Monthly Archives: septembrie 2012

Atelierele de lucru sunt cele mai rapide mijloace pentru a avansa

Întrebare: Ce primim de la atelierele de lucru?

Răspuns: Atelierele ne permit să clarificăm tipurile de conexiuni dintre noi.

Întrebare: Descopăr de fapt o lipsă de conectare cu prietenii sau este opusul?

Răspuns: Ambele. Prin întrebările din atelier, clarific unde sunt si ce-mi lipsește, în scopul de a obține ceea ce doresc.

Împreună cu alți nouă prieteni, încep să clarific întrebarea care ne-a fost adresată și penetrez opiniile și gândurile lor, cum ar fi ceea ce cred ei despre același tip de conexiune sau de clarificare. Prin asta, deja sunt în contact cu ei. Văd deja în ce măsură ne „conectăm”.

Suntem cu toții diferiți, iar în ateliere clarificăm modul în care ar trebui să ne conectăm. Este posibil? Cu cine ar trebui să mă conectez? Sunt de acord sau nu sunt de acord?

Construiesc în mod constant formele de legătură dintre noi. Aceasta este atelierul, și deja clarifică și evidențiază această rețea colectivă. Astfel, am o sarcină dublă:

• Pe de o parte, trebuie să-mi văd prietenii ca mari, astfel încât să-mi pot coborî capul înaintea lor și să fiu mic printre ei. Comparativ cu ei, eu sunt un zero, în timp ce ei sunt toți numărul unu cu câteva zerouri după. Apoi, în consecință, sunt încorporat în ei și devin un „embrion spiritual.”

• Pe de altă parte, trebuie să fiu unul, sau zece, sau o sută, iar ei trebuie să fie zero. Cu toate acestea, „zero”, în acest context, înseamnă cât de mult le pot dărui și ce ajutor și sprijinim le pot da.

Deci, o linie de mijloc este creată între aceste două extreme, care le egalizează (= • =). Astfel, punctul de echilibru este creat, la care vom ajunge la un numitor comun. Fiecare respectă pe ceilalți cât de mult poate, fiecare se smerește înaintea celorlalți cât de mult poate și, în același timp, este gata să ridice scopul și munca în ochii lor.

Toate acestea se află în gândurile noastre atunci când suntem cu prietenii și discutăm întrebările din atelier. Îi aud și cred că unul vorbește prostii, celălalt nu a înțeles întrebarea, iar al treilea vorbește în mod logic în loc să vorbească în mod emoțional. Al patrulea pare să vorbească la subiect, dar îmi displace faptul că cuvintele lui sunt mai profunde și mai înțelepte decât ale mele.

Astfel, încep să lucrez reciproc cu prietenii și experimentez diferite stări, iar asta este minunat. Trebuie doar să luăm ceea ce se întâmplă în serios. „Am venit aici pentru a mă conecta cu scopul de a trece către ei energia mea și a primi puterea tuturor. Această oră și jumătate este timpul cel mai benefic pentru mine. ”

Desigur, văd cum gândurile stranii mă aruncă în direcții diferite și cum rezistența mea interioară nu-mi permite să fiu de acord cu prietenii. Minunat! Nu voi găsi o oportunitate pentru o clarificare mai intensă și pentru a lucra pe o „frecvență” mai înaltă.

Este un păcat că în timpul atelierelor de lucru sunt cei care schimbă cuvinte ca politicienii, alții care utilizează diferite expresii de la banca pe care o au în memorie, iar alții care devin psihologi și analiști. Principalul lucru, aici, este sentimentul  pe care îl experimentez în inima mea.

Trebuie să învățăm din nesfârșita cerere a ego-ului, deoarece este un „ajutor.” Ego-ul nostru este un „înger” în mâinile Creatorului prin care El ne evocă. Deci, trebuie să văd cum Creatorul nu mă lasă nici măcar o clipă să mă odihnesc, și cum evocă ego-ul meu din nou și din nou, în moduri diferite, în scopul de a-mi permite să avansez cât mai repede posibil.

