Monthly Archives: aprilie 2013

Tratament prin educaţie

Întrebare: Astăzi, sarcina noastră este să ne gândim cum putem ajuta o persoană ce trebuie să schimbe pentru a se simţi mai bine. Cum putem face asta?

Răspuns: Oamenii ar trebui să fie trataţi prin educaţie. Creierul lor este afectat, sistemul lor de percepţie, de analiză, concluziile, sistemul de realizare, toate astea sunt afectate de boala teribilă numită egoism, care le devorează interiorul. În primul rând, trebuie să determinăm ce fel de creştere teribilă, nouă, este aceasta, ceva ce nu am remarcat înainte şi dacă este aşa, nu a fost într-un punct în care ar putea fi definită ca fatală.

Trebuie să înţelegem profunzimea şi amploarea problemei. De fapt, nu este vorba despre o problemă particulară a unei anumite ţări. Medicii sunt răi, pacienţii sunt răi, sau serviciile medicale sunt un pic dezvoltate. Este vorba despre o problemă cu un sistem de sănătate în general, care urmează acelaşi principiu ca şi restul lumii.

Acelaşi lucru este în economie, comerţ şi industrie. De exemplu, într-un magazin, ceea ce se vinde se deteriorează rapid, deoarece este avantajos pentru producatori ca noi să facem cumpărături cât mai des posibil şi vor ca noi să rămânem ataşaţi de sistem. Suntem pregătiţi pentru a utiliza anumite produse. Acelaşi lucru se întâmplă la locul de muncă, în vacanţă, totul este sub control.

Kab.tv, „Medicina viitorului”, 07.04.2013

Problemele voastre personale sunt problemele tuturor

Întrebare: Cum ar trebui să privim problemele personale prin intermediul grupului?

Răspuns: Niciodată nu am întâlnit vreo problemă care să nu afectează pe toată lumea, ci doar persoana însăşi. Încercaţi să îmi daţi un exemplu: Ai o problemă cu spatele, de exemplu. Cum se poate raporta numai la tine, dacă eşti membru al grupului şi acum, pentru că te doare spatele, te găseşti în pat, în loc să participi la o activitate cu noi: studii sau intenţie?

Tu ne-ai slăbit şi toţi suntem afectaţi de boala ta. Ce ar trebui să facem dacă suntem în aceeaşi barcă şi munca ta este de a trage într-un sens şi tu nu o faci? Toată lumea este la locul ei şi nu există cineva să te înlocuiască. Fără participarea ta, vasul nu va fi capabil să navigheze corect.

Unde ai văzut probleme personale într-un sistem integrat în care toată lumea este total conectată cu ceilalţi? Ar fi foarte interesant dacă aţi putea să-mi daţi un exemplu. Acest lucru ar însemna că Creatorul a creat nu numai sufletul general, dar ceva în plus faţă de acesta.

Chiar dacă ai venit bolnav, ai biruit durerile de spate şi ai tras la vâslă, dar nu crezi că Creatorul este bun şi binevoitor, aceasta înseamnă, de asemenea, că nu eşti cu noi, deşi într-un mod diferit. Tu nu poţi participa la revelaţia Creatorului ca bun şi binevoitor. Deci, ce ar trebui să facem cu tine?

Se pare că el nu poate, pur şi simplu, să aibă probleme personale într-un sistem integrat. Nimic nu este personal. Fiecare individ influenţează pe toată lumea şi se judecă, el însuşi şi lumea întreagă, pe o scală de merit. Dacă cineva are dureri de spate, este ca şi cum ar fi ale tale. La urma urmei, trebuie să vă iubiţi prietenul ca pe voi înşivă. În sistemul integrat, nu contează dacă este durere sau defect – ele aparţin întregului sistem.

Nu contează unde este boala, deoarece, datorită acesteia, sistemul nu poate fi perfect. Nu contează ce şurub este responsabil pentru defecţiunea generală, ansamblul sistemului nu funcţionează corect, acum.

Prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 08.04.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

 

De ce am nevoie de un doctor?

