Daily Archives: 25 noiembrie 2012

O factură neplătită

Chiar şi dintr-un punct de vedere obişnuit, fără a intra în materiale sofisticate, vedem că este o problemă cu naţiunea Israelului. Este specială, este inteligentă şi aduce multe inovaţii în lume.  Într-o oarecare măsură, lumea datorează acestei naţii dezvoltarea sa în multe domenii. De-a lungul timpului, această naţiune a făcut atât de multe pentru omenire, dar în acelaşi timp, atitudinea faţă de ea a fost total opusă. În loc să i se mulţumească, este blamată, pedepsită şi oprimată pe diferite căi.

Neamul lui Israel a pus bazele culturii, educaţiei şi religiilor. A adus omenirii morala chiar şi în vremurile barbare, dar nimeni nu a observat într-adevăr asta. Se pare că există un motiv pentru asta, subconştient, evreii nu sunt trataţi ca orice altă naţie, deşi oamenii caută diferite motive reale pentru asta, în fapt, totul provine de la o cerere interioară. Oamenii simt ceva împotriva evreilor şi în special împotriva naţiunii Israelului ca întreg, cu toate că sunt atât de dispersaţi, că uneori este greu să o numeşti „naţiune”.

Întreaga lume se străduieşte să rezolve acest mister. Sunt multe opinii în ceea ce priveşte această problemă, unele sunt adevărate, altele mai puţin. Dar sunt în Înţelepciunea Cabalei, pe care le găsim clar, amândouă, atât întrebarea cât şi răspunsul pentru această atitudine specială faţă de evrei. Înţelepciunea Cabalei explică clar cum naţiunea Israel este diferită, ce calităţi are, ce datorii are faţă de lume, şi cum poate ea corecta situaţia, cum poate „plăti factura” pentru a face faţă la ce lipseşte şi pentru a ajunge la dreptul de corectare şi de existenţă.

Acest lucru este relevant în special în zilele noastre, când naţiunea evreilor a primit acest mic stat pe pământ şi este încă incapabilă să construiască condiţiile corecte de existenţă.

Este aici o problemă în plus – această naţiune, prin natură, vrea să fie în relaţii bune cu ceilalţi, este gata să se conecteze şi să se împrietenească cu orice altă naţiune, îşi doreşte să fie pe aceeaşi linie cu toţi sau chiar mai jos decât ceilalţi, numai să fie trataţi bine.

Dar toţi îi desconsideră şi îi resping. Este imposibil să cumperi cu bani o astfel de atitudine pozitivă şi este imposibil să te aperi constant de duşmani când o parte a lumii vine cu acuzaţii şi cu atacuri fizice, iar o altă parte pune tot felul de presiuni: ideologice, politice, personale, etc.

Deci, există un fenomen special în lume, pe care diferiţi filosofi, politicieni şi scriitori l-au studiat, dar niciunul nu a înţeles esenţa şi rădăcina problemei, fiindcă rădăcina acestui fenomen a fost totdeauna ascunsă. Este bine că mari antisemiţi ca Henry Ford au ajuns să înţeleagă într-o anumită măsură motivul sentimentelor lor. Ei le-au căutat încercând să echilibreze sentimentele cu mintea şi să înţeleagă de unde provine ura lor puternică, să se studieze pe ei înşişi şi să găsească sursa acestei calităţi speciale. Apoi, pe lângă atitudinea negativă, ei au găsit de asemenea şi câteva, puţine, adevăruri şi lucruri pozitive în naţiunea Israelului, dar asta nu o corectează.

Naţiunea Israel va trebui să înţeleagă că chiar dacă lumea va descoperi adevăratul motiv pentru atitudinea lor negativă, ea nu vor corecta lumea prin asta. Ea trebuie să facă în lume diferite acţiuni pentru a corecta propria ei atitudine. Şi din contră, când ea nu se va corecta, va da naştere la ură şi la antisemitism. Aşa că, nu trebuie lumea blamată ci totul este din cauza întârzierii acestei naţiuni în a se ţine de „programul de corecţii”.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala din 23/11/2012 „Rolul naţiunii Israel”

O soluție care a fost dovedită de-a lungul istoriei

Dacă dorim să ajungem la adevărata pace, trebuie sa știe toata lumea ca poporul nostru trebuie să se unească. Numai acest lucru va rezolva problema noastră. Acest lucru a fost dovedit de istorie; la urma urmei, cândva obișnuiam să existăm doar datorită conexiunii dintre noi și capacității de a ajunge la garanție reciprocă, iar datorită acestui lucru am devenit o națiune.

