Monthly Archives: ianuarie 2013

Un pas la stânga, un pas la dreapta: Incercăm să ieşim din realitate

Întrebare: Când studiem natura şi pe noi înşine, descoperim că suntem total dependenţi de gene şi de mediul înconjurător. Avem de a face cu aceasta evidenţă de neînfrânt că nu avem libr arbitru şi că suntem muritori. Totuşi, nu suntem pregătiţi să confirmăm aceste fapte; ignorăm rezultatele cercătărilor noastre şi preferăm să stăm în iluzia care ne apare. Cum poate fi rezolvat acest conflict?

Răspuns: Studiem multe fenomene, dar nu suntem ghidaţi în mod necesar de rezultate. Sunt îndoieli, credinţe, speranţe şi în cele din urmă egoism. Chiar dacă ştim că ne înşelăm, rămânem înţepeniţi în „opinia” noastră din moment ce asta vrem cu adevărat. Vedem asta la copii, dar şi adulţii sunt de cele mai multe ori la fel.

Pe scurt, viaţa noastră este dificilă. Dar în orice caz, datele imparţiale, rezonabile, certificate de cercetări ştiinţifice ar trebui să fie accepte ca fapte. Altfel, în final, îi vom rănii pe alţii şi pe noi înşine.

Pe de altă partem, concepte care nu au fost validate sau dovedite prin ştiinţă nu pot fi acceptate de nimeni

Întrebare: Deci, un om este o creatură iraţională şi egoistă care crede în poveşti, dacă acestea i se potrivesc?

Răspuns: Chiar! Cum se poate asta? Suntem chiar păcăliţi de senzaţii plăcute, chiar dacă ele sunt greşite? Hai să spunem că îmi place să fumez, să mănânc în exces şi să fac multe alte lucruri nesănătoase. Nu îmi pasă că îmi fac rău atâta timp cât mă delectez cu ele. Vreau să fac ce îmi face plăcere şi dacă va trebui să plătesc pentru ele mai târziu, cui îi pasă!?

O astfel de atitudine este iraţională. Logic, trebuie să accept legile naturii şi să mă conformez lor şi să le urmez ca şi o maşină. Oricum, dorinţele mele „strică” totul şi, în ciuda a orice, eu fac ce îmi face plăcere. Aşa este modul în care este creată o fiinţă umană. În contrast cu nivelele mineral, vegetal şi nivelul animal, omul deteriorează.

Dacă nu ar fi egoismul nostru, noi am fi simple animale care au un program bine inoculat în ele; dacă ar fi aşa, nu am avea nici o şansă. Animalele nu se confruntă cu dileme, de genul: „Să fac sau să nu fac? Să fac asta în acest mod sau în alt mod? Va fi plăcut sau nu?” Ele sunt guvernate de legi corecte:  aşa se face.

Şi aici noi suntem măi rău ca ele; suntem cei mai răi! Dincolo de toate, egoismul nostră ne stă în cale şi ne previne să observăm legile naturii; nu ne lasă să acţionăm cum ar trebui să acţionăm, fără să deviem un centimetru la dreapta şi la stânga, să mergem doar pe linia fină, pe cale. Legile naturii sunt imuabile, invariabile şi infinit de precise; oricum surplusul de egoism distruge şi ne face rău la toţi. Noi facem ce este bine pentru egoul nostru iar asta este tot timpul împotriva naturii.

Aceasta este calea prin care un om se transformă într-un „animal stricăcios”. Toate lucrurile pe care le avem în plus faţă de nivelul animal arată extrem de bine: cultură, educaţie, etc. aceste lucruri sunt bazate pe corupţia noastră. Literantura, muzica, şi alte „nivele spirituale” rezultă din deficienţa omului după ce a încetat să mai fie un animal. Păsările cântă nu pentru că aspiră către frumuseţe, dar fac asta. Însă, noi suntem diferiţi…

În final, orice îmbrăţişare a bunului simţ şi a ştiinţei în forma pură este dăunătoare. În fapt, tot ce ar trebui să promovăm este ştiinţa. În orice caz, noi găsim utilitatea pentru orice putem. Ce putem face în privinţa asta? În fapt, chiar educaţia, creşterea şi cultura tot ce nu este derivat de la instinctele animale, este spart şi vine ca o compensaţie. Noi nu realizăm cât de puternic deviem de la calea care ne-a fost dată de Natură, nici nu înţelegem că am devenit un element străin, o „tumoare cancerigenă”, care se dezvoltă în organismul nostru colectiv. În final, tumoarea se distruge pe sine şi mediul în care trăieşte. Ecologia este cel mai bun exemplu. Celulele cancerigene devorează corpul şi mor împreună cu el. Ele nu se pot opri. Asta este forma lor de existenţă. Egoismul se comportă în acelaşi mod în noi.

