Monthly Archives: aprilie 2013

Cum să unim continentul?

Cu sute de ani în urmă cabaliștii au vorbit despre iminenta criză generală a umanității, care se manifestă astăzi în Europa, sub o formă deosebit de agresivă. La începutul secolului 20 Baal HaSulam a scris despre faptul că, la sfârșitul secolului, mai precis începând cu anul 1995, va începe o nouă fază, una de dezvoltare reală a umanității. În esență, această fază s-a născut în acea perioadă, dar, așa cum se petrec lucrurile de obicei, este necesar să treacă un timp până când acest proces va fi conștientizat de către mase.

Pe de altă parte, aceste schimbări sunt similare acelora care au loc într-un grup. Astfel, din organizarea unor grupuri mici, putem învăța ce se va petrece cu blocurile mari cum este și acela care cuprinde întregul continent european.

Din materialul studiat, știm că, din momentul în care oamenii se străduiesc să se unească, imediat ei descoperă un nou nivel de egoism. De ce se întâmplă asta? Pentru că, atunci când ne aflăm într-un stadiu de dezvoltare oarecare și dorim să ne ridicăm la nivelul următor, putem face asta doar învingându-ne ego-ul.

Nivelul următor al dezvoltării este reprezentat de o mai mare conexiune între oameni. Să presupunem că ne conectăm unii cu alții cu puterea a 10 kilograme și apoi, în continuare, să presupunem că trebuie să ne conectăm cu puterea a 100 de kilograme. Cum ne putem conecta între noi cu o asemenea intensitate, încât să organizăm o societate mai puternică și mai solidă, în care Lumina de Sus, forța care acționează asupra noastră și ne influențează din exterior, să fie revelată?

În acest scop, trebuie să devenim egoiști, în grupul nostru, la nivelul prezent, astfel încât tot acest ego să se găsească între noi. Apoi, opunându-ne lui, noi ne vom conecta unii cu alții, cu alte cuvinte vom crea un ecran deasupra noastră, în așa fel încât Lumina care ajunge la noi să nu intre în fiecare dintre noi într-o formă egoistă, ci să rămână în afară, în forma unei comunități, în forma unui legământ. Atunci noi vom simți Lumina colectivă, cu acea dorință colectivă care ne va conecta. Aceasta va fi prima noastră Lumină spirituală, pe care o numim “Nefesh” (“Lumina lui Nefesh”).

Ego-ul ne dezbină și ne lovește din interior, dar în opoziție cu el, lucrând tocmai deasupra acestuia, noi ne obligăm să ne unim. Chiar dacă suntem egoiști cu toții, în ciuda acestui egoism, noi ne unim.

Starea noastră unificată este compusă din două forțe opuse: forța egoistă care ne separă, provocându-ne repulsie, ură, lipsă de înțelegere și, deasupra acesteia, forța conectării dintre noi.

 

Atunci când aceste două forțe opuse, forța negativă, pe de o parte și cea pozitivă, pe de altă parte, ating o anumită tensiune între ele, atunci pe loc, se revelează acolo Lumina, forța superioară, sub forma unui salt. Ea ne dă o senzație de cooperare, de conexiune și, împreună cu aceasta, senzația existenței într-un spațiu absolut diferit, într-o altă stare, numită “lumea superioară.” Noi începem să ne sințim mai presus de spațiu, de materie, de mișcare, în cadrul unei lumi de forțe care guvernează această lume materială. Este necesar să trecem împreună la un asemenea nivel. Să ne ridicăm la acest nivel astăzi, este misiunea noastră.

În cadrul grupului vedem că, în momentul în care începem să ne conectăm într-o dorință generală, comună, exact în acel moment suntem loviți. Apare dintr-o dată o senzație de separare, de răcire, o lipsă de mijloace: “Nu avem nevoie de toate astea…” Mulți prieteni pleacă; alții supraviețuiesc acestui proces de răcire și respingere, mai târziu se trezesc și se atinge o dorință pentru conexiune.

