Întrebare: Vă rog să îmi răspundeţi: Spunerea rugăciunii (Shema şi Shema Yisrael) şi punerea unei Tefillin te face să primeşti lumina mai rapid? Dacă nu, vă rog să explicaţi de ce fac aşa tradiţiile Evreieşti?

Răspuns: Nu. Asta pentru că aceste „tradiţii” sunt comportamente din lumea noastră care sunt identice cu coreţia înaltă pe care trebuie să o facă toată lumea în cele 613 dorinţe, aţintindu-le către „iubeşte-ţi aproapele”.

Întrebare: De secole, Cabalişii şi-au îndeplinit cu vigilenţă toate tradiţiile şi obiceiurile poporului lor. Ei au accentuat importanţa activităţilor lor fizice şi spirituale.  Baal Hasulam şi Rabash nu au făcut excepţie. De ce nu acordăm importanţă spirituală activităţilor fizice?

Dacă acţiunile fizice nu sunt aşa de importante, atunci de ce au fost minţiţi Evreii atâţia ani? De ce nu poate fi explicat totul simplu, astfel încât oamenii să nu îşi piardă timpul şi să spere în van?

Răspuns: A venit timpul să facem asta.

Filed under: Intrebare si Raspuns, Religie - Niciun comentariu→

Nevoia pentru fiecare prieten este o necesitate foarte neplăcută. Împărţim tot timpul oamenii: Aceştia sunt mai plăcuţi, aceştia mai puţin plăcuţi; îi putem înţelege mai bine pe aceştia, mai puţin pe ceilalţi, etc. Diferenţiem în mod constant societatea care ne înconjoară, iar asta este foarte rău.

Conceptul „Nu există nimeni în afară de El” înseamnă că tratezi pe toată lumea în mod egal. Este foarte greu! Aici trebuie să monitorizăm constant egoismul nostru, care pune întodeauna pe toată lumea la locul ei: Acesta este mai aproape, acela mai departe, trece pe lângă asta, îi zâmbesc celuilalt, îl salut pe acesta, etc. Astfel, ne poziţionăm întotdeauna relativ la alţii pentru că acestea sunt sentimente animalice.

Dar toate punctele din inimă sunt exact la fel. De aceea, principalul lucru este tratamentul egal şi împărţirea în nivele a proprietăţilor noastre pământeşti, naturale, pentru a le îndepărta şi a nu le vedea deloc.

În munca spirituală, nu există plăcut şi neplăcut, aproape sau departe; nu există cineva pe care să îl înţelegi sau nu. Mă refer la munca spirituală, nu la acţiunile de diseminarea sau munca zilnică la nivel fizic. În grup, cineva nu poate fi mai mult sau mai puţin: Toată lumea este egală, altfel ei nu sunt prieteni.

Astfel, îndepărtând semnele pământeşti animale şi plasând toate punctele în inimă pe acelaşi nivel, muncind constant astfel încât să fie egale, echivalente mie, mai mari sau mai mici decât mine dar egale ca importanţă, mă construiesc în aşa fel încât să nu văd corpurile prietenilor. Acest lucru este foarte important şi extrem de dificil, pentru că egoismul creşte constant, concentrându-se pe cineva şi ignorând pe altcineva, etc.

Sunt duzini de oamenii pe care nu îi observ. Şi sunt oameni care ne atrag. Asta trebuie curăţat, şters. Toată lumea este egală. Sufletul este unul şi nu există diferenţe pe tărâmul spiritual, Lumina superioară împarte totul.

De aceea grupul este un loc de antrenament, ca un laborator, aţintit la scopul care este necesar pentru alinierea cuiva conform cu scopul, în toate aspectele. O singură persoană nu poate obţine asta. Îi trebuie reperele, prin care să se uite şi să alinieze axele pentru a atinge ţinta cu acurateţe.

