Monthly Archives: noiembrie 2012

Suntem puternici atunci când suntem împreună și suntem slabi atunci când suntem separați

Ediție specială: Evenimentele din sudul Israelului

Istoria ne învață un lucru simplu: Suntem puternici atunci când suntem împreună și suntem slabi atunci când suntem separați. Aceasta este esența națiunii noastre, de a fi responsabili unii pentru alții, de a fi reciproc responsabili. În momentul în care încălcăm unitatea noastră, suntem atacați de către dușmani. Aceasta este soarta noastră specială: Suntem de fapt forțați să fim împreună de-a lungul istoriei.

Templul a fost distrus din cauza urii neîntemeiate. Disparitatea a fost cauza pentru pogromuri și deportări de fiecare dată. Chiar și astăzi nu suntem încă o națiune. Motto-ul nostru este faptul că steagul nostru este unitatea noastră. Dacă nu vom corecta acest „defect”, chiar și încetarea focului ne este dată astfel încât să avem timp suficient să ne unim în circumstanțe mai ușoare.

Amenințările sunt în creștere și suntem înconjurați de dușmani, care sunt din ce în ce în ce mai înțelepți și mai decisivi. Pe ansamblu, lumea exterioară face permanent presiuni asupra noastră, cerând mai multe concesii de la noi. Deci, dacă vrem să supraviețuim aici, în țara lui Israel, trebuie să înțelegem ce este acest pământ. E imposibil să supraviețuim aici fără unitate. Am știut întotdeauna că e bine să fim împreună, așa că haideți să ne întoarcem la rădăcinile noastre și apoi vom învinge nu numai pe dușmanii noștri, dar, de asemenea, ne vom aduce pace nouă înșine și lumii.

Este timpul pentru schimbare

Lumea nu va recunoaște importanța înțelepciunii Cabalei până când nu va ajunge la nevoia de corecție. Dar această necesitate este pe punctul de a fi descoperită, iar acest lucru este ceea ce se întâmplă astăzi. Am ajuns la un punct mort; suntem împotriva unui perete, neajutorați, neștiind ce să facem.

Până acum am reușit întotdeauna să depășim problemele, îmbunătățindu-ne viața, dar astăzi este opusul. Ne scufundăm într-o criză care nu se termină, ci crește.

Acest lucru indică faptul că oamenii deja încep să descopere nevoia de o schimbare reală.

Aici ne confruntăm cu întrebarea despre sensul vieții, pe care nu ne-am pus-o înainte. Toate generațiile anterioare au aspirat pentru mai mult: să înțeleagă mai mult, să simtă mai mult, să zboare pe lună, să se scufunde în ocean, să construiască. În cele din urmă, tot ceea ce construim este distrus, iar lucrurile devin atât de rele încât, uneori, pare că este mai bine să mori. „Pentru ce avem nevoie de această viață?” Astăzi este o întrebare generală și va deveni din ce în ce mai clară.

Aici vine nevoia de corectare și poate fi împlinită numai de către Lumina care a creat-o.

Metoda care ne permite să convocăm Lumina care ne corectează dorința este numită înțelepciunea Cabalei. Ea conectează Lumina care a creat dorința și care o poate corecta și umple cu dorință în sine. Deci, pentru că nu există altă soluție, omenirea va trebui în cele din urmă să descopere această metodă și s-o folosească în funcție de destinul său.

Între timp, în perioada de tranziție, lumea nu știe despre asta încă. Nu știm multe, dar cel puțin încercăm să auzim. Trebuie să înțelegem esența înțelepciunii Cabalei cât de repede putem și s-o prezentăm cât de bine și cât de mult putem la toată lumea. Apoi, lumea va ajunge la corecție.

Prin definiție, înțelepciunea Cabalei este revelarea Creatorului către ființa creată, sau o schimbare a dorinței cuiva datorită căreia va primi forma Creatorului și-L va descoperi. Ideea este aspectul pe care l-am explicat: fie din aspectul Luminii, fie din aspectul vaselor. Vorbim fie despre revelația Luminii către vas, fie despre vasul căruia îi va fi dezvăluită Lumina numai în măsura în care sunt egali în formă. Pe ansamblu, nu este Lumina cea care este revelată în vas, ci vasul care primește o formă similară Luminii, numită „Creator”. Astfel Creatorul este revelat ființei create și acesta este scopul .

