Totul depinde de cum se uită omul la viaţă şi ce vrea de la ea. Dacă vrea să obţină scopul spiritual şi acesta este cel mai important lucru pentru el în viaţă, atunci, toate mijloacele care îl ajută să obţină acest scop sunt bune. Se dovedeşte că acestea sunt la acelaşi nivel spiritual superior ca scopul însuşi, fiindcă prin ele, el construieşte starea finală şi prin ele îndeplineşte scopul.

Astfel, în viaţa noastră de zi cu zi, în lumea noastră egoistă, un om urăşte de obicei pe aceia  care îl invidiază şi, uneori, urăşte de asemenea atributele care trezesc în el invidia. Pe planul muncii spirituale însă, noi căutăm cum să trezim noi înşine în noi invidia. După cum este spus: „invidia scriitorilor sporeşte înţelepciunea”.

Scriitori (sofrim in ebraica) se referă la aceia care vor să numere (in ebraica, cuvantul are aceeaşi radacină – s, f, r) acumulările lor şi care avansează invidiind avansarea celorlalţi. Prin urmare, un astfel de om respectă şi dă valoare tovarăşilor săi şi îi iubeşte. El iubeşte mediul care îi permite să invidieze constant succesul celorlalţi.

Cu cât i se par lui ceilalţi mai mari, cu atât se smereşte el mai mult şi cu atât mai mult îi vede pe ei atraşi de scop, vede că ei se devotează muncii, că încearcă să depăşească toate obstacolele, şi în ce măsură ei sunt mai conectaţi unii cu alţii faţă de cât este el conectat la ei. Toată perspectiva lui faţă de prieteni nu are ca scop anularea lor, ci din contră, o şi mai mare înălţare şi apreciere a lor.

Prin asta el câştigă puteri noi şi îşi dezvoltă calităţi noi. Toate acestea exista desigur de la început în el deoarece totul este inclus în punctul din inimă, cel care este rădăcina sufletului unui om şi care include toate informaţiile despre el (Reşimot – genele spirituale), ca într-o picătură de spermă.

Un om, trebuie în orice caz să-şi dezvolte acest punct. Astfel, atunci când el invidiază pe colegii lui şi vede perseverenţa şi loialitatea lor, puterea pe care ei o exercită în ciuda oboselii, faptul că ei nu-şi permit să piardă vremea, că se scoală foarte devreme ca să vină la lecţie – toate acestea îi dau omului puteri noi, dezvoltând în el calităţi care îi permit să avanseze.

Noi trebuie să obţinem această invidie mare. Cum este spus: „Invidia, pofta şi onoarea duc omul afară din lume”, în lumea superioară. Să sperăm că vom avea succes în obţinerea invdiei mari şi corecte.

Din Pregătire pentru Lecţia zilnică de Cabala din 15/10/2012

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Rabash, „Treptele scării”, Articolul „Iubirea pentru prieten” (Iubirea pentru membrul grupului): Şi chiar dacă un om primeşte ceva gând şi dorinţă, care îi vin auzind ce spun scrierile şi cărţile, că el ar trebui să-şi lase iubirea de sine, acesta însă are foarte puţină putere care nu totdeauna iluminează această părere a sa astfel încât el să o ia în considerare şi să o folosească permanent…

Întrebare: Este atât de mică puterea cărţilor de Cabala?

Răspuns: Sigur! Nu depinde de cărţi ci de om în sine, sau ceea ce noi numim, „utilizator”. Un om nu va reuşi prin el însuşi chiar dacă el are ca sursă întreaga Cărte Zohar. Nimic nu-l va ajuta fiindcă el însuşi nu are niciun vas. Succesul lui nu depinde de cărţi, ci de stabilirea unei atitudini faţă de ceilalţi.

În natură sunt două forţe active: dorinţa de plăcere (de primire), şi dorinţa de dăruire. Dorinţa de primire este fiinţa creată, iar dorinţa de dăruire este Creatorul. Aici, în lumea noastră, fiinţa creată este în dorinţă de primire. Dacă vrea să fie în lumea Creatorului, ea trebuie să obţină o dorinţă de dăruire, ceea ce înseamnă să treacă la o a doua natură.

Pentru a face asta, omul trebuie să activeze doi factori:

– 1.Conexiunea. În lumea noastră omul se conectează cu ceilalţi cu scopul de a obţine a doua natură.

– 2.Lumina care Reformează. Ea iluminează numai ca răspuns la eforturile omului care vrea să se conecteze cu ceilalţi şi să obţină natura dăruirii.

În afară de asta noi trebuie să aspirăm la dăruirea pentru Creator, chiar dacă la început nu ni se cere să avem intenţii atât de pure care vor veni mai târziu.

Iată mijloacele necesare în lumea noastră: grupul care ne permite să ne construim o „infrastructură” între noi, şi relaţiile corecte, un vas, deşi în continuare deficitar, dar acesta demonstrează dorinţa noastră de a fi corectaţi. Desigur că noi descoperim că nu putem şi nici nu vrem să ne conectăm, că ne respingem unii pe alţii. Descoperim înclinaţia rea şi nu sentimentul binecuvântat al frăţiei şi bucuriei complete. Frăţie? Din contră, noi trebuie să ne conectăm plângând în hohote din cauza faptului că ne urâm unii pe alţii! Să ne îmbrăţişăm deşi ne cutremurăm de repulsie.

Este foarte bine, fiindcă prin asta descoperi vasul spart! După asta tu vei avea motiv să plângi şi să strigi după ajutorul Luminii care Reformează. Şi ea vine, pentru că tu studiezi din cărţile  cabaliştilor şi vrei să treci prin stările prin care au trecut ei.

Astfel noi ne mutăm de la nivelul de iubire a fiinţei create, la iubirea pentru Creator. Rabi Akiva a spus: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi, aceasta este o lege mare din Tora”. Dar acesta nu este încă sfârşitul drumului. Când ajungi la primul nivel de iubire, îţi faci griji  pentru frică: „Voi reuşi să iubesc mai mult? Nu voi pierde şi ceea ce am dobândit deja?” Tu trebuie să acţionezi „din partea cealaltă”. Până la urmă, în munca spirituală sunt totdeauna două linii şi tu eşti între ele. Deci fii sigur că iubirea ta este însoţită de frică. Evocă atributele judecăţii – este imposibil fără ele.

Apoi, când obţii frica, obţii linia de mijloc – întregul numit dăruire sau credinţă. Acesta este deja sfârşitul muncii, umplerea cu iubire.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala din 14/10/2012 „Scrierile lui Rabash”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→