Aceasta este una dintre cele mai importante axe. O persoană îndepărtează tot ce este pământesc şi vede numai punctul care arde în prietenul său şi care este îndreptat spre scop. Îl apreciază numai pentru asta, numai în asta îi este prieten, vrea să fie egal în asta cu el, vrea să se unească numai în asta. Tot restul, ce este pământesc, va muri oricum, se va corecta într-un fel, nu contează, cel mai important este punctul.

De fapt, mama îşi iubeşte copilul neţinând cont de caracterul lui, de proprietăţi, etc.; este aşa de la natură, ce poţi face? Îl iubeşte pentru are punctul ei. Desigur, aceasta este iubire egoistă animală. Iar iniţial, trebuie să fie ca animalul egoist din noi, pentru că toate vin de la un singur suflet.

Iar apoi vom vedea cum toată lumea „dă naştere” la fiecare în lumea spirituală. Dacă suntem egali, atunci fiecare dintre noi este mai mare sau mai mic dectâ altul. AHP-ul nostru se combină cu Glagalta ve Eynaim al prietenilor, iar AHP–urile lor sunt incluse în mine şi îmi dau naştere mie. Lucrând în acest fel, întregul sistem devine integral. Devin inclus în cineva; el devine inclus în mine şi astfel toată lumea în toată lumea: toate miliardele de particule.
De aceea, trebuie să înţelegem că astfel suntem taţi/mame şi copiii lor pentru toată lumea. Incluziunea reciprocă a Galgalta ve Eynaim în AHP într-o sferă crează această picătură integrală.

Sunt multe setări. Există, în general, puţine dintre ele, dar le interpretăm în acest fel pentru că este foarte dificil să ne împotrivim adevărului; trebuie să îl împărţim în componente, suma cărora ne va da exact vederea către ţintă, către unitate. În proprietăţile noastre, această unitate este compusă din tot felul de căi către ea. Împreună, ele ne ajută să acţionăm: prin suferinţă din spate, prin străduinţă din faţă, cu entuziasm pentru scop, văzându-ne mai mari sau mai mici decât alţii, etc.

Din lecţia 5 de la Congresul de la Vilnius 3/25/2012

Filed under: Congrese, Munca in grup, Perceptie - Niciun comentariu→

În timpul Plăgilor din Egipt, Creatorul i-a spus lui Moise, „Du-te la Faraon, pentru că i-am îngreunat inima lui şi servitorilor lui, astfel ca să arat aceste semne ale mele printre ei” (Exod 10:1). Datorită loviturilor pe care le primeşte egoismul nostru, Cretorul creşte între noi. Creşte cu aceste „indicaţii”, aceste semne, atunci când descoperim în dorinţa noastră egoistă cât de dependentă, controlată şi neajutorată este. Totuşi, ea ne conduce, dar de fapt, este proastă. Slăbiciune ei morală şi fizică ne este expusă.

Odată, egoismul ne-a împins înainte ajutându-ne să ne construim o viaţă. Dar în final, a reieşit că folosind-ul, primim rezultate negative, care se observă clar. Şi chiar dacă masele nu vor să ştie nimic, trebuie să ne uităm doar la rădăcinile umanităţii şi să vedem că se distruge cu adevărat şi ea şi natura.

Dacă am observa o asemenea dezvoltare a evenimentelor pe altă planetă, am concluziona că locuitorii ei sunt fiinţe sensibile. Ar părea că ceva greşit le-a luat minţile şi că au început să îşi taie rădăcina pe care stau, să blocheze canalul care îi hrăneşte.

Vor mai trece douăzeci sau treizeci de ani şi umanitate va fi lăsată fără nimic. Am creat o lume teribilă, o piramidă a unui câştig fără sfârşit care generează profit prin adăugarea de noi şi noi oameni. Odată ce această creştere se termină, totul se prăbuşeşte. Totuşi, cât timp buzunarul este încă plin, omul continuă să joace.