Întrebare: Deşi astăzi un medic câştigă mulţi bani, el nu este fericit. El are numeroşi pacienţi şi totul se face mecanic. La finalul zilei, se întoarce epuizat, bea, fumează şi face totul pentru a se calma. Pacientul nu este nici el fericit, deoarece nu poate obţine atenţia şi tratamentul adecvat pentru sănătatea lui. Nimeni nu este mulţumit precum, spre exemplu, era în China antică, unde un medic era bucuros să vadă o persoană sănătoasă în faţa lui.

Dacă am putea arăta medicului că educaţia integrală îşi propune să modifice sistemul de îngrijire medicală, că aceasta poate să-l ajute să găsească munca mai agreabilă, iar el va fi capabil să se bucure de ea, atunci, poate ar putea fi interesat.

Răspuns: Nu cred că este un argument puternic pentru a schimba ansamblul sistemului de sănătate, mai ales când există persoane influente ce au creat acest sistem iîn mod ntenţionat şi sunt mulţumiţi de el. Acesta este motivul pentru care criza trebuie să se manifeste şi aici. Ea va rupe şi va forţa modificarea sistemului, a modului de gândire, viziunea asupra realităţii, altfel, nimic nu va merge. Este posibil să încercăm să schimbăm sistemul de jos, dar pentru asta, aveţi nevoie de schimbarea fiinţei umane.

Tu vorbeşti despre medicina chineză, dar sunt persoane diferite, la un diferit nivel egoist de dezvoltare.

Pentru a face ca o persoană să fie interconectată cu societatea şi pentru a ajuta personalul medical să se conecteze în scopul de a scăpa de medicamente nocive inutile şi de bilanţuri total inutile şi de cercetare, în scopul de a permite unui medic să se ocupe de pacient, să se gândească la el, în loc să primească patruzeci de pacienţi pe schimb, ca un operator multifuncţional, pentru a face asta, trebuie să schimbăm complet relaţiile între oameni. Pentru a face asta, trebuie să schimbaţi omul!

Nu puteţi pune o persoană egoistă modernă în aceste condiţii, el pur şi simplu nu vede alte persoane. De fapt, atunci când vezi un medic, el nu te priveşte. El priveşte în calculator, verifică presiunea arterială şi asta-i tot. Medicina chineză este o relaţie cu o persoană. Iar aici este vorba de o „relaţie” cu presiunea arterială, puls şi o serie de teste care pot fi introduse în calculator, care vor da medicului o soluţie referitor la ce ar putea face unui pacient. Se pare că medicul n ici nu este de fapt necesar aici.

 

Kab.tv, „Medicina viitorului”, 07.04.2013

Comunismul altruist: o ecuaţie cu o variabilă

Ball HaSulam, „Scrierile ultimei generaţii”, Prima parte: Este responsabilitatea Israel de a acepta comunismul altruist internaţional pentru toate naţiunile lumii şi de a fi un model de bunătate şi frumuseţe a acestui regim.

Întrebare: Ce este comunismul altruist internaţional?

Răspuns: Baal HaSulam explică faptul că, comunismul altruist este bazat pe legile pe care noi le studiem şi nu plecând de la moştenirea lui Karl Marx, ci din studiul celor 10 Sefirot care descriu interacţiunea între Lumini şi vase. La urma urmei, vasul şi Lumina trebuie să fie în aderenţă. Care sunt condiţiile necesare pentru asta?

În general, legea similitudinii sau echivalenţei de formă (=) operează, aici, între două dorinţe: dorinţa de a primi şi dorinţa de a dărui. Pentru a se asemui dorinţei de a dărui, dorinţa de a primi trebuie să efectueze prima restricţie, (Tzimtzum Aleph –TA), după care nu va dori să primească nimic pentru sine. Apoi, ajunge la nivelul Hafetz Hesed şi, ulterior, la nivelul de a primi pentru a dărui.

