Monthly Archives: mai 2013

O licărire de speranţă în celula de închisoare

Ego-ul nostru a crescut de-a lungul anilor, până ce o scânteie se trezeşte brusc în el, o lumină, un punct de plecare pentru percepţia lumii superioare. Când o astfel de scânteie se aprinde într-o persoană, începe să simtă disconfort şi nelinişte. Ea crede că lumea nu este suficientă pentru ea şi că are nevoie de altceva: există ceva în această viaţă deasupra existenţei corporale, un scop mult mai sublim.

Ea nu poate continua să trăiască mult timp ca toată lumea şi aspiră să înţeleagă sensul vieţii, esenţa, baza. Care este forţa interioară care o conduce şi care este scopul vieţii ?

Fără îndoială, această scânteie există în fiecare din cei reuniţi aici, la acest Congres, altfel nu am fi dorit să fim aici. Cu toate acestea, există mulţi oameni care vin să studieze şi să verifice când se aprinde în ei scânteia. Trebuie să facem mari eforturi pentru umplere şi este ceva pentru care nu suntem pregătiţi. În acelaşi timp, diferenţa dintre forţa ego-ului care conduce o persoană în propriul său corp şi puterea scânteii care o scoate din corpul său, chemând-o să se depăşească, este foarte mare.

Ego-ul unei persoane este foarte greu şi păstrează scânteia în interior precum in celula unei închisori. Prin urmare, aceste persoane se abandonează ego-ului lor şi acceptă să rămână în această închisoare. Ele găsesc diferite scuze şi, în final, părăsesc drumul spiritual, pentru că trebuie să se justifice. Şi astfel, ele pleacă.

Rabash a spus că există scântei de dragoste pentru alţii, în fiecare dintre prieteni, ceea ce înseamnă că există forţe anti-egoiste. Ego-ul îi urăşte pe alţii şi forţa care stă în faţa ego-ului este iubirea pentru alţii. Dar, o singură scânteie nu poate aprinde Lumina dragostei, adică să mă facă să simt dorinţa celuilalt ca fiind a mea, şi să-l umplu, la fel cum mă umplu pe mine. Cu alte cuvinte, nu pot să ies din mine şi să fiu inclus în celălalt, ceea ce este numită „dragostea pentru ceilalţi”.

Prin urmare, ne-am adunat în grup şi suntem de acord să muncim şi să ne însărcinăm unii pe alţii, pentru a aduna toate scânteile noastre şi, în conexiunea dintre ele, să descoperim lumea superioară.

Discursul asupra importanţei de a ne uni, 10.05.2013

 

Mintea unui bărbat nu înţelege femeile

În ştiri (DailyMail) „Este ceva ce multe femei ştiu deja – şi mai mulţi bărbaţi vor descoperi pe calea cea grea.

–       Bărbaţii au probleme în citirea emoţiilor femeilor.

–       Oamenii de ştiinţă au cerut voluntarilor bărbaţi să privească ochii oamenilor şi să ghicească ce simt aceştia.

–       Poate că era de aşteptat, a fost de două ori mai dificil să ghicească starea de spirit a unei femei decât a unui bărbat.

–       Dar, nu este pur şi simplu pentru că nu au încercat, studiul o demonstrează.

–       S-a făcut o scanare a creierului în timp ce ei priveau fotografiile. Datele sugerează un motiv neobişnuit pentru dificultatea de a citi sentimentele femeilor.

–       Atunci când au privit ochii bărbaţilor, bărbaţii au raportat ceea ce au vazut la ei înşişi. Părţi ale creierului lor sunt legate de gândurile şi sentimentele anterioare.

–       Ei au înţeles ceea ce alţi oameni simt, rememorând momente similare din propria viaţă – şi au fost folosite pentru a evalua imaginile, conform cercetătorilor.

–       Dar, când au privit ochii femeilor, s-au intrigat.

–       Creierele lor au căutat amintiri a unor femei ce semănau cu imaginea.

–       Acest proces, mai puţin personal, arată că bărbaţii au găsit că este mai dificil să simpatizeze cu sentimentele femeilor.

–       Amigdala este o parte a creierului considerată importantă pentru empatia faţă de ceilalţi.