Deci noi trebuie să înţelegem clar unde este linia subţire, muchia, proporţia între ştiinţă şi „ştiinţă sf”, care este religia, credinţele, conceptele filosofice, construcţiile psihologice etc. Nu putem folosi lucruri din aria ştiinţifică dacă nu o facem cu acurateţe, ca şi animalele care îşi urmează instinctele şi să nu facem greşeli. Chiar dacă am descoperit tot felul de fenomene şi am dezvoltat metode variate care se bazează pe ce am găsit, aceste lucruri îşi au originea şi există în natură. De aceea, dacă urmăm legile naturii, totul merge bine. Este bine dacă legile naturii sunt revelate în ştiinţă.

Oricum, dacă ne referim la sfera speculativă, la teorii artificiale şi practică, ar trebui să păstrăm în minte că toate sunt imaginare sau false. Nu le putem aplica în viaţă. În acest caz, cum ne putem relaţiona la suflet? Nu i-am găsit metode ştiinţifice şi nu îl simţim în simţurile noastre. Deci există el în realitate?

Este chiar posibil ca ştiinţa să fie capabilă curând să răspundă la această întrebare. Ştiinţa constant ne aduce ceva nou dintr-o sferă ascunsă, corectează deficienţe curente, modernizează şi îmbunătăţeşte lucruri care au fost descoperite anterior. Oricum, nu putem să facem aceste lucruri pe muncă la întâmplare.

Pe de altă parte, cum să ne raportăm la cărţile de Kabbalah care ne spun despre suflet? Ne putem baza pe ele? Dincolo de tot, credinţa nu funcţionează din moment ce nu este ştiinţifică.

Deci, până când atingem aceste lucruri noi înşine, nimic nu dovedeşte existenţa lor şi vom avea îndoieli.

Ce putem face?

Ar trebui să reconciliem progresul nostru natural ca şi o „bio-maşină electrochimică” şi să realizăm clar că nu avem niciun liber arbitru cu excepţia alegerii mediului şi plasarea noastră în mediul corect. Trebuie să fie făcut strict ştiinţific; trebuie să vedem totul din jurul nostru doar prin legile naturii care pot fi reduse la două părţi, care pot fi numite „calea Torei” şi „calea suferinţei”.

Din a patra parte a Lecţiei Zilnice de Kabbalah, 13.01.2013, „Corp şi Suflet”

 

Problema este numai în noi

Dorinţa de a primi nu dispare; nu se naşte, nu se dezvoltă şi nu se schimbă; ne este doar ascunsă sau revelată, în măsura în care poate fi folosită. Ascunderea dorinţei sau revelaţia ei apar conform treptelor scării spirituale.

Întregul sistem este deja aranjat şi construit de sus în jos. În timp ce nivelurile coboară în jos, ele ascund în ele parte a dorinţei de a primi. Folosirea ei ne este ascunsă, deoarece nu o putem folosi corect.

Pentru a împiedica fiinţele create să facă greşeli în timp ce asced de jos în sus, dorinţele le sunt revelate gradual, numai acele părţi cu care pot lucra în mod corect. Întreaga scara spirituală este un sem pe o scală, a cât de mult din dorinţa ta îţi poate fi revelată, astfel încât să o poţi folosi, să poţi să o depăşeşti şi să vrei să o corectezi, să nu îţi pierzi capul şi să vrei să o împlineşti cu orice cost.

Dacă ţi s-ar revela imediat o dorinţă puternică te-ai gândi numai la împlinirea ei în mod egoist. Dacă ţi s-ar da o poziţie foarte sus, de exemplu să conduci canalul TV şi staţia radio, atunci nu te-am mai vedea la lecţii. Ai spune că ai lucruri mai importante de făcut, că trebuie să ai grijă de lume.

