Daily Archives: 27 ianuarie 2013

O retragere temporară, pentru a sări înainte încă odată

Întrebare: Câteodată, prin revelarea egoului înăuntrul meu, simt că nu pot să scap de el, că nu pot să ajung la scopul propus.

Răspuns: Este adevărat. Dar asta reprezintă deja următorul nivel. De exemplu, ieri i-am cumpărat unui prieten un cadou și am crezut că il iubesc cu adevărat și că de asta i-am fost așa devotat. Iar astăzi descopăr că nu am înțeles ieri: Reiese că am acționata așa pentru că am calculat lucrurile în beneficiul meu. Ieri nu am putut vedea gândul meu până la final, nu am putut să îmi discern dorința ci numai iubirea mea pentru prieten mi-a fost revelată. Iar acum reiese că am urmărit numai propriul interes în această iubire.

Astfel, ceea ce mi-a fost ascuns ieri îmi este revelat astăzi, așa că ce ar trebui să fac?

Mai întâi, nu regreta ceea ce s-a întâmplat ieri. Am făcut ceea ce am făcut în conformitate cu puterile mele și datorită acțiunilor mele am revelat următorul nivel azi, o dorință mai puternică, care este mult mai adâncă cu o intenție de a primi pentru sine. Și ce? Acum mă apropii de corectare.

Asta se întâmplă clipă după clipă și astfel este spus: „Ceea ce este pierdere, gunoi, pentru superior este hrană pentru inferior”. Acum încerc să fac eforturi să mă adaptez superiorului, iar el mi se prezintă cu un exemplu: ”Uite, ăsta sunt Eu, poți fi ca Mine, ceea ce înseamnă să nu îți folosești vasele de primire, să le restricționezi și să aderi la Mine, făcând tot ce poți ca să acționezi ca mine.”

Asta înseamnă că îmi restricționez AHP și ader la AHP-ul Lui cu GE ale mele și astfel mă ridic. Mai întâi trebuie să îmi izolez GE de AHP. Le anulez și fac prima restricție (Țimțum Alef – ZA) asupra lor și folosesc numai vasele de dăruire către AHP al superiorului.

Dacă devenim egali, GE ale mele și AHP-ul lui devin zece Sefirot. Astfel ader la superior și ”intru” în El și astfel sunt numit un ”embrion” (Ubar) iar AHP superior devine un pântec pentru mine. Astfel mă ridică constant la El prin creșterea anulării clipă după clipă.

Întrebare: Dar exact în acel moment vreau de obicei să scap de grup. Cum pot sta în el? Cum pot continua munca, în ciuda a tot?

Răspuns: Pot să îți spun doar un singur lucru: Dorința ta de a scăpa de grup indică faptul că Creatorul, Lumina, îți arată câteva dorințe adiționale prin care acum poți intra în superior. Totuși, fără aceste întreruperi, nu ai putea să Îl penetrezi. Așa că acum îți dezvolți atitudinea corectă față de El.

Evadarea este de asemenea necesară pentru că altfel nu ai simții dorințele adiționale. Trebuie să simți dorința adițională, să regreți, să te întorci la grup din nou și să începi să lucrezi pentru a primi Lumina care corectează dorința. Când corectezi dorința adițională, ești din nou încorporat în superior. Un asemenea cerc ar trebui făcut.

Să presupunem că aderi la superior dar nu ai intrat încă în superior. Acum vine o anumită întrerupere (Boom) și din lovitura pe care o primești în cap uiți totul. Asta se întâmplă pentru ca tu să faci întregul cerc, să te conectezi la grup din nou, să te întorci din nou la punctul de plecare și să continui.

Astfel tu digeri dorința care s-a trezit și te-a aruncat în diferite direcții. Deodată nu mai vii la lecții sau nu mai îți folosești timpul liber cu scop (vezi un film în loc să diseminezi). Trebuie să simți dorința grea pe care ai primit-o (+), să o regreți (-) și să te întorci la grup. Apoi, când grupul te influențează prin Lumina care Reformează (OM), decizi să aderi la superior din nou, orice ar fi.

Nu este bine ca o persoană să fie în contact cu prietenii peste mari distanțe, este și mai rău dacă nu ascultă lecția în direct și ceea ce este și mai rău este dacă nu face parte dintr-un grup. Omul trebuie să fie întotdeauna sigur că întreruperile care apar în conexiunea dintre noi să fie benefice și nu dăunătoare.

Din pareta a patra a Lecției zilnice de Cabala din 23.01.2013

Să așteptăm, sau să mergem înainte?

Întrebare: Cum trebuie să recționăm la stările de confuzie și tulburare de după congres? Putem face ceva, sau pur și simplu să așteptăm să treacă de la sine?

Răspuns: În niciun caz nu trebuie să așteptați! În spiritualitate nu trebuie să aștepți niciodată nimic, trebuie numai să mergi înainte!

Credeți-mă, nu vă mint. Când eu, la fel ca oricare dintre noi până la sfârșitul corecției, simt un fel de ceață, lipsă de dorină și deodată totul se deteriorează într-o stare grea, nu îmi pierd capul. Trebuie să realizăm în mod clar că asta vine de la Creator, că mi s-a dat nivelul spiritual următor, care îmi este revelat ca greutate, așa cum este spus ” și noaptea și ziua sunt o singură zi”, astfel totul este împlinit și eu sunt fericit.

De fapt, sunt bucuros când trec prin asemenea momente, pentru că în cazul meu nu țin foarte mult. În trecut putea ține și două luni, în timp ce acum țin câteva minute, dar aceste minute sunt foarte fericite. Simt ceea ce voi obține prin ceea ce tocmai am investit, ceea ce egoul adițional îmi va aduce pentru avansarea mea. Mă grăbesc imediat spre calculator și încep să lucrez la anumite materiale. Dar lucrez mecanic, corectez texte din Zohar sau articole de Baal HaSulam și Rabasg, adăugând virgurle și puncte ici și colo.

Câteodată stau ca un idiot și după câteva minute totul trece. Acum durează câteva minute, în timp ce în trecut putea dura o săptămână sau chiar mai mult. Gradual, durează din ce în ce mai puțin, dar pentru ca asta să se întâmple, trebuie să lucrăm asupra acestor stări.

Ele devin mai scurte în măsura în care începeți să înțelegeți că ele nu sunt căderi ci sunt următorul vostru nivel.

Din Lecția virtuală din 20.01.2013

Când se termină copilăria noastră ?

Întrebare: Dacă noi nu înţelegem ce este dăruirea, cum putem lucra la credinţa noastră, în Creator şi măreţia Lui?

Răspuns: Noi muncim ca nişte copii care se joacă cu credinţa ca şi cu o jucărie şi cu dăruirea ca un joc. Acesta este ceea ce se numeşte momentul pregătirii atunci când acţionăm imitând şi nu dăruind cu adevărat – este ca şi cum am da.

Atunci când, prin studiu, noi atingem o asemenea stare, am realizat deja o muncă serioasă. Ne-au fost date puteri de Sus pentru aceasta, când este clar că noi nu le vom utiliza pentru a face rău altora. Numai atunci putem dărui fără rezervă. Forţa de a primi nu este periculoasă iar eu nu ies din drumul meu din cauza asta. Dar, dacă folosesc forţa de a dărui în mod eronat, pot face mult rău.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 24.01.2013, Scrierile lui Rabash