Din partea a 4-a a Lecției zilnice de Cabala 14/11/12, „Esența Înțelepciunii Cabalei”

Ce Este „Grupul?”

Întrebare: În ce condiții putem considera că un grup există și că se îndreaptă spre scop?

Raspuns: Un grup care se îndreaptă către scop este compus din oameni pentru care există doar un singur scop. Ei știu ce este, l-au perceput, și il simt. Ei studiază împreună din surse cabalistice, ei se verifică în conformitate cu aceste surse, și lucreaza pentru conexiunea  punctelor lor din inima, ceea ce înseamnă că lucrul cel mai important pentru ei este conexiunea, ignorand toate celelalte atribute. În cazul în care o persoană tânjește după unitate, în scopul de a descoperi Creatorul, este suficient pentru mine ca el să fie prietenul meu, chiar dacă el poate fi o persoană neplăcută în orice alt aspect, acest lucru nu conteaza. Treptat înțelegem cu toții cum să ne adaptam la unul pe celalalt și cum să ne apropiem.

Un grup este o colecție de oameni care au inteles ca pentru a atinge Creatorul ei trebuie să lucreze asupra lor înșiși, să studieze, și să ducă un anumit stil de viață. Ei trebuie să se intalneasca pentru un scop și să fie atât de strâns legati încât aceasta va conduce în mod constant la conexiune și unitate.

În cazul în care închiriaza  un loc și se aduna acolo, aceasta nu înseamnă că ei sunt un grup încă, se întâlnesc fizic, citesc împreună, și apoi se duc pe drumul lor, asa ca sunt ei un grup? Potrivit înțelepciunii Cabalei  totul este determinat de trezirea interioară și nu de către limitele fizice.

Un grup se referă la dorința  punctelor din inima de a deveni un întreg. Numai atunci este numit „grup”. Deci mai trebuie să lucrezam foarte mult la acest lucru.

Dar când toți oamenii se indreapta împreună catre scop, înțelegând că numai prin faptul că se vor conecta mai presus de toate diferențele vor putea scoate la iveala atributele Creatorului și prin aceasta, depășind greutatile, vor deveni un grup.

Deci, se dovedește faptul că toate atributele noastre contrastante se afla in cadrul dorintelor egoiste. Este ca și cum toate dorintele egoiste, care sunt in opozitie fata de ale noastre, care sunt în contradictie unele fata de altele, sunt acum într-un singur sac. Ne vom limita dorințele, plasand un Masach (ecran) mai sus de aceste dorinte și ne concentram focusat catre Creator, catre echivalența și daruire.

Se dovedeste că dorințele noastre conectate, egoiste, sunt lăsate in urmă  în timp ce intentiile noastre de a ne conecta și dorul de Creator, de a semana și de a deveni egal cu El sunt deasupra lor. Acesta este modul în care este creat sufletul colectiv , Partzuf.

Sufletul este unul. Nu sunt mai multe suflete. Există doar un singur vas pentru toată lumea. Dacă cream vasul, vom descoperi brusc că a fost deja creat! Noi încercăm doar să-l descoperim și prin încercările noastre descoperim brusc că existăm deja în el. Acest lucru se datorează faptului că întreaga creatie exista deja atunci cand a avut loc zdruncinarea numai in ceea ce priveste constiinta noastra. Atunci când avem o dorință arzatoare de a avansa, urcăm mai sus față de sentimentul nostru actual.

Dizolvarea Mirajului

Intrebare: Uneori, există în cadrul grupului sentimentul ca înțelegem si simtim cu toții un anumit fenomen, dar dintr-o dată ne simțim mințile și gândurile tulburi, simtim un fel de stupoare, și există sentimentul că ne vom dezvolta foarte lent. De ce se intampla aceasta?

