Toată munca noastră este împărțită în părți mici, pe care trebuie să le aducem împreună. Ele apar în ordinea Reshimot-urilor (genelor informaționale) care sunt dezvăluite, pe care trebuie să le realizăm. Rolul unui om este de a nu uita asta și de a încerca să-și organizeze mediul, astfel încât să-l trezească în mod constant și să-l ajute să depășească obstacole din ce în ce mai severe.

Unul trebuie să înțeleagă că în fiecare moment executăm o acțiune nouă și niciodată nu repetăm același act. Deși ni se poate părea că aceleași probleme se repeta, este pentru că între timp nu simțim noile distincții din fiecare trezire.

Dar se spune că nici un moment nu seamănă cu altul. Astfel, trebuie să credem că de fiecare dată lucrăm cu proprietăți noi și le corectăm. Dacă în fiecare moment le alăturăm grupului și în cadrul grupului le direcționăm către Creator, către adeziune și corectare prin conexiune, atunci prin aceasta realizăm Reshimot-urile noastre.

Și toată această muncă se face prin consolidare și clarificări, care sunt opuse sentimentelor și minții noastre, prin întărirea constantă a mediului pentru a-l face mai puternic, mai presant și solicitant. Dacă întotdeauna ne pregătim pentru noile condiții de depășit, ne va duce la momentul următor, atunci toate aceste momente se vor conecta și se vor alătura într-o sumă mare.

Toate mărunțișurile se adună în cele din urmă într-o mare comoară. Ca și în parabola cabalistică în care un om intră în trezoreria Regelui de mai multe ori cu o cupă mică, o umple cu monede de aur și iese. Dar paza care stă la intrare, varsă cupa de monede de fiecare dată și lasă omul cu o cupă goală. Din nou, el se întoarce la trezorerie și din nou garda varsă monedele care sunt în cupă.

Acest lucru se repetă de mai multe ori până când este complet disperat. Nu este nemulțumit de munca în sine, pentru că de fiecare dată când intră în trezorerie, el crede că este ultima tentativă și că va fi reușită. Dar pur și simplu timpul alocat lui este depășit și nu a depins de el, și deodată i s-a spus, „Tot aurul pe care l-ai scos afară și l-ai vărsat, acum îți aparține.” Toți acești bani, toată consolidarea, s-au alăturat într-un singur mare Masach (ecran), și toate picăturile de Lumină au fuzionat într-o singură Lumină mare.

Astfel, munca noastră se face pe părți; altfel, nu am fi avut puterea s-o executăm pe toată dintr-o dată. Astfel, bănuț cu bănuț, se adaugă într-o sumă mare. Și lucrul cel mai important este mediul care permanent stă de gardă și ne amintește de angajamentul nostru de alătura toate momentele într-un singur scop.

Din Pregătirea pentru Lecția zilnică de Cabala 31/10/12

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Datorită muncii noastre interne și externe, vom trece prin schimbări foarte riguroase. Și una nu ar trebui să interfereze cu cealaltă. După toată munca, mergem afară cu viteza cu care lumea se mișcă, întorcându-ne către ei cu ceea ce sunt gata să audă. După cum este scris, „Educați copilul după propriile lui căi”, iar acest „copil” este întreaga lume, și necesită aceeași atitudine din partea noastră.

În ceea ce privește munca noastră internă, ​​ar trebui să fim orientați spre un singur scop și să ne lipim de definiții foarte rigide. Chiar și atunci când percepția noastră se modifică, încă trebuie să colectăm toate impresiile într-o imagine generală care continuu dobândește contururi vizibile, devenind astfel din ce în ce mai precisă. Trebuie să ne ascuțim în permanență atenția și să vedem scopul din fața noastră mai exact.

Este imposibil să ne schimbăm „profesia” și să căutăm alte modalități de a ne câștiga existența. Orice schimbări care ni se întâmplă trebuie să păstreze asemănarea cu modelul grupului și să se bazeze pe unitatea noastră.