Atelierele de lucru sunt cel mai util timp, dar, dacă vom începe să le avem în fiecare zi, participarea va scădea imediat și va deveni o povară, muncă grea. Am putea crede că este o idee bună să continuăm convenția pentru încă o săptămână sau două, sau o lună sau două, până când vom reuși, până când ne vom ridica la nivelul spiritual, dar noi suntem slabi. Ne putem menține pentru încă o zi sau două, dar nu mai mult decât atât.

Din partea 4 a Lectiei zilnice de Cabala, 23/9/12, Întrebări și Răspunsuri

Mutarea de la un atac la un război zilnic

Este foarte important să iei parte la convenții și la întâlnirile pe care le ținem, deoarece acest atac într-adevăr avansează o persoană și îi permite să se apropie și să se conecteze cu ceilalți.

Există oameni care găsesc foarte greu chiar și să stea printre alții și numără orele până când în sfârșit s-a terminat și vor putea să meargă acasă. Dar este important să simți chiar și astfel de situații profund, deoarece este o modalitate foarte bună de a învăța. Ar trebui să încercăm numai să nu ne blocăm în această stare pentru o lungă perioadă de timp și să avansăm cât mai rapid posibil. Totul este determinat în funcție de modul în care te supui mediului înconjurător.

Nu ar trebui să credem că avansăm numai în timpul acestor atacuri, atunci când suntem sub influența mediului puternic, supunându-ne în fața sa, deoarece nu avem de ales. Este posibil să avansăm mai rapid în timpul lecției zilnice obișnuite. La fiecare lecție o lumină foarte puternică ne este revelată, chiar mai puternică decât în ​​timpul convenției.

Ideea este că, în timpul lecției, nu putem menține aceleași claritate a simțurilor și devotament la aceeași intensitate. În timpul congreselor, acțiunile speciale, conditiile speciale, precum și sentimentul de atac, ne influențează. În timpul lecției zilnice, este un război continuu.

Trebuie să construim puterea în timpul convenției, puterea pe care am obținut-o în timpul atacului, dar mai târziu trebuie să o împlinim zi de zi și să înțelegem că acestea sunt adevăratele condiții ale războiului. În timpul lecției suntem într-un război zilnic, până când vom ajunge în cele din urmă la adevărata rugăciune.

Trebuie să mă examinez în mod constant și să păstrez permanent cele trei condiții ale rugăciunii. Nu este nimic altceva decât o rugăciune, o cerere, care include sentimentul a cât de mare este Creatorul, o auto-verificare dacă am făcut tot ce este posibil și dacă sunt foarte devotat scopului cu tot sufletul meu și-l prețuiesc mai mult decât însăși viața. În scopul de a face acest lucru trebuie să mă examinez mereu, deoarece tot ce este conectat este esența atitudinii mele față de superior, față de nivelul mai înalt, față de sistemul unificat.

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala 23/09/12, Shamati # 209

Ascendență Asupra Sferei De Garantare Reciprocă

 Noi nu suntem încă capabili să ne furnizam reciproc, cu forta constanta,  garantarea reciprocă, și, uneori, intram în această stare și apoi ieșim. Cu toate acestea, trebuie să încercăm să reducem la minimum starile de ieșire, acele momente când devenim din nou preocupati de grija pentru  noi înșine și ne îneacăm în dorința de a ne bucura. Încercați să ieși din această stare rapid și găsiti sprijinul care va ajută să vă ridicati deasupra grijii pentru voi înșivă.

A avea grijă de sine pare destul de corect și justificat pentru noi. Ne simtim nesiguri în legătură cu primirea necesităților noastre. Cu toate acestea, mai presus de acest sentiment, ar trebui să existe forța  încrederii numita forța credinței, forța de a dărui.

Poate că o persoană se va regăsi  în situații foarte periculoase, înfricoșătoare. Ele nu ar trebui să fie inchise pur si simplu. În schimb, trebuie ca persoana  să ceară vigoarea de a le acoperi de catre sine, grup și Creator, astfel incat vidul care există  să fie umplut cu necesitățile și lucrurile de dincolo de necesitate; o persoană construiește acest ecran peste sentimentul de goliciune și lipsă.