Astăzi, după spargere, grupul este construit din piese individuale. Care sunt legile care trebuie să funcţioneze pentru a fi în măsură să ajungem la o echivalenţă de formă ? Cum putem realiza un contract cu Creatorul pentru ca El să ne conducă la adeziune ? Dacă ne gândim, vom vedea că este vorba despre aceleaşi condiţii descrise în cărţile de Cabala.

Există trei factori care intervin aici: dorinţa de dăruire, dorinţa de aderare şi echivalenţa între ele. Nu există nimic altceva.

Dorinţa de dăruire (1) este constantă (const), la fel ca şi dorinţa de primire (2). Cel de-al treilea factor este o variabilă numită Masach (ecran). Este atât de simplu! În cazul în care nu am fi orbiţi de ego-ul nostru, datorită căruia noi nu dorim să vedem realitatea.

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 15.04.2013, „naţiunea Israel”

 

Cele două feţe ale Luminii

Baal HaSulam: „Scrierile ultimei generaţii”: Este un fapt că Israelul este partea cea mai detestată dintre toate naţiunile, fie că este vorba de motive religioase, din cauza rasei, sau…datorită cosmopolitismului, etc. Aceasta deoarece ura precede toate motivele, dar toată lumea rezolvă ura sa în funcţie de propria sa psihologie.

Când naţiunea Israel a fost ca un singur om cu o singură inimă şi chiar dacă este dispersată peste tot în lumea de azi, naţiunile lumii ne tratează ca un întreg. În lume, această atitudine este înrădăcinată între dorinţa de a primi şi intenţia de a dărui şi trebuie să fie corectată numai de gradele spirituale.

Nu poate fi nicio corecţie în lumea noastră. Deşi există tentative de „mediere” între noi şi vecinii palestinieni, Turcia şi alţii, nu este posibil ca aceste probleme să fie rezolvate la nivelul acestei lumi. Deoarece situaţia noastră nu este decât rezultatul unei acţiuni care vine de Sus. Este una din legile fundamentale. Există doar o neclintită dorinţă de a primi în această lume. Singurul lucru care o poate schimba este Lumina, forţa vieţii.

Când Lumina vine la momentul potrivit, ea aduce probleme şi rău (1). De ce? Deoarece ea se relevă din spate. Dar, dacă Lumina vine urmare a cererii noastre de corecţie (MAN), ea se relevă ca bună şi binevoitoare, Lumina Înconjurătoare (Ohr Makif, OM).

Singura diferenţă este în ce măsură putem avansa spre obiectiv mai rapid decât forţele care vin de Sus. Dorinţa noastră este între aceste două opţiuni. Deci, nu există niciun mijloc eficient la nivelul acestei lumi. Discuţiile la toate nivelurile, politic, ONU şi aşa mai departe, sunt toate inutile. De fapt, totul este rezultatul acţiunii Luminii Superioare, care influenţează diferiţi factori în lumea noastră, conform primei opţiuni.

Nu contează câte acţiuni sunt luate la reuniuni şi convenţii la nivel înalt, Lumina determină, de fapt, totul. În esenţă, politicienii sunt marionete şi singurul lucru cu adevărat eficace este cererea noastră de corecţie, pe care o ridicăm înainte ca forţa negativă să sosească. Numai atunci vom schimba forţa negativă în una pozitivă, la urma urmei, vrem să ne corectăm fără a aştepta problemele.

Deci, cum putem ajunge la această cerere ? Noi o facem cu ajutorul grupului şi studiului (o rugăciune). Grupul ne uneşte într-un singur corp, un singur vas şi, printr-o rugăciune în timpul lecţiei, ne conectăm la o singură sursă de Lumină, Creatorul.

Partea a treia a Cursului zilnic de Cabala, 15.04.2013, Naţiunea Israel

 

Apa vie de la un izvor comun

Întrebare: Cum putem construi o intenţie corectă în noi?

Răspuns: Intenţia este rezultatul muncii unei persoane, rezultatul Luminii care o influenţează ca reacţie a eforturilor corecte de a fi inclusă în grup, de la intenţia sa de a dobândi o intenţie de dragul de a dărui. Doar Lumina poate să-i dea această intenţie, putere. Când Lumina influenţează centrul grupului, toată lumea este conectată la acest centru ca un izvor de apă vie şi, apoi, toată lumea, toţi, primesc ansamblul Luminii care Reformează.