Poporul lui Israel nu este o națiune obișnuită care există pentru că a luat ființă și s-a dezvoltat într-o anumită locație geografică. Este un grup de oameni care au părăsit Babilonul și au decis să trăiască în conformitate cu principiul „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți.” Doar datorită acestui lucru au devenit o națiune, și aceasta este temelia noastră. În cazul în care nu există o astfel de fundație, nu suntem o națiune și nu simțim că aparținem unul altuia. Doar ura din jurul nostru ne aduce împreună și ne apropie, ca într-un sac de nuci. Dar, de fapt, dacă totul ar fi în regulă cu noi, ne-am dispersa toți în toate direcțiile.

Deci, trebuie să înțelegem că dacă conexiunea generală și ajutorul reciproc nu ar fi fost fundația noastră, nu am fi o națiune care trăiește în statul său. Toată lumea ne tratează ca și cum ar exista ceva temporar în țara noastră, dar acest lucru este pentru că noi nu ne construim ca o națiune aici, și nu suntem o națiune, prin natură.

Este imposibil, de exemplu, să spunem că un francez nu aparține națiunii sale. Indiferent unde merge el va simți că aparține țării sale. Dar un evreu care merge în străinătate încetează să simtă că aparține lui Israel într-o asemenea măsură, încât vrea să dispară printre străini și să fie ca ei: un francez sau un american.

Am pierdut legătura dintre noi, garanția reciprocă, acum două mii de ani. Acum, după ce ne-am întors în țara aceasta, trebuie să ne comportăm așa cum am făcut-o în trecut și numai atunci vom fi o națiune!

Datorită acestui lucru vom obține mult. Acum, toată lumea este într-o stare critică, afectată de criza generală în diferite aspecte ale vieții. Lumea nu este conectată nici ea, și deci nu poate depăși criza mondială. Este deja clar pentru toată lumea că trebuie să ne unim. Toată lumea vorbește despre asta, începând de la prim-miniștrii, până la toată mass-media

Suntem atât de conectați în toată lumea, încât nu vom putea să existăm dacă nu avem relații bune. Toată lumea este într-o cădere constantă și toată lumea este în căutarea unei metode care ne va permite să se unim.

Numai metoda pe care națiunea noastră o are, care a fost folosită în trecut și a dus la unitate, va ajuta aici. Dacă o împlinim acum în națiunea noastră și revenim la garanția reciprocă, vom servi ca un exemplu pentru întreaga lume.

Acest lucru nu înseamnă că toate națiunile trebuie să se conecteze în acest fel; ele sunt deja conectate în mod natural. Dar, prin asta vom stabili un exemplu pentru ei cu privire la modul în care toată lumea ar trebui să se unească. Nu există nici o altă soluție. În scopul de a depăși criza generală globală trebuie să ne unim toți într-un întreg, iar poporul lui Israel ar trebui să fie un exemplu pentru întreaga lume și să prezinte metoda conectării la toată lumea.

Există o metodă a conectării integrale, la care lucrăm. Acest lucru înseamnă că există o soluție, și tot ce trebuie să facem este s-o aducem oamenilor și să le explicăm faptul că această metodă este salvarea noastră, salvarea nu este doar pentru națiunea lui Israel, ci pentru întreaga lume. Astfel, vom uni națiunea, nu numai în interiorul granițelor lui Israel, dar suntem, de asemenea, un exemplu pentru întreaga lume, ceea ce se numește „a fi o Lumină pentru națiuni.”

Prin aceasta vom vedea cum lumea învinge criza. Vom reduce tensiunea și problemele și vom rezolva conflictul cu vecinii noștri, care este, de asemenea, cauzată de lipsa legăturii corecte dintre toată lumea. Ura față de noi, forțele și tensiunea, sunt toate un rezultat al dezechilibrului.

Din Discuția 1 „Soluția este în unitate” 18/11/12

Doresc pentru noi, o naştere uşoară!

Un om trece prin multe stadii de dezvoltare inconştientă ca cele în care am fost de-a lungul istoriei. Dar în acelaşi timp, nu este umanul din noi cel care s-a dezvoltat. Umanul din noi urmează să se nască acum din durerile naşterii! O nouă formă de existenţă numită „om” este pe cale să se dezvolte din nivelul animal.

Toată istoria noastră anterioară a fost numai pregătirea pentru dezvoltarea vieţii umane reale. Acum, speciile umane trebuie să se dezvolte în toată omenirea, ceea ce include şi naţiunea Israel. Nivelul uman este numit dorinţă de conectare cu ceilalţi, o înclinaţie spre conectare cu ceilalţi, o intenţie.

La început, ea poate fi o înclinaţie egoistă care rezultă din sentimentul meu de rău şi din faptul că ştiu că o conexiune cu ceilalţi poate îmbunătăţi situaţia mea şi să mă salveze. Aceasta este starea în care suntem acum în Israel. Presiunea pe care o simţim în ultima vreme şi pe care am simţit-o totdeauna din cauza războaielor, a fost creată numai pentru a ne împinge şi a ne forţa, astfel ca umanul să se nască, sunt ca şi efortul din contracţii care împinge afară copilul.

