Monthly Archives: ianuarie 2013

Uşa către teritoriul Creatorului

Cel mai frecvent lucru neobişnuit în înţelepciunea kabbalah se întâmplă cţnd un începător aude mesajul despre „iubire, unitate, şi incluziune mutuală” care sunt contrare total faţă de dorinţele noastre naturale. La început, kabbalah ne apare ca o ştiinţă convenţională şi grea: „Vreau să înţeleg sistemul, să studiez fenomene dincolo de forţa naturii, să înţeleg forţa superioară şi principiile muncii sale, să învăţ legile universului şi să aflu cauza ascunsă a istoriei…” Cu alte cuvinte, o persoană are tendinţa să studieze formule concrete şi atunci ea descoperă că despre dragoste este totul.

Este cineva care abordează serios acest subiect? Hollywood? Persoane serioase stau în Wall Street, unde dragostea este domeniul pentru oameni bătrâni şi „boemi…”

Ia foarte mult timp să înţelegi mesajul iubirii. Ia foarte mulţi ani pentru ca această informaţie „să îţi intre pe sub piele” şi să ajungă la inima cuiva. Egoismul nostru nu este de acord să accepte aceste lucruri cum ar fi dragostea, nici nu permite mesajul că doar prin unitate revelăm o nouă realitate şi că doar prin dragoste ne ridicăm către stadiul nostru cel mai înalt, devenim mai inimoşi şi revelăm noi lumi. Experienţa noastră materială nu ne dă niciun exemplu de deasupra, nici nu dovedeşte aceste afirmaţii în niciun fel.

Unele persoane sunt mai aplecate să accepte aceste idei; pentru alţii acest mesaj este cu adevărat greu de înţeles. Depinde de pregătirea sufletului nostru şi de adâncimea dorinţei (Aviut). De asemenea cere persistenţă, diligenţă şi o necesitate exprimată de a atinge această stare. Dacă ambii factori, o puternică respingere şi o copleşitoare atracţie te forţează să stai pe cale indiferent ce, atunci, chiar înainte să atingem dragostea, descoperim totuşi că totul depinde de calităţile noastre. Lumina superioară ne influenţează şi ne crează numeroase impresii în noi; deci începem să realizăm că schimbările interioare fie închid sau deschid imaginea lumii superioare în noi.

Ceva face un „click” în interiorul nostru şi începem să vedem mai mult şi să avem senzaţii mai intense decât decât am avut mai înainte. Tot penetrăm în structura realităţii; şi beneficiem e o clară şi mai înţeleaptă înţelegere a ei… Totul depinde de inima ta. Este locul unde simţim şi distingem între fiecare şi tot ce este în câmpul viziunii noastre şi în senzaţii.

Atunci, „uşa” se închide, ca şi cum un nor negru descinde în sentimentele noastre şi intelect, şi acum din nou, ne oprim din a înţelege şi să simţim ceva, ca şi cum am paşi într-un vis şi am putea să convieţuim cu responsabilitatea noastră. Timpul trece, uşa se deschide din nou, şi după aceea se închide din nou. Deci gradual începem să realizăm că totul depinde de nivelul de deschidere sau de închidere a minţii noastre şi a simţurilor.

Şi atunci penetrăm mai adânc în acest mecanism care închide şi deschide uşi. După ce trecem prin toate aceste stări de mai multe ori, realizăm că „uşa” ne conduce nu doar undeva în afara noastră, dar către alţii. Când ne simţim extrem de aproape de ei, ochii nostri şi urechile se deschid şi noi avansăm. Când suntem mai departe de ei, totul se închide.

Acesta este modul în care Lumina vine în impact cu noi, aşa se formează gradual conexiunea între sentimentele noastre şi minte şi prin construirea atitudinii către prietenii noştri, adăugând mai multă grijă mutuală, adâncind senzaţii şi deschizându-ne unul faţă de alţii, făcându-ne familiari cu starea superioară. La această fază, o persoană realizează că această lume nu este undeva în nori sau undeva dincolo de orizont, dar mai degrabă concret în senzaţiile noastre: Cu cât mai mult ne deschidem către alţii, atât de sus ne ridicăm.

Gradat, ne apropiem de „margine” şi începem să distingem detaliile dorinţei de a primi. O separăm în trepte şi nivele; în funcţie de asta, construim dorinţe aproape de minte.