În acest mod, datorită intenţiei, vom corecta dorinţa astfel că va fi sub controlul intenţiei. Este ceea ce numim poporul Israel a cucerit pământul, ceea ce înseamnă puterea intenţiei. Aceasta este munca grupului şi în timpul studiului, unde toată lumea are intenţia de a atrage Lumina care Reformează

Este o muncă asiduă de a atrage Lumina spre centrul grupului, în conexiunea dintre noi, gata să fim unul. Graţie luminii care vine, vasele noastre de recepţie se extind de 620 de ori. Corectând fiecare etapă, fiecare mică dorinţă, cu intenţia în scopul de a dărui, construim o imensă dorinţă care conţine numeroase distincţii. Fiecare parte se măreşte de 620 ori.

Centrul grupului este Shechina, relaţia noastră ca un singur om cu o singură inimă. Nu este capriciul nostru, ci condiţia legii spirituale care cere acest tip de conexiune pentru a se potrivi Luminii. Deci, în măsura efortului investit, Lumina va acţiona asupra noastră şi ne va ajuta să ne conectăm, cu adevărat.

În momentul în care vom atinge primul grad minimal al conexiunii, noi vom începe să descoperim Lumina, în interiorul nostru. Este ceea ce numim traversarea Machsom (frontiera spre lumea superioară), naşterea în lumea spirituală, ceea ce înseamnă o stare de dăruire pentru toată lumea şi de la noi toţi către Creator.

Lumina face corecţiile, astfel că misiunea noastră este de a face eforturile.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 15.04.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Totul curge, totul se schimbă…

Întrebare: Situaţia în lume se schimbă cu o viteză foarte mare. La fel se schimbă și metoda educaţiei integrale?

Răspuns: În lume, totul se schimbă, dar nu cu noi. Problema este că toate structurile materiei evoluează foarte repede spre conexiune şi unitate, cu excepţia fiinţei umane, nivelul cel mai ridicat care există în creaţie. Şi asta pune umanitatea şi pe fiecare dintre noi ca parte inseparabilă a ei, într-o situaţie neplăcută.

Principala lege a naturii este legea de echilibru a tuturor părţilor ei şi, dacă nu suntem în echilibru, vom suferi în consecinţă. Suferinţa este distribuită pe mai multe niveluri. Există probleme ecologice care se resimt din ce în ce mai serios: erupţii vulcanice, taifunuri, etc. De asemenea, topirea gheţarilor care se apropie neobosit şi deja afectează Rusia şi Europa, judecând după ceea ce se întâmplă cu clima. Există, de asemenea, probleme politice şi, desigur, îndeosebi probleme economice.

Dar toate acestea pot fi rezolvate printr-o singură metodă: echilibrul umanităţii cu lumea înconjurătoare, cu ansamblul sistemului naturii. Am vorbit, deja, de multe ori: Dacă vom începe să ne conectăm şi să ne unim la niveluri diferite, fiecare în familia lui, la locul lui de muncă, în regiunea sa, în oraşe, în ţări şi între ţări, dacă oprim „agitaţia” pe internet şi vom începe, în mod serios, să îl utilizăm ca un instrument util pentru conexiunea noastră, pentru înţelegerea reciprocă, vom evita toate aceste probleme şi vom ajunge, cu adevărat, la un nivel de existenţă corect.

Mai mult, nivelurile mineral, vegetal şi animal al naturii pot ajunge rapid la ordinea corectă, funcţie de avansarea noastră. Graţie comportamentului nostru, apropierii reciproce, vom reconstrui şi vindeca. Totul depinde numai de noi.

Astfel, principala noastră problemă este de a explica oamenilor semnificaţia sistemului închis în care există şi în ce manieră noi putem să-l influenţăm. Trebuie să o facem cât mai rapid şi mai eficace, în scopul de a nu face mişcări inutile şi dăunătoare şi de a începe, cât mai repede cu putinţă, în modul cât mai scurt şi eficient, pentru a aplica corectarea omului, a societăţii, a lumii.