Persoana trebuie să încerce să facă acest lucru cât mai repede posibil, în acele situații, în acele momente de viață, atunci când forța de garanție reciprocă, protecția, dispare. Putem arăta devotamentul nostru catre scop în acele momente.

Noi nu suntem responsabili pentru momentele de origine, și nu trebuie să regreti că ai căzut, ai pierdut încrederea și credința în garanția si daruirea  reciproca. Creatorul construiește noi goluri în noi, pentru că nici un singur moment nu este similar cu celelalte.

Noi trebuie să  mulțumim pentru că, acum, mai presus de sentimentele de insecuritate, putem construi o conexiune si o daruire mai mare, pentru a consolida aceste concepte, astfel încât acestea să devină puternice, ecrane de protecție pentru noi. Corecția finala este umplerea tuturor momentelor de coborâre, tuturor golurilor care se deschid din cauza revelației egoismului, cu forța de garanție reciprocă și încrederea ce provin din daruire, adeziune.

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala 9/24/12, Scrieri lui Baal HaSulam

O conexiune strânsă!

Intrebare: Cum putem folosi lecția, în scopul de a mări conexiunea dintre noi? Cum putem ca atunci cand  intrăm pe canalul de internet să ne apropiem unii de altii?

Raspuns: Trebuie să simțim că suntem reciproc conectati unul la celalat. Dacă nu simțim că suntem conectati în inimile noastre un pic mai mult astăzi decât am fost acum două zile, atunci nu am reusit nimic la congres. Acesta este indicele pentru succesul congresului. Simțim conexiunea un pic mai mult, căldura și apropierea dintre noi; am trecut printr-un anumit proces, am experimentat un anumit eveniment care ne-a conectat si a creat o înțelegere comună, sentimente, acțiune, putere, și cunoaștere a ceea ce am experimentat. Toate acestea au creat o conexiune, iar acum sentimentul de conexiune trebuie să se dezvolte în continuare.

Trebuie să simțim acest lucru în special în timpul lecțiilor, deoarece în timpul lecției dezvoltăm de fapt legăturile noastre mai profund, și să păstram modul în care simtim aceasta în interiorul nostru, pentru a avansa. Pas cu pas, de la o lecție la alta, de la o zi la alta, trebuie să simt, la fel cum fac eu acum, după ce ne-am apropiat un pic mai mult unul de altul, după congres.

Conexiunea nu se simte în minte și nici în inima, ci în sentimentul de conexiune, pentru ca am devenit tot mai apropiati unul de altul. Dupa inca cateva eforturi de acest fel  vom începe să simtim fenomene diferite printre noi ; ceva începe să se miște, să se agite în interiorul nostru, și acest lucru este deja embrionul spiritual.

Deci, ar trebui să ne dorim ca toate dorințele și gândurile noastre să faca parte din legătura noastră reciprocă. Aceasta se numește „centrul grupului,” sentimentul colectiv, care este construit din acțiuni similare.

Este imposibil de a organiza congrese in fiecare zi, nu este bine, am simți imediat că este inutil. Dar trebuie să reînnoim legăturile noastre în timpul lecției de dimineață. Desigur, vor exista în continuare problemele de zi cu zi, dificultățile și rigidizarea inimii, ca de obicei. Dar asta este ceea ce trebuie să facem: Trebuie să verificam  zi de zi și să evaluam punctul de legătura dintre noi și cu aceasta avansăm.

Cred că astăzi ar trebui să fie mai clar decât a fost înainte, pentru toată lumea.

Întrebare: Este Lecția de dimineață, un grup de lucru?

Raspuns: Da. Știm acest lucru de la elevii lui Rabbi Shimon, care, de asemenea, veneau la lecția de dimineață și au descoperit legătura reciprocă dintre ei și au scris despre aceasta in cartea Zohar. În primul rând au simțit răul dintre ei, ura, un foc ce arzând intre ei, nu s-au putut uita unul la altul sau conecta la unul cu altul. Apoi au biruit această stare și au atins conectarea: dragoste, unitate, reciprocitate, și au descris aceste niveluri, în cartea lor. Acesta este modul în care Zohar-ul a fost creat.