De aceea, nu ţi s-a dat această poziţie ci ceva mult mai simplu. Totul depinde de cât de mult poţi să fii cu adevărat îngrijorat şi să ai grijă de lume şi, desigur, cu ceea ce se potriveşt lumii şi dacă este timpul. Dacă am putea avansa mai mult, am da lumii mai mult, deorece aceasta este gata pentru asta. Este deja deschisă. I-am putea dărui şi am putea să o aducem mai aproape de noi şi, împreună cu ea, ne-am putea ridica la un nivel mai înalt.

Lumea este nivelul de jos şi noi suntem nivelul intermediar, iar deasupra noastră este un nivel superior, Creatorul. Trebuie să trezim lumea, astfel încât lumea să ne trezească. Asata înseamnă că trebuie să îi dăruim şi să împrăştiem mesajul peste tot pe unde este posibil. Apoi lumea va începe să ne trezească şi noi vom putea să ne ridicăm la cel superior şi să executăm o acţiune spirituală pentru lume.

Totul este deja la locul lui şi se numeşte un cerc interior, un cerc exterior şi unul şi mai exterior. Problema este numai în noi.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala din 10.10.2013

 

Un argument între două dorinţe

Întrebare: Punctul din inimă este conectat cu corpul uman?

Răspuns: Corpul este controlat de dorinţe. Câteodată zac fără putere, somnoros, incapabil să mă forţez să mă mişc. În acelaşi timp, sunt fizic sănătos, tensiunea, nivelul glicemiei, inima, plămânii, totul este foarte bine, deci de ce nu mă pot mişca? Pentru că nu am nicio dorinţă. Nu vreau nimic şi este un fel de senzaţie de melancolie. Câteodată, chiar dacă am temperatură ridicată şi mă simt confuz, mă învârt de nebun toată ziua pentru a rezolva o problemă certă.

Dorinţa conduce carnea în acţiune. Asta înseamnă că mă întorc la înţelepciunea kabbalah şi vin la lecţie nu cu corpul ci cu dorinţa noastră.

Corpul este doar un „animal” pe care îl purtăm cu noi. Câinele sta pe covor lângă scaun, lângă stăpânul lui şi aşa îmi aşez corpul pe scaun. Eu sunt oricum dorinţa. Modul în care lucrez cu mine, modul în care mă formatez este modul în care operez cu corpul. Este o „maşinărie biologică” şi dacă i se dă motivaţie suficientă, atunci chiar şi cu o temperatură ridicată va avansa către scop împreună cu mine.

În orice caz, dorinţa decide şi determină ce să fac, în timp ce corpul suportă ordinele. Deci prima şi cea mai importantă grijă trebuie să fie faţă de dorinţă şi nu faţă de corp.

Dincolo de asta, poţi să intri şi să munceşti mai mult în punctul din inimă deasupra dorinţei şi deasupra corpului. Dar munca „împotrivă” lor şi punctul determină toate acţiunile tale prin alegerea a ce este important.

Dorinţele şi punctul din inimă se cearcă constant înăuntrul tău. Cearta provine din faptul că punctul din inimă este o altă dorinţă, care tânjeşte după Creator. În cele din urmă, este o luptă constantă între ele, dar corpul nu „intervine”. Acţionează în concordanţă cu dorinţa care câştigă, fie cu dorinţa din inimă fie cu punctul din inimă…

Acest punct deja s-a trezit în câţiva oameni, şi în alţii este încă în adormire în strâfundurile egoului corporal. Fiind în centrul inimii el trebuie să iasă şi să se ridice deasupra inimii. Ca şi viermele, în exemplul dat de Baal Ha Sulam, trebuie să iasă afară din ridiche. Timpul de pregătire durează de mii de anila nivelul „naţiunilor lumii”, până când acest punct se ridică deasupra suferinţelor. La finalul ridicării munca reală începe în el şi în acest punct oamenii vin la noi, la Bnei Baruch (BB).

Cât despre „naţiunile lumii” sunt simple stagii de-a lungul căii. Toţi aparţin sistemului general, dar azi ni se dă şansa să avansăm conştient. Asta e ceea ce face Luminca care Reformează (Lumina Înconjurătoare). De ce? Nu ştim, dar în general, procesul are loc în concordanţă cu ordinea apariţiei Reshimoturilor (genelor spirituale).

