Baal HaSulam – Scrisoarea nr.38: Dar cel mai important lucru este efortul, dorinţa de a trudi în munca pentru El. Aceasta deoarece munca obişnuită nu contează deloc, ci doar bucăţelele care sunt departe de a fi obişnuite, acelea care sunt numite „efort”. Este la fel ca atunci când o persoană mai are nevoie de o fărâmă de pâine pentru a se sătura – iar masa lui de până atunci nu este considerată a fi fost săţioasă, cu excepţia acelei ultime fărâmiţe de pâine. Acea bucăţică, în toată micimea ei, face ca masa să fie săţioasă. În mod similar, din fiecare muncă, Creatorul reţine doar surplusurile diferite de ceea ce este obişnuit şi ele vor deveni Kelim (vase) ale recepţiei Luminii Superioare. Ar trebui să înţelegeţi foarte bine acest lucru!

Nu observăm că fiecare acţiune a noastră se împarte în HaVaYaH, în patru faze: întregul proces, fiecare fragment al său, fiecare smişcare singulară, chiar şi cea mai mică.

În cele din urmă, fiecare persoană reuşeşte să realizeze că este incapabilă să facă ceva de una singură şi că doar Lumina Superioară poate acţiona, că doar Creatorul este capabil să facă o acţiune. Creatorul se revelează pe Sine şi începe să acţioneze doar în măsura în care acea persoană crează spaţiu pentru El, pentru stadiul numit „Nimeni înafară de El”. Dacă o persoană nu ajunge la acest rezultat, înseamnă că nu şi-a finalizat acţiunea.

Munca noastră este de a îndepărta ascunderea şi de a face loc pentru Rege, astfel ca El să guverneze peste tot. Aceasta se întâmplă doar la sfârşitul fiecărui efort, iar prin aceasta, o persoană vede că este singurul lucru pe care trebuie să-l înveţe.

Prin urmare, o persoană nu ajunge la sfârşitul străduinţei sale şi nici nu îşi atinge scopul, din moment ce a eşuat în a face loc Creatorului şi în a-L implora pe El să se reveleze pe Sine, în punctul de efort maxim, pe care persoana încearcă să-l depună de una singură.

Este important să dezvoltăm sensibilitatea şi un „contact”, pentru a putea spune dacă am reuşit să completăm acţiunile noastre de fiecare dată, cu alte cuvinte, dacă L-am determinat pe Creator să ni se reveleze pe Sine chiar şi mai mult şi dacă am reuşit să facem spaţiu mai mare pentru El – pentru proprietatea de dăruire pe care o preiau anumite calităţi ale noastre.
Din Pregătirea pentru Lecţia zilnică de Cabala – 01.08.2012

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă trebuie să îmi privesc partenerul ca o oglindă în care îmi văd toate defectele, atunci asta mă va duce înapoi la mine însumi. Astfel, în loc să dezvolt o conexiune cu partenerul meu, acest exercițiu nu se va axa numai pe mine?

Răspuns: Dar în loc să mă ascund în propria carapace, trebuie să mă ridic deasupra tuturor acestora. Haideți să începem totul de la început, de la punctul zero. Mă uit la soție și văd numeroase greșeli. Acum, încep să îmi aplic mie toate aceste greșeli, pentru că este scris:”Orice om judecă în măsura proprie corupții”.

Din acest motiv, mă întorc la mine și spun că toate aceste greșeli sunt în mine. Dacă aș fi perfect, nu aș vedea nimic din toate astea. Dacă mi-aș iubi soția, nu aș vedea nicio greșeală în ea! Este ca o mamă în relație cu copilul ei, când nu vede nimic rău în el. Acesta este modul natural în care lucrează iubirea mamei, orbind-o. Și chiar și atunci când mama observă anumite defecte în copilul ei, le iubește și le consideră drăguțe.

În alte cuvinte, prima dată, încep să înțeleg faptul că toate aceste defecte pe care le văd în soția mea sunt de fapt în mine, iar motivul pentru care le văd este lipsa de iubire pentru ea. De aceea, trebuie să mă ridic eu însumi la un nivel la care să încetez să mai vadă defecte în ea, ca o mamă și copilul ei favorit. Asta se numește, ridicare deasupra egoismului.

Cu ajutorul soției mele, am făcut anumite măsurători în mine și am evaluat nivelul la care sunt și înălțimea la care trebuie să mă urc pentru a mă ridica deasupra mea. Reiese că am un partener care mă ajută să mă ridic deasupra naturii mele. Imaginați-vă comoara pe care o am acasă; aceasta este o adevărată comoară!

Pentru moment, m-am ridica deasupra egoului meu, folosindu-mi partenerul ca o oglindă. Acum, merg mai departe. M-am ridicat deasupra mea și nu mai lucrez cu dorințele și calitățile mele. În această stare neutră, încep să simt, să examinez și să înțeleg dorințele, calitățile, aspirațiile și scopurile altei persoane, de exemplu a soției mele. Încerc să le accept ca ceva care contează cel mai mult pentru mine și trăiesc pentru a le realiza.

Simt că dacă am fi reciproc în acest act, din ambele părți, atunci viața noastră ar fi minunată. Problema este că sunt incapabil să rămân în această stare. Este foarte dificil și necesită foarte mult efort. Sunt capabil să o țin pentru câteva minute, dar apoi o pierd și am nevoie de sprijin. Este pur și simplu imposibil să rămân în această stare, această presiune groaznică.

Este foarte ușor să te gândești în mod egoist la tine însuți, pentru că natura îți furnizează în mod constant combustibil pentru asta. Există un motor egoist care se învârte încontinuu în noi, lucrând de dimineața până noapte și chiar și atunci când dormim. Iar asta necesită eforturi inumane, puternice, pe care sunt incapabil să le fac. Atunci, ce să fac?

Aceasta este calea prin care ajunge la decizie. Prima decizie a fost să mă ridic deasupra egoismului. A doua este să accept egoismul partenerului în loc de egoismul meu. Apoi văd că sunt incapabil să rămân în această stare și că am nevoie de mediu și sprijin. Mediul servește ca sursă de putere și importanță, care sunt de fapt același lucru. În alte cuvinte, trebuie să îmi furnizeze senzația unei incredibile importanțe a acesti munci deasupra egoismului meu și pentru beneficiul aproapelui. Este în stare să îmi dea asta. Iar apoi, mă simt chiar mai liber când am grijă de aproapele meu decât atunci când am grijă de mine însumi. Este ca și cum nu am nimic de ce să îmi fac griji, aceasta este stare de libertate și pace pe care o simt.

Mai întâi, toate problemele și necazurile mele dispar, pentru că m-am ridicat desupra naturii mele. Mă simt ca și cum trăiesc într-o lume plină de bunătate. Îmi pasă doar de aproape, nu mai îmi pasă de ale mele, sunt liber să mă mai gândesc la mine, ca o pasăre, zburând în cer. Acesta este modul în care mă voi simții, dacă ceilalți îmi dau energie, importanță și aspirație.

Din “O nouă viață” 7/12/12

Filed under: Casatorie, Egoism, Intrebare si Raspuns, Munca interioara - Niciun comentariu→