Nu este nimic mai mult decât acest lucru; numai în apropierea dintre oameni ne clarificăm și descoperim nivelurile și tipurile de conexiune. Aceasta este lumea spirituală. Daca in loc de a primi, în loc de dorința de a câștiga una si alta, vom ajunge la daruire, atunci când toată lumea vrea să daruiasca, atunci lumea materială se transformă în lumea spirituală și acolo vom găsi realitatea transcendentală.

Ar trebui să înțelegem că numai în această direcție vom descoperi sursele și le vom înțelege asa cum sunt descrise de către Cabalisti.

 Din partea 4 Lectia zilnica de Cabala 9/23/12, Întrebări și Răspunsuri

Utilizarea mediului ca o sursă pentru Forţa Superioară

Trei condiții în rugăciunie sunt condițiile care ne permit să ne unim cu gradul următor: GE inferior cu AHP superior. Ele demonstrează loialitatea sufletului care este obligatorie și deziluzia propriilor forţe, dăruirea Celui superior, credința în măreția gradului superior, precum și sentimentul de inutilitate al cuiva, care îi permite să se anuleze.

Acest lucru se referă la credința în măreția Celui superior, care depinde pe deplin de influența mediului înconjurător. O persoană nu este în măsură să îl atingă pe cont propriu. Nevoia de cel de sus depinde numai de mediu, deoarece o persoană nu este în măsură să dezvolte o nevoie de a dărui pe cont propriu. Acesta este un obiectiv abstract, care contrazice natura sa și de aceea poate veni doar de la mediul care îl conduce.

Numai mediului îmi poate da puterea care îmi va permite să mă ridic deasupra corpului meu și să decid că moartea este mai bună decât o viață fără calitatea de a darui, fără o senzație spirituală, așa că aş fi de acord cu a dărui în loc de a primi, ne mai dorind să continui să trăiesc în propriul egoism. Capacitatea de a efectua aceste trei condiții depinde de loialitatea unei persoane faţă de mediul său, de capacitatea mediului de a-l convinge de aceste valori.

El nu este în măsură să-şi dezvolte această calitate pe cont propriu și, chiar dacă el mental și logic înțelege că în cărţi se precizează că acestea sunt condițiile din lumea spirituală, el tot va fi în imposibilitatea de a veni mai aproape de ele. Mediul ne-a dat puterea de a ne influența, în scopul de a ne ajuta să atingem sistemul perfect, calitatea de a darui, pentru a ieși din noi înșine și a ne conecta cu alte suflete sparte.

Este un fapt cunoscut că, atunci când intră într-o societate nepotrivită, un copil care a fost anterior bun și manierat, într-un timp scurt devine un criminal şi devine chiar cel mai rău dintre toţi, deoarece el îşi foloseşte educaţia primită pentru ce e mai rău. Invers, un mediu bun poate corecta un fost infractor, chiar dacă acest lucru este mai dificil de făcut.

Ce este special la un mediu care se străduieşte spre un scop spiritual și conexiune este faptul că Lumina de la un grad superior îl ajută. Acesta efectuează acțiunea efectivă de ridicare a noastră din planul în care ne aflăm acum.

Ne dorim să ne conectăm cum trebuie pentru a deveni la fel ca gradul superior și de aceea atragem Lumina care Reformează. Asemănarea cu un grad mai mare reprezintă o legătură mare între noi și, atunci când dorim să ne conectăm cu scopul de a oferi plăcere Creatorului, pentru a materializa dorința Lui de a se revela pe Sine creaturii, conexiunea noastră primeşte o putere nefirească de la gradul superior.