Ne ia timp. Trebuie să ne includem pe noi în grup atât de mult cât putem; literalmente „să ne aruncăm” în grup ca într-o mare; „să ne pierdem pe noi” în el, să ne dizolvăm în prieteni. Prin acest fel de „anihilare de sine” cineva „se loveşte” de celăilalţi şi realizează că nu este important ce luăm din această conectare şi incluziune mutuală. Tot ce vine de la prietenii noştri este teritoriul Creatorului. Tot ce este în mine este teritoriul înclinaţiei rele, „îngerul morţii”.

Când cineva realizează asta, cerinţa „a iubi prietenul” se naşte. Atunci simte că el are nevoie de ei şi încearcă să se relaţioneze cu ei ca şi cum ei ar fi foarte aproape de el, ca şi o mamă care permanent, intern îmbăţişează copilul pentru a-l proteja faţă de rău.

Din acest punct este mult mai uşor să avansezi, din moment ce cineva şi-a construit deja partea sa corect: Cineva deja ştie că totul este înăuntrul său, înăuntrul senzaţiilor sale, în atitudinea sa către prieteni şi vecini care în fapt sunt părţi ale sufletului său. El înţelege că în loc de a vedea externalitatea în formă de inanimat, vegetativ şi animal, trebuie să observe detalii „externe” care sunt produse de mintea şi simţurile lui ca ceva ce aparţin de el, dar în acelaşi timp este separat de el de „nori” şi „praf” ce acoperă percepţia despre lume a cuiva. Înseamnă că cineva trebuie să restabilească o poză clară chiar dacă este o confuzie creată de inclinaţia rea; are înclinaţia să ajungă la poza corectă a lumii şi să devină un sentiment şi un intelect unificat.

Aceasta este esenţa muncii noastre. Dacă reuşim să o facem, gradat o să ascedem scara lumilor. În funcţie de gradul abilităţii noastre de a ne reîntoarce părţile „externe”, noi le simţim ca fiind umplute de Lumina superioară.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Kabbalah, 16.01.2013, „Dragostea de prieteni”

 

 

Pierde-ți sinele material

Întrebare: Cum devenim un partuf de jos care se anulează pe sine în faţa celui superior şi cere să fie creat în lumea spirituală în timpul congreselor?

Răspuns: Partuful nostru superior este grupul şi doar în acesta Creatorul este revelat. Transformăm grupul în Malchut, Shechina, în timp ce, cel superior lui este Zeir Anpin, Creatorul. Trebuie să inducem starea că în conectarea noastră forţa superioară este revelată.

Este foarte fezabil şi se poate face. Iluminarea din aceasta stare va fi cu certitudine garantată pentru noi, şi deja noi o primim, fiecare în concordanţă cu gradul cuiva. Dar când ne conectăm cu adevărat, atunci în loc la o iluminare personală, revelăm Lumina.

Va fi revelată de asemenea fiecărei persoane în gradul în care cineva atinge unitatea şi iese din el. Dar va fi o clară şi bine definită porţiune de Lumina şi nu ceva iluminare externă. Sunt convins că nu doar la congresul bărbaţilor, dar că şi la congresul femeilor putem simţi o astfel de iluminare. Anularea noastră în grup faţă de cel superior înseamnă că fiecare renunţă la el însuşi cu întreaga forţă de dragul unităţii şi se include în toţi ceilalţi şi că îşi va pierde acolo sinele lui material şi că va exista doar sub influenţa influenţei spirituale.

Am studiat în articolul „600.000 de suflete” că există doar un singur suflet, şi fiecare atinge doar asta şi se conectează la acelaşi suflet. În adevăr, nu există diviziune şi doar forţa spargerii ne cauzează durere chiar acum pentru că ne gândim fiecare dintre noi că avem sufletul nostru personal. Ni-l imaginăm doar pentru că nu am atins dezvoltarea completă încă şi am rămas în confuzie, ceaţă şi pierdere de conştiinţă. De aceea, la congres, dorim să ne conectăm la acest suflet.

Din partea a treia a Lecţiei Zilnice de Kabbalah, 10.01.2013, Talmud Eser Sefirot

 

Prin spargere spre o lume nouă fără revoluţie

Întrebare: Orice salt calitativ este dificil, în ceea ce priveşte conştientizarea. De exemplu, teoria relativităţii a negat în esenţă, chiar fundamentele percepţiei comune, de aceea nu a fost primită imediat ci înţeleasă cu dificultate. Cum înţelegerea integrală a lumii se poate propaga în sistemul general al umanităţii ?