Lecţia virtuală, 07.04.2013

Pământul lui Israel, pe hartă și în suflet

“Poporul lui Israel nu este salvat decât dacă sunt strânși ca într-un snop, și Zionul a fost salvat.”

Scopul creației, al spargerii, este revelat de-a lungul istoriei națiunii israelite, care mai întâi a cucerit pământul Israelului și abia apoi a avut privilegiul de a fi numită o ”ființă creată”. Dorința de a primi, în sine, nu poate fi rea, deoarece totul este condus prin intenție și constituie singurul lucru care determină ce se petrece cu creația.

Ființa creată crește doar prin intenția sa, ea poate simți, înțelege și își poate extinde percepția ”vaselor” sale, devenind astfel o entitate independentă. Dorința de a primi și Lumina îi sunt date, la infinit.

Când creatura începe să muncească și înțelege că ea este parte a intenției și nu a dorinței, acesta este începutul lui Adam (ființa umană). Acesta este punctul de cotitură, critic, în dezvoltarea întregii creații. În acest moment, în care o persoană începe să se atașeze de intenție, el devine o ființă umană, ceea ce înseamnă că el transcende dorința sa și definește totul în funcție de intenție: cui și cărui lucru dorește el să-i aparțină.

Oamenii care determină totul în funcție de intenția lor, care o dezvoltă și își ignoră dorințele, sunt numiți Yashar -El (cei care tânjesc după Creator), Israel. Dar ei sunt diferiți de oamenii care doresc să se dezvolte, stabilindu-și cursul vieții lor, după dorințele lor și după gradul de împlinire al acestora.

Dorința (Ratzon) înseamnă pământ, țară, (Eretz), la nivelul pământului, adică a te conecta cu dorințele de jos, materiale. Loialitatea față de intenție însă, este considerată superioară. Conform cu acest criteriu, lumea este numită de jos sau de sus, deschiderile de sus și de jos.

Dacă ne dezvoltăm conform cu dorința noastră, aceasta este o dezvoltare naturală, în concordanță cu Reshimot (genele informaționale). Dorința de dezvoltare este cea care ne forțează să ne schimbăm, numită dezvoltare naturală, dar, dacă ne dezvoltăm în funcție de intenție, atunci deja aceasta depinde de noi. Ea nu se petrece în mod natural, la timpul său, pe măsura trecerii vremii, conform planului naturii. Este o dezvoltare prin ”Eu am să grăbesc asta”, în conformitate cu ritmul stabilit de noi înșine.

Dezvoltarea conform dorinței este o dezvoltare animală normală, la nivelurile mineral, vegetal și animal, în care o persoană se dezvoltă inițial într- o stare de inconștiență. Pe când, dezvoltarea conform intenției, este adevărata dezvoltare umană, din acest motiv creatura este numită Adam, el corectându-și intenția și devenind prin aceasta similar (Domeh) cu Creatorul.

Intenția direcționată către Creator este numită Israel sau națiunea lui Israel. Dorința care se află sub dominația acestei intenții se cheamă pământul lui Israel. Corecția pe care trebuie să o facem noi este aceea de a ne aduce dorința sub dominația intenției de a dărui. Aceasta înseamnă să cucerim ”întreaga lume” (întreaga dorință), pentru care națiunile lumii consideră Israelul responsabil și anume, plasarea întregii dorințe a lumii lui Ein Sof (Infinitului) sub dominația intenției de a aduce mulțumire Creatorului. Acest lucru înseamnă că țara lui Israel s-a răspândit pe tot pământul.

