Daily Archives: 20 mai 2013

Cunoaşterea Creatorului este numită gând

Întrebare: Ce este un gând?

Răspuns: Un gând este punctul de legătură dintre creatură şi Creator. Este o deficienţă specială prin care fiinţa creată poate creşte. Pe de o parte, este vorba despre o deficienţă corporală, deoarece o persoană este neajutorată, nu ştie ce să facă în viaţă şi cum să-şi gestioneze viaţa. Totul porneşte de la obişnuitele afecţiuni fizice. Dar, dacă o persoană reuşeşte să depăşească aceste probleme, fără a le neglija, dar văzându-le ca un mijloc, atunci ele constituie infrastructura de la care poate să crească spre Creator şi să-I mulţumească Lui pentru trezire.

Dacă o persoană doreşte să ştie care este intenţia corectă şi atitudinea corectă faţă de ceea ce se întâmplă, asta înseamnă că cere un gând. Ea ridică punctul corporal de lipsă la Bina, dar nu cerând pentru sine, ci mai degrabă cerând ceea ce ar trebui să o conducă la conexiune cu Divinitatea: Cum poate învăţa să-L cunoască pe Creator prin lipsurile ei. Cunoaşterea Creatorului este, deja, numită gând.

Astfel, acest punct negru devine Nukva pentru Hochma, ceea ce înseamnă că este încorporat în Bina, ceea ce necesită înţelegere. Această lipsă obligă Abba ve Ima (Mama şi Tata) să se cupleze şi să dea naştere viitoarei fiinţe umane, nivelului următor.

Partea a doua a Cursului zilnic de Cabala, 14.05.2013, Cartea Zohar