Răspuns: De fapt, Einstein a propus o abordare revoluţionară în a înţelege caracteristicile spaţiale. Până atunci, oamenii trăiau în cele trei dimensiuni obişnuite şi nu puteau înţelege imediat şi accepta că totul depinde de percepţie, că punctul de referinţă ar putea schimba şi intra într-un alt sistem de coordonate.

Se pare că cele trei axe nu sunt fixate într-o structură monolitică, dar se pot deplasa în raport cu celălalt, în funcţie de observator. De exemplu, eu voi vedea sistemul în mişcare iar voi îl veţi vedea în repaus. De aceea noi vedem fenomenele diferit, imagini diferite şi nu ne înţelegem unul pe celălalt.

Astfel, a fost dificil pentru oameni să înţeleagă teoria relativităţii şi doar după câţiva ani a fost indirect confirmată, atunci când experimentele fizice şi studiile au prezis rezultatele. Totuşi, chiar şi astăzi, există câţiva care au prins esenţa acestei abordări, precum şi rezultatele care decurg din aceasta.

Mulţi se mulţumesc cu o înţelegere superficială, la nivel de formule şi nu cu una mai profundă, interpretarea interioară emoţională.

În scopul de a simţi această teorie, ar trebui să fim în măsură de a ne deconecta de la realitatea noastră măcar un pic. Mi se pare că însuşi Einstein a avut, la început, acest sentiment care însoţeşte ieşirea din sistemul de axe obişnuit. Pe de altă parte, problema noastră nu e atât de mare. Noi nu difuzăm înţelepciunea Cabala şi aplicarea acesteia ci, mai degrabă, difuzăm educaţia integrală pentru publicul larg. Noi arătăm oamenilor cât de benefice sunt relaţiile integrale şi cum pot ajuta la rezolvarea diferitelor probleme. Pentru aceasta, nu avem nevoie să mergem în diferite zone şi să experimentăm revoluţii interne.

Noi sugerăm simpla conectare şi munca în noi înşine, prin intermediul atelierelor, discuţiilor şi comunicării intre noi şi astfel, va fi bine pentru noi. Graţie acestora, oamenii vor simţi, în sfârşit, ceea ce constituie rotund în lume şi vor înţelege ceea ce vrea natura de la ei.

Nu le dăm sarcini imposibil de efectuat. Fiecare persoană va înţelege că integralitatea, fără îndoială, nu dăunează şi că unitatea şi conexiunea forţelor şi dorinţelor şi apropierea dintre oameni, vor aduce beneficii imense.

În acelaşi timp, dacă nu vor aceasta, ei bine, poate după câteva dificultăţi şi probleme, vor avea dorinţa. Noi vorbim de lucruri realiste şi realizabile.

 

Partea a patra a lecţiei zilnice de Cabala, 10.01.2013, Shamati #66

După Convenţie: Sub „Piatra de Moară” a Creatorului

Acum, după Convenţia „Flacără în deşert” vom merge prin multe stări. Am atins un nivel cert de conexiune, unitate, detaşare faţă de materie, importanţa anulării personale în faţa prietenilor, diferite discernăminte spirituale care sunt apropiate de un real nivel spiritual.

Nu avem controlul procesului prin care trecem şi avansăm în funcţie de Lumini şi vase. Suntem între ele ca şi o piatră de moară şi diferite forţe ne influenţează constant să avansăm către ţel, în concordanţă cu înţelegerea noastră, voinţa şi suportul acţiunilor lor.

În cele din urmă, toată munca „pietrii de moară” este în concordanţă cu înţelegerea noastră sub influenţa şi presiunea suferinţelor sau cu ajutorul Luminii care reformează. Noi nu facem nimic prin noi înşine; această muncă este numită „munca lui Dumnezeu”, dar trebuie să fim de acord cu acţiunile şi să vrem să aibă loc, deşi este împotriva naturii noastre de bază.

Din moment ce munca este împotriva naturii noastre şi o simţim ca foarte dificilă, împotriva voinţei noastre, ne permite să devenim liberi, să avem liber arbitru şi să transcedem natura noastră.

Acum după convenţia noastră, trecem prin stări foarte speciale şi trebuie să le folosim cât de repede posibil să ne ridicăm deasupra lor câţiva paşi înainte. De aceea, aceste zile sunt foarte importante pentru cine participă la convenţii fizic, mental şi virtual. Trebuie să procesăm corect tot ce am primit în convenţii, cât de mult putem, şi să continuăm avansarea rapid.