Este clar acum faptul că țara lui Israel nu poate fi o bucată de pământ, de-a gata, o zonă geografică de pe hartă, ci că totul depinde de dispoziția persoanei de a se corecta singur și , în urma acestui fapt, de a cuceri un loc numit pământul lui Israel, la nivelul mineral, vegetal și animal al naturii, ceea ce înseamnă a-l primi, a moșteni acest pământ în sens material.
Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/15/13Scrierile lui Baal HaSulam “Inheritance of the Land”

Unica muncă a adaptorului spiritual

În spiritualitate, o fiinţă umană este partea care coordonează între Creator şi creatură. Este numită, de asemenea, „Israel”, ceea ce înseamnă direct spre Creator (Yashar-El). Este spus:”Sunteţi numiţi Adam (om) şi nu naţiunile lumii.” La urma urmei, Masach (ecran), oferit pentru întreaga umanitate este adevăratul „eu”, fiinţa creată în mine. Eu iau Aviut (grosime) de la „naţiunile lumii”, Lumina de la Creator şi o să construiesc un Masach în raport cu acestea.

Scopul fiecărui Partzuf superior este, de fapt, a fi un „adaptor”, un „conector”, tranziţia care nu are nimic propriu, doar adaptarea la nevoile altora. Aceasta este munca mea, numirea mea. Toţi cei care au un punct în inimă trebuie să facă asta, aceasta este ceea ce studiem.

Întrebare: Ce putem depăşi prin asta ?

Răspuns: Trebuie să depăşim întreruperile care ne împiedică să ajutăm lumea şi, prin urmare, să oferim mulţumire Creatorului. Conform fabulei, El a vrut, cu adevărat, să dăruiască Tora, ceea ce înseamnă metoda corecţiei, „naţiunilor lumii” şi poporul Israel a primit-o doar ca un punct de tranziţie, ca un adaptor şi ca un conector.

Naţiunile lumii au vasele, Luminile sunt deasupra şi poporul Israel, cei cu puncte în inimă, trebuie să se adapteze între ele. Deci, se pare că suntem Partzuf superior, adaptorul sau, cu alte cuvinte, un Masach şi Lumina Reflectată. Trebuie doar să depunem efort şi nimic mai mult. Dorinţa noastră este scăzută în raport cu dorinţa naţiunilor lumii şi este scris: „Sunteţi puţin printre naţiuni.” Noi suntem puţin nu cantitativ, dar în ceea ce priveşte dorinţa de primire, deoarece Aviut a noastră aparţine nivelului Bina şi am primit toate adăugirile, după ruptură.

Singura noastră desemnare este de a servi Malchut, ceea ce înseamnă dorinţa tuturor naţiunilor lumii şi de a construi cel de-al treilea Templu de la ei. Noi va trebui să umplem toate dorinţele şi pasiunile spirituale care vor fi revelate în ei.

Deci, este scris:”Înţelepciunea naţiunilor lumii – crede, Tora în naţiunile lumii – nu crede”. Vasele lor trebuie să primească Lumina de Hochma şi Tora este metoda corecţiei care există doar în poporul Israel, care este ales pentru a evoca Lumina care Reformează, pentru a ne corecta, pentru a calcula lucruri în ceea ce priveşte Masach şi pentru a aduce naţiunile lumii la Lumina de Hochma.

Noi stabilim conexiunea şi sistemul şi naţiunile lumii furnizează dorinţele.

Întrebare: Această misiune nu pare prea dificilă. Avem doar să transmitem ceva naţiunilor lumii ca mesageri; ce este atât de dificil în munca acestui „adaptor”?

Răspuns: În primul rând, la nivelul strămoşilor, am fost rupţi de vasele de AHP, adică am părăsit Babilonul după ce am corectat vasele noastre care aparţiuneau de GE. Apoi, la nivelul fiilor, am corectat AHP al nostru prin exiluri, mai ales exilul din Egipt şi am primit un vas întreg, dar cele două părţi sunt ale noastre, deoarece aparţineau nivelului de Bina şi nu este de ajuns. Astfel, după ieşirea din Egipt, cucerirea pământului Israel şi construcţia Templului, întregul nostru vas a fost distrus şi a căzut la nivelul tuturor naţiunilor lumii, al patrulea şi ultimul exil.