Împreună cu voi, noi trebuie să trecem prin multe situații ca acestea în ridicarea noastră. Nu le putem învinge și trece prin toate dintr-o dată. Să presupunem că avem nevoie de 150 de stagii (doar un număr arbitrar) până când atingem acel punct în care potențialul nostru va fi egal cu Lumina lui Nefesh.

 

Așadar descoperim în interiorul nostru aceste două potețialuri, cel negativ și cel pozitiv; aici, în această așa-zisă diferență dintre ele, se revelează Lumina.

Această chestiune ne este cunoscută din electronică, fizică și din alte științe. De exemplu, un bec se aprinde atunci când are suficientă putere pentru a face asta. Dacă există o diferență de potențial (℧), atunci Lumina este revelată, Lumina lui Nefesh. Aceasta este ceea ce trebuie să ne dorim într-un grup.

Același lucru are loc pe tot continentul și, după aceea, se va împrăștia în întreaga lume. În Europa, conform unui semn de sus, în acord cu planul creației, ei au început să se unească. Desigur că toți oamenii sunt de acord că această unire le va fi utilă din punct de vedere economic; altfel ar fi imposibil de atras oamenii la aceasta. Și noi intrăm într-un grup pentru că o anumită împlinire viitoare ne atrage către el. Aici este la fel: oamenii simt că pot sta împreună, pot fi puternici, că aceasta este avantajos pentru ei, astfel încât ei încep să se unească. Dar în cadrul procesului de unificare, ei descoperă dintr-o dată că există numeroase obstacole și probleme ascunse. Europa întreagă se află acum în această stare.

În mod natural, dacă popoarele Europei ar fi conștiente de ceea ce li se întâmplă de fapt, că tocmai acum ar trebui să se unească și să se conecteze, ele ar face ceea ce încercăm noi să facem ca grup, adică, în ciuda circumstanțelor, ele s-ar sili din răsputeri să se unească. De asemenea, ei văd deja că nu se pot diviza și separa unii de alții.

În cadrul grupului, au loc procese ușor diferite, noi suntem divizați și conectați la loc. Sosesc oameni noi, mergem împreună și așa mai departe, sau pur și simplu plecăm pentru câteva zile sau săptămâni (există și o astfel de stare), sau chiar, deși ne aflăm în grup, este ca și când nu ne-am afla acolo, până în acel punct în care cădem singuri.

Dar, în Europa, oamenii care dirijează legăturile financiare și economice văd că este imposibilă o nouă separare. Vedem această atitudine în situația Ciprului și, mai înainte de asta, am văzut în cazul Greciei. Și aceste situații vor continua. Nu există scăpare. Va fi necesar să ne transformăm, să ne conectăm tot mai mult.

Dar problemele ne stau în cale, pentru că fără înțelegerea a ceea ce trebuie făcut, totul va fi o căutare cu ochii închiși.

În general, în concordanță cu analogia cu grupul, este necesar, pur și simplu, să facem un efort spre încorporarea mutuală, unificarea și conectarea mutuală. Apoi, la fel ca și în grup, întregul continet își va găsi calea de scăpare, urmat de întregul pământ care se va ridica la nivelul lumii superioare. Nu se petrece nimic special aici, este cu adevărat, doar un proces de consolidare și conectare
Din lecţia întâi de  la Congresul European din Germany 3/22/13, Lesson 1

Grupul nu are dreptul să rămână tăcut

Întrebare: Atunci când se întâmplă ceva în grup, grupul încearcă singur să îşi rezolve problema, în loc să se întoarcă spre alte grupuri şi să strige, „Ajutaţi-ne!” Trebuie cineva să le sugereze să ceară ajutor, sau trebuie ca întregul grup să decidă că are cu adevărat o problemă şi a venit timpul să ţipe ca alţii să audă?