În timpul spargerii, cel mai de sus Reshimot a căzut în cel mai de jos loc. Acum trezirea începe şi aici totul depinde de care Reshimot aparţine o persoană, la rădăcina sufletului său. Atunci va descoperi această rădăcină şi va ştii toate detaliile acestei căi. În orice caz, nu depinde de cineva personal. Toţi sunt operaţi şi trebuie să-şi îndeplinească rolul său.

Întrebare: Câteodată mă percep pe mine ca fiind superior faţă de cei care nu au fost „treziţi” încă…

Răspuns: Acest lucru este pentru că Lumina nu a operat asupra ta suficient. Tu judeci în continuare după ego. În fapt, nu vei fi cababil să te simţi superior faţă de nimeni, nici măcat faţă de o furnică. Din contră, vei simţi că Creatorul este totul. El este în spatele unei persoane specifice sau a alteia, El este în faţa ta şi nu poţi avea nicio plângere sau lipsă de respect faţă de nimeni. Chiar şi în cei mai mari duşmani care îţi cauzează cele mai mari probleme şi ameninţări şi ameninţă naţiunea sau statul, vei vedea doar pe Creator; ei te forţează să te trezeşti şi să-ţi corectezi conexiunea cu El deasupra obstacolelor. El este cel care a plasat obstacolele înaintea ta şi intensitatea interpunerilor indică cât de puternic poţi fi tu conectat cu El.

De aceea se spune: „Chiar şi dacă o sabie ascuţită este plasată pe gâtul unei persoane, nu ar trebui să dispere după mila”

Din partea a patra a Lecţiei Zilnice de Kabbalah, 8.01.2013, „600.000 de Suflete”

 

Doar responsabilitate şi nicio scuză!

Întrebare: Convenţia ne forţează să ne conectăm şi să ne unim, să acţionăm repede şi eficient, să atingem rezultate incredibile. Ce ne poate ajuta să facem aceasta în fiecare zi?

Răspuns: Un sentiment de responsabilitate. Imaginează-ţi părinţi obosiţi sau chiar bolnavi a căror copil plânge şi cere ceva; ei totuşi se vor ridica şi vor face totul pentru el. Nu este uşor din moment ce nimeni nu vrea să facă asta; este doar obligaţia. Este similar în grup unde toţi trebuie să simtă obligaţie şi responsabilitate. Trebuie să simt că sunt în aceeaşi barcă cu ei şi că nu pot face o gaură în ea.

Bineînţeles că pot spune, „Prieteni, nu mă simt bine astăzi, vă rog să mă scuzaţi că sunt bolnav” şi să dorm mai mult, dar cum pot să fac asta când ştiu că ei mă aşteaptă pe mine? Dacă te gândeşti că nimeni nu îţi va remarca absenţa din moment ce nu eşti atât de important şi că nu contezi, atunci te înşeli.

Îţi spun asta din experienţa mea de simţire a lumii superioare: Fiecare dintre voi nu este mai puţin important decât sunt eu. Deci inacţiunea ta este o lipsă de investiţie în vasul general. Ar trebui să înţelegi asta, şi să nu uiţi; să vă amintiţi aceasta responsabilitate unul altuia ca să fie tot timpul prioritatea ta.

Este prima condiţie din moment ce Creatorul a creat un om, eu şi toţi ceilalţi, doar ca să fiu capabil să mă stabilizez pe mine cu ajutorul lor. Pe de altă parte, Creatorul mi-a creat prietenul şi pe mine ca să-l ajut şi doar ca să servească ca motiv pentru acţiunea lui de ridicare către Creator. Este chiar aşa!

De aceea trebuie să ne complementăm reciproc şi să ne ţinem de asta din moment ce prin asta creem garanţie mutuală printre noi. Nu ar trebui să uităm asta. Nu îmi pot permite nicio concesie; nu pot să pretind că sunt bolnav sau să inventez vreo scuză pentru inactivitatea mea. Din contră, în ciuda obstacolelor pe care Creatorul le plasat în faţa mea, trebuie să particip atât cât pot de mult în tot. Din partea Lui va adăuga diferite scuze pentru egoul meu, bineînţeles, dar grupul trebuie să-mi reamintească că acesta e modul în care Creatorul se joacă cu mine.

Din Convenţia de la Novosibirsk, 9.12.2012, Lecţia 7

 

 

 

 

 

Un loc adevărat pentru o persoană

Întrebare: Ce înseamnă termenul de „loc”, conform înțelepciunii Cabalei, atât din partea Luminii, cât și din partea dorinței?

