Singurul mijloc pentru avansarea spirituală este munca în grup, prin intermediul căreia clarificăm dacă dorim să ne conectăm unul cu celălalt. Eventual, descoperim că nu putem să ne conectăm, că nici măcar nu dorim acest lucru şi că respingem total conexiunea mutuală.

Întreaga noastră natură se opune unei astfel de conexiuni. Suntem gata să facem orice altceva, înafară de asta. Sunt relaţii de care ne bucurăm şi pe care le dorim, dar o conexiune cu prietenii, o conectare mutuală în care fiecare să servească generalul –niciodată inima noastră,  nu va agreea aşa ceva.

Doar o astfel de relaţie mutuală este numită “conexiune”, relaţie în care toţi sunt precum părţile componente dintr-un circuit electric, sau dintr-un motor. Astfel că, în fiecare sistem, fiecare parte componentă este integrată în system, trebuie să-şi îndeplinească funcţia şi să-şi respecte obligaţiile faţă de celelalte părţi.

Pentru a face asta, trebuie să anulăm egoul. Oamenii a căror ego nu este foarte dezvoltat, sunt pregătiţi să fie cu ceilalţi şi pentru ei este uşor să fie aproape, să se simtă unul pe celălalt, să fie prieteni. Totuşi, cu cât mai mult se dezvoltă o persoană, cu atât mai mult îi creşte egoul şi cu atât mai mult îi este dificil ca să se conecteze cu ceilalţi. Acest om nu simte că are vreun prieten.

Înainte, chiar cu câteva decenii în urmă, oamenii se simţeau apropiaţi unii faţă de alţii, dar astăzi, fiecare se gândeşte doar la el. Nici măcar nu observăm cum fiecare  este închis în propria carapace. Ne ascundem în spatele ecranului computerului şi numim acest lucru, o relaţie. Ne simţim mai bine în acest mod, mult mai comfortabil! Toată umanitatea este aşa acum.

Există diferite metode pentru a conecta oamenii, majoritatea bazate pe Nazism, fascism şi fundamentalism. Aceste metode sunt menite să evoce sentimentul de solidaritate în mase. Până la un anumit punct, aceasta opreşte dezvoltarea lor psihologică, astfel fiind mult mai uşor a-i manipula.

Dar, în dezvoltarea spirituală, sunt două abordări opuse care sunt integrate. Pe de o parte, un om trebuie să fie foarte dezvoltat, un mare individualist. Toţi trebuie să simtă că el este total izolat şi că nu aparţine nimănui altcuiva. Este atât de evident, încât pare ca şi cum el nu ar aparţine acestei lumi.

Pe de altă parte, ni se cere să ne conectăm atât de puternic, încât fiecare să se anuleze total, împotriva dorinţei sale de a anula pe ceilalţi. Este cea mai nerealistă cerere ce poate exista în lumea noastră şi este împotriva direcţiei de dezvoltare umană. De fapt, egoul dezvoltă oamenii astfel încât să devină din ce în ce mai detaşaţi unul faţă de celălalt. Fiecare se îndepărtează de ceilalţi şi se ascunde în spatele unui computer, a telefonului său mobil sau în casă.

Fiecare trăieşte într-o cuşcă pe care şi-a creat-o singur. Dintr-o dată i se cere să facă opusul acestui lucru: să-şi părăsească colivia şi să se conecteze în inima şi sufletul său. Chiar mai mult, trebuie să facem asta, nu sub presiune, ci din proprie voinţă! Şi în final descoperim că această unitate are o valoare nepreţuită.

Nu este nici un avantaj în asta, dar aici se află adevărul. Astfel că, este foarte grea abordarea dăruirii şi iubirii, dacă nu găsim o justificare pentru acestea, în interiorul sentimentelor noastre.

Dar acesta este principiul după care funcţionează lumea spirituală! Pentru a dobândi aceste valori, care sunt total opuse valorilor noastre actuale, trebuie să cerem ajutorul forţei superioare, astfel ca aceasta să ne influenţeze şi să ne schimbe.

Trebuie să cerem acest lucru în timpul studiului. De fapt, studiem acţiunile ce au loc la un nivel mai înalt – acţiuni de dăruire, iubire şi conexiune – ce lucrează la nivelul sistemelor sufletelor. Nu este un sistem mecanic lipsit de emoţie, ci un sistem viu în care raţiunea şi sentimentele operează în concordanţă cu legea garanţiei mutuale.