Întreaga economie a lumii este construită de americani pe principiul piramidei, pe îmbogăţirea vârfului datorită creşterii producţiei şi consumului. Dar aici apare prăbuşirea: Nu mai avem unde să creştem şi astfel nimic nu se poate întâmpla decât colapsul piramidei. Societatea de consum bazată pe puterea de cumpărare a ajuns la sfârşit. Nu mai este loc pentru externalizarea producţiei, nu mai este nimeni care să fie implicat; Pământul este rotund şi nu aşa de mare. Este interesant cum apar paralele între piramida noastră şi vechiul Egipt, ţara piramidelor.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/23/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Criza, globalizare, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

În zilele noastre, grupul nu se poate închide în el; nu poate evita să aducă metoda către mase. Nu ar mai fi un grup şi nu ar mai fi înţelepciunea Cabala.

Izolarea nu mai poate fi luată în considerare; altfel, pur şi simplu nu am supravieţui. Din contra, în fiecare zi, lumea cere din ce în ce mai mult de la noi.

Începe să înţeleagă de ce depinde un viitor bun, cum să scape de criză sau să o îndulcească un pic. Până acum există studii dar deja devine clar că trebuie luată  o nouă direcţie pentru a avansarea omuluil şi aceasta nu este ştiinţa sau tehnologia.

Principalul lucru este lumea interioară a oamenilor şi conexiunea reciprocă dintre ei. În timp ce umanitatea înţelege asta, descoperă şi neputinţa ei.

La fel şi noi, investim un mare efort pe calea spirituală şi nu vedem rezultatele. Între timp, nu avem altă şansă. Trebuie să ne schimbăm noi înşine.

Experţi externi înţeleg şi ei asta, dar apare o întrebare, „ Cum o putem rezolva?” Chiar dacă acceptăm cu mare greutate gândul că Lumina care Reformează este singurul lucru.

Câteodată, o persoană înţelege numai după zece ani că tocmai Lumina trebuie să o plasăm prima. Reiese că eforturile mele trebuie să fie direcţionate pentru a trezi Lumina iar ea va executa sarcina.

Într-adevăr, lumea de azi este într-o stare similară în care mulţi caută. Caută mijloace prin care este posibil să se schimbe o persoană. În final, vor vedea că numai prin educaţia integrală pe care noi, mişcarea Arvut (Garanţie Reciprocă), o recomandăm.

Lumea va descoperi asta. Nu au altă şansă. Apoi, lumea va avea cu adevărat nevoie de noi. Între timp, trebuie să diseminăm această cunoaştere şi acest sistem către oameni cât de mult posibil, astfel încât să le fie mai uşor şi să accelerăm timpul.

Din prima partea a Lecţiei zilnice de Cabala 4/23/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Diseminarea Cabalei, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

De ce nu a fost suficient pentru noi să primim o pagină de text de la învăţători, de la Cabalişti, de la marii înţelepţi, care au descoperit întregul sistem superior şi forţa superioară care să ne conecteze la aceştia? În loc de asta, aceştia au scris multe articole care descriu diferite stări, sărbători şi în general toate nivelele obţinerii Creatorului. De fapt, nu există nimic altceva decât realizarea forţei superioare prin studierea schimbărilor care au loc în sistemul superior.

Cabalişţii au descris toate aceste stări pentru ca trebuie să atragem Lumina Reformatoare prin orice mijloc posibil, în fiecare direcţie, în toate nivelele, cu toate că încă nu suntem acolo.

Astăzi, vorbim despre aceste stări în timpul în care ele se potrivesc ramurilor corporale, timpului special care este conectat cu Paştele: Citim despre exodul din exilul din Egipt şi despre sacrificiul de Paşte, care înseamnă cum să te apropii (aceaşi rădăcină ebraică korban şi karov) şi cum să treci Machsom-ul (bariera). Iar asta o facem împreună în grup, lucru care simbolizează întreaga esenţă a exodului din Egitp, al tranziţiei de la separare la conexiune.