Procesarea stărilor este în clarificarea importanţei, cui să le atribuim, este important să avem cumva conexiunea cu Creatorul, cu spaţiul spiritual, cu detaşare de sine, cu noul spaţiu în care putem să trăim cu adevărat şi după ce este o deschidere şi dacă sunt născut acolo, atunci sunt născut într-o nouă realitate, într-un fel de matrix, într-o nouă dimensiune; sau mă afund să mă afund în curentul vieţii ordinare şi să mă reîntorc la viaţa mea obişnuită de viaţă animală?

Este foarte important să ne ridicăm deasupra naturii noastre, deasupra naturii de a primi care ne împinge actualmente „pe picioare” înapoi în abisul egoului în momentul în care vrem să ne ridicăm un pic. Noi, oricum, trebuie să încercăm să ne ridicăm.

Acest efort poate să reuşească doar dacă operăm împreună, ca şi cum în convenţie unde am obţinut un nou nivel doar mulţumită conexiunii de la care am primit puteri de Deasupra şi am simţit că este ceva deasupra naturii noastre.

Aşa ar trebui să continuăm acum, ca toate formele dorinţei egoiste şi toate lucrurile care ne trec prin minte imediat să fie încorporate în noua ridicare. Atunci, constant vom dori, în fiecare minut, să ne ridicăm mai sus şi mai sus, şi nu vom înceta până când toate aceste treziri pe care Creatorul ni le trimite în formă de „înăsprire a inimii”, ca un lucru adiţional dorinţei egoiste, ca şi gânduri străine, ca şi neclarităţi şi oboseală, se vor acumula la „un cont mare”, şi atunci va trebui să trecem prin ele prin calea suferinţei şi diferitelor lovituri.

Din contră, fiecare moment prin care trebuie să trecem în fiecare clipă „un bănuţ este adăugat altuia şi ei formează un cont mare”. Nu ar trebui să aşteptăm până când aceşti „bănuţi” se acumulează ei înşişi; este mult mai dificil şi este lipsă de respect în ochii Creatorului; în ochii Creatorului căpătăm respect când nu îl laşi pe El.

Deci în timp ce citim Zoharul trebuie să ne conectăm şi să ne gândim despre cum să primim ajutor de Sus ca să nu distrugem aprecierea noastră faţă de anularea de sine, conexiune, dragoste, detaşare de sine şi adeziune faţă de Creator.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Kabbalah, 21.01.2013, Zoharul

 

Nu prin înţelepciune, nu prin forţă, numai prin răbdare

Baal HaSulam, „Introducere la Studiul celor Zece Sefirot”, articolul 144: Nu sunt de găsit decât în Tora. De aceea, ţineţi Tora şi căutaţi-Mă acolo, iar Lumina din ea vă va reforma şi Mă veţi găsi”, aşa cum este scris, „Aceia care Mă căută, Mă vor găsi”.

Asta trebuie să încercăm să facem, să ne străduim să ne conectăm ca un singur om cu o singură inimă, să obţinem garanţia reciprocă şi „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, arătându-ne gata, în timpul studiului, pentru o asemenea conexiune. Iar apoi, în fiecare moment, vom revela cât de incapabili suntem să o facem şi vom încerca din nou, în ciuda a tot, să ne gândim la unitate şi conexiune.

Sperăm ca studiul nostru şi conexiunea să ne ajute să îl revelăm pe Creator, pentru a-i aduce Lui plăcere. Asta devine o rugăciune în timpul studiului, o acţiune de corectare şi ne aduce mai aproape de scop. Dacă prietenii încearcă să se conecteze în mod corect, îşi ridică punctele din inimă deasupra egoului lor, se eliberează de controlul acestuia şi se conectează în timpul lecţiilor care vorbesc despre acest lucru, atunci atrag Lumina care reformează. Şi acesta este de fapt efortul nostru.

Vor fi perturbaţii tot timpul, din ce în ce mai multe.De aceea, avem nevoie să ne întărim unul pe altul şi exact atunci, când pe drum apare disperarea şi marile obstacole, omul este neajutorat, nu ştie ce să facă, vrea să scape, este obosit şi cade, adoarme sau din contra, devine furios şi nu mai poate suporta aceasta stare. Dar exact aceste stări sunt cele mai benefice pentru a adăuga mai multă muncă, încă un gram de efort, prin care atragem asupra noastră Lumina.