Raspuns: De ce uităm în mod constant care este scopul nostru în cadrul grupului, de ce ne conectăm si apoi totul dispare, de ce imaginea lumii ascunde imaginea reală, în care ar trebui să vedem că tot ce se află în jurul nostru este reprezentat de dorința noastră și că noi trebuie să ne conectăm pentru a il descoperi pe Creator în aceasta dorintă? De ce ne desprindem de imaginea reală a lumii și imaginea mirajului imaginar pe care o vedem ascunde de noi spiritualitatea? De ce este lumea noastră mai puternică decât lumea spirituală?

Se intamplă numai pentru că nu te-ai concentrat, împreună cu grupul, pe conexiune.

Dacă faci eforturi de unul singur, nu poți obține nimic prin asta,nu poti avea succes decat atunci când ne ajutam reciproc, si astfel imaginea de conexiune va deveni o imagine spirituală, va dobândi viață, va dobandi în ea Lumină, și va arăta că este singura imagine adevărată a realitătii.

Imaginea exterioara pe care o vedeți acum isi va pierde brusc intensitatea, iar influența acesteia asupra voastră va dispărea treptat. Ati simți că tot ceea ce se intampla aici este ca si un vis. Eu conduc undeva, mă duc la culcare, mă  trezesc, mă duc la muncă, mă duc undeva, si dintr-o dată toate acestea încep să se estompeze. Veti începe brusc să observati că totul provine de la atributele voastre și imaginea încetează să mai fie atât de reală, clară, și devine neclară și încețoșată.

Imaginea axata pe conexiune, imaginata mai inainte, acum devine reală și în ea veți descoperi noi stări. Această imagine devine cea importanta, ceea ce înseamnă că începeți să  simțiți de unde provin  semnalele, Providența, nivelul superior.

Astfel, vă schimbati treptat un atribut cu altul.

Misterul libertății noastre

O ființă umană (Adam) este o nouă acțiune, o nouă creație, dezvoltându-se în conformitate cu programul intern, inerent în „picătura seminală” primară. În acest  program, această formă, dată de tată, materialul mamei se adaugă. Apoi, programul începe să fie realizat, se manifestă, iar materialul ia forma unei ființe umane.

O persoană se naște dintr-o mamă ca un animal. Cu toate acestea, vorbim despre structura noastră interioară, cum ne dăm naștere nouă înșine spiritual. Și aici este o condiție specială înaintea noastră: Trebuie să creăm forma noastră noi înșine.

Întrebare: Dar un animal nu poate acest lucru?

Răspuns: Un animal rămâne un animal. El nu poate deveni o ființă umană. Acesta este fundamentul deasupra căruia este format. În general, natura minerală, vegetală și animală este platforma deasupra căreia construim forma umană.

Întrebare: Cine o poate construi?

Răspuns: „Picătura seminală”, care se află mai presus de gradul animal. Aceasta conține totul, cu excepția materialului. Dar când materialul se adaugă la aceasta, forma necesară nu apare în mod automat la fel ca în lumea animală, trebuie s-o găsim noi înșine. În lumea spirituală, o persoană se creează cu ajutorul Creatorului.

Inițial, nu știu viitoarea mea formă spirituală. Ar trebui s-o vreau, să mă uit după ea și să încerc, mergând în credința deasupra rațiunii cât de mult pot. Acționez, luptând pentru ceva care pare ca dăruire pentru mine, iar aceste eforturi mă aduc brusc la o „descoperire”, o nouă formă. Da, mă gândeam la asta tot timpul, dar încă nu mi-am putut imagina cum ar fi în realitate. Acum, când forma dăruirii este îmbrăcată în mine, o obțin.

Cum am obținut-o, fără să știu unde să merg mai exact? Acesta este motivul pentru care este numită o „descoperire”- este o surpriză pentru mine, nu un rezultat așteptat.

Întrebare: Deci, care este alegerea mea liberă?

Răspuns: Alegerea ta liberă este de a căuta această formă cu ajutorul mediului, prin toate mijloacele posibile. Anume mediul construiește starea mea viitoare, creând forma sa în conformitate cu principiul unei matrice care pune presiune pe un lingou de staniu din ambele părți, dându-i forma dorită. Eu sunt acel lingou, materialul inițial, situat între cele două părți ale presei: grupul este o parte, iar profesorul și studiile sunt cealaltă.