Răspuns: Creatorul a creat o dorință de a primi, în forma sa inițială. Apoi Lumina a început să lucreze în cadrul dorinței de a primi. Ea a dat naștere dorinței de a primi și apoi a început să apară în ea din ce în ce mai mult. Apoi, dorința de a primi a început să se schimbe în calitate și a trecut prin cele cinci faze de dezvoltare și a început să ia diferite forme, îmbogățite cu diferite atribute și fațete.

Astfel, a ajuns la o stare numită „loc”.  Aceasta înseamnă că este diferită de ceea ce o umple. Umplutura nu este prima și nici Lumina, ci „locul” în care intră.

Ele au trebuit să se separe, deoarece se spune: Cu excepția cazului în care Lumina se separă de vas o singură dată, este imposibil să se determine ceva. Dar când se desparte o dată, ele sunt deja două lucruri distincte, iar acum este posibil să se identifice o „lumină” și „un vas” separate și, de asemenea, să se studieze legătura dintre ele. Acesta este modul în care „locul” este creat, dar nu este suficient; este posibil să se toarne niște băutură într-un ulcior, de exemplu, și să fie umplut până la capăt. Creatorul vrea ca acest „loc” să-L simtă pe El și cine este El.

Imaginează-ți că ai făcut un ulcior de lut, și acum vrei ca acest ulcior să simtă cine l-a făcut și în ce scop. Ce este mai mult, vrea să primească umplutura exactă: Să presupunem că nu este de acord să primească apă, lapte sau vin, ci are nevoie mai degrabă de ulei. Apoi, în funcție de ceea ce alege, e plin și respinge toate celelalte umpluturi. Asta înseamnă că „locul” ar trebui să diferențieze, de asemenea, între bine și rău, sau, cu alte cuvinte, să fie un „egoist înțelept „, ce depinde de ego-ul său, care a fost creat de Creator.

În continuare, Creatorul vrea ca această dorință să prefere singură natura opusă, și s-o aleagă prin libera voință. Ea trebuie să se „formeze” singură, să se aranjeze în așa fel încât să poată funcționa de la sine într-un mod opus, pe măsură ce se construiește din nou. Dacă dorința dobândește această capacitate, ea începe să acționeze din nou și să se umple și apoi se numește Adam care se aseamănă (Domeh) Creatorului.

Este ca și cum dorința se naște din nou prin libera voință și alege fiecare pas pe care îl face, orice umplere și orice mod. Pe de o parte, totul vine de la ea și nu depinde de nimeni, iar pe de altă parte, totul este întreg și în dăruire. Acesta se numește un „loc.” Aceasta este deficiența de care avem nevoie. Până atunci nu suntem nici măcar conștienți prin cât de multe stări trebuie să trecem pentru a ajunge la aceste discernăminte …

Întrebare: Există o legătură între „loc” și mediu?

Răspuns: Pentru ca dorința să fie independentă, să acționeze liber în discernămintele sale, în percepția sa, este împărțită în două sisteme: eu și în afara mea. În cadrul sistemului intern, există doar o scânteie, iar în sistemul extern, există întreaga lume. În măsura în care o persoană folosește „lumea” în mod corect, își crește scânteia. În măsura în care vrea să folosească lumea într-un mod opus, în mod greșit, își diminuează scânteia. Se verifică și învață în funcție de atitudinea ei față de lume, de mediul înconjurător.

În plus, o persoană are înțelepciunea Cabalei (un profesor, cărți și un grup), și toate sunt pentru a o ajuta să se împlinească în mod conștient și nu numai prin sentiment. La urma urmei, dacă învățăm din sentimentele noastre, aceasta va duce la un lanț întreg de eșecuri, într-un mod foarte lent și crud al celor cinci faze de dezvoltare. Dacă o persoană se dezvoltă prin mediu, atunci pentru ea mediul devine profesor, cărți, grup și Creator. Apoi, ea se dezvoltă prin „calea Torei,” prin calea Luminii care Reformează.

Diferența este că, prin calea Luminii, ea își aduce componenta proprie de dezvoltare și prin asta dezvoltă imaginea Creatorului în ea. Începe să se raporteze la realitate, nu ca o ființă creată, ci la fel ca Creatorul: „Cum folosesc grupul, profesorul, cărțile și Creatorul, toate forțele care mă influențează, în scopul de a mă stabiliza pe mine însumi în mod corect?”