Această putere depinde de efortul nostru de a ne conecta, în ciuda faptului că nu-l putem atinge. În viața obișnuită, este foarte ușor să ne conectăm de dragul unui scop egoist. Există o absolută unitate și loialitatea în mafie, dar nu putem să realizăm asta și, bineînțeles, nu vom fi capabili să o facem până când Lumina nu ne corectează.

Cu toate acestea, atragem Lumina care Reformează cu doar o singură dorinţă de a atinge acest lucru. Grupul devine sursa forţei superioare, care are un efect indirect ca Lumină Înconjuratoare. Aceasta nu este încă Lumina Directă a unui grad spiritual, dar, de fiecare dată, când Lumina Înconjuratoare ne influențează ca răspuns la încercările noastre de a conecta, ea ne ajută puţin câte puţin, construind treptat legătura noastră.

În acest fel, prin eforturile noastre comune atunci când operăm de jos şi Lumina operează de sus, în cele din urmă ajungem la primul contact cu El. Această Lumină îmbracă vasul nostru și ne dezvăluie primul nostru grad spiritual.
Din partea a doua a Lecţiei zilnice de cabala, 9/23/12, Shamati #209

De la Egoism la Iubire, este un singur salt ascendent

Singurul mijloc pentru avansarea spirituală este munca în grup, prin intermediul căreia clarificăm dacă dorim să ne conectăm unul cu celălalt. Eventual, descoperim că nu putem să ne conectăm, că nici măcar nu dorim acest lucru şi că respingem total conexiunea mutuală.

Întreaga noastră natură se opune unei astfel de conexiuni. Suntem gata să facem orice altceva, înafară de asta. Sunt relaţii de care ne bucurăm şi pe care le dorim, dar o conexiune cu prietenii, o conectare mutuală în care fiecare să servească generalul –niciodată inima noastră,  nu va agreea aşa ceva.

Doar o astfel de relaţie mutuală este numită “conexiune”, relaţie în care toţi sunt precum părţile componente dintr-un circuit electric, sau dintr-un motor. Astfel că, în fiecare sistem, fiecare parte componentă este integrată în system, trebuie să-şi îndeplinească funcţia şi să-şi respecte obligaţiile faţă de celelalte părţi.

Pentru a face asta, trebuie să anulăm egoul. Oamenii a căror ego nu este foarte dezvoltat, sunt pregătiţi să fie cu ceilalţi şi pentru ei este uşor să fie aproape, să se simtă unul pe celălalt, să fie prieteni. Totuşi, cu cât mai mult se dezvoltă o persoană, cu atât mai mult îi creşte egoul şi cu atât mai mult îi este dificil ca să se conecteze cu ceilalţi. Acest om nu simte că are vreun prieten.

Înainte, chiar cu câteva decenii în urmă, oamenii se simţeau apropiaţi unii faţă de alţii, dar astăzi, fiecare se gândeşte doar la el. Nici măcar nu observăm cum fiecare  este închis în propria carapace. Ne ascundem în spatele ecranului computerului şi numim acest lucru, o relaţie. Ne simţim mai bine în acest mod, mult mai comfortabil! Toată umanitatea este aşa acum.

Există diferite metode pentru a conecta oamenii, majoritatea bazate pe Nazism, fascism şi fundamentalism. Aceste metode sunt menite să evoce sentimentul de solidaritate în mase. Până la un anumit punct, aceasta opreşte dezvoltarea lor psihologică, astfel fiind mult mai uşor a-i manipula.

Dar, în dezvoltarea spirituală, sunt două abordări opuse care sunt integrate. Pe de o parte, un om trebuie să fie foarte dezvoltat, un mare individualist. Toţi trebuie să simtă că el este total izolat şi că nu aparţine nimănui altcuiva. Este atât de evident, încât pare ca şi cum el nu ar aparţine acestei lumi.

Pe de altă parte, ni se cere să ne conectăm atât de puternic, încât fiecare să se anuleze total, împotriva dorinţei sale de a anula pe ceilalţi. Este cea mai nerealistă cerere ce poate exista în lumea noastră şi este împotriva direcţiei de dezvoltare umană. De fapt, egoul dezvoltă oamenii astfel încât să devină din ce în ce mai detaşaţi unul faţă de celălalt. Fiecare se îndepărtează de ceilalţi şi se ascunde în spatele unui computer, a telefonului său mobil sau în casă.