          

Acum, trebuie să începem să corectăm lucrurile, dar nu aceeaşi corecţie ca mai înainte. Atunci, nu am trecut prin spargere, iar astăzi trebuie să luăm vasele noastre din „naţiunile lumii”. Este, deja, mult de muncă. În plus, reprezentanţii naţiunilor lumii ni se alătură. În primul rând, trebuie să ne reconstruim într-un singur vas, aşa cum am fost odată, iar apoi vom începe să muncim cu „naţiunile lumii”, deoarece conexiunea există deja din timpul exilului.

Astfel, chiar dacă noi începem corecţia noastră acum, trebuie să treacă pe la ei şi astfel, noi nu doar ne reconstruim, dar şi să includem toată lumea în corecţie şi ne ridicăm la niveluri mult mai înalte. Când Israel se ridică din nou, naţiunile lumii îl urmează imediat şi apoi ele au cui să ceară, dar de această dată, pentru adevăratul AHP şi nu pentru AHP „subdezvoltat” de Bina.

Astfel, rolul „Israel” este de a lua lipsa „naţiunilor lumii” şi, împreună, să se ridice spre Creator şi să pregătească vasul Shechina (Divinitate) pentru aceasta. Este construit din diferite dorinţe ale naţiunilor lumii, indiferent în ce măsură sunt pregătite. Ceea ce contează este ca ele să simtă că umplerea de sus trece prin noi. Atunci, ele sunt în măsură să adere la noi şi să-l primească.

Astfel, noi aducem mulţumire Creatorului. Întrucât El a promis să dăruiască Tora, adevăratele vase de recepţie iar noi nu suntem decât mijlocul de corecţie a acestor vase. Deci, este clar cât de important este de a disemina peste tot în lume. „Tora” este un sistem general, inseparabil, care se relevă peste tot. Se pare că noi suntem conectaţi la o reţea şi nu ne putem desprinde şi scăpa. Această reţea, conexiunea dintre oameni, este „Tora”. Există la toate nivelurile de-a lungul drumului spre conexiunea absolută, când toată lumea va deveni „ca un singur om într-o singură inimă”. Tora este vasul, în general, şi Lumina generală în ea este numită Creator. Astăzi, trebuie să corectăm dorinţa de primire pentru a ne conecta deasupra ei, în dăruire reciprocă la Creator.

 

Partea a doua a Cursului zilnic de Cabala 11.04.2013, Zohar

 

Întunericul care a fost atras de Lumină

Rabash, Shlavey HaSulam, Ce este „dacă au înghiţit ierburi amare şi nu au ieşit, în muncă”:

Astfel, o persoană care începe a urma această cale şi care vrea ca acţiunile sale să fie de dragul Cerului, descoperă adevărul că cu cât mai mult efectuează acţiunile cu intenţia de a dărui şi, de asemenea, că aceasta este departe de ea, ceea ce înseamnă că are un merit special în această muncă, că adevărul i-a fost revelat de Sus şi că o persoană este departe de toate actele de dăruire.

Progresul nostru este bazat numai pe diferite revelaţii care sunt neplăcute pentru ego-ul nostru, pe dorinţa noastră de a primi. De fiecare dată se pare că, dacă ne scufundăm în ego-ul nostru, noi nu putem avansa spiritual. Eu mă scufund în ego-ul meu şi Lumina vine de Sus şi pune accent pe nivelul ego-ului la care sunt. Prin urmare, eu simt un mare minus (-) care reflectă adâncimea (H) a dorinţei mele. În măsura în care mă simt rău, trebuie să discern ce anume să fac în acest sentiment neplăcut. Pot să fiu recunoscător pentru rău, pentru că astfel am aflat în ce punct sunt opus spiritualităţii şi dăruirii. Răul este revelat în ego-ul meu, în dorinţa mea de a primi pentru a primi şi, dacă această dorinţă dispare, eu nici măcar nu stiu că m-am scufundat în rău.