–       Oamenii de ştiinţă au constatat o creştere a activităţii când bărbaţii au privit un bărbat, mai degrabă decât o femeie.

–       Şi pot exista motive foarte bune pentru care bărbaţii înţeleg mai bine tipul lor.

Comentariul meu: Dacă ar fi singura diferenţă dintre noi! Există multe descoperiri care vor arăta cât de diferiţi suntem, deoarece venim din diferite rădăcini spirituale: Zeir Anpin şi Malchut. Dar, în loc să explorăm diferenţele, este preferabil să ne concentrăm asupra oportunităţilor pentru a ne completa unii pe alţii. Această combinaţie va aduce lumea spre fericire.

Ce este fericirea?

Întrebare: Suntem născuţi pentru a fi fericiţi, pentru asta facem eforturi. Cu toate acestea, sistemul în care trăim este egoist. „Visul american” a fost exagerat în societatea noastră. În esenţă, este inaccesibil deoarece pentru a ajunge acolo, trebuie să câştigăm bani. Pentru a câştiga bani, trebuie să muncim şi, la rădăcina ei, munca este sclavie. Cu alte cuvinte, noi suntem transformaţi în sclavi pentru a deveni „fericiţi”. Cu toate acestea, noi nu suntem fericiţi. Umanitatea poate suprima această idee şi să fie fericită fără ea? Cum aţi descrie starea de „fericire”?

Răspuns: Cred că fericirea nu este posibilă decât dacă atingem echilibrul. Când oamenii vor construi o fuziune mutuală corectă unii cu alţii, când vor simţi că sunt în mediul bun social, toate problemele vor dispărea. Apoi, societatea va stabili şi promova homeostazia, oameni vor simţi că sunt ca într-un flux, fiind într-o stare de linişte interioară şi exterioară. Această condiţie suscită o stare de beatitudine în ei.

Cu alte cuvinte, o senzaţie de fericire nu apare pentru că noi ne satisfacem egoismul, fără a ne gândi la urmări, în plus, faţă de fiecare dintre noi există mulţi alţi egoişti care vor plăcere în detrimentul altora. Senzaţia de fericire apare ca rezultat al unităţii. Ea provine dintr-un sentiment de echilibru, similar cu un organism sănătos, care trăieşte atunci când organele funcţionează în echilibru.

De asemenea, societatea umană trebuie să urmeze exemple din natură şi să aspire să atingă aceeaşi stare. Astfel, vom realiza care este scopul vieţii. Senzaţia pe care o avem, fiind în această stare, este fericirea.

Emisiunea de televiziune „Medicina viitorului”, 07.04.2013

 

O ascensiune într-un balon de conexiune mutuală

Întrebare: Cum este posibil să explici unei persoane care toată viaţa a fost concentrată asupra ei însăşi, să se preocupe de alţii ? Ce gen de plăcere poate avea dacă s-ar îngrijora de cineva şi, ca urmare, va fi sănătos?

Răspuns: Ai răspuns la întrebarea ta: Acest lucru îi va da sănatate. Ea nu va cumpăra sănătate altfel. Trebuie să încerci!

De ce nu încercaţi să aplicaţi asta? Aveţi ceva de pierdut? Avem toţi de câştigat îngrijindu-ne de ceilalţi. Nu contează dacă noi credem sau nu. Haideţi să ne jucăm! Să acceptăm să fim copii pentru o lună!

Întrebare: Cum este posibil să ne ridicăm deasupra ego-ului cu ajutorul jocului?

Răspuns: Sub influenţa mediului. Mediul are nevoie de joc, are nevoie să arate oamenilor cât îi influenţează. O persoană trebuie să se supună mediului, să-l simtă ca ceva mai sus de ea. Ea are nevoie să audă, constant, că legătura dintre ea şi prietenii ei din mica sa societate, este lucrul cel mai important pe care-l are în viaţă. Cu aceasta, ei se agaţă de această conexiune ca un balon care-i ridică deasupra şi le dă sentimentul vieţii superioare.