Toate acestea se întâmplă pentru ca noi să vrem să ieşim din noi înşine spre ceilalţi, şi pentru că această dezvoltare este deja deasupra nivelului mineral, vegetal şi animal, este necesară aici o componentă în plus: înţelegerea, recunoaşterea şi participarea proprie. Embrionul care este pe cale să se nască din noi ajută şi el să iasă din uterul mamei, din natura lui egoistă.

Mulţumită înţelegerii şi recunoaşterii lui şi a diferitelor acţiuni de colaborare, acest copil este încorporat în sistemul general, astfel încât el îl poate folosi. Sistemul începe să-l ajute şi, acest ajutor este numit Lumina care Reformează.

Eu execut acţiuni la nivelele mele de dezvoltare, natura minerală, vegetală şi animală, muncesc în grup. Şi, în timp ce eu operez egoist, nu se face nicio diferenţă. Dacă o fac pentru a naşte, şi chiar dacă e în scopul de a scăpa de suferinţe, aceste acţiuni mă ajută în procesul naşterii, împingându-mă mai departe cu contracţiile. Apoi, va fi o naştere uşoară fiindcă eu singur am deschis pasajul de trecere!

Cât timp suntem în dorinţa de primire, ca în cazul existenţei în uter, ne simţim bine. Ne-am dezvoltat, am tânjit după diferite realizări, am luptat, am cucerit, am avut câştiguri şi, totul a fost excelent. Dar acest pasaj este starea egoistă care precede viitoarea stare, este canalul de naştere, care este un loc deosebit de îngust, după cum ştim din lumea corporală.

Este un pasaj foarte periculos, foarte dificil, care implică suferinţe mari şi presiune. Dar noi putem lărgi canalul de naştere prin Lumina de Hasadim, prin tânjirea după deschidere, după conectare. Asta înseamnă că noi atragem Lumina de Hasadim în acest loc, mulţumită căreia canalul se lărgeşte şi noi ieşim uşor, ca un copil odată cu apa. Noi ne putem ajuta în acest fel, chiar dacă o facem cu ajutorul dorinţelor noastre anterioare egoiste, numai dacă înţelegem că trebuie să ne naştem.

Deci, noi trebuie să înţelegem că aceleaşi probleme pe care le-am trăit până acum, ca rezultat al bombardărilor de afară şi a dificultăţilor economice care vor fi curând revelate, toate aceste necazuri, ca şi durerile naşterii, au ca scop naşterea omului din noi. Întâi neamul lui Israel trebuie să facă asta, şi apoi restul.

Această presiune va creşte şi noi nu ar trebui să aşteptăm şi să facem calcule bazate pe discuţii politice. Presiunea va creşte până când vom fi de acord să participăm la naşterea noastră.

Nu există nimic în afara acestor două forţe; dacă vrem să ieşim repede şi uşor afară din canalul de naştere, trebuie să-l lărgim prin Lumina de Hasadim şi să răspândim în lume conexiunea şi iubirea dintre toţi. Acum suntem în camera de naştere, în criză (cuvântul criză – „maşber” se referă la pietrele pe care femeile le foloseau în trecut pentru la naşte).

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala din 22/11/2012 „ Introducere în Studiul celor zece Sfirot”

Singurul mijloc de corecție

Baal HaSulam, „Introducere la Studiul celor Zece Sefirot,” Punctul 25: Examinează prima întrebare, în care ei își imaginează că pot păstra toată Tora, fără cunoașterea înțelepciunii Cabalei. Eu le spun: Într-adevăr, dacă puteți să vă păstrați studiul Torei și respectarea poruncilor corespunzător, Lishma, adică numai în scopul de a aduce mulțumire Creatorului, atunci, într-adevăr, nu aveți nevoie să studiați Cabala. Acest lucru se datorează faptului că, atunci se spune despre voi,”sufletul lui îl va învăța.” Dar dacă ați practicat Tora în Lo Lishma pentru mai mult de trei ani, așa cum Rabbi Yosi spune, și cinci ani, așa cum Tana Kama spune, atunci Braita vă avertizează că nu veți vedea un semn bun în această cale pe care mergeți! De ce vă înșelați sufletele cu sperante false, atunci când aveți o astfel de tactică apropiată și sigură precum studiul înțelepciunii Cabalei.

Ne putem corecta dorința, astfel încât aceasta să fie complet îndreptată către dăruire numai unindu-ne „ca un singur om cu o singura inima.” Apoi, vom deveni un vas, o dorință care este gata pentru dăruire, și va atinge în cele din urmă scopul: adeziunea cu Creatorul.