Simţim separea ca fiind sclava dorinţei noastre de a primi, ca separarea şi spargere. Conexiunea pare ca libertate, mântuirea, miracolul dorit! Dacă citim articolele cu această intenţie şi vrem să atragem Lumina care Reformează, aceasta va veni.

Din partea a doua a Lecţiei zilnlice de Cabala 4/22/12, Zohar pentru toţi

Filed under: Lectia zilnica, Zohar - Niciun comentariu→

Lumea este imaginea, holograma pe care Creatorul ne-o arată azi, în care ne aflăm şi noi. Suntem implicaţi în această iluzie şi ea este reflexia calităţilor noastre interioare.

Uitându-mă la lume, văd reflexia mea şi pot spune din ce calităţi interioare sunt făcut. Îmi place de această persoană, iar de celaltă mai puţin; asta este aşa, cealaltă aşa, etc. Deci, toate aceste calităţi sunt în mine. Fiecare dintre calităţile mele mici, îmi desenează o anumită imagine: fiecare dintre noi, tot ce există în lume, în natura minerală, vegetală şi animală.

De aceea, dacă văd ceva negativ în jurul meu, văd o deficienţă în mine; altfel, aş vedea numai Lumina superioară absolută.

Desigur, suntem foarte departe de acest nivel. Dar ne putem apropia de această stare şi o putem revela numai dacă suntem serioşi angajaţi în apreciarea proprie a ceea ce vedem.

De aceea, este spus că lumea a fost creată numai pentru drepţi absoluţi sau păcătoşi absoluţi. Atunci când o persoană admite că este păcătoasă, înţelege că este opusă Creatoului. Atunci când vede şi justifică totul – numai dacă nu se minte şi chiar vede lumea plină de bine, perfecţiune – atunci este direcţionat către Creator şi se numeşte „drept absolut”. Dacă are aprecieri mixte, o viziune mixtă asupra lumii, atunci starea sa nu este pe deplin conştientă. Îi lipseşte realizarea răului şi ar trebui să continuie să lucreze asupra lui însuşi.

Reiese din asta că totul depinde de claritatea percepţiei noastre: dacă mă simt bine în lume, sau mă simt rău.

Apropo, am auzit de la mulţi dintre prietenii noştrii, că au aşteptat ceva măreţ de lacongres. Au crezt că acum le vor „creşte aripi”.

Adică, oameni care studiază de câţiva ani nu înţeleg încă esenţa corecţiei noastre. Şi este natural ca ei să nu o înţeleagă! În niciun caz nu râd de ei sau îi învinovăţesc. Ştiu prin ce am trecut şi eu şi cât de greu a fost, foarte dificil! Oamenii nu realizează că trebuie să îşi corecteze, oricât de paradoxal ar suna, atitudinea lor către lume.

Din Congresul de la Vilinius 3/25/2012, lecţia 5

Filed under: Congrese, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem corecta situaţia în care inima nu agrează intenţiile bune, pe care în minte le înţeleg?

Răspuns: Nu suntem stăpânii inimii, mediul o controlează. Dacă vreau să mă gândesc la ceva serios şi sublim, iau o carte sau mă uit la un film, sau discut cu mine însumi. Dar dacă vreau să schimb dorinţa din inima mea, am nevoie de influenţă externă.

Totul depinde de cum îmi aranjez viaţa. Trebuie să priveşti viaţa  normală ca un spectacol de teatru, adică să îi acorzi importanţă numai cât este necesar. Trebuie să merg la muncă şi să duc o viaţă normală, ca restul lumii. Totuşi, nu o tratez ca viaţa mea reală ci, mai degrabă, ca spectacol de teatru, în care există actori care îşi joacă rolurile determinate de Creator şi nici măcar nu sunt conştienţi de asta.

Singurul lucru care mă poate influenţa cu adevărat este grupul. În toată realitate există doar un singur instrument, pe care îl pot influenţa şi care mă poate influenţa. Mă pot pregăti să obţin o percepţie mai sensibilă a influenţei lor şi apoi o voi obţine.

