Daily Archives: 8 februarie 2013

Egali şi diferiţi

Baal HaSulam, Un discurs pentru completarea Zohar: Prin urmare, cei care au un anumit nivel pot compune cărţi şi pot transpune realizările lor în sesizări şi alegorii. Acestea vor fi înţelese de toţi cei care au fost recompensaţi de gradele care descriu cărţile şi vor avea realizări comune. Dar, cei care nu au fost recompensaţi cu măsura deplină a gradului de autori, nu vor fi în măsură să înţeleagă instrucţiunile lor. Şi e chiar mai rău de cei care nu au fost recompensaţi cu nicio realizare, ei nu înţeleg nimic legat de ele pentru că nu au realizări comune.

Dacă o persoană atinge ceva, atunci, în funcţie de interpretarea lui, poate imagina şi clarifica, măcar puţin, ceea ce Cabaliştii la alte niveluri, simt. Desigur, dacă o persoană nu a trecut prin nivelurile pe care cărţile le descriu, nu poat eînţelege ceea ce arată. Dacă o persoană este singură în această lume şi nu a dobândit o realizare spirituală, la orice nivel, nu va fi, cu siguranţă, în măsură să-şi imagineze corect tot ceea ce se spune în cărţile de Cabala.

Întrebare: Putem spune că două persoane care sunt în aceeaşi lume spirituală ating acelaşi nivel de anulare ?

Răspuns: Dar fiecare face doar în maniera şi în conformitate cu măsurile sale specifice.

Întrebare: Deci, în ce mod este egală anularea lor şi în ce fel sunt ei diferiţi ?

Răspuns: Să presupunem că am început să studiez în universitate, împreună cu prietenul meu talentat şi inteligent: el este inteligent şi eu nu sunt chiar aşa şi, astfel, fiecare dintre noi face eforturi diferite. El, cu studiul său, reuşeşte să se amuze şi să caute de lucru, totul este uşor pentru el, în timp ce eu, săracul de mine, trebuie să transpir cu cărţile dimineaţa sau seara şi nu văd lumina zilei. În final, avem amândoi diplome: el are o diplomă şi eu am o diplomă. Aceasta este ceea ce se întâmplă, adeseori, în lumea noastră.

Dar, în spiritualitate este diferit; întreaga problemă constă în eforturile pe care le face cineva. Eu simt nivelul dobândit prin profunzimea NRNHY, în timp ce el atinge nivelul minimal Nefesh. De aceea, se spune: Recompensa este funcţie de durere. Durerea este, în acest caz, efortul unei persoane. Este modul în care valoarea opusă între Lumină şi recipient este aranjată.

Întrebare: Atunci, ce înseamnă a fi în aceeaşi lume cu cineva ?

Răspuns: Noi suntem în acelaşi nivel dar, adâncimea, recunoaşterea, înţelegerea, motivele şi rezultatele sunt diferite pentru fiecare dintre noi. La fiecare nivel există Luminile NRNHY, Sefirot KHB-ZON, niveluri ale naturii vegetal, animal şi vorbitor. O pisică trăieşte în lumea noastră, ca şi noi, dar ce înţelege ea, în raport cu noi ? Acelaşi lucru în spiritualitate: Ce va înţelege şi simţi o dorinţă la nivelul „pisică” ?

Întrebare: Dacă doi oameni îşi fac griji unul pentru celălalt, şi fiecare o face cel mai bine, cum pot fi eforturile lor compatibile ?

Răspuns: Forţa personală specifică nu se schimbă, precum celule stem. Sunt, mai degrabă, eforturile şi activitatea susţinută care schimbă: în ce măsură fiecare a făcut eforturi şi este încorporat în toată lumea. Dacă sunt încorporat în toată lumea din rădăcina mea, ajung unde voi ajungeţi şi suntem în adeziune totală. Şi fiecare din noi poate atinge această adeziune pornind de la această rădăcină. Astfel, distingem „rădăcina„ iniţială unde nu există grosimea (fără grosimea dorinţei) ci doar diferenţa, rădăcina, partea ulterioară Nefesh de Kedusha.

Noi luăm restul recipientului total general, ulterior devenim egali în nivelul nostru, în înţelegerea noastră, în tot, dar fiecare se vede mereu, în punctul de plecare. Noi rămânem diferiţi, rădăcina diferită care vine de la Creator rămâne şi, de aici, începem să vedem şi să descoperim bogăţia Lui şi diversitatea.

Întrebare: Imaginea sfârşitului corecţiei este clară, dar ce se întâmplă de-a lungul drumului ?

Răspuns: Toţi prietenii sunt în aceeaşi lume, dar fiecare gândeşte şi înţelege diferit. Fiecare are propriile abilităţi şi competenţe: unul este talentat la muzică sau pictură, altul scrie cărţi şi altul face filme şi un altul ştie cum să repare o pană de cauciuc. Este acelaşi lucru în spiritualitate: La sfârşitul corecţiei nu există diferenţe, dar la nivelurile intermediare de pe parcursul ascensiunii, toată lumea atinge lumea în felul lui, desigur.

 

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 06.02.2013, Un discurs în completarea Zohar