Studiem relaţiile dintre dorinţele noastre, care sunt în dăruire mutuală şi dorim să le asamblăm, cu alte cuvinte să le studiem, să le conectăm şi să intrăm în acelaşi stadiu. De aceea, ne îndreptăm către acest stadiu şi grăbim influenţa forţei numită Lumina care Corectează.

Trebuie să ne gândim şi să studiem despre aceste stadii, despre modul în care dorinţele noastre egoiste acţionează loial, în dăruire mutuală.
Din a doua parte a Lecţiei zilnice de Cabala 19/09/2012, Zohar

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Omul duce crude bătălii în drumul spre obţinerea scopului creaţiei, atacuri şi zbateri cu problemele. Este aşa de greu de obţinut acest scop şi, de fapt, este practic imposibil, deoarece este împotriva naturii noastre. Nu putem transcede natura; nu avem puterea pentru asta.

Omul poate numai munci în gama opurtunităţilor care i-au fost date. Scopul pe care îl căutăm, încercând să descoperim lumea spirituală şi să atingem echivalenţa de formă cu Creatorul, este deasupra noastră şi este opus atributelor noastre, astfel încât, un om simplu, nu poate face asta.

De aceea, Rabash a spus că un grup unit de oameni ar trebui să se adune, într-un singur loc, sub conducerea unui singur om, sub influenţă de Sus, de la învăţător, Creator, grup şi de la toţi membrii grupului. Numai atunci va putea să facă un pas pentru a-şi schimba natura.

Nu este aşa de rău faptul că nu ne putem schimba singuri. Problema este că, în ciuda a tot, noi încercăm constant să ne atingem scopul singuri: devenim furioşi, simţim presiune şi acţionăm aşa cum suntem obişnuiţi în această lume – atacând din nou şi din nou, făcând un efort colectiv. Credem că vom lupta şi vom câştiga.

Dar nu putem câştiga în acest fel. Eventual, vom ajunge la o stare în care vom vrea cu adevărat scopul dorit, dar nu îl vom putea obţine. Aceasta este recunoaşterea la care ar trebui să ajungem.

Trebuie să luptăm, trebuie să încercăm, dar cu cât ne spunem unul altuia că avem nevoie de ajutor de Sus, cu atât vom pierde mai puţină energie în van.

De ce să luptăm în van împotriva acestui monstru, care este natura noastră egoistă? Nu vom putea să batem egoul prin propriile puteri, deoarece şi acestea provin din acelaşi ego. Este imposibil să învingi egoul cu puterii egoiste; omul se păcăleşte singur!

De aceea ni s-a dat un grup. Omul începe să înţeleagă că atâta timp cât luptă singur, va rămâne în acelaşi sistem, într-un singur vas, în propriul cocon. Se va învârti în jurul lui însuşi ca un câine care îşi urmăreşte propria coadă.

Dacă înţelege asta, începe să caute un grup. Se poate ca el să fie deja într-un grup de mult timp, dar nu este conştient că acest mediu i-a fost dat ca să lucreze cu el. A crezut că aceştia sunt doar prieteni cu care să studieze şi să ia masa, aşa cum este acceptat în lumea noastră. Dar eventual va ajunge la disperare datorită propriilo puteri şi va înţelege că are nevoie de Sus.

Nu îl vede pe Creator şi nu ştie cum să se întoarcă către El. Nu ştie dacă Creatorul aude sau nu cererile lui şi dacă El îi răspunde. Poate strigă doar în deşert, risipindu-şi eforturile şi chinuindu-şi inima. Dar nu simte că asta l-ar duce la vreun rezultat.

Când înţelge că este pierdut fără sprijinul prietenilor, are cu adevărat nevoie de un grup.

Altfel, nimic nu îl va ajuta şi îşi va termina viaţa la fel ca animalul care a fost de la naştere. Din acel moment începe să se uite la acest mediu în mod diferit. Înţelege că i-a fost dat pentru un motiv şi că Creatorul l-a adus la această soartă bună şi i-a spus: Ia-l!

Din discuţie dedicată zilei memoriale a lui Rabash din 20.09.2012

Filed under: Egoism, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→