„Iosif” vine de la punctul din interiorul omului ca poate creşte numai dacă este poziţionat în regatul Faraonului (dorinţa egoistă). Această mică scânteie de Lumină este numită „o lumânare subţire (Ner Dakik). Această „lumânare subţire” se poziţionează deliberat înăuntrul egoului, deoarece creşte în ego şi se transformă apoi în dăruire. Astfel, Iosif a mers în Egipt, a crescut (s-a extins) acolo (adică fraţii lui i s-au alăturat). El reprezintă o scânteie care se dezvoltă numai înăuntrul egoismului uman.

Egoismul este construit într-un fel care poate aprecia  numai ceva care este „lucrativ” (benefic). Egoismul identifică „profit” numai în împlinire, ceea ce se numeşte „munca femeii”, opus biruirii împlinirii, care este „munca bărbatului”. De aceea se spune că Faraonul a ordonat ca fiecare băiat evreu să fie omorât şi a lăsat fetele în viaţă.

Dăm naşterii la „fii”, iar apoi îi omorâm pentru că nu avem nicio idee de cum să muncim cu intenţia de dragul dăruirii. Apoi, ei se renasc, prin încercările noastre de a dărui cel puţin la nivel minim, dar egoul nostru omoară din nou acele eforturi. Intelectul nostru recunoasşte că trebuie să dăruim şi chiar reuşim să generăm o asemenea intenţie, dar apoi o anulăm din nou cu egoul nostru.

Munca noastră constă în a recunoşte prin dorinţele noastre că se întâmplă să dăm naştere la „fii” iar apoi îi distrugem din nou. Suntem îngroziţi de ceea ce am făcut şi de faptul că nu ne-a mai rămăs nimic altceva. După ce trecem prin această tortură şi, realizând că suntem incapabili să facem ceva în legătură cu asta, pas cu pas, obţinem o nouă dorinţă: un nou Reshimo care este numit „Moise”.

Moise începe să crească în şi să se dezvolte în casa Faraonului. Se pare că vine din partea Faraonului. Faraonul îl dezvoltă şi îl ridică, îl învaţă, îi dă putere. După 40 de ani petrecuţi în palatul Faraonului,Moise a primit totul cu excepţia faptului că nu a fost expus la cunoaşterea Creatorului.

Moise continuă să crească în dorinţele lui, care au trecut prin corecţie şi simte că în ciuda tuturor eforturilor lui, nu poate să le convertească în dăruire. În acest moment, dorinţele lui obţin gradual „punctul lui Moise”, adică scânteia care la început a fost ascunsă, până la a fi total indefinită. Totuşi, scânteia continuă să crească. Din cauza ei vrem să dăm naştere „fiilor” noştri, adică intenţiei de a dărui. Credem că suntem în stare să dăm şi, din nou şi din nou „omorâm” eforturile noastre.

Omul continuă să îşi extermine „fiii”, până când, cu un imens regret, începe să realizeze că toate încercările de a dărui nu duc nicăieri. Dăm naştere la un „fiu” (intenţiei de a dărui), care de fapt este următorul nostru nivel care ne direcţionează către „ieşirea” din Egipt. Acest pas este un rezultat al efortului nostru în munca în grup; apare din faptele noastre. Într-un anumit moment, obţinem cu adevărat o dorinţă de a dărui, dar mai târziu ne răcim şi acţionăm încă odată în mod egoist. Asta înseamnă faptul că Faraonul „înghite” copiii noştri nenăscuţi.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/9/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Trebuie să înţelegem că există doar două stări în viaţa noastră, în realitate noastră: starea de întuneric, o umbră, sau starea de Lumină, conexiune, revelaţia celui bun şi binevoitor. Nu există nimic între. Dacă, auzind asta, omul începe să îşi clarifice constant stările prin care trece, dacă este o umbră sau revelaţia Creatorului, va avansa prin linia de mijloc.

Baal HaSulam, Shamati, Articolul 8: „Care este diferenţa dintre Umbra Keduşa şi Umbra Sitra Achra”:” în loc de asta, toate schimbările au loc în primitori. Trebuie să observăm două discernăminte în această umbră…”

Primul este atunci când omul se poate încă uni cu prietenii, depăşindu-şi gândurile de separare şi „ceaţa” simţurilor. Poate depăşi încă întunericul şi ascunderea; înţelege încă că a pierdut scopul, calea către Creator.