Astfel, dezvoltăm umanul în noi și avansăm corect, în modul cel mai simplu și mai scurt pentru toți. Apoi, deficiența de a avansa pe care o stabilizăm din nou de fiecare dată este numită un adevărat „loc”, și este un astfel de loc la care ar trebui să ajungem.

Din partea a 3-a a Lecției zilnice de Cabala 11/01/13, „Pacea”

 

Ajutaţi copiii iubiţi ai Creatorului

Întrebare: Pentru cine ar trebui să doresc a aduce mulţumire: pentru grup sau Creator ?

Răspuns: Nu puteţi aduce mulţumire Creatorului fără să aduceţi mulţumire grupului. Este vorba de o condiţie necesară. În caz contrar, vă înşelaţi crezând că veţi aspira la dăruire, atunci când, în realitate, vă pasă de propriul interes mai degrabă, decât de binele altora.

Imaginaţi-vă că aveţi posibilitatea să aduceţi mulţumire Creatorului, numai cu condiţia să aduceţi mulţumire copiilor Săi, care sunt, de fapt, grupul. Nu poţi face nimic pentru El, pentru că toate dorinţele Sale se concentrează exclusiv pe creatură.

Din partea a treia a Cursului zilnic de Cabala, 10.01.2013, TES

Într-un flux al inimilor arzătoare

Întrebare: Unii oameni sunt într-o mare tensiune interioară în timpul convenției; alții sunt veseli și merg împreună cu fluxul. Care ar trebui să fie starea noastră corectă?

Răspuns: Ambele sunt corecte, și este necesar să alături acestor două stări, astfel încât, cu toată puterea și tensiunea ta mare, să încerci să mergi cu fluxul, să rămâi cât mai aproape posibil de centru și să te miști împreună cu el. Avem nevoie să fim incluși în fluxul convenției ca două lichide care sunt amestecate împreună.

Dar pentru asta, este nevoie să depun efort, desigur, pentru că în fiecare clipă trebuie să simt că mă mișc. Nu pot merge spre scop fără această mișcare, trebuie să păstrez aceeași direcție tot timpul, ca o racheta care-și ajustează permanent traiectoria: alternativ, o dată forța primirii, apoi forța dăruirii, forța primirii, apoi forța dăruirii.

Păstrez echilibrul între cele două, fără a șterge nici una dintre ele; nu-mi pierd conștiința dorinței mele (Aviut), dar conectez toate acestea împreună și avansez.

Există oameni care se integrează firesc în fluxul general, pentru că dorința lor este mai ușoară în comparație cu a altora. Nimeni nu este de învinuit sau de lăudat; fiecare are propriul său caracter natural. Și sunt oameni cu o tensiune internă mult mai severă care nu pot merge cu fluxul general și este nevoie de eforturi mari din partea lor.

Primii, care cu ușurință se îmbină cu mediul, adaugă inspirație tuturor. Iar cea de-a doua categorie, cărora le este dificil să fie cu alții, adaugă efort. Se pare că există Reshimo din ecran și din dorință (Reshimo de Hitlabshut și de Reshimo de Aviut), și, astfel, conexiunea generală apare.

 

Din Convenția de la Arava 17/1/13, Lecția

Mulțumesc pentru onoare

Întrebare: Am ajuns la convenția din deșert și, văzând prieteni atât de mari din jurul meu, întreb: De ce am fost onorat să fac parte din această societate mare, deoarece eu însumi nu am nimic deosebit?

Răspuns: Nici unul dintre noi nu a ales singur această cale, ci am fost adus de Sus. Dacă înțelegem acest lucru, trebuie să mulțumim pentru asta. Creatorul aduce o persoană la soarta bună și îi spune: „Ia asta!” Fiecare a fost adus aici pentru ca a venit timpul pentru sufletul său să înceapă corectarea și să devină inclus conștient în mecanismul general, numit Malchut sau Divinitate.

Dar dacă Creatorul aduce o persoană la această alegere, nu înseamnă că totul va continua fără eforturile noastre. Eforturile noastre trebuie să devină din ce în ce mai conștiente. Fiecare a fost deja dezamăgit de viața sa, în dorințele sale, și a trecut prin multe: a absolvit o universitate, a lucrat în câteva locuri, a servit în armată, s-a căsătorit și a divorțat.