Unul trebuie să fie consecvent în eforturile și activitățile sale, în scopul de a accepta pozitiv diferitele  imagini ale lumii, care fluctuează în mod constant și să fie gata să consimtă cu obstacolele care apar mereu în calea noastră. Unul trebuie să înțeleagă că toate acestea sunt trimise de la o sursă mai mare și că nu este absolut nimic decât această sursă. Scopul tuturor dificultăților prin care trecem este pentru a ne orienta spre scop.

Dacă avem acest tip de atitudine față de tot ce ne înconjoară, atunci nu ne vom îneca în necazuri și probleme. Le vom accepta în mod pozitiv, ne vom ridica deasupra lor, și mai presus de probleme, ne vom conecta. Făcând acest lucru, ne putem verifica în mod constant.

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala 29/10/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Intrebare: Cum putem dobandi o asemenea dorinta puternica pentru spiritualitate astfel incat sa respinga toate celelalte dorinte corporale.

Raspuns: Sunt 613 dorinte in fiecare dintre noi, pe care trebuie sa le indreptam catre maretia si importanta daruirii, dragostei, conexiunii si garatiei mutuale in raport cu intelegerea noastra. Tot ce este extern propriilor mele interese, extern interesului invelisului, meu ar trebui sa devina mai important pentru mine decat dorintele mele corporale egoiste.

Daca o persoana divide dorintele sale externe si interne astfel si se directioneaza pe sine in exteriorul corpului sau este de ajuns pentru moment. Ar trebui sa ne verificam constant si sa incercam sa ne stabilizam pe acelasi sir de ganduri.

In cele din urma obisnuinta devine o a doua natura, iar prin eforturile pe care le intreprind, Lumina vine la mine. Apoi fac ceva eforturi mai mari, si astfel primesc si mai multa Lumina. Din acest moment incep sa ma construiesc pe mine deoarece „nu exista alta corectie pentru o persoana cu exceptia celei de a directiona toate momentele prezente si cele viitoare astfel incat sa fie dedicate si sa serveasca maretului Sau nume”( Baal HaSulam Scrisoarea18 ) putin mai mult de fiecare data. Din astfel de iesiri ( Yetziot in Ebraica) vine si Tora dupa cum este spus: „Tzion este acela din care va iesi Torah.”

La urma urmei, cand simt ca am scos intentia corecta, simt o deficienta in schimb, iar apoi pretind Lumina care Reformeazaa, numita Torah. Asa ca se dovedeste  ca din Zion , din asemenea iesiri, este nascuta Torah: nu din urcari ci mai de graba din coborari, din iesiri ale intentiei corecte.

De aceea constant adaug o  „litera” dupa alta, pana cand intreaga Tora trece prin mine.

Din partea intai a Lectiei Zilnice de Kabbalah 29/10/2012, Scrierile lui Rabash

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Nu există nimic mai important decât rugăciunea, MAN. La urma urmei, aceasta rezumă toate eforturile noastre mari în concentrarea asupra importanţei scopului, asupra măreţiei Creatorului şi asupra calităţilor pe care ne străduim să le obţinem pentru a ne depăşi şi reforma egoul, dorinţa noastră de primire.

Pentru a formula o rugăciune, trebuie să muncim la ea. Rabaş ţinea să ne spună că este un fel de străduinţă în care fiecare bănuţ contează şi, în cele din urmă, se ridică la o sumă mare. Îl auzeam spunând asta de zece, douăzeci de ori pe zi.

Asta înseamnă că în fiecare clipă a vieţii, omul adună şi depozitează eforturile lui, adună fiecare moment de acordare fină la scop. Şi, din această cauză, noi trebuie să stabilim un sistem de garantare reciprocă, o structură de opinii şi senzaţii comune, care ne vor redirecţiona constant spre concentrarea pe cel mai semnificativ şi vital lucru, în loc să ne concentrăm pe chestiunile mai puţin importante.