Cineva care disperă şi nu renunţă este cel care are succes. Aici, nici înţelepciunea nici forţa nu sunt de ajutor, numai răbdarea. Timpul o va face.

„Timpul”, simbolizează numeroasele eforturi pe care le face omul în fiecare moment, chiar şi cel mai mic. Aceste eforturi se acumulează, se conectează, iar în final, aduc soluţia.

Din partea întâi a lecţiei zilnice de Cabala din 07.01.2013

Unitatea determină totul

Baal HaSulam, Shamati, Article 66, Dăruirea Torei: Problema predării Tora, care a avut loc pe Muntele Sinai nu înseamnă că Tora a fost dată o singură dată, apoi darul a fost oprit. Dimpotrivă, nu există lipsă de spiritualitate, deoarece spiritualitatea este un material veşnic, fără sfârşit. Dar, din moment ce din punctul de vedere al dăruitorului suntem în imposibilitatea de a primi Tora, spunem că oprirea se face de către Superior.

O dată în istoria umanităţii , un copil care s-a născut a fost numit Adam. De ce părinţii l-au numit Adam ? Ei nu ştiu de ce, aceasta a fost determinată de Providenţă. Copilul a crescut şi, la un moment dat, probabil, a început să se întrebe despre sensul vieţii. De ce şi pentru ce trăiesc ? Apoi, spre vârsta de 37 ani, Creatorul i-a fost revelat lui Adam şi el a început să inveţe oamenii şi astfel, a pus bazele unui lanţ de evenimente pe care Tora le descrie, toate generaţiile până la Avraam şi fazele de dezvoltare care au urmat.

În general, noi studiem istoria, geografia şi esenţa spirituală, împreună. Deci, ce ar trebui să credem? Mai exact, cum ar trebui să ne gândim la acele evenimente ? Au loc atât în corporalitate cât şi în spiritualitate ? De exemplu, este trecerea grupului Avraam, din Babilon, în ţaraCanaan, identică cu o ascensiune interioară ? A fost însoţită de recunoaşterea binelui şi răului, prin unitate ?

De exemplu, dacă eu sunt strâns unit cu prietenii, părăsesc Babilonul şi dacă mă unesc mai mult cu ei, intru în teritoriulCanaan. Dacă eu cobor nivelul de unitate, mă găsesc în Egipt. Dacă mă unesc într-un mod diferit, trec dinHebronîn BeerSheba….

Se pare că totul se măsoară în funcţie de intensitatea unităţii noastre. Despre aceasta ne vorbeşte înţelepciunea Cabala: nu este vorba despre lumea aceasta, eu nu o privesc, exceptând interiorul, ştiind că în interiorul meu, toate detaliile percepţiei mele depind de nivelul de unitate sau separare în raport cu prietenii.

În acelaşi timp însă, cabaliştii spun că trebuie să aibă o legătură (ramură) corporală, care este paralelă cu ceea ce se întâmplă în lumea rădăcinii spirituale.  Rădăcina trebuie să atingă ramura o dată, în prima revelaţie. La urma urmei, această revelaţie vine de sus în jos şi astfel, tot ceea ce descrie Tora, are loc într-o anumită măsură, în lumea noastră.

Ştim că primul şi al doilea Templu, povestea Purim care este descrisă în cartea Esther, războaiele poporului Israel, exilaţii, de fapt, au avut loc. Mormintele lui Joseph, Rebecca, Peştera Patriarhilor şi alte locuri sfinte, încă există. Cu alte cuvinte, nivelurile spirituale au fost revelate în oamenii care au trăit în acele momente, în lumea noastră.

În primul rând, procesul descendent are loc în lumea Ein Sof (Infinit) până în jos, de la un capăt la celălalt. Apoi, trebuie să realizăm potenţialul dobândit pe nivelurile  strămoşilor, în timpul distrugerii Templului şi în timpul exilului.

Astăzi, suntem într-o asemenea stare de întuneric că nu ştim ce se referă de fapt, la exil. Dacă luăm în considerare actuala criză, mulţi cred că au fost exilaţi dinţarabogăţiei, respectului şi altor plăceri pământeşti. Am coborât atât de jos, la adâncimi unde întunericul ascunde esenţa reală a exilului din lumea spirituală, de la atributul dragostei şi dăruirii. Pentru noi, dăruirea este opusul: un atribut nedorit.