Răspuns: În grupul nostru din Israel, se întâmplă acelaşi lucru. Simt atunci când un prieten sau altul cade, aştept o zi sau două să văd dacă alţii răspund sau nu la asta. Dacă nu, sugerez să le spună tuturor. Adică, trebuie să existe o examinare constantă.

Iar grupul nu trebuie să rămână tăcut în circumstanţe de acest fel, deoarece asta va fi dăunător pentru toată lumea.

Nu ar trebui să îmi ascund non-participare în ceva, detaşarea mea faţă de drumul spiritual, de căutare, de tensiune, de progres. Nu pot fi tăcut în legătura cu aceste lucruri pentru că, procedând astfel, voi face ca oamenii să eşueze.

Este ca un grup de soldaţi care ies la ofensivă şi deodată, unul dintre ei nu mai este gata să meargă înainte. Ceilalţi depind de el. Ce se va întâmpla dacă nu îşi îndeplineşte misiune? Vor fi ucişi; nu va reuşi nimic. De aceea, pentru a nu submina grupul, el trebuie să le spună că este ceva în neregulă cu el, poate că mâna sau piciorul lui nu lucrează corect.

De asemenea, dacă întregul grup cade, asta subminează alte grupuri. Nu ne putem gândi numai la noi înşine. Dacă ne gândim aşa, spunem că nu există garanţia reciprocă, că nu există nicio obligaţie reciprocă. Deci, în general, nu există nimic! Gândiţi-vă bine la asta.

Din lecţia a treia a Congresului European din Germania 3/23/13

Aţintindu-ţi ochii pe scop

Întrebare: Care este înţelesul frazei: „Totul trebuie colectat ca şi cum a fost deja colectat”?

Răspuns: Asta spune că totul se află în faţa ta de la început. Toate lucrurile pe care le vei descoperii există deja. Atunci când se naşte un om, el descoperă singur, gradual, noi lucruri şi i se pare că acestea nu au existat înainte. Asta simte. Dar de fapt totul există deja; trebuie doar să ne pregătim Kelim (dorinţele) şi limita corespunzătoare a universului se va revela imediat în ele.

În general, pentru întreaga realitatea care se află în faţa noastră, este necesar doar să adăugăm intenţia de a dărui, Lumina Hassadim şi în acea măsură vom descoperii realitatea perfectă. Doar asta ne lipseşte.

Şi astfel, nu intenţionez să corectez realitatea prezentă, coruptă. Intenţionez să adaug relaţiei mele cu tot ce mă înconjoară, atributul credinţei, atributul dăruirii. Aceasta este corectarea – credinţă deasupra raţiunii.

Drept care, nu trebuie să mă corectez din interior, trebuie doar să ies din mine însumi în afară şi să mă conectez cu ceea ce există acolo. Totul este deja în faţa voastră, problema este că voi nu sunteţi acolo, în afara voastră. Este necesar să faceţi această acţiune, să ieşiţi din voi înşivă şi apoi această realitate va deveni a voastră. Astăzi, nu sunteţi pregătiţi să o revelaţi, dar ea există. Trebuie doar să vă „puneţi ochelarii” pentru a o vedea.

Construim un Kli spiritual deasupra voinţei de a primi, deasupra impurităţii. „Faraonul” nu dispare nicăieri, voinţa de a primi rămâne şi, mai mult, rămâne în forma ei brutală, iar la sfârşit i se adaugă şi „inima de piatră”. Dar noi trebuie să ne ridicăm deasupra ei, să mergem peste ea.

Protejez impuritatea (Klipa) care acoperă voinţa mea de a primi; similar, coaja protejează fructul până când acesta se coace complet. Altfel, fructul se descompune şi eu nu voi obţine corectarea completă. Îmi construiesc întreaga mea relaţionare cu realitatea în timp ce coaja îmi protejează voinţa de a primi: „Să nu dispari din mine. Ura mea, gelozia, cruzimea, lenea şi toate aceste lucruri să rămână. Am nevoie de tine.” Este ca şi cum îmi învelesc caracteristicile mele egoiste într-un anume pachet şi eu ies din ele în afară. Iar invers, dacă ele dispar, aş rămâne cu nimic şi nu aş avea ceva pe care să mă construiesc.