Deci, toată munca mea este concentrată numai în grup. Nu există altă cale de a schimba inima unei persoane. Câteodată, oamenii cred că este posibil să studiezi şi să diseminezi mai mult şi, astfel, să avansezi. Dar studiul nu este un substitut pentru grup. Avansarea unei persoane este posibilă numai prin grup.

Grupul poate fi foarte mare sau foarte mic sau chiar virtual şi nu fizic. Dar în orice caz, trebuie să fiu printre oameni care sunt ca mine, câtre care mă pot anula practic, cărora le pot da cadouri, îi pot respecta şi pe care îi vad ca cei mai mari din generaţia noastră. Trebuie să mă port faţă de ei văzându-mă ca un zero total, ca praful de sub picioarele lor. Apoi, prin grup, Lumina mă va influenţa pentru că mă anulez eu însumi. Aceasta este o anulare reală şi nu ceva imaginar, ca în relaţi cu Creatorul, în faţă căruia toată lumea este gata să îşi plece capetele.

Apoi voi vedea în ce  măsură aceste acţiuni sunt eficient şi cum m-ar fi ajutat dacă le-aş fi făcut cu mulţi ani înainte. Nu înţeleg de ce nu am auzit de asta până acum. De fapt, este aşa de simpul. De fapt, am auzit dar nu mi-a păsat. Durează mult timp până ce o persoană aude în sfârşit şi începe să facă ceva.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 4/18/2012, Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Scopul nostru e sa atingem o rugaciune perfecta, care inseamna a intelege ceea ce ne lipseste. Este adevarat pentru ca este acceptata Deasupra. Asta inseamna ca deficienta celui inferior si deficienta celui superior trebuie sa fie egale, cel inferior trebuie sa ceara exact ceea ce cel superior doreste sa-i ofere.

Asta inseamna ca trebuie sa simt ca imi lipseste doar daruirea si sa inteleg ca doar Creatorul imi poate oferi aceasta satisfactie: forta daruirii si abilitatea de a darui, toate conditiile necesare. Creatorul trebuie sa reveleze dorinta de a darui si cum sa o dobandesc in interiorul mei aratandu-mi cui si ce pot darui.

Acest intreg sistem al conectarii e numit Tora. Si ambele, atat Lumina cat si abilitatea de a darui, sunt incluse in el. Dar pana acolo trebuie sa trudesc si, mai intai de toate, sa verific ce doresc,  ce dorinte sunt in interiorul meu si in ce masura ele toate sunt indreptate catre receptie.

Apoi devin inclus in mediul favorabil si cu ajutorul sau treptat incep sa ma schimb. Incep deja sa aud ca lumea spirituala nu e menita dragostei de sine, ci pentru binele celorlalti. Realizez asta treptat si cu mare dificultate. Aud despre asta, dar necesita timp indelungat pana inteleg cu adevarat asta in minte si o simt in inima.

Exista o mare distanta intre simpla constientizare si a face propriu-zis ceva. Trebuie sa ne  straduim ceva timp pentru a intreprinde actiuni care sunt total opuse egoismului nostru natural, actiuni care sa fie indreptate catre conectare si daruire. Desi ar putea fi artificial si impotriva vointei mele, se numeste totusi „deasupra ratiunii.”

Dar ce anume imi poate alimenta masina, care ar putea fi recompensa? La urma urmei, nu pot munci pentru ca altii sa se simta bine, nu vad nici un beneficiu in asta si chiar nu pot misca un deget pentru aceasta cauza, nu pot intreprinde nici cea mai neinsemnata actiune. Natura mea nu functioneaza pe daruirea energiei. Nu vad dorinta nimanui ca a mea intr-un mod pe care sa il satisfac si sa simt ca si cum  m-as satisface pe mine.

Intre timp, nu simt nimic si este ca si cum altii nu ar exista pentru mine. A-i satisface pe altii este impotriva intereselor mele. Asa ca actionez mecanic, ca si cum le-as darui lor si m-as conecta cu ei. Dar de fapt o fac pentru mine insumi.