Asta va trebui să ne ajute să ajungem la concluzia că cel mai important lucru pentru noi este măreţia Creatorului. Şi dacă noi Îl considerăm indispensabil, El câştigă instantaneu putere asupra noastră şi ne reformează permanent dorinţa noastră de primire, conştiinţa noastră de sine şi atitudinea.

Acum privesc la viaţă din acest nou punct de vedere şi, în calea noastră apar noi obstacole şi din nou mă schimb. În acest fel adunăm bănuţii. După cum spune Baal HaSulam în Scrisoarea nr. 18 „Nu există nicio altă cale de autocorectare în afară de conectarea momentelor prezente şi viitoare din viaţa omului cu numele Lui mare”. Noi nu trebuie niciodată să încetăm să facem asta.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 29/10/2012 „Scrierile lui Rabaş”

Filed under: Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Dăruirea Torei”, paragraful 8: „Este aşa fiindcă aici este o lege naturală ca primitorul să simtă ruşine şi impacientare la primirea de cadouri de la dăruitor în afară de compasiune şi milă…

Şi acesta este motivul pentru care El a pregătit pentru noi munca şi truda în Tora şi Miţvot (porunci), pentru a produce înălţarea prin noi înşine, fiindcă atunci, plăcere şi bucuria care ne vin de la Creator, adică tot ceea ce este inclus în alipirea (Dvecut) la El, va fi posesia noastră, care ne-a venit prin propriile noastre eforturi. Atunci ne vom simţi ca fiind proprietari, sentiment fără de care nu poate fi senzaţia de plenitudine.

Ruşinea este măsura care defineşte relaţiile dintre noi. Dacă cineva nu simte ruşine, atunci el nu are nimic de corectat fiindcă el nu vede nicio diferenţă majoră între el şi Creator. De aceea, este mai bine să divulge ruşinea şi jena printr-o comparare a proprietăţilor lui de primire cu dăruirea Creatorului.

Întrebarea este, dacă omul opreşte primirea, nu înseamnă că neutralizează ruşinea? De exemplu: eu îmi vizitez un prieten şi văd o masă generoasă care mă aşteaptă, dar refuz tratarea: „Nu, nu mulţumesc, sunt sătul, sunt la dietă”. Este posibil să reacţionăm la fel în spiritualitate pentru a diminua sentimentul de ruşine? Acţionând aşa, noi vom neglija pe Creator fiindcă nu ne pasă de bunăvoinţa Lui.

Până la urmă, ce primim noi de fapt? Este Lumina de NRNHY? Să fim sinceri, ea nu ne umple cu plăcere. NRNHY este Lumina care rezultă din înţelegerea noastră a măreţiei Dăruitorului.

Tot ceea ce am primit vreodată de la ea este o scânteie mică din care provine dorinţa de a primi plăcere. Dorinţa de a primi este cuprinsă într-un punct negru, vârful literei Yod, iar în Lumină se află o scânteie care a creat punctul negru.

Restul este declanşat de conştientizarea în noi a măreţiei Creatorului, când noi o apreciem, ea se înalţă în ochii noştri. De aceea noi trebuie să ne amintim constant că trebuie să aspirăm la măreţia Lui.

Dacă cineva ne este cu adevărat important, noi suntem gata „să-i ducem valiza”. Cu cât este mai mare in ochii noştri persoana, cu atât mai grea este valiza pe care suntem gata să i-o ducem. La început valiza ni se pare prea grea. „De ce să-i car eu valiza din prima? De ce fac asta?”

Dar, dacă înţelegem cât de indispensabil este stăpânul valizei, o ridicăm foarte uşor. Este aşa o onoare şi un mare noroc să serveşti această persoană importantă! Suntem chiar gata să plătim pentru a avea dreptul să-i ducem valiza.

Ca rezultat, noi ne devotăm întreaga viaţă Creatorului. Ce primim în schimb? Nimic. Până la urmă, o scânteie şi un punct negru constituie baza a tot ceea ce este.

Întrebare: Este vreo analogie cu ruşinea reală în munca pe care o facem noi?