Întrebare: Şi cum iese omul în afară, de unul singur?

Răspuns: Pentru asta, trebuie să ajungă la o disperare totală. Atunci, un fel de gaură în inimă se va deschide pentru tine, în care vei simţii că nu poţi ieşi în afară – şi vei cere aceste lucru. Dar, deocamdată, nu ai ajuns la rugăciunea adevărată, nu ai fot „împins” suficient pentru a-l găsi pe Creator.

Întrebare: Cum ajunge omul la rugăciunea adevărată, pentru a primii ajutor?

Răspuns: Asta se întâmplă numai după ce îşi pierde complet speranţa, dar rămâne totuşi pe cale. Este necesar ca, pe de o parte, să ajungi la o stare de recunoaştere a răului, pe de altă la măreţia scopului şi să menţii această discrepanţă.

Mai întâi, mă simt rău deoarece sunt într-o stare egoistă. Această stare reprezintă un rău de nesuportat pentru mine. Dar problema este că nu este rău pentru mine. Trebuie să îmi anulez „eul” şi să vrea ca el să fie rău pentru mine pentru că nu sunt pregătit să dărui Creatorului. Astfel, răul se manifestă opus faţă de iubirea de Creator. Apoi, recunosc măreţia scopului, care pentru mine este binele.

Când mă prind de aceste două extreme, ajung la rugăciunea adevărată, o cerere pentru conexiune.

Scopul este aşa de mare în ochii mei încât nu îl pot abandona. Şi tot timpul, grija mea este ca această măreţie a scopului numai să crească mai mult. În final, ajung să mă apuc doar de două extreme: măreţia scopului şi răul stării mele prezente.

Aici trebuie să există presiune de la grup, care îmi dă conştientizarea faptului că măreţia scopului este numai pentru a aduce mulţumire Creatorului. Şi apoi încep să mă gândesc la cum să ies din starea mea prezentă, rea , care este rea tocmai pentru că sunt departe de scop.

Acestea sunt condiţiile care trebuie să se formeze în mine. Pentru asta, am totul: grupul, Creatorul, sursele… Dar conştientizarea importanţei scopului este cheia a tot (1), este înaintea tuturor condiţiilor. Trebuie să fiu concentrat asupra scopului şi să caut în toate stările numai la el, să ader numai la el. Iar apoi, ca rezultat, am nevoie cu adevărat de un grup, învăţător, studii şi diseminare.

În definitiv, „sfârşitul acţiunii este în gândul iniţial.” Scopul mă obligă la tot. Aspirând la scop, înţeleg că nu pot să mă descurc fără un mediu, pentru că voi atinge scopul chiar printre prieteni. Ştiu că nu pot să o fac fără învăţător, pentru că el mă ţine împreună cu grupul pe drum şi aduce Lumina care ne umple. Înţeleg că nu o pot face fără cărţi, pentru că cu ajutorul lor învăţ sistemul spiritual şi mă stimulez. Atunci când studiez, este ca şi cum sunt în acel sistem şi atrag de acolo Lumina care Reformează. Şi, în final, realizez că nu mă pot descurca fără diseminare, deoarece un grup este o mică parte a vasului colectiv al umanităţii, care trebuie luat în considerare.

Totul derivă din realizarea importanţei scopului. Îmi interpretez starea finală în care eu, grupul şi învăţătorul, suntem împreună cu toată umanitate, astfel ca întregul sistem spiritual să prindă viaţă între noi. Lumina lui ne va umple şi ne va lega unul de altul într-o singură Malchut a Lumii Infinitului. Şi, în ea, îl vom revela pe Unicul care a format-o, Rădăcina care a produs cele patru faze ale Luminii Directe. Şi asta este Creatorul.