Acum, trebuie să începem urcarea şi trebuie să fie o ascensiune în interior. Desigur, va afecta lumea fizică, dar acţiunile externe nu sunt necesare. Spiritualitatea determină forma pe care o vom avea, individual şi colectiv, ce fel de umanitate va fi şi ce fel de lume. Dăruirea Torei la Muntele Sinai a avut loc pe plan spiritual şi corporal. Întrebarea despre dăruirea Torei, ce a avut loc pe Muntele Sinai, nu înseamnă că Tora a fost dăruită o singură dată, apoi darul a fost oprit. Dimpotrivă, nu există nicio lipsă în spiritualitate.

Nu este la fel în corporalitate: nu este nimic sacru apropo de Muntele Sinai şi nici un ortodox sau altcineva fără religie nu este atras de acesta.  Spiritualitatea, pe de altă parte, este veşnică, fără sfârşit. Dar, din moment ce, din punctul de vedere al dăruitorului suntem inapţi de a primi Tora, noi nu atingem nivelul corect şi spunem că totul a fost oprit deSuperior. În realitate, întreruperea nu este de partea noastră. Scara spirituală există şi toate condiţiile sunt menţinute, spiritualitatea este eternă şi, dacă atingem o anumită stare, primim Tora.

Urcaţi mai mult şi veti fi in deşert, apoi în Israel, etc. Acestea sunt niveluri de ascensiune spirituală. Nu pot spune în ce punct lumea noastră se schimbă în funcţie de această urcare, dar, cu siguranţă se va schimba. La urma urmei, o ramură funcţionează în conformitate cu rădăcina. Dacă schimbăm baza de ascensiune şi participare la acest program, cu siguranţă va afecta lumea diferit şi apoi lumea se va schimba.

 

Partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 10.01.2013, Shamati #66

 

Un salt peste ultimul „imposibil”

Întrebare: Văd că Faraonul fură toate fructele muncii mele şi mă întreb: Când voi ajunge în sfârşit la punctul de disperare în ceea ce priveşte propria mea putere? Mă simt ca şi cum aş conduce o maşină, dar altcineva este de fapt în spatele volanului.

Răspuns: Este corect: nu tu eşti la volanul maşinii tale. Tu te ocupi doar de dorinţa ta de a avansa. Iar în ceea ce priveşte de câte ori trebuie să repeţi o acţiune, asta nu se poate ştii în avans. Dar ritmul depinde de tine: cât de repede se schimbă stările tale şi cât de rapid poţi să treci prin ele. Să presupunem că, în conformitate cu rădăcina ta, ai de trecut prin 8000 de stări până să ajungi la primul nivel spiritual, unde voinţa ta de a primi se va transforma în dăruire, datorită Luminii care Reformează.

Trebuie să treci prin aceste 8000 de acţiuni, dar o poţi face în doi ani sau o poţi lungi în 20. Este alegerea ta, deoarece ai liber arbitru în ceea ce priveşte măsură în care îţi vei accelera dezvoltarea. Dar vei trece cu siguranţă prin toate discernămintele necesare, chiar dacă se va întâmpla în viaţa asta sau în alta. Totul depinde de tine.

Te plângi că Faraonul îţi fură fructele muncii tale, dar de asta este scris că toate oraşele frumoase, construite de fii lui Israel în Egipt, au fost moştenite de Faraon. Este ca şi cum Faraonul stă în spatele tău, fixat de gâtul tău şi culege toate roadele muncii tale. Asta duce omul la punctul de disperare în muncă şi la rugăciune. Dar nu poţi renunţa!

Pe lânga asta, de fiecare dată când avansezi şi depui mai mult efort, câştigi totuşi înţelepciune şi obţii metoda şi noi înţelegeri. Eşti absorbit de întuneric, dezamăgire, neaujutorare şi indiferenţă. Devi obosit şi plictisit de tot şi îţi pierzi credinţa că va veni vreodată vreo scăpare – aceasta este cea mai proastă stare care poate fi. Fiecare stare mai avansată aduce şi o mai mare cădere, disperare, apatie şi realizarea faptului că este imposibil să atingi ceea ce doreşti.

Continuă tot aşa, până când atingi ultimul „imposibil”, care este privit ca trecerea Mării Roşii, când ţi-ai pierdut complet credinţa că omul este capabil de asta şi că numai Creatorul poate să o facă.