Și ideea este că mă pun în această presa. Sunt gata să accept diferite forme și vreau doar să mă anulez, ca un lingou căruia i s-ar putea da orice formă. Astfel, dobândesc forma umană.

Întrebare: Unde este libertatea aici?

Răspuns: Este imposibil să fii pur si simplu liber, dacă ești liber, înseamnă că ești liber de ceva. În realitate, poți fi independent numai de înclinația rea. Acesta este motivul pentru care Creatorul a creat înclinația rea ​​prima dată: mândria, auto-importanța și alte calități egoiste, în raport cu care ne putem verifica: Cât de mult le poți anula, sacrifica în scopul de a lua orice formă pe care profesorul, studiile și grupul ți le cere? Dacă accepți „presiunea” lor, Creatorul umple această formă nouă cu spiritul vieții. Și dacă nu, atunci n-o face.

Când dorești să părăsești grupul, dar decizi să rămâi, atunci te îndrepți spre libera alegere. Alegerea înseamnă să te ridici deasupra înclinației rele. Apoi, te vei simți cu adevărat liber.

Dar acum nu a sosit încă timpul: Este posibil să lași un copil care abia a învățat să meargă, să aleagă? El va rupe ceva. Este imposibil să creezi o realitate a libertății atâta timp cât ai toate calitățile opuse Creatorului și ai posibilitatea să fii în acord sau în dezacord cu El.

Cu toate acestea, astăzi nu este necesar. Treptat, îți dai seama că nu ai de ales, pentru moment, cât timp te afli sub stăpânirea dorinței egoiste. Doar ea acționează în tine și nu ai nimic altceva, nici o altă forță care să reziste egoismului în ceva și să pășească cu el în altceva. Va trebui încă să mergi mai departe, să studiezi și să atragi o mulțime de Lumină Reformatoare în scopul de a dobândi o a doua forță.

În final, găsindu-te între cele două forțe, vei obține toată lumea, valori complet diferite, o nouă înțelegere. Apoi, vom vorbi despre alegerea liberă.

Nu este o coincidență faptul că dreptul de vot este dat la 18 ani și nu înainte. Imaginează-ți dacă copiii de 10 ani ar putea vota. Atunci, candidații ar sări din ecran fără nici o constrângere: „Vă voi da bomboane! Voi oferi la toată lumea sub vârsta de 18 ani, cea mai recentă generație de smartphone-uri! ”

În general, vedem că viața de zi cu zi nu oferă unei persoane libertate. Și nu există nici o astfel de dorință. Astăzi, nu crezi că ai nevoie de alegere, deoarece simți că ești liber. Nu simți că te controlează pe deplin Creatorul.

Și de aceea El te învață: În primul rând, El îți dă dorința egoistă si apoi pune obstacole în calea realizării acestora, ca și cum cineva te împiedică. Tu nu înțelegi încă că totul vine de la o singură sursă, și aceasta este ceea ce ești învățat.

Întrebare: Cum putem accelera acest proces?

Răspuns: Prin joaca cu mediul corect, cu grupul. Înlocuiești o relație vagă cu Creatorul, cu o relație reală cu grupul. Poți face acest lucru. Dacă dorești cu ajutorul mediului să schimbi modul în care Creatorul te tratează, ai posibilitatea. În loc de Creator, acceptă grupul ca factor de influență și-ți poți controla viața în mod liber.

Am auzit asta, dar nu o simțim încă. Nici o problemă, conștientizarea va veni în curând …

Din partea 4 a Lecției zilnice de Cabala 11/11/12, Scrierile lui Baal HaSulam

Umanitatea este un singur grup

Întrebare: Este posibil să percepi umanitatea și societatea ca pe un singur grup o dată ce începi să simți treptat spiritualitatea?

Răspuns: Pe ansamblu, acesta este modul în care ar trebui să fie. În viitor, asta se va întâmpla.