Din partea a patra a Lecţiei zilnică de Cabala 3/13/13, “Introducere la Cartea Zohar 

Un scut pentru un adevărat erou

Întrebare: Ce înseamnă să cer o conexiune cu Creatorul, atunci când sunt într-o stare dificilă, în loc să încerc să o depăşesc eu însumi?

Răspuns: Înţelepciunea vine numai din experienţă. Trebuie să simţim de multe ori întunericul iar apoi lumina şi, din nou, întunericul. Adică, trebuie să trecem prin multe stări neplăcute şi plăcute, în care mă simt rău sau bine, datorită a tot felul de motive spirituale şi materiale, iar eu nu pot face nimic legat de asta.

Trebuie să se schimbe mii de asemenea experienţe în mine, până când încep să realizez că percepţia mea depinde de aprecierea, de importanţa pe care o dau proprietăţilor spirituale ale conexiunii, iubirii şi a relaţiilor mele cu alţii. Încep deja să ghicesc ce este ascuns în acest întuneric şi încep să îl simt. Nu mă simt doar bine sau rău, ci bine sau rău datorită relaţiei mele cu grupul, pentru că nu îl consider important sau nu îmi tratez bine prietenii.

Sunt mulţi paşi pe această cale, multe etape mai mici, nu încă spirituale, ci bariere psihologice care trebuie depăşite. Iar apoi vine înţelegerea faptului că păşind în afara întunericului încep să mă gândesc la ecran, la timpul când voi putea fi deasupra acestor sentimente.

Trebuie să trecem prin sentimente bune şi rele, prin zi şi noapte, până la sfârşitul corecţiei. Chiar dacă toată lumea trece prin asta în felul ei, la final, încep să simt nevoia de a mă ridica deasupra acestor sentimente. Nu mai vreau să depind de ele şi să fiu sclavul lor, ci vreau să mă protejez împotriva lor cu un scut.

Lasă să apară diferite impresii interne în mine, dar ele nu ar trebuie să afecteze atitudinea mea faţă de prieteni, faţă de calea spirituală, faţă de importanţa scopului şi de Creator. Vreau să fiu independent faţă de dorinţele mele egoiste şi de durerile acestora. Această cerere se naşte în mine: Vreau să fiu deasupra suferinţelor din egoism, similar cu comportamentul unui adevărat om în această lume, care îşi apară cu bravură pământul şi nimic nu îl poate clătina, nicio influenţă din afară.

Din acel moment, am o conexiune directă cu Creatorul, pentru că încep să cer de la El. Până atunci, am cerut doar sentimente bune, stări bune, împliniri dulci, adică am cerut pentru egoismul meu. Acum, cer să mă ridic deasupra dorinţelor egoiste, şi aceasta este cererea corectă pentru Creator. Vreau să mă refer în mod egal la Stăpân, în aceeaşi direcţie, în timp ce rămân deasupra emoţiilor, deasupra durerilor egoului meu. Acesta se numeşte un „ecran anti-egoist” (Masach).

Desigur, aceste ecrane au un număr de niveluri şi de caracteristici, dar munca cu Lumina începe de la acest prim ecran. Vreau să îmi restricţionez dorinţa de a primi plăcere. Şi, natural, simt tot ce se întâmplă în ea şi grija în mine însumi. Dar toate aceste emoţii, care se coc în stomacul meu, nu îmi afectează viziunea, inima şi mintea. Există o partiţie (Parsa) între ele, pe care o simt la fel ca diafragma din corpul meu. Sub această partiţie, în „stomac”, ceva se întâmplă, se coace, dar eu vreau să mă identific cu ce este deasupra acestei diafragme: cu plămânii, inima şi creierul.

Din pregătire pentru Lecţia zilnică de Cabala din 3/28/13