Dar, în general, nimeni nu îşi face auto-critica, „De ce mă simt aşa? De unde vin aceste sentimente?” Nu sunt propriul meu psiholog, mă simt pur şi simplu bine sau rău, ca un copil. Nu calculez cine îmi trimite aceste gânduri şi sentimente. Mă „împotmolesc” în ele şi mă scufund în corpul meu, ca un copil mic.

Totuşi, omul trebuie să se cunoască şi să se examineze: „Ce a dus la apariţia sentimentelor şi gândurilor mele? Cum mă pot ridica deasupra lor, desupra stării curente? Cum pot să ies din această mlaştină, trăgându-mă de păr?” Omul se uită întotdeauna la el din afară, „Da, mă aflu adânc în dorinţa mea egoistă. Da, mă controlează. Adevărat, nu îmi permite să mă conectez, nu mă lasă să mă trezesc la lecţii, mă forţează să mă deconectez, îmi face viaţa zilnică cu tot ce se întâmplă să mi se pară mai importantă. Dar văd că sunt în această stare şi că este opusă faţă de scop.”

Cum pot înţelege şi cum pot recunoaşte asta? Când sunt încă conectat cu ceva extern, cu grupul. Aici se află momentul adevărului, mă pot verifica dacă sunt cu adevărat conectat cu grupul sau nu. Dacă nu aş conectat, m-aş simţii numai eu însumi: Mă simt rău, nu vreau nimic, etc. Mai mult, nici măcar nu vreau să calculez asta şi mă las purtat de val fără niciun gând sau dorinţă specială.

Dar dacă am fost conectat cu grupul, dacă am avut o alianţă cu prietenii, conform căreia ei trebuie să mă ajute chiar dacă cad şi mă întorc în altă direcţie, conexiunea interioară este ţinută, îmi va păsa de cum mă văd ei şi nu voi uita în totalitate de angajamentul meu. Mă vor sprijini şi eu voi putea să mă văd din afară şi să îmi clarific sentimentele.

Astfel, mă voi împărţi în două: eu însumi şi atitudinea faţă de grup. Numai atunci, ţinând de conexiunea cu prietenii, voi putea să mă verific şi să clarific, iar prin asta să încep urcarea care urmează căderii. Altfel, nu am nicio şansă; cad pur şi simpul şi plec. Deci omul poate depăşii primul tip de umbră, justificându-şi starea curentă şi înţelegând că aceasta i-a fost trimisă de Creator. Apoi îl poate chema pe Creator în ajutor.

De ce ne întoarcem la El? Nu pentru a ne simţii mai bine, pentru că atunci aş cere anularea înclinţiei mele rele, pe care El a creat-o, adăugând-i Tora ca mirodenie. Deci ar trebui să cer mirodenia, astfel încât puterea iubirii şi dăruirii, puterea conexiunii, va veni de Sus şi îmi va permite să avansez către cealaltă linie.

„Când cineva are abilitatea să depăşească întunericul şi ascunderea pe care le simte, justificându-l pe Creator şi rugându-se Creatoului pentru ca acesta să îi deschidă ochii şi să vadă toată ascunderea pe care o simte şi vine de la Creator”.

Atunci când o persoană este lăsată fără ajutor şi nu vede nicio ieşire, când îl blesteamă pe Creator, prietenii şi viaţa, se uită totuşi la ea din afară şi vede deodată o şană de a ieşi, poate să ceara ca Creatorul să o salveze. De ce? Pentru că nu acceptă starea în care providenţa Creatorului pare rea şi nu îl poate justifica. Omul se simte rău pentru că gândeşte rău faţă de bine, fiind opus faţă de El. Dacă viaţa pare rea, este un semn că sunt în opoziţie faţă de Creator.

Trebuie să ne construim un Masach (ecran) şi Lumină Reflectată, deasupra tuturor situaţiilor rele. Chiar în cele mai rele situaţii, trebuie să îl văd pe Creator ca sursa a lor, ca Lumina care este plină de abundenţa infinită, dar că există ceva spart în mine şi întoarce asta într-o senzaţie rea, într-o umbră, în întuneric, deoarece atributele mele sunt opuse faţă de bine, opuse faţă de atributul dăruirii şi iubirii.

