunem că îmi apare un gând extern. Pur şi simplu pătrund în el, realizând că este o problemă şi mă gândesc cum să lucrez cu ea?

Răspuns: Lucrul cu problemele, perturbaţiile, ar trebuie să se desfăşoare astfel: După ce te concetrezi asupra ideii că totul vine de la Creator, ar trebui să procesezi această problemă împreună cu prietenii. Asta este tot! Nu vei fi capabil să te acordezi cu El pe aceaşi frecvenţă. Nu poţi. O poţi face numai împreună, în grup!

Atunci când eşti împreună într-un singur grup, iar toate tipurile de relaţii reciproce există între voi (vorbim doar de relaţii care sunt relevante pentru scop), atunci această singură forţă a naturii există în jurul nostru şi deasupra noastră. Trebuie să îţi creezi un circuit rezonant în tine, ca un radio receptor, care se acordează la El şi atunci îl vei „prinde”. Această forţă umple totul din jur şi din voi, dar o puteţi sesiza numai atunci când vă acordaţi pe aceaşi frecvenţă.

Oamenii vin la grup cu problemele lor, cu minusurile lor. Ce se întâmplă în continuare? Se conectează unul cu altul şi totate minusurile dispar pentru că noi ne dorim doar să lucrăm în dăruire. Mă ridic deasupra problemelor – ele rămân jos. Există numeroase minusuri sub mine şi sub fiecare prieten, dar înţelegem că ele sunt creat pentru ca noi să aspirăm către dăruire reciprocă, ca să lucrăm cu aceste minusuri.

În ce fel? Ele vin de la o singură forţă unificată. Apar în mod intenţionat, pentru ca noi să ne grăbim către această forţă, în ciuda problemelor care apar în fiecare dintre noi şi, cel mai important, între noi. De fapt, ura, contradicţiile, neînţelegerile, apar între noi: Nimeni nu mă înţelege, eu nu înţeleg pe nimeni; nimeni nu mă apreciază şi nici eu nu vrea să apreciez pe nimeni.

În fiecare zi sunt înlăturate mai multe sau mai puţine probleme, dar problemele există în grup şi respingerile dintre unul şi altul sunt problemele centrale. „Depozitând” aceste probleme, aţintindu-le înainte împreună, este ca şi cum i-am spune Creatorului: „Nu ne vei îndepărta de pe drum. Înţelegem de unde vin toate acestea. Ai pus toate aceste probleme în faţa noastră pentru ca noi să ne ridicăm deasupra lor, ca deasupra Muntelui Sinai (muntele urii), către Tine.”

Astfel, împotriva tuturor perturbaţiilor pe care El le provoacă intenţionat, generaţi o proprietate complet nouă: unitatea. În acest fel începeţi să îl descoperiţi pe El între voi – calitatea Lui, forţa Lui. Acesta este radio receptorul vostru, senzorul vostru, organul vostru de simă pe care îl creaţi în voi înşivă. În el îl veţi revela imediat pe El – nu undeva în afară sau deasupra, ci aici, înăuntru.

Din Congresul de la Vilnius 3/24/12, Lecţia 3

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

De ce nu simţim progresul? Aspirăm unul la altul de mult timp, încercăm să organizăm un grup, iar în final nu obţinem niciun rezultat.

Realitatea este  că trebuie să trecem prin ceea ce se numeşte „perioada de pregătire.” Este la fel ca primii 20 de ani din viaţa omului, pe care acesta îi petrece pentru a deveni un adult şi a păşi în viaţă. Numai după asta apare următoarea etapă, corecţia reală.

La noul nivel continuăm să lucrăm în acelaşi grup. Totuşi, dacă înainte aveam grupul şi Lumina Înconjurătoarea (Ohr Makif sau OM), acum avem grupul şi Lumina Directă (Ohr Pnimi sau OP). În asta constă întrega diferenţă.

Desigur, este o diferenţă uriaşă. În timpul pregătirii, lucrăm în întuneric şi suferim constant şi avem întrebări. Atunci munca este cea mai grea, pentru că lucrăm fără a înţelege, fără a ştii ceea ce facem.