Kab.tv, „Medicina viitorului”, 07.04.2013

 

Un Congres care ne duce la eternitate

Rabash, Shlavei HaSulam (Treptele Scării, „Scopul grupului” 1984 partea 1):  Suntem aici pentru a stabili o societate unde fiecare dintre noi respectă spiritul de dăruire al Creatorului. Şi pentru a atinge dăruirea Creatorului, trebuie să începem cu dăruirea pentru om, ceea ce este numită „dragostea aproapelui”.

Graţie acesteia, vom fi în măsură să dăruim Creatorului, forţa generală a dăruirii. Este ceea ce numim atributul prin care ne ridicăm deasupra ego-ului nostru. Dăruirea reciprocă este iubirea pentru ceilalţi. Dacă iubesc pe cineva, vreau să-i dăruiesc totul şi o fac pentru a se simţi bine. E ca şi cum aş fi constant în el şi m-aş vedea doar ca un mijloc de a-i dărui, ceea ce mă ajută să mă depăşesc. Este motivul pentru care o lume atât de mare cu atât de mulţi oameni a fost creată. De fapt, este ceea ce numim ieşirea din ego, din sistemul său limitat.

„Trebuie să fim mândri că Creatorul ne-a dat şansa de a fi într-o societate unde fiecare dintre noi nu are decât un singur scop – ca Divinitatea să locuiască printre noi.”

Obiectivul nostru este că revelaţia lumii de sus ne va umple. Este ceea ce numim „revelaţia Divinităţii” care locuieşte exact între noi. Fiecare dintre noi este un egoist, dar când ieşim din natura noastră şi începem să ne ridicăm deasupra noastră, o mare forţă colectivă este creată între noi, plină de dăruire reciprocă. Noi ne asigurăm că obţinem această forţă mutuală când dăruim reciproc, unul altuia şi preocuparea noastră se numeşte garanţie mutuală.

Noi resimţim toată lumea superioară în această forţă generală. Aici, descoperim forţele tuturor persoanelor care au venit înaintea noastră şi care trăiesc în această lume cu noi, a tuturor persoanelor care se depăşesc şi trăiesc într-o stare eternă. Această forţă generală este un suflet colectiv. Nu există suflete individuale distincte, ci un singur suflet pentru toată lumea. Dar în el, persoanele resimt lumea eternă în diferite profunzimi şi lăţimi, în măsura în care fiecare îşi domină ego-ul.

Noi trecem prin urcări şi coborâri pe parcursul acestui drum şi ele cheamă diferite stări în care lumea eternă pare să se schimbe. Adevărul este că nu se schimbă, cum este spus:”Lumina este în repaus absolut”, dar noi credem că se schimbă pentru că noi suntem în schimbare. Ego-ul nostru este gata de schimbare tot timpul, ne depăşim în diferite moduri şi, prin urmare, imaginea lumii noastre şi sentimentele pe care le avem sunt foarte dinamice.

Astfel, avansăm până ce totul este revelat pe deplin şi asta este sfârşitul corecţiei. Toţi oamenii din această lume trebuie să atingă asta. Deşi organismele se schimbă, piesele noastre spirituale rămân aceleaşi. Corpurile ne separă ca indivizi, dar, dacă lăsăm corpurile, simţim imediat o lume unică şi pe noi înşine ca un singur suflet. Este exact acolo unde ne îndreptăm.

Eforturile pe care le facem la Congres depind de noi. Putem experimenta această stare eternă pentru câteva minute. Poate fi temporar şi poate dispărea, dar fenomenul real va rămâne şi ne va trage mai departe cu forţă, pentru a depăşi fazele viitoare. Dacă vom face, cu adevărat, eforturi, atunci în afară de această lume, vom resimţi lumea spirituală şi vom trăi în două lumi. Totul depinde de noi. Dacă ne vom gândi, întâi, la acest subiect şi ne pregătim  pentru asta, atunci cei care vin la Congres ni se vor alătura şi vom avansa împreună.

Atunci, să sperăm pentru revelarea lumii superioare, pe care trebuie să o vedem mereu ca obiectivul realizat prin unitatea noastră. „Şi, deşi nu am atins încă, acest obiectiv”, adică noi nu am resimţit Lumea de Sus lăsând ego-ul nostru, „avem voinţa de a-l realiza. Şi asta, de asemenea, trebuie să apreciem.”