Astfel avasăm de fiecare dată când clarificăm lucurile în mod corect. Principalul lucru este de a descoperii constat acest punct, „ce simţim? Cine îmi trimite acest sentiment? De ce experimentez acest sentiment?” Acesta este întregul principiu al muncii noastre şi asta împarte umanitatea în 1% şi 99%.

Din  Lecţie din Brazilia 5/03/12, Shamati nr8

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Să presupunem că avem un grup de studiu integral, care are nevoie de o anumită ghidare, să i se spune cu ce se va ocupa, prin ce proces va trece. Cu ce trebuie să începem?

Răspuns: Pentru membrii noi trebuie să existe discuţii despre lume, despre noul trend, despre evoluţia bazată pe ego, etc. Mai întâi trebuie să pregătim o bază teoretică serioasă a perspectivei practice asupra istoriei umanităţii, a societăţii şi asupra noastră însăşi. O persoană este adusă, gradual, la întrebarea „ce urmează?” Să presupunem că am explorat lumea modernă, dezvoltarea noastră, dezvoltarea omului şi a întregii naturii şi unde ne duce asta. Nu vedem nici măcar lipsa liberului nostru arbitru, dinamica dezboltării noastre şi colapsul egoului ca motor, ca sursă a vieţii şi avansării noastre. Am ajuns la o criză, ce urmează?

În continuare, desigur, se regăsesc scopuri diferite în natură. Suntem acum la o intersecţie unde trebuie să ne schimbăm total atitudinea faţă de lume, pentru că egoul prin care am crescut anterior a încetat brusc să mai lucreze.

Deci, încotro ne îndreaptă? Ne îndreaptă către negarea lui. Vedem asta în toate problemele, în depresii, droguri, terorism şi chiar în criza din familie şi societate. Principalul lucru care ne doare cel mai tare este criza economică, pentru că noi, ca animale, avem nevoie să ne hrănim şi să ne furnizăm nevoile de bază. Aici ne găsim într-o stare în care nu vom mai fi în stare să ne furnizăm nevoiele de bază, mai ales în lumea pe care am creat-o în jurul nostru, o lume care este o imensă junglă urbană, în care trebuie cu toţi să facem ceva pentru a primi ceea ce avem nevoie.

Este foarte simplu să distrugi o astfel de lume. Este aşa de sensibilă şi de dispusă la neadaptării încât în ea se află milioane de oamenii fără hrană, apă şi energie sau alte resurse. Nici măcar nu ne putem imagina cât de delicată este lumea pe care am creat-o, iar dacă ceva merge greşit, chiar şi un pic, se va prăbuşi ca o casă din cărţi. Totul se va prăbuşi şi atunci ce se va întâmpla cu noi?

Ca rezultat al dezvoltării am ajuns în acestă stare foarte instabilă. Vă puteţi imagina oraşe cu populaţie de 20 milionae de oameni, dar chiar şi în oraşe cu populaţie de 2 milione, ce se va întâmpla cu aceşti oameni dacă vor rămâne fără hrană, electricitate, apă sau canalizare?! Este sfârşitul!

Există o nevoie pentru cooperare reciprocă între ţării, pe care nu o putem rezolva. Nicio ţară nu îşi mai poate furniza singura tot ce are nevoie. Astfel, vedem că lumea este cu adevărat fragilă şi nesigură. Le arătăm oamenilor toate aceste lucruri, explicându-le trendul general şi de ce natura şi egoul ne-au adus în acest punc, pentru a ne ridica deasupra egoului, pentru că în starea de acum suntem incapabili să ne adaptăm naturii integrale. Cum putem fi conectaţi reciproc cu ea, adică să fim incluşi în această integralitate, în sfera ei, în armonie, cu egoul nostru?
De aceea avem nevoie de ghidare, prin care putem arată oamenilor că există o altă cale de dezvoltare. Atunci când ne schimbăm psihologic, noi şi lumea, vom vedea lumea nu din perspectiva egoistă ci dintr-una altruistă, integrală. Vom fi capabili să formăm o societate total diferită, car va fi în armonie cu toate legile naturale. Iar atunci, nemaiavând altă alegere, omul, familia, societate, statul, civilizaţia şi toată umanitate, va atinge o asemenea armonie cu natura încât va recupare tot echilibrul fragil al pământului, intern şi extern, cu restul naturii. Asta este posibil numai dacă omul se schimbă dintr-un individualist într-o persoană a universului. Asta trebuie să le aducem oamenilor.