Adâncimea sentimentului neplăcut este indicele adevărului pentru mine, este un semn bun. Deci, plecând de la această stare, cer adeziunea, vreau să mă ridic deasupra acestui lucru, deasupra frontierei Egiptului, deasupra ego-ului meu, deasupra Machsom (barieră). Aici, eu încep să construiesc Lumina Reflectată (RL) şi să pun în aplicare prima restricţie pe întreaga parte inferioară (Tzimtzum Aleph – TA).

Astfel, Partzuf este constituit din două părţi: „un cap” şi „un corp”. Deoarece am implementat prima restricţie, am deja un „corp”. Mai târziu, poate voi fi în măsură de a elimina o parte din acesta şi de a-l conecta la „cap” şi va fi deja un real Partzuf deasupra Machsom. Astfel, prin etapele de Ibur (gestaţie), Yenika (alăptare) şi Mochin (minte) transfer toate vasele „sparte” de jos în sus.

Începem deja să simţim că este o muncă practică care poate fi efectuată. Dar, nu trebuie să uităm că aceasta este făcută de Lumina care Reformează (Lumina Înconjurătoare Ohr Makif – OM) şi că o putem invoca numai prin legătura dintre noi.

 

De fapt, tot ceea ce am învăţat şi citit poate fi pus într-o singură imagine simplă şi realizabilă de zece Sefirot şi putem vedea că lumea întreagă, stările noastre sunt numai în scopul de a furniza un bun model spiritual pentru aceasta, în orice moment dat.

Sperăm că fiecare stare pe care o realizăm va rămâne în fiecare ca o tendinţă clară. Percepţia lumii, atitudinea mea faţă de lume, tot ceea ce vreau să înţeleg şi să simt, trebuie să treacă prin acest model. Apoi, vom fi în măsură să rezolvăm toate problemele care vin de la Creator, de la Lumină, răspunzând corect şi susţinându-L şi permiţându-I Lui să dezvăluie acţiunile corecte.

Întrebare: Cum putem, cu adevărat, să mulţumim Creatorului pentru toate stările neplăcute ?

Răspuns: Este adevărat că minciuna nu ne ajută aici, nu poţi să plângi şi să îmbrăţişezi sincer, băţul care te bate. Dar, dacă simţi că băţul loveşte înclinaţia ta rea, dacă nu doreşti să te identifici cu ea, ci cu înclinaţia bună, atunci vei vedea, deja, diferenţele într-o anumită înclinaţie spre Creator.

Este doar graţie Luminii Înconjurătoare, că noi simţim că suntem răi. Cu cincizeci de ani în urmă, toată lumea mai credea că un viitor strălucit şi prosper va veni. Apoi, tendinţa mondială de declin a apărut şi am început să ne scufundăm în întuneric. O persoană cu un punct în inimă (•) începe, de asemenea, să intre în rău, în întunericul care vine la el prin Lumina care Reformează. Dar, în acelaşi timp, Lumina aprinde punctul din inimă, astfel că răul trimite o persoană în jos, în timp ce punctul se ridică, mai mult, în sus.             

Avem nevoie, deci, de următoarele diviziuni interne:

  1. Un punct în inimă
  2. Răul din noi

Doar atunci voi descoperi cu ce mă identific.

Întrebare: Cum poţi să te debarasezi de gândurile perturbatoare în ceea ce priveşte o recompensă, un cadou pe care Creatorul mi-l dă pentru munca mea?

Răspuns: Constant, trebuie să faci faţă gândurilor pentru a urca fără nicio cerere şi numai cu identificarea cu punctul din inimă, din nou şi din nou. Acest joc de „ping-pong” continuă, până ce Lumina care Reformează vine prin conexiunea din grup şi ne trimite la nivelul următor. Aici, o Lumină puternică va veni şi ne va dezvălui, din nou, rezultatele spargerii în noi.

Aceasta deoarece noi am fost conectaţi o dată, apoi Creatorul, care a realizat conexiunea dintre noi, a rupt-o. Acum, trebuie să participăm la corecţie, să ne trezim şi să-L chemăm. Atunci, Lumina va veni şi va face toată munca.

 

Partea a treia a Cursului zilnic de Cabala, 04.04.2013, Scrierile lui Rabash