Este adevărat că noi am început, dar sperăm să atingem obiectivul şi aceasta trebuie apreciat. Depinde de noi şi depinde de eforturile noastre. Este spus:”O persoană nu poate cumpăra lumea sa într-o oră.” Dacă oamenii care fac parte dintr-un grup doresc să se depăşească, vor simţi, cu adevărat, această ascensiune.

 

Conversaţie din pregătirea pentru Congresul New Jersey, 10.05.2013

 

Lumea după Congres sau mingea este în curtea noastră

Întrebare: Vreau, cu adevărat, ca lumea să fie un loc mai bun după Congres, un loc unde nimeni nu profită de nimeni, unde nu există nicio durere, contul meu bancar este în regulă, viaţa este bună: Este posibil?

Răspuns: Cred că acest lucru stă în puterea noastră. Imaginează-ţi că mulţi dintre prietenii noştri din întreaga lume se unesc în jurul acestui Congres. Sunt oamenii care au scântei spirituale, particulele Lumii Superioare. Dacă le unim pe toate, putem face orice!

Deoarece lumea noastră este mineral, ea nu are puterea de a schimba ceva. Acum, când asta devine clar, vedem că nimeni nu poate gestiona lumea şi nimeni nu ştie cum să o gestioneze. Acum un secol sau două puteam să o facem, deoarece ego-ul nostru nu era atât de dezvoltat şi nu puteam schimba modul în care să-l utilizăm. Acum, aceasta a devenit imposibil. Ego-ul este închis, rotund şi nicio persoană în lumea noastră nu ştie ce să facă cu el. Doar noi putem profita de faptul că a devenit rotund, ceea ce înseamnă conectat şi legat cu ceilalţi, în timp ce egoiştii nu pot, deoarece ei sunt separaţi.

Deci, când lumea devine globală, conectată puternic şi interdependentă, toată lumea este disperată şi nu ştie ce se întâmplă. Vedem că ei nu pot gestiona sisteme financiare, nu pentru că nu ar avea destule cunoştinţe, ci pentru că regulile în această lume s-au schimbat. Conexiunea integrală, sistemul analogic dobândit acum, nu va lăsa un individ sau grup egoist să gestioneze ceva. Numai dacă stabiliţi un sistem analogic între mai multe persoane puteți schimba lumea într-un anume fel, folosindu-l ca un tablou de comandă.

Egoiştii nu pot face asta. Numai noi putem şi asta include şi contul bancar.

Deci, totul este în mâinile voastre. Dacă ne cereţi să ne conectăm cu voi, veţi putea vedea cum se va întâmpla. Nu este mistic sau magic, ci legile spirituale reale, ceea ce înseamnă deasupra lumii noastre. Dacă schimbaţi în mod pozitiv modul în care sistemul funcţionează, veţi vedea în ce punct lucrurile se schimbă în lumea corporală, deoarece lumea noastră este rezultatul forţelor spirituale.

Nimic nu se întâmplă izolat. Totul este gestionat de o forţă interioară la care aveţi acces. Astfel, înţelegeţi de ce avem nevoie de suferinţă în această lume, inclusiv un overdraft pe contul curent şi tot ceea ce se întâmplă în lume. Totul este menit să ne trezească, să ne ridice spre forţa superioară, chiar dacă în scopul de a gestiona viaţa personală. De la înălţimea aceste forţe, putem, cu adevărat, face ceva, dar, dacă nu facem, problemele şi necazurile din lumea aceasta vor creşte. Prin urmare, mingea este în mâinile voastre.

 

Pregătirea pentru Congresul New Jersey, 10.05.2013

 

Nevoia de comunicare

Întrebare: Oamenii care sunt în mod serios, implicaţi în metoda integrală resimt nevoia unei societăţi similare, pentru că nu pot gestiona aceste lucruri în mod individual. Ei doresc să comunice cu ceilalţi. Este posibil să o facă, practic?

Răspuns: Pentru a rezolva problema pe deplin, avem nevoie să simţim, auzi şi vedea şi chiar „simţi” persoana. Suntem precum animalele şi percepem o persoană în dimensiunea sa fizică. Astfel, comunicarea virtuală nu este suficientă.

Cu siguranţă, este posibil ca într