Dar nu am făcut eu toate astea. Când mă uit înapoi, nu-mi vine să cred că am făcut toate acestea și totul mi s-a întâmplat mie. Încep să realizez că am fost condus de Sus prin toate aceste evenimente. Deși am empatizat din punct de vedere emoțional, senzațiile mele au fost evocate de Sus în mine.

Dar, de acum încolo, mi s-a dat libertatea de a alege, pe care o pot folosi. Există mulți care vin și pleacă. Ca urmare, se vor întoarce cândva în viitor. Înainte de convenție, am primit multe scrisori de la foștii mei studenți care au părăsit de mult studiul, au fost dezamăgiți, dar acum au decis să se întoarcă.

Asta este, de asemenea, soarta; nu ar trebui să credem că a fost propria lor decizie; conducerea superioară le-a cerut-o. Prin urmare, trebuie să-i acceptăm din nou, și astfel am deschis această convenție pentru toată lumea.

Tot ceea ce a fost făcut cu tine până astăzi, s-a întâmplat pentru că ți s-a permis să te întărești și să ai grijă de alții, și trebuie să mulțumim pentru aceasta.

Din Convenția de la Arava 17/1/13, Lecția 1

 

Formula pentru a intra în Lumea Superioară

Un grup Cabalist este bazat pe legile care aparţin următorului nivel. De aceea ne întâlnim împreună să re-creem aceste condiţii. Ne jucăm ca şi cum am fi în viitorul apropiat într-o realitate şi construim relaţii şi conexiuni care, în final, se transformă în lumile pe care le studim în Cabala.

Lumea Assiya este prima de care avem nevoie ca să intrăm şi să ne simţim între noi. A fi în această lume înseamnă că devenim complet adecvaţi acestui nivel de internalitate (în dorinţele noastre, gânduri, inimi şi minte). Articolele lui Rabash explică modurile de a atinge unitatea realitatea și să începem să simțim spiritualitatea între noi.

Bineînțeles, nu ne „ridicăm” nicăieri. Ascendem la nivelul personal al înălţimii spirituale la nivelul conexiunii care există între noi. Mai târziu, simţurile noastre se schimbă, şi „potrivirea noastră” va deveni mai puternică şi adâncă. Nu ne vom trata unul pe altul egoist de acum înainte. Ne vom diminua egourile. Vom anula egoul şi-l vom scoate dintre noi în concordanţă cu principiul, „Ceea ce urăşti, nu face prietenului tău”. Ca şi rezultat, vom începem să simţim lumea superioară.

După aceea, ne vom uni şi mai mult şi ne vom îmbunătăţi interconectarea mutuală. Vom crea un sistem reciproc în concordanţă cu care vom fi capabili să simţim un nou tip de împlinire sub forma Luminii Nefesh, Ruach, Neshama, Haya şi Yechida. Totul depinde de cât de mult egoismul creşte şi în ciuda lui, ne conectăm unul cu altul, cum încercăm să neutralizăm egoismul şi să-l folosim să împreunăm cele două forţe opuse şi să creăm o legătură.

Imaginează-ţi că mii de oameni din grupurile nostre în toată lumea vor simţi conectarea mutuală: cine este unde şi cum ei sunt interconectaţi. Acest sistem multi-polar serios este o societate integrală. Egoismul nostru continuă să crească şi devenim mai uniţi şi „penetrăm” unul în altul chiar şi mai mult.

Şi egoismul nostru creşte nu doar în calitate cât şi în cantitate: Ne apare în totul felul de formle noi şi necunoascute. Dintr-o dată, începem să observăm nuanţe repulsive în alţii pe care nu le-am văzut înainte; înseamnă că egoismul nostru se elevează şi declanşează acele senzaţii în noi! Dintr-o dată, recunoaştem că egoismul prietenului nostru s-a mărit de o mie de ori şi nu ştim cum să abordăm personalitatea s-a înţepătoare şi zburlită. Noi încontinuare ne vedem ca fiind minunaţi şi buni. Nu ştim cum să ne tratăm prietenii şi nici nu ştim ce să facem cu noi înşine.