Răspuns: Da, ea poate fi aplicată la numeroase tipuri de ruşine pe care noi o trăim în faţa tovarăşilor noştri de grup. Ne temem că ei îşi vor da seama că suntem ignoranţi, sau că încă suntem egoişti.

Este o ruşine primitivă, egocentristă. Există de asemenea o ruşine spirituală cauzată de inabilitatea noastră de a contribui cu partea noastră, să recunoaştem faptul că nu-i susţinem pe colegii noştri aşa cum ar trebui şi nu îi ridicăm. Ei depind de noi, aşa că ne simţim jenaţi că nu suntem în stare să ne îndeplinim sarcina.

Întrebare: Trebuie grupul să trezească în membrii săi o astfel de ruşine?

Răspuns: Grupul trebuie să ne amintească şi să ne promoveze creşterea, învâţându-ne cum să respectăm ruşinea, fiindcă ea demonstrează o lipsă în dorinţa de primire. Dacă plăcerile şi necazurile sunt condiţionate fie de umplere, fie de golire în interiorul dorinţei noastre, atunci stările de rău sau de bine se reflectă în simţirea ruşinii sau, din contră, prin înţelegerea măreţiei Creatorului.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 28/10/2012 „Dăruirea Torei”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: Ne imbolnăvim si murim din cauza că pierdem vitalitatea. Studiind in grupul integral, oamenii vor avea o sursă infinită de forță și vitalitate , vor fi capabili să se conecteze la această sursă si sa fie hraniți de ea, si  nu înseamnă aceasta că nu vor mai exista boli si că speranța de viață va crește?

Răspuns: Nu exista dubii in faptul că oamenii încet încet nu îsi vor mai simți cu atâta tărie corpul și în schimb vor observa o sumă de forțe ce conturează forma trupului, forțe ce contureaza d easemenea forma lumii ce este foarte asemănătoare. În același timp toate bolile și problemele asociate cu corpul, cu familia si cu toate celelalte vor dispărea , deoarece totul se mută la un alt nivel de soluționare, la nivelul forțelor.

Lumea noastră dispărea pentru că infracstructura deasupra căreia aceste forțe conturează imaginea lumii dispare, in cele din urmă, și vom vedea cum impreună cu lumea si problemele vor dispărea.

Întrebare: In orice caz, oamenii care studiază in grupul integral vor trăi mai mult ?

Răspuns: Nu pot da un răspuns in legătura cu starile intermediare. O perosna va simti ca există etern si pe de-a-ntregul  in masura in care simte Lumina superioară prin intermediul grupului.

Acelasi lucru se poate intâmpla si pe drumul nostru, in funcție de nivelele corespunzatoare stărilor noastre. Dar vom simți cu siguranța probleme legate de corp. Mâncarea si hainele vor fi necesare numai in masura nevoii si nu mai mult decât atât. Aceasta înseamnă că moda va dispărea. Lumea noastra va deveni complet diferită.

Speranta de viată va creste , dar nu cred ca mai mult de 100 de ani.

Am vizitat Elvetia de multe ori, in special orașe și sate foarte mici. Aici este un fapt obisnuit sa se atingă vârste de 100 de ani. Este o diferență in a arăta de 90 de ani față de 95 de ani. Ii privesti si vezi persoane obisnuite, tunzând gazonul. Nu imi pot imagina cum pot  sta pe panta si mai mult decat atat, sa tundă gazonul.

Deci astăzi, având un stil de viată normal, o persoana poate atinge cu ușurință această vârstă.

Dar eu nu cred ca avem nevoie de mai mult decât de atat. Biblia, de asemenea , vorbește despre “70 de ani de viata ai omului”. Daca viata are un scop special , atunci varsta va fi intre 100 -120 de ani. Deci, vorbind la modul general, nu vom depasi cu mult aceasta limita și nu este nevoie pentru acest lucru.

Din emisiunea de pe KabTV “Discutii cu Michael Laitman,” 03/10/12

Filed under: Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→