Totusi inteleg ca asta reprezinta ceea ce inseamna ”Ai muncit si ai gasit.” Depun efort iar intre timp Lumina ma influenteaza si schimba ceva in suufletul meu. Treptat incep sa simt maretia Creatorului si importanta mediului, dar necesita ani de zile pentru a dobandi aceasta atitudine interioara.

Avansez, realizand prima oara ca daruirea este buna pentru mine insumi, iar treptat incep sa percep importanta atributului daruirii in sine. Exista urcusuri si coborasuri pe aceasta cale. Uneori s-ar putea sa pretuiesc daruirea mai mult iar alta data s-ar putea sa prefer sa o folosesc pentru binele meu, sa ma bucur de faptul ca sunt pe acest drum. Alteori nu ma gandesc la asta deloc, ci doar la primire, iar apoi ma intreb despre ce rost are sa imi pierd timpul astfel si am dubii despre intregul drum. Asa ca avansez parcurgand toate aceste stadii.

Scopul avansarii este sa ma conduca catre o rugaciune adevarata. Primesc toate elementele acestei rugaciuni de la mediu. Nu exista nimic in persoana insasi care sa o poate aduce la atingerea spirituala. Are nevoie de un profesor care sa il ghideze constant, are nevoie de un grup in care sa indeplineasca intregul proces, si mai are nevoie de carti prin care primeste Lumina care transforma.

Aceste trei elemente nu sunt parte a dorintei noastre de a primi si nici ale vietii corporale. Si trebuiesc organizate astfel incat cu ajutorul lor sa atingem importanta proprietatilor spirituale.

Acest lucru este posibil doar prin Lumina. Cum altfel pot dori ceva care nu imi aduce nici un beneficiu ci doar necesita eforturi. Dar Lumina ma purifica treptat si imi da aceasta abilitate, iar apoi incep sa pretuiesc valoarea conexiunii spirituale cu Creatorul.

Dobandesc o adevarata deficienta care este foarte puternica. Pe deasupra, adevarul ei imi este demonstrat din moment ce Creatorul acepta si raspunde cerintei mele. De aceea ne intalnim pentru prima oara „fata-n fata”, deficienta Creatorului se conectetaza cu deficienta fiintei create.

Asta inseamna ca Creatorul devine revelat iar apoi persoana se ridica deasupra egoismul ei si incepe sa lucreaza pentru daaruire. Acest intreg proces este impartit in doua: Prima faza este pregatirea pentru rugaciunea corecta. In momentul in care o atingem, incepem sa progresam reveland gradual o si mai mare deficienta. Dar din momentul ce atingem aceasta mare deficienta incepe atingerea Creatorului.

Din partea 1 a Lectiei Zilnice de Kabbalah 24/4/2012, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Care este conexiunea dintre ura fata de rau si salvarea de rau? Pe de o parte, find simple fiinte umane, intelegem ca atunci cand urasc ceva ma departez de el. Asta ma pazeste si ma protejeaza, ma ajuta sa fiu in siguranta fata de rau. Dar asta nu functioneaza in spiritualitate. Acolo trebuie sa trezesc lumina superioara pentru a ma corecta.

Exista o alta instructiune pentru a intelege asta care indica ca lumea este creata pentru 2 stari, fie nivelul, perceptia si intelegerea raului absolut fie starea de bine suprem. Nu exista nici o alta optiune. Cu alte cuvinte, lumea este creata fie pentru pacatosii absoluti fie pentru cei drepti in totalitate; este una sau cealalta, nu exista o a treia optiune. De aceea este mai rau sa fii un drept incomplet decat un pacatos complet. Cum poate fi asa? -Asta este scris. Deci ce ne arata invatatorii?