Atunci când vorbim despre umanitate globală, despre integralitatea sa, ne referim la faptul că este un întreg integral. Numai din întregul general putem diferenția 99% dintre persoanele care sunt în grup, dar nu înțelegem de ce și în ce scop; au venit la grup deoarece au fost aduși acolo, ceea ce înseamnă că s-au născut în această lume și sunt acolo, vrând-nevrând.

Trebuie să-i trezim treptat să participe mai activ; asta înseamnă că, de fapt, toată umanitatea este un singur grup.

Din Convenția din Georgia 06/11/12, Lecția 2

Viața a zburat ca un vis

Întrebare: O persoană știe cu adevărat ce vrea?

Răspuns: Nu știe niciodată. Întreabă persoanele în vârstă și îți vor spune, „Noi nici măcar nu am observat cum am trecut prin viață și ce am făcut cu ea. Și dintr-o dată a alunecat. Îmi amintesc de mine la 20 de ani și un pic la 30, iar ultimele trei sau patru decenii nici măcar nu mi le mai amintesc. ”

Întrebare: Dar e posibil să trăim conștienți. Ce ne împiedică? Să presupunem că, atunci când am fost un copil, părinții mei mi-ar fi spus, „Fii atent la tine însuți, ești făcut din dorințe”?

Răspuns: Dacă ne-ar fi pregătit să înțelegem lumea într-un mod corect! Dacă doar familia și școala ne-ar fi pregătit, atunci ar fi fost diferit! Unde sunt acele familii și școli? Ele nu există.

Părinții mei nu au știut cum să mă educe, ei nu au fost învățați asta la școală, și nu m-au învățat nici pe mine. Rezultatele sunt: mi-am trăit viața fără să știu cum s-o trăiesc, și mi-am educat copiii, de asemenea, fără să știu cum să-i educ, iar ei, de asemenea, îmi educă nepoții fără să știe cum.

În acest fel trecem de la o generație la alta. Dacă te uiți la umanitate de pe margine, vei vedea că comportamentul nostru nu se potrivește deloc cu inteligența noastră, cu capacitatea noastră interioară! Uită-te cum ne irosim!

Astfel, principala problemă cu umanitatea este educația. Dacă am educa o generație în mod corect, atunci am corecta toată omenirea, am schimba toată viața de pe fața pământului.

Din emisiunea de pe Kab.TV „Discuții cu Michael Laitman,” 3/11/12

Cabala, o învăţătură ocultă

Întrebare: Repinge Cabala Lurianică ştiinţele oculte, ermetice? Poate cineva orientat materialist să ia în considerare ştiinţele ermetice ca fiind reale? Ele există de fapt, sau nu?

Răspuns: Toate ştiinţele ermetice nu sunt reale, ele nu au nicio bază în vreun fel pentru ele, ele sunt doar o plăsmuire a imaginaţiei cuiva, o fantezie. Doctoratul în filosofie (subiectul tezei mele a fost „Filosofia, Religia şi Cabala”) îmi dă dreptul să declar cu certitudine despre Cabala că este pură stiinţă.

Deoarece filosofia şi orice alte încercări ale noastre de a înţelege realitatea sunt bazate nu pe cercetări ci doar pe raţiune, care este realmente bazată pe ceea ce nu este cunoscut, ca regulă, ele se bazează pe egoismul nostru, dar noi nu realizăm asta.

Ca rezultat, filosofia a murit cu mulţi ani în urmă. Toate aşa numitele învăţături spirituale treptat dispar, fiindcă oamenii se ridică peste ele şi văd că ele nu sunt valide. Nu există nicio verificare sau fundamentare privind seriozitatea multiplelor tehnici spirituale. Ele sunt bazate exclusiv pe senzaţiile noastre dar, după cum ştim, sentimentele pot fi foarte diverse, de aceea acum sunt cam 2800 de religii şi sisteme de credinţă şi le vedem treptat dispărând.