De fapt, cea mai importantă muncă se realizează la aceste nivele. La fel se întâmplă şi copiilor mici. În timp ce cresc, ei îşi pun bazele pentru existenţa ulterioară, pentru întreaga viaţă. Modul în care îşi petrece omul primii 20 de ani din viaţă, se pregăteşte, absoarbe actele bune, intenţiile, înţelegerea a ceea ce se întâmplă, cunoştinţe, etc, în acest fel va continua să existe în această lume. Iar în spiritualitatea situaţia este chiar mai riguroasă: până când omul nu trece de aceşti ani, adică de perioada de pregătire, nu intră în lumea superioară.

În acest fel, perioada de pregătire ridică o întrebare: Câţi ani trebuie să dureze? Răspunsul este simplu: Nu contează numărul de ani – depinde de noi. Vedem că mulţi studenţi noi vin la grup mult mai pregătiţi decât am fost noi în trecut. Totul le este deja aranjat interior, ei prind repede principiile şi se conectează la grup; este ca şi cum le este mai uşor lor. Din asta vedem că timpul schimbă totul.

Astfel, acesta depinde numai de noi. Îl putem comprima, scurta. Numai intensitatea studiilor noastre determină cât de repede vom avansa pe această cale, această fază introductorie, perioada pregătirii.

Din  Congresul de la Vilnius 3/24/12, Lecţia 4

Filed under: Congrese, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum facem tranziţia dintre starea omului de percepţie cerebrală a acestei idei, la un nivel al sentimentelor prin care ar fi dispus să facă concesii?

Răspuns: Este posibil numai atunci când omul vede şi astfel simte, pe baza unui număr mare de exemple, doar în măsură în care este conectat cu ceilalţi şi depinde de ei, cum că nu are nicio şansă şi cât de bine este să fii într-o conexiune corectă cu alţii. În alte cuvinte, omul trebuie să vadă ce câştigă şi ce pierde. Aceasta este faza persuasiunii.

După aceea, trecem la exerciţii practice cu grupul de oamenii. Asta trebuie să includă întrebări şi răspunsuri, jocuri, cântece şi filme: Trebuie să ghidăm omul prin percepţii emoţionale pentru şi împotriva garanţiei reciproce şi unificării, să le arătăm, cu adevărat, ce poate rezulta din implementarea sau neimplementarea acestor principii. Aceasta este faza a doua.

În faza a treia, trebuie să folosim ceea ce se numeşlte „obiceiul devine a doua natură”. Am vorbit de asta deja în discuţiile precedente. Dacă omul se obişnuieşte să îi ia pe alţii în considerare şi să fie conectat prin garanţie reciprocă, într-un grup mic, apoi, gradual, studiin asta şi realizând că îi este benefic, omul transferă asta unui cerc chiar mai mare de oameni, până când atinge starea în care percepe întreaga lume ca un cerc comun.

Trebuie să implicăm oameni de ştiinţă care vorbesc despre asta în termeni ştiinţifici. Ei explică din perspectiva naturii ce se întâmplă acum şi ce se va întâmpla într-un scenariu anumit, la fel ca doctorul care spune: „Ai o anumită boală şi numai acest medicament te poate ajuta. Dar acest medicament se poate obţine.” Este dificil într-adevăr, dar omul este pregătit să dea totul pentru viaţa sa.

Trebuie să folosim forţa mediului, care poate convinge omul de orice. Pot spune la negru, alb. Daca ar fi 20 de oameni care stau lângă mine şi timp de 20 de ore ei mă conving că acesta este alb, eu voi începe să gândesc că este de fapt alb. Creierul meu va altera programul şi, ca o consecinţă a persuasiunii exterioare, încep să văd că este alb! Există confirmări practice a acestui lucru.

Influenţa mediului înconjurător a omului îi schimbă proprietăţile, schimbă tot ceea ce am fost obişnuiţi să folosim. Nu ştiam dinainte ceea ce vedem şi ce se întâmplă în jurul nostru, asta este ceva ce am învăţat singuri! Iar acum, avem nevoie doar să înţelegem faptul că o persoană poate fi învăţată orice. Este dificil să ştergi stereotipurile cuiva, dar noi nu facem asta, noi doar corectăm în om distorsiunea egoistă, astfel încât, folosind dăruirea către alţii, să primească plăcere el însuşi.

În final, va primi un câştig sigur egoist, şi cum ar putea fi altfel? S-a avut grijă de el, i s-a promis tot ceea ce este bune; trebuie doar să facă concesii pentru asta, dar şi ce dacă? Trebuie să plăteşti pentru tot în viaţă. De fapt, nici măcar nu este o concesie foarte mare deoarece, de îndată ce omul începe să se raporteze la altul cu bunătate şi iubire, va începe să se bucure de faptul că dăruie.