Adevarul este ca ei scriu aceea ca din perspectiva Creatorului nu este nimic in lume care ar putea avea inteles dublu, putin bine cat si putin rau. Din punctul de vedere al Creatorului exista doar absolutul- fie bine suprem fie absolut rau, altfel spus daruire absoluta sau receptie absoluta.

Si din acest motiv, cand o persoana doreste sa avanseze catre scop, nu are nici un drept sa accepte ca este si putin bine si putin rau in ea! Aceasta este cea mai proasta calitate, cea mai rea stare!

Acceptand-o este o calitate rea. Aflandu-te in aceasta stare si consolandu-te ca nu este nimic oribil despre asta este o starea rea: e putin din asta si putin din cealalta in mine. Nu sunt mai bun sau mai rau decat ceilalti, sunt asa sau asa. Cand ma consolez cu asemenea ganduri nu voi fi capabil sa ating starea de pacatos absolut sau drept absolut.

Cand dau gres in a atinge aceste stari, raman suspendat undeva si imi lipseste punctul de sprijin pentru avansare.

Din perspectiva Creatorului nu e nici o diferentta intre bine si rau. Nu exista un  inteles dublu din punctul Sau de vedere: absolut totul este bun.

In starera noastra, in lumea noastra cand o persoana incepe sa perceapa ca totul vine de la Creator, atunci el deja isi analizeaza atitudinea sa fata de lume. Daca totul vine de la Creator, fie percep ca lumea vine de la o sursa buna, eterna, perfecta sau ca lumea e plina de suferinta, contradictii si lipsita de sens. Si daca e asa atunci nu cred, nu stiu si nu inteleg ca lumea este cu adevarat eterna, perfecta si buna  precum Cel care a creat-o si desavarsit-o.

De ce avem nevoie de astea? Cand, de la inceput percepem lumea ca perfecta, buna, eterna si plina de Lumina atunci problema este in noi, in perceptia noastra asupra lumii, in senzatiile noastre. Cand simt ca e opusa acestei desavarsiri pe care sunt capabil sa mi-o imaginez, atunci ma evaluez pe mine, calitatile mele ca fiind opuse si egoiste. Cu toate acestea cand nu vad nimic bun in lume, atunci sunt un pacatos- nu justific Creatorul, Il acuz pentru ca a creat acestea. Iar daca nu simt nici unul din lucruri atunci nici macar nu confirm faptul ca El exista si ca a creat si mentine toate acestea; cu alte cuvinte neg prezenta fortei superioare.

O persoana trebuie sa inteleaga clar aceasta atitudine fata de lumea din care vine si cum este el in relatie cu Creatorul.

Lectia 5 de la Conventia Vilnius 25/3/2012

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→

În lumea noastră, scânteia spiritualităţii, punctul în inimă, nu s-a trezit în mulţi oameni. Ei sunt în minoritate comparativ cu restul umanităţii care este atrasă numai de plăcerile corporale ale acestei lumi. Totuşi, oamenii care doresc să îl reveleze pe Creator au o putere calitativă şi, dacă se unesc, pot obţine o forţă mai mare decât a restului umanităţii.

Este posibil să fii mare în cantitate şi în calitate. Calitatea este mai importantă decât cantitatea. Astfel, dacă zece oameni, care cercetează scopul şi vor să îl obţină se unesc, forţa creată de ei este mai mare decât forţa externă a umanităţii, a tuturor miliardelor de oamenii din întreaga lume.

Este mulkt mai meningful că sunt neafectaţi de influenţa societăţii broad şi de puterea ei cantitativă. Astfel, prin crearea unui grup nu aşa de mare, ei pot avansa. Omul cade sub influenţa mediului şi singurul său liber arbitru este de a alege un mediu potrivit lui.

Dacă se anulează constant înaintea acestui mic grup, din ce în ce mai mult, poate fi sigur că aşa va obţine scopul. În măsura în care se anulează şi se conectează cu prietenii din ce în ce mai mult, el se apropie în mod constant de scop. De fapt, scopul se găseşte în centrul acestui mic grup.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala din 20.04.2012

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→