Întrebarea este dacă acest lucru este posibil, fără a studia înțelepciunea Cabalei? După cum știm, răspunsul este nu, este imposibil, deoarece Lumina care vine să corecteze o persoană este revelată numai prin înțelepciunea Cabalei. Aceasta este ceea ce aduce Lumina pentru sufletele noastre necioplite și corupte, și nici o altă înțelepciune nu ne poate ajuta aici.

În plus, fără înțelepciunea Cabalei nu știm nici măcar pentru ce studiem. Acest lucru se datorează faptului că Cabala include prezentări, explicații despre motivul pentru care omul a fost creat, de ce Torah este necesară, și cum s-o folosim în mod corect – numai pentru corectarea naturii umane, pentru stabilirea unor relații mai strânse între oameni, astfel încât să  devină un întreg și, astfel, să se asemene Luminii, astfel încât partiția numită „Faraon”, care ne separă unul de altul și ne conduce, să se rupă.

Prin studierea înțelepciunii Cabalei vom înțelege ce este libera noastră alegere și unde exact ar trebui să aplicăm toate eforturile noastre. Dar, dacă o persoană doar studiază Sfânta Scriptură: Biblia, Talmudul, și așa mai departe, nu este suficient pentru a înțelege ceea ce i se cere.

La sfârșitul exilului, am ajuns la astfel de dorințe inferioare, încât chiar și cu ajutorul intelepciunii Cabalei, este dificil să se evalueze și să se traducă termenii și definițiile în mod corect, directionându-le către persoana însăși, la ceea ce se întâmplă în interiorul său. Din partea numită „Percepția realității”, știm că totul este, de fapt, în interiorul nostru. Și totuși, este foarte greu pentru noi să ne schimbăm perspectiva, să ne uităm din exterior spre interior, și să vedem că întreaga lume este aici, și că acesta este locul care are nevoie de corecție.

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala 22/11/12, „Introducere la TES”

De ce Creatorul ne agită mereu?

Suntem sub influența constantă a unicei și singurei forțe a Creatorului- nu este altul în afară de El. De ce El ne derutează mereu? Dormim, și apoi dintr-o dată ne trezim, devenim inspirați, ne bucurăm, și apoi din nou nu avem nici o idee încotro să mergem. Simțim ca și cum am dori să fim aproape de prietenii noștri, apoi am prefera să fim cât mai departe de ei posibil, să stăm departe de grup. Atunci suntem fie în bună dispoziție, fie brusc devenim triști. Ce vrea de la noi? De ce ne aruncă mereu dintr-o parte în alta? De ce nu ne dă direcții concrete și corecte cu privire la modul de a avansa?

Religiile dictează: „Fă asta și asta, și totul va fi bine. Nu face asta sau vei fi în necaz.” Totul este clar acolo.. Acesta este modul în care îi învățăm pe copiii noștri: „Nu mai face asta, e de rău. Vei reuși dacă faci ceea ce îți spun. ”

Tot ceea ce se întâmplă în lume, este mai mult sau mai puțin clar pentru noi, cu excepția muncii noastre spirituale. Facem ceva care este extrem de evaziv. Suntem în confuzie constantă. Ceva ce am înțeles în mod clar ieri, este total vag pentru noi astăzi și nu putem nici măcar să ne întoarcem.

De ce Creatorul ne transformă în oameni care se balansează de la o stare la alta, de la anumite concluzii la altele? Dacă El este Unul, Unic și Unitar, dacă El este singura forță care ne guvernează, atunci de unde ne vin diversele stări? De ce face tot ce e în puterea Lui pentru a ne deruta și a ne dezorienta și ne aduce într-o stare în care dorințele și gândurile noastre nu ne mai sunt de nici un ajutor?

Întrebare: De ce face asta? Dacă, să spunem, această forță unică ne aruncă dintr-o parte în alta, atunci de ce evocă El astfel de stări în care, cu cât mai mult avansăm, cu atât mai multe îndoieli și necazuri întâmpinăm ? Oare El vrea cu adevărat să venim mai aproape de El? De ce nu vrea El să devenim mai inteligenți și mai puternici? Există un scop, o metodă, totul! Atunci de ce experimentăm tot timpul noi senzații și opinii contradictorii? Ce se întâmplă, în general?! De ce are nevoie El de toate astea

Răspuns: Creatorul ne agită mereu, în scopul de a ne face să înțelegem că suntem neajutorați și pentru a ne motiva să apelăm în cele din urmă la El. De ce ne agită mereu ca și cum am fi într-o mașină de spălat? El face asta pentru a ne ajuta să pierdem temelia pe care stăm și să ne sprijinim de El …

Din Convenția de la Georgia 5/11/12, Workshop 1