Omul nu ar trebui să simtă în mod constant presiune şi stres: „Nu am altă cale, te voi trata bine chiar daca asta implică o forţă emoţională mare şi muncă interioară intensă…” Nu aşa! Trebuie să creăm o asemenea mass media, asemenea influenţe externe asupra omului, astfel încât acesta să vrea să se schimbe şi, dintr-odată, să îi fie uşor să facă asta! Va începe să se bucure de faptul că te tratează frumos. Va descoperi că trăieşte într-o lume minunată! Toată lumea îl trateză bine, şi el este bun cu toţi!

Trebuie să trecem de pe constrângerii pe căile participării voluntare, să învăţăm să facem concesii, la început în mod forţat iar apoi din propria noastră voinţă şi dorinţă.

Din episodul 5 al emisiuni „O nouă viaţă” de pe Kab.tv

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Atunci când oamenii încep să trateze totul conform principiului „Nu este nimeni în afara de El,” este ca şi cum ar înceta să mai funcţioneze în viaţă: îşi pierd locul de muncă, apar probleme de familie iar fundaţia materială se clatină. În final, asta interferează cu adevărat şi cu avansarea spirituală. Ştim, de asemenea, că există şi o altă perspectivă: „Dacă eu nu sunt pentru mine, atunci cine?” Cum pot discerne „Nu există nimeni în afară de El”, atunci când trebuie să găsesc o a doua perspectivă în asta şi să abordez viaţa conform „Dacă eu nu sunt pentru mine, atunci cine?”

Răspuns: Nu ar trebui să aruncăm în jur aceste fraze deoarece, în principiu, ele vorbesc de şi alte grade. De obicei, aceste fraze aparţin dezvoltării spirituale şi nu numai celei corporale. Ce se poate face pentru a îndrepta corect omul către scop, astfel încât să nu greşească pe drumul vieţii? Este dificil. Îţi voi da un exemplu a cât de dificil este.

Şi eu mi-am părăsit locul de muncă. Am avut o clinică minunată, cu doisprezece doctori, o echipă mare în spate, tehnologie, etc. În acele timpuri, se poate spune că venitul clinicii se număra în milioane. Pur şi simplu am renunţat! Nici măcar nu am vândut-o sau lichidat-o, ci am renunţat pentru a scăpa de sarcinile de management, fără a lua nici un cent după aceea. Nu am mai putut continua să lucrez. De aceea înţeleg acest gen de oameni.

Cel mai bun lucru este atunci când munceşti într-o slujbă simplă. Învăţătorul meu Rabash a spus acelaşi lucru. I s-au oferit tot timpul promovări la muncă; au vrut să îl facă un lider de echipă şi apoi să intre în departamentul de conducere.”În niciun caz! Vreau să fiu un simplu muncitor.” „Dar astfel ai putea câştiga de cinci, chiar de zece ori mai mult!” „ Nu vreau asta.”

Până în ultima lui zi de muncă, până la pensie, a rămas un simplu funcţionar. A lucrat la biroul de taxe, a completat hărtii şi tabele. Ar spune că asta i-a permis să se gândească la munca sa spirituală în timp ce completa hărtiile pe autopilot. Iar înainte de asta a lucrat în construcţii ca simplu muncitor.

În alte cuvinte, atunci când omul are o slujbă creativă, când trebuie să creeze ceva, atunci îi este dificil. Dar dacă face o muncă mecanică, care nu necesită creativitate, ca într-un garaj sau în vânzarea de maşini, atunci el poate continua să lucreze şi nu văd ceva ruşinos în asta. Este necesar să muncească. Omul trebuie să se însoare, să aibă copii, familie şi loc de muncă. Prin astea el există în framework-ul lumii noastre şi pe această bază se poate dezvolta mai departe.

Grupul trebuie să îl sprijine şi să îl ajute în asta. Dar din nou, el trebuie să lucreze pentru a furniza o viaţă normală familiei sale şi nu de dragul excesului. Iar asta trebui să o facă. Cum putem ajuta cu asta? În grup trebuie să existe o atmosferă care te obligă să sprijini prietenii ca ei să nu eşueze şi să îşi neglijeze slujbele. Iar dacă soţul cuiva are asemenea tipuri de probleme, soţiile trebuie să informeze grupul în legătura cu acestea.

Din Congresul de la Vilnius 3/24/12, Lecţia 3

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→