Daily Archives: 31 mai 2013

Şapte miliarde de ascultători

Întrebare: Locuiesc în Peru. Este vorba despre o ţară mare. În capitala Lima sunt în jur de opt milioane de persoane, dar nu am reuşit sa construim un grup. De ce?

Răspuns: Înţeleg şi simt foarte bine durerea voastră, dar ideea este că există un program mai mare şi nu putem înţelege pentru ce este realizat exact în acest mod. Aşa cum noi nu am ajuns la rădăcină, aşa cum nu vedem ansamblul sistemului, întregul suflet, unde fiecare se găseşte şi de ce are nevoie pentru a experimenta această soartă sau alta, până atunci, nu înţelegem şi nu justificăm Creatorul. Vom avea mereu pretenţii în ceea ce-L priveşte.

Eu diseminez înţelepciunea Cabala din 1983. Atunci, am scris primele trei cărţi, în urmă cu treizeci de ani. Şi am început să studiez şase sau şapte ani înainte. În anii care au urmat, s-a depus o muncă excelentă făcută în întreaga lume. Numeroase grupuri au investit eforturi considerabile în crearea şi distribuirea materialelor printr-o varietate de canale.

Cu toate acestea, rezultatele sunt mult prea mici. Vedem că puţini au o dorinţă de a atinge adevărul. Nu vor exista mulţi oameni de acest gen. În acest mod este construită lumea. Aceşti oameni speciali sunt o minoritate şi nu ar trebui să fie astfel deoarece tot restul îi vor urma. La ora actuală, noi – câteva sute de mii de persoane în întreaga lume – ne pregătim corect. Lumea se va trezi şi ne va urma. În principiu, un păstor este suficient pentru toţi, pentru ca obiectivul să fie atins. Prin urmare, este interzis să judecăm în funcţie de cantitate, deoarece spiritualitatea este construită pe calitate şi o persoană poate fi echivalentă nu doar cu milioane, ci cu miliarde de persoane.

Astfel, continuaţi să investiţi efort. Alăturaţi-vă grupului american de pe internet şi, în cele din urmă, vom vedea că sosiţi la congrese împreună cu multe alte persoane. Esenţial aici este să nu ne plângem. Noi nu vedem ansamblul „planului”, nu suntem conştienţi de ansamblul programului. Este necesar să acceptăm rezultatul aşa cum este şi să acţionăm independent de circumstanţe. Chiar şi atunci când simt vid în jurul meu, trebuie să mă întorc spre lumea întreagă, ca şi cum toată lumea ascultă de mine.

Mai precis, mă conduc, mă întorc spre toată lumea, ca şi cum cele şapte miliarde mă ascultă, doresc să înţeleagă şi să descopere, să absoarbă fiecare cuvânt. Este datoria mea, şi câţi vor fi treziţi de Creator şi în ce măsură, este treaba Lui. Eu recomand această abordare pentru toate persoanele implicate în diseminare. Atunci eu sunt „pur”, Creatorul stabileşte momentul în care lumea se trezeşte şi accept asta cu calm.

Congresul New Jersey, 10.05.2013, Lecţia 1

 

Să mărim cercurile

Întrebare: Dacă toată lumea din grupul de zece doreşte să se anuleze, de ce ajung la un sentiment de ură?

Răspuns: Dacă toată lumea se anulează, începem să urcăm şi apoi ne este adăugat un ego suplimentar. Să presupunem că suntem împreună, după ce am atins o oarecare conexiune şi graţie acesteia, toată lumea primeşte puterea de a se anula înaintea prietenilor.

În cercul precedent, eram toţi egali şi, ca rezultat al muncii noastre comune, noi am ridicat şi am realizat un nou cerc, în care am devenit toţi mai mari şi mai importanţi decât eram înainte. Fiecare dintre noi pare că rămâne în acelaşi loc, dar ridică întregul cerc şi îl priveşte de jos.

Toţi prietenii sunt deasupra şi eu singur am rămas jos. Astfel, toată lumea vede grupul deasupra lui. Noi suntem cu toţii anulaţi în faţa celorlalţi şi astfel, am primit o mare putere colectivă. Noi ne-am ridicat şi corectat pe noi înşine. Aceasta înseamnă că am atins auto-anularea totală în această nouă stare, dar cum putem continua să creştem ? Aici, fiecare dintre noi primeşte un ego suplimentar astfel că putem să creştem, ca un embrion la care se adaugă carne şi această carne trebuie să prindă o formă. Embrionul primeşte din sângele mamei sale care se încheagă şi se transformă în trupul care se dezvoltă.

Acest ego adiţional generează ură în noi şi noi o resimţim în fiecare nivel. Dacă noi creştem şi ne anulăm, suntem gata să urcăm la nivelul următor şi apoi, primim o dorinţă suplimentară şi necorectată de primire de la spargere. Am fost la nivelul rădăcină Aviut (grosime) dar, în noua stare, avem nevoie deja de Aviut de la prima fază. Din moment ce avem nevoie să primim această diferenţă dintre niveluri, ego-ul suplimentar este revelat ca ură. Aceasta ne ajută, de fapt, să creştem.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 25.05.2013, Scrierile lui Rabash