Fiecare trăieşte într-o cuşcă pe care şi-a creat-o singur. Dintr-o dată i se cere să facă opusul acestui lucru: să-şi părăsească colivia şi să se conecteze în inima şi sufletul său. Chiar mai mult, trebuie să facem asta, nu sub presiune, ci din proprie voinţă! Şi în final descoperim că această unitate are o valoare nepreţuită.

Nu este nici un avantaj în asta, dar aici se află adevărul. Astfel că, este foarte grea abordarea dăruirii şi iubirii, dacă nu găsim o justificare pentru acestea, în interiorul sentimentelor noastre.

Dar acesta este principiul după care funcţionează lumea spirituală! Pentru a dobândi aceste valori, care sunt total opuse valorilor noastre actuale, trebuie să cerem ajutorul forţei superioare, astfel ca aceasta să ne influenţeze şi să ne schimbe.

Trebuie să cerem acest lucru în timpul studiului. De fapt, studiem acţiunile ce au loc la un nivel mai înalt – acţiuni de dăruire, iubire şi conexiune – ce lucrează la nivelul sistemelor sufletelor. Nu este un sistem mecanic lipsit de emoţie, ci un sistem viu în care raţiunea şi sentimentele operează în concordanţă cu legea garanţiei mutuale.

Studiem relaţiile dintre dorinţele noastre, care sunt în dăruire mutuală şi dorim să le asamblăm, cu alte cuvinte să le studiem, să le conectăm şi să intrăm în acelaşi stadiu. De aceea, ne îndreptăm către acest stadiu şi grăbim influenţa forţei numită Lumina care Corectează.

Trebuie să ne gândim şi să studiem despre aceste stadii, despre modul în care dorinţele noastre egoiste acţionează loial, în dăruire mutuală.
Din a doua parte a Lecţiei zilnice de Cabala 19/09/2012Zohar

Cum să câştigi bătălia cu tine însuţi?

Omul duce crude bătălii în drumul spre obţinerea scopului creaţiei, atacuri şi zbateri cu problemele. Este aşa de greu de obţinut acest scop şi, de fapt, este practic imposibil, deoarece este împotriva naturii noastre. Nu putem transcede natura; nu avem puterea pentru asta.

Omul poate numai munci în gama opurtunităţilor care i-au fost date. Scopul pe care îl căutăm, încercând să descoperim lumea spirituală şi să atingem echivalenţa de formă cu Creatorul, este deasupra noastră şi este opus atributelor noastre, astfel încât, un om simplu, nu poate face asta.

De aceea, Rabash a spus că un grup unit de oameni ar trebui să se adune, într-un singur loc, sub conducerea unui singur om, sub influenţă de Sus, de la învăţător, Creator, grup şi de la toţi membrii grupului. Numai atunci va putea să facă un pas pentru a-şi schimba natura.

Nu este aşa de rău faptul că nu ne putem schimba singuri. Problema este că, în ciuda a tot, noi încercăm constant să ne atingem scopul singuri: devenim furioşi, simţim presiune şi acţionăm aşa cum suntem obişnuiţi în această lume – atacând din nou şi din nou, făcând un efort colectiv. Credem că vom lupta şi vom câştiga.

Dar nu putem câştiga în acest fel. Eventual, vom ajunge la o stare în care vom vrea cu adevărat scopul dorit, dar nu îl vom putea obţine. Aceasta este recunoaşterea la care ar trebui să ajungem.

Trebuie să luptăm, trebuie să încercăm, dar cu cât ne spunem unul altuia că avem nevoie de ajutor de Sus, cu atât vom pierde mai puţină energie în van.

De ce să luptăm în van împotriva acestui monstru, care este natura noastră egoistă? Nu vom putea să batem egoul prin propriile puteri, deoarece şi acestea provin din acelaşi ego. Este imposibil să învingi egoul cu puterii egoiste; omul se păcăleşte singur!