Acum, să vedem cum se poate face asta: putem lăsa perspectiva egoistă, individualistă asupra lumii? Putem schimba ochelarii egoişti şi să vedem totul prin lentilele interne? Ce vom câştiga din asta? În alte cuvinte, trebuie să am grijă de toată lumea. Este asta posibil? Nu ar trebui să mă iau şi pe mine în calcul, este asta posibil? Trebui să mă „părăsesc” total? Dar ce se întâmplă cu mine şi familia mea, rudele mele? Cum ne putem aţinti asupra cooperării reciproce cu alţii, astfel încât să formăm o societate unificată?

Ce înseamnă unificată? Este atunci când fiecare dintre noi nu se mai simte pe sine însuşi, simte numai societatea, ca furnicile, care înţeleg numai cooperarea lor. Niciuna nu are vreun rol separat, vreun scop separat, o prioritate, toate sunt operate de o minte colectivă, un program şi îndeplinesc meticulos toate sarcinile programului. Este asta posibil? Spre asta ne îndreaptă natura. La un asemenea nivel vom obţine armonia totală cu ea.

Ce vom câştiga din asta? Cu toate că sună un pic a fantezie, vom câştiga sentimentul eternităţii, senzaţia infinitului, pentru că toate sentimentele noastre de azi sunt în limita egoului, în timp ce noi ne mişcăm către sentimente diferite, în afara noastră. Atunci omul nu îşi mai simt corpul animal, ridicându-se la următorul nivel, următoarea dimensiune, numită „om”. Nu mai este în „animalul” său ci se ridică la următorul nivel. Până astăzi am fost de fapt nişte animale mai dezvoltate.

Din “Discuţie asupra educaţiei integrale” nr. 17, 02/28/12

Filed under: Criza, globalizare, Educatie integrala, Munca interioara - Niciun comentariu→

În Miţvot şi păcate, numai intenţia este cea care influenţează sistemului general, revelaţia Luminii superioare, abilitatea de asemănare cu Creatorul. Desigur, ea include şi relaţiile simple ale lumii corporale, legate de alţii, de lume, umanitate, natură şi ecologie, deoarece atitudinea include toate sentimentele voastre. Dar Miţvot şi pacate există numai în relaţie cu conexiunea şi asemănarea sau lipsa asemănării cu Creatorul.

Aşa este la fiecare nivel mineral, vegetal şi animal, în timp ce ultimul nivel, vorbitor, este cel care execută toate păcatele. Cu ei există numai şapte Miţvot ale copiilor lui Noe. Omul care între timp nu intră pe drumul ascensiunii directe către Creator, adică „Israel” (directă către Creaotr), trebuie şi ei să se relaţioneze cu bunătate faţă de alţii: să aibă grijă de natură, de echilibrul şi ecologia ei, să aibă tribunale, să furnizeze justiţie la nivelul umanităţii, etc.

Dar păcatele şi Miţvot spirituale aparţin numai nivelelor spirituale, linilor de stânga şi dreapta. Fără a simţii păcatul, nu vei fi în stare să descoperi înclinaţia ta rea şi nu vei simţii nevoia pentru Lumina care Reformează. Astfel, ajungi la linia mijlocie.

Astfel, este spus: „Nu există niciun om drept pe pământ care să nu fi păcătuit.” Trebuie să descoperim toate păcatele egoului, deoarece fără asta nu vom avea o nevoie pentru corecţie. Dacă este scris că „omul drept este plin de Mitzvot la fel ca o rodie,” asta înseamnă că la început descoperă în el acelaşi număr de păcate.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 4/02/12, Studiul celor zece Sefirot

Filed under: Lectia zilnica - Niciun comentariu→