Cabala nu este nici pentru, nici împotriva lor. Ea stă deasupra lor, explorează natura, aşa cum face fizica sau orice altă ştiinţă obişnuită. Principiul major al Cabalei este investigarea naturii, devenirea noastră asemănători cu ea şi să învingem. Cabala este o ştiinţă foarte concretă, ea nu vorbeşte despre suflet în sensul în care vorbesc religiile. Suflet în Cabala semnifică o obţinere extrem de serioasă şi de profundă şi de înţelegere a lumii în care trăim. Scopul acestui tip de realizare stă pe linia de plutire şi ne protejează de o imensă furtună care se apropie ca răspuns la ignoranţa şi refuzul nostru de a respecta legile naturii.

Lecţia 1 de la Convenţia din Georgia 5/11/2012

Greu să fii Dumnezeu, dar posibil

Întrebare: Care este cea mai incredibilă şi fantastică dorinţă pe care o putem avea şi care să-i facă pe ceilalţi să exclame: „Uaau!”.

Răspuns: Noi suntem în stare de orice! Putem fi nemuritori, fără sfârşit, atotştiutori, atotputernici, dar numai în măsura în care dorim să transmitem toate acestea celorlalţi, şi nu să ţinem totul pentru noi înşine (pentru uzul nostru intern), adică, dacă acceptăm să ne transformăm in „transmiţători”.

Comentariu: Am fost la şcoală cu un coleg deştept care au spus că el a vrut să fie Dumnezeu. El a declarat că a vrut plăceri fără de margini care să crească cu acceleraţie exponenţială. Oare acest tip de avansare există cu adevărat pe acest tărâm?

Răspuns: Sigur că există. Însă nu există niciun Dumnezeu! Nivelul pe care îl obţinem în Guvernarea Generală este de fapt nivelul lui Dumnezeu, nivelul Creatorului. Este greu să fii Dumnezeu? Poate…dar sigur este posibil.

Comentariu: Acest tip a spus de asemenea că el ar vrea să creeze „propriul său univers”, cu oameni reali care să trăiască în el.

Răspuns: Cineva poate să-şi creeze de fapt propriul univers, mai mult, el poate să facă o serie de universuri, care sunt incluse unul în altul. La sfârşit, el va obţine o stare de revelare absolută şi de împlinire care este numită „Lumea Infinitului”, peste care nu mai există nicio dorinţă. Aici, el trebuie să se oprească! Asta este!

Ce va veni în continuare? Noi nu putem răspunde la această întrebare fiindcă starea de „Infinit” este dincolo de graniţele noastre limitate. Vezi, noi încă vorbim de „sfârşit”, tot ceea ce putem face este să facem noţiunea de „un sfârşit” un pic mai largă, să o împingem puţin mai departe. Nu există un astfel de lucru ca „ce mai urmează?”. Categoriile de distanţă şi limite pur şi simplu dispar dincolo de aceste limite.

Din emisiunea KabTv ”Discuţii cu Michael Laitman” 3/11/2012

Ce ne împiedică să ne conectăm?

Întrebare: Dacă suntem pregătiţi să ne întâlnim de mai multe ori pe săptămână, să citim și să discutăm lucruri, ce ce ne împiedică să ne conectăm cu prietenii?

Răspuns: Egoismul vostru. Acesta va crește în fiecare zi și va găsi defecte din ce în ce mai mari în prietenii tăi, astfel încât zi de zi te vei uita la ei cu aversiune mai mare.

Întrebare: Care este motivul pentru asta?

Răspuns: Pot fi mai multe motive. Nu mă crezi? Într-un an de acum vă vom întreba şi ne veţi spune cum faceţi.

Există situații în care oamenii sunt pur și simplu indiferenți: Tu vii, studiezi, ţi se pare a fi util, de ajutor și apoi, după ce te obişnuieşti cu asta, pur și simplu încetezi să observi prietenii pentru o vreme.

Apoi, pe măsură ce lucrezi cu ei, te vei simţi critic față de ei, vei găsi puncte rele în toată lumea, până când va fi vorba de repulsie reală şi înstrăinare.

Dar ura reală apare atunci când oamenii lucrează cu adevărat în conexiune. Apoi adevăratul ego apare și se dezvăluie foarte puternic. Şi aici începe efectiv adevărata muncă.
Din Congresul din Georgia 11/06/12, Lecţia 2