Decizi că pur şi simplu nu se poate întâmpla; ţi se arată că asta este natura ta şi nimic nu se poate face şi tot ceea ce ţi-a mai rămas este să te întorci la viaţa ta trivială.

Iar atunci omul îşi pune în mine să sară totuşi peste acest imposibil şi omului i se arată condiţia de cum să se conecteze: ce înseamnă în realitate să devii un singur om cu o singură inimă. Şi dacă este de acord cu asta, primeşte primul nivel spiritual.

Primul nivel spiritual îl primeşte numai ca un singur punct, privit ca Moise, iar acest îl trage (moshe în ebraică) departe de egoism, din exil, în timp ce în restul dorinţei de a primi se revelează „golden calf” împotriva lui.

După aceea, omul intră în deşert, unde îl aşteaptă probleme la fiecare pas şi care este infestat cu şerpi, Nu mai este un singur mare şarpe, un ego mare ci mai degrabă o multitudine de mici şerpi care continuă să îl împungă pe om din toate părţile, multitudinea de atribute egoiste ale acestuia. Totuşi, îl ajută să continue să meargă înainte pe scara spirituală, obţinând propritatea de dăruire.

De-a lungul întregului drum, văd doar două calităţi vitale care garantează succesul: anularea de sine înaintea învăţătorului şi grupului şi rădarea, tenacitatea în orice circumstanţă, orice ar apărea pe drum. Acestea sunt cele două atribute cucare tu, ca un măgar încăpăţânat, continui să înaintezi, într-o singură direcţie, în ciuda a tot ce se întâmplă, în ciuda oricărui obstacol intern sau extern. Iar asta te accelerază şi te face să ai succes.

Altfel, nu îţi pierde timpul; este mai bine să te bucuri de viaţă. Dar majoritatea se agaţă în mijloc, între o stare şi alta şi, din păcate, ajung la capătul liniei cu mâinile goale.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala

Eforturile unui copil grăbesc naşterea sa

Întrebare: În timpul congresului am făcut eforturi pentru a ne naște, dar cum putem să le sincronizăm cu durerile naşterii care vin de Sus ?

Răspuns: Acesta este motivul pentru care ne sunt date exerciţiile de Sus: există un timp de coborâre, un timp de urcare, există momente când ne reunim şi studiem. Stările cele mai importante sunt cele în care ne unim unul cu altul: în timpul cursurilor, altor activităţi comune şi altor convenţii. Acum, noi adăugăm eforturile noastre, durerilor naturale de naştere, pentru a accelera acest proces.

De fapt, acţiunile noastre de astăzi, accelerează naşterea noastră atât cantitativ cât şi calitativ. În consecinţă, noi începem să înţelegem şi să simţim mai bine unde se găseşte punctul cel mai important, când noi avem nevoie de sprijin şi că va fi un nou-născut, în conformitate cu aşteptările noastre.

Un nou-născut este nivelul nostru următor, ca şi copiii care au urmat părinţilor lor, aceasta este starea noastră viitoare. Noi trecem aceste stări datorită eforturilor noastre, în plus faţă de ceea ce este dat de Sus.

Noi nu simţim în munca noastră ce aparţine, în pregătire, Creatorului şi ceea ce face El. Vom aplica presiune, în încercarea de anulare în faţa întregii lumi, pentru a crea o singură inimă, o singură dorinţă, încercând să nu intervină niciun obstacol. Dar, restul este făcut de Creator. Trezeşte în noi dorinţele şi noi acţionăm, dar nu se adaugă la propriul nostru cont. Numai eforturile pe care le facem pentru a ne anula, sacrificiul de sine, sunt luate în calcul.

Aceste acţiuni ne sunt date cu multă dificultate şi pentru câteva momente. Dar nimic mai mult nu este necesar, noi putem acumula aceste momente şi atinge rapid forţa de dăruire şi simţim această forţă îmbrăcată în noi.

Aceasta se numeşte revelarea Creatorului în fiinţa creată.

Congresul Arava, 18.01.2013, Lecţia 5

Un drum lin, fără suiuşuri şi coborâşuri

Întrebare: Când încercăm să păstrăm gândul la ceea ce este important, suntem distraşi tot timpul de alte probleme. Cât de des trebuie să se schimbe aceste intrări şi ieşiri?

Răspuns: Odată, unul dintre studenţii lui Rabbi Zusha i-a spus acestuia că a experimentat câteva urcări şi căderi dimineaţă. În replică, Rabbi Zusha i-a spus că el a experimentat 400 de urcări şi căderi în câteva minute.

Aparent, este imposibil să măsori această variabilă deoarece, în întregime, spiritualitate este deasupra gamei de frecvenţă a intrărilor şi ieşirilor, a ascensiunilor şi căderilor, este într-o frecvenţă infinită. Există frecvenţe înalte şi în lumea noastră, de exemplu în computere, radio, tehnologii laser, etc. Spiritualitatea este mult mai înaltă însă.

Atunci, când se conectează omul cu frecvenţa infinită? Atunci când începe să perceapă urcările şi căderile ca un singur întreg. În acest caz, ele devin un fel de „voltaj uniform”, fără „vârfuri” şi „goluri”, totul este încorporat într-o direcţie comună.

Numai în lumea noastră, plusul este asociat cu o direcţie pozitivă, iar minusul cu una negativă. Conform cu această abordare, nici măcar plusul nu duce la ceva bun.

Dar atunci când percep întunericul la fel ca lumina, căderea ca o urcare, când realizez că totul vine dintr-o singură sursă şi asta numai pentru a ne conduce pe noi înainte, atunci sunt fericit în mod egal şi la urcări şi la căderi. Sunt chiar mai fericit în cazul căderilor, pentru că prin ele văd că avansez. O ascensiune poate proveni şi din altă parte, ca de exemplu din mituirea egoului. O cădere însă, va fi cu siguranţă benefică pentru că Faraonul mă aduce mai aproape de Creator.

Ar trebui să mă bucur imediat când apare o cădere, cu toate că sunt momente de îngreunare a inimi şi de confuzie pe care nu le pot stăpânii. Dar în momentul în care observ că sunt detaşat, deconecat de spiritualitate, momentul în care realizez că am fost „aruncat în afară” pentru poate un sfert de oră sau deja de o oră, sau o jumătate de minut sau chiar o secundă, sunt fericit. Astfel, am recunoscut problema. A fost creată de Sus, dar i-am atins esenţa şi sunt bucuros pentru că sunt sigur că am obţinut o nouă adâncime şi că acum o „sanctific”.

Reiese deci că nu merg pe un drum spart, care este încurcat şi denivelat, ci pe un drum minunat. Şi este cu adevărat aşa. Eventual, ne vom schimba doar perspectiva asupra lumii. În această nouă imagine, în măsura în care acceptăm ceea ce se întâmplă, descoperim sistemul de conducere şi Providenţa, forţa conducătoare, iar apoi, deodată, perfecţiunea se deschide în faţa noastră…

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala din 20.01.2013

Trecerea de partea dăruirii

Întrebare: Ce este disperarea spirituală?

Răspuns: Spiritualitatea este dăruire. Nu există un asemenea atribut în lumea noastră. Munca mea constă în a localiza acest atribut din starea opusă. Asta înseamnă a înţelege cât de departe sunt de el şi, în acelaşi timp, să simt cât de mult am nevoie de el. Dacă obţin o asemenea înţelegere, atunci în mine se va stabiliza o dorinţă puternică de a penetra acest atribut, iar această dorinţă se va transforma în cererea mea, rugăciunea mea.

Dacă vreau cu adevărat să obţin spiritualitatea, de Sus vine o forţă şi îmi revelează acest atribut în mine. Apoi încep să simt cealaltă parte a realităţii care mi-a fost ascunsă până atunci, iar acum este revelată. Acum trăim numai într-un singur atribut, de primire şi din această cauză vieţile noastre sunt aşa de mizerabile şi scurte, făcut numai din pierderi care nu duc la nimic bun. Dar atunci când intru în atributul dăruirii, anulându-mă şi depăşind bariera psihologică, gata să renunţ la tot (Machsom) şi intru în spaţiul spiritual care este dăruire totală.

Este la fel ca cineva care încetează să respire şi după ce face cu adevărat asta simte că poate trăi fără aer. Apoi, un spaţiu nou îi este revelat, o lumea nouă. Este doar un exemplu, deoarece nu pot să transpun mai clar, pentru că nu există un atribut similar în lumea noastră.

Simţim disperare pentru că există nicio modalitate să obţin acest atribut eu singur. Prin grup şi studiu, ajung în final la decizia că nu o pot face, dar că nu am nicio altă alegere, trebuie să îl am. Apoi, primesc această oportunitate.

Din Congresul Arava, lecţia 5

 

Pagina 2 din 912345...Ultima »