Dacă ne uităm la această poză de Sus (din postura Creatorului), devine evident că El este Cel care provocă aceste situaţii pentru a promova avansarea noastră. Din partea Creatorului ele sunt inevitabile, având în vedere că, e în beneficiul nostru să continuăm să ne corectăm pe noi pentru a ne ridica şi mai sus.

Articolele lui Rabash ne dau sfaturi precise de cum să ne conectăm cu prietenii. Ele derivă dintr-un singur principiu, „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” pentru că este legea nivelului superior în care noi toţi suntem întreg uniţi prin dorinţele şi gândurile noastre.

Acţiunile noastre se completează una cu cealaltă şi crează o dorinţă generală care a fost creată iniţial de Creator. În acest punct, fiecare dorinţă apare către noi de 620 de ori mai mare. Astfel, noi simţim pe toată lumea ca şi cum suntem noi. Dincolo de asta, fiecare dintre noi ne simţim de 620 de ori mai mare ca şi cum suntem „multiplicaţi” de ceilalţi. Este imposibil să descrii această formulă din moment ce defineşte starea calitativă numită lumea infinitului. Noi trebuie să atingem asta.

Din Convenţia de la Novosibirsk 8.12.2012, Lecţia 4

 

Evadarea prin canalul îngust al acestei lumi

Întrebare: Cum putem ști că acțiunile noastre sunt în favoarea Creatorului?

Răspuns: Dacă Creatorul este o formă certă pe care eu o pun împreună înăuntrul meu, atunci trebuie să știu ce este în favoarea Lui și ce nu este. Dacă forma pe care o pun împreună este o formă totală de dăruire, atunci este în favoarea acțiunii de a dărui.

Creatorul este în interiorul meu. O persoană nu știe nimic despre ce este în afara lui; lumea ce mi se pare mie că mă înconjoară este o iluzie. Este o minciună care a fost creată astfel încât atitudinea mea înspre ea, ca şi către o lume externă, să fiu capabil să-i învăţ cele mai mai detalii, prin scoaterea acestor lucruri în afara mea.

Dacă aş putea să-mi scot sentimentele şi gândurile mele şi să văd că le împrăştiu în toată lumea, atunci ar putea fi Lumea Ein Sof (Infinitatea). Atunci aş descoperi că lumea noastră nu există, că sunt părţi ale vaselor mele. În fapt nu există nimic, nici imaginile şi nici oamenii din jurul meu. Toate acestea sunt eu, numit „Adam” (om) care stă înaintea forţei Creatorului. Acum nu îl văd pe El, dar mi s-a dat o şansă să încep să-L simt.

Noi nu suntem capabili să ştim ceva despre nimic din ce este în afara noastră din moment ce totul este „din acţiunile Tale te Vom cunoaște”, și pentru a face asta trebuie să obținem atributele spirituale prin noi înșine. Lumile spirituale sunt diferite de lumea corporală.

Există o regiune în noi care este ca un punct alb, în care nu simțim nimic nou. Această regiune este gradat revelată și se numește „lumea superioară”.

Există o altă regiune pe care o simt ca „lumea aceasta”, şi atunci încep să mă simt rău în ea ca şi cum este aglomerată în înghesuită în acest cerc. Încep să cercetez; poate că există ceva în afara ei.

Câteva din simţurile mele îmi spun că există ceva dincolo de barierele mele pentru că această parte a simţurilor mele îmi este ascunsă: Simt că trăiesc în ele şi că mor. Sunt de asemenea şi diferite discernăminte în mine: natura nemişcată, vegetativă şi cea „vorbitoare”, pe care de asemenea o simt ca „această lume”. Ele de asemenea apar şi dispar, sunt născute şi moarte. Văd viaţa lor după moarte şi prin asta încep să mă gândesc că totul este temporar şi expandabil; totul se schimbă şi atunci simt un fel de gol. Deci încep să cercetez şi să investighez ce este dincolo de graniţele acestei vieţi corporale.

Dacă nu sparg graniţele barierelor mele, cum voi fi capabil să descopăr ce se întâmplă acolo? Aşa este cum intrăm în Lumea Superioară care este dincolo de graniţele acestei lumi şi lumea superioară este toate dorinţele de a primi, şi dacă le unim, rezultatul este Lumea Ein Sof.

Din partea întâi a Lecţiei Zilnice de Kabbalah, 15.01.2013, Scrierile lui Rabash