De aceea ni s-a dat un grup. Omul începe să înţeleagă că atâta timp cât luptă singur, va rămâne în acelaşi sistem, într-un singur vas, în propriul cocon. Se va învârti în jurul lui însuşi ca un câine care îşi urmăreşte propria coadă.

Dacă înţelege asta, începe să caute un grup. Se poate ca el să fie deja într-un grup de mult timp, dar nu este conştient că acest mediu i-a fost dat ca să lucreze cu el. A crezut că aceştia sunt doar prieteni cu care să studieze şi să ia masa, aşa cum este acceptat în lumea noastră. Dar eventual va ajunge la disperare datorită propriilo puteri şi va înţelege că are nevoie de Sus.

Nu îl vede pe Creator şi nu ştie cum să se întoarcă către El. Nu ştie dacă Creatorul aude sau nu cererile lui şi dacă El îi răspunde. Poate strigă doar în deşert, risipindu-şi eforturile şi chinuindu-şi inima. Dar nu simte că asta l-ar duce la vreun rezultat.

Când înţelge că este pierdut fără sprijinul prietenilor, are cu adevărat nevoie de un grup.

Altfel, nimic nu îl va ajuta şi îşi va termina viaţa la fel ca animalul care a fost de la naştere. Din acel moment începe să se uite la acest mediu în mod diferit. Înţelege că i-a fost dat pentru un motiv şi că Creatorul l-a adus la această soartă bună şi i-a spus: Ia-l!

Din discuţie dedicată zilei memoriale a lui Rabash din 20.09.2012

Sărbătorirea Noului Nivel

Totul începe și se termină cu vasele pe care le avem de pregătit. Lumina superioară există într-o stare de repaos absolut, ceea ce înseamnă că starea de împlinire există de la început. Cu toate acestea, motivați de deficiențele noastre, prin efortul nostru, vom stimula această stare de implinire să părăsească sursă și să urmeaze a fi dezvăluită de 620 de ori mai mult decât forma de scântei în care se ascunde.

Toată Lumina din Ein Sof (Infinit) reprezintă cel mai mic nivel, nivelul minim, Nefesh de Nefesh, care exista înainte ca noi să începem să îl solicitam. Prin cererea noastră, prin deficiența din vasele pe care le-am extins, transformăm aceasta Lumină în NRNHY de NRNHY.  Deci, totul depinde de măsura în care ne-am pregătit deficiențele noastre.

Suflarea Shofar simbolizează Rosh Hashanah (Anul Nou). Aceasta înseamnă apariția, răsărirea  frumuseții (Shufra) din daruire, iubire, și conectarea la atributele Creatorului. Acest lucru este un motiv pentru o vacanță: capacitatea noastră de a ne ridica în noi insine și de a prefera atributul de a darui, în locul atributului de a primi.

Astfel, vom pregăti vasul corect în interiorul nostru, pentru a începe noul an, o nouă fază, un nou nivel. Aceasta este o lege pentru Israel, adică pentru cei care doresc să urce la Yashar El (direct la Creator), în conformitate cu cele trei linii.

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala 9/19/12, Scrierile lui Rabash

Metodele directe ale bǎrbatului şi cele delicate ale femeii

Întrebare: Să spunem că sunt patruzeci – cincizeci de oameni într-un grup de învǎţare integralǎ. Unde ar trebui să fie femeile în timpul studiilor?

Rǎspuns: La figurat vorbind, femeile trebuie să ia bǎrbaţii de mâna, sǎ îi ducǎ la locul lor și sǎ îi aşeze. În același timp, ele pot participa de asemenea la acest grup, dar din exterior. Barbaţii nu ar trebui să le simtă sau să le vadǎ.

Femeile nu trebuie să fie în calea bărbaților. Cel mai bine pentru ele este să observe bărbații pe o camera video dintr-o altǎ cameră.

Bǎrbaţii stau într-un cerc. Ei se pot îmbrățișa, sunt apropiaţi unul de altul şi îşi percep unitatea, proximitatea lor, în diferite moduri, indiferent de cuvintele pe care doresc să le utilizeze. Ei pot plânge și admira.

Femeile, practic, nu pot avea acest tip de stare între ele, desigur, excepție fǎcând anumite persoane excentrice. Acesta este motivul pentru care trebuie să stea într-o sală separată, nu într-un cerc, dar în rânduri, în orice mod doresc să aranjeze scaunele sau pur și simplu împrăștiate la întâmplare de jur împrejur și sǎ aibǎ un ecran unde sǎ poatǎ vedea grupul de bărbați.

Acesta este modul în care femeile învață. Ele ascultǎ același articol, simt și înțeleg ceea ce bǎrbaţii fac între ei și îşi fac pregătirea interioarǎ. Practic, nu au nevoie de mai mult de atât.

Ele înțeleg importanța obiectivului pe care bǎrbaţii l-au preluat și pe care numai ei îl pot realiza. În același timp, femeile se schimbǎ și se modeleazǎ ele însele, iar acest lucru este absolut suficient. Cu alte cuvinte, bǎrbaţii conduc importanța și realizarea obiectivelor cu sprijinul absolut al femeilor din spatele lor.

Întrebare: Cu alte cuvinte, femeile nu trebuie să participe la o discuție despre ceea ce vǎd?

Rǎspuns: Nu, absolut, bărbații nu au nevoie de asta! Femeile trebuie doar să-și exprime sprijinul lor, admirația și participarea. Totuşi, ele pot face unele lucruri pentru a ajuta.

Bǎrbaţii trebuie să simtă că sunt sprijiniţi în mod constant și cu pasiune, că femeile participă serios și, în același timp, sunt foarte exigente și atente, ca o mamă. Cer un rezultat la ceea ce se întâmplă. De îndatǎ ce bǎrbaţii ajung la un rezultat, femeile trebuie sǎ le arate admirația lor și aprobarea lor, fără de care aceştia nu pot avansa.

Întrebare: Când femeile se adunǎ într-un loc separat, pot ele comunica în vreun fel, pot vorbi și discuta diverse lucruri?

Rǎspuns: Desigur. Mai întâi de toate, ele trebuie să se ajute singure. Aduc prăjituri, fructe și dulciuri. Ele trebuie sǎ creeze un mediu frumos pentru toată lumea, dar niciodatǎ sǎ nu-şi impunǎ reciproc munca interioarǎ! Acesta trebuie să fie voluntară.

Firește, ele se vor simți apropiate spiritual, un fel de uniune a femeilor, dar nu mai mult de atât. Totul se face doar în jurul bărbaților.

Dintr-o convorbire despre Educaţia integralǎ 3/4/12

Sǎ vorbim despre ceva din aceastǎ lume

Întrebare: Ce este cel mai bine sǎ discutǎm într-un grup de educaţie integralǎ și ce e mai bine să nu discutăm?

Rǎspuns: La figurat vorbind, ar trebui să discutǎm doar despre dragoste şi prietenie. Noi nu examinǎm stǎrile noastre, deoarece toate existǎ la nivel animal.

În primul rând trebuie să ne ridicăm la nivel „uman”, sǎ creǎm o imagine generalizată a acestuia, calitatea noastră comună de dǎruire şi iubire, atitudinea noastră unul față de celǎlalt. Noi putem avea doar discuții cu privire la nivelul acestei rețele a interrelațiilor corecte între noi și numai despre lucruri care întăresc starea noastră colectivă.

De ce așa? Pentru că, devenind mai puternici în cadrul acestui nivel vom începe sǎ generǎm o anumită forță care luminează stadiul nostru actual animal și începe să îl schimbe. Numai de la un nivel mai înalt ne putem schimba nivelul nostru mai mic. Toate conflictele noastre vor dispărea treptat sau se vor amplifica înainte de a dispărea și pe fondul acesta vom dezvolta conexiunea noastră.

Dintr-o convorbire despre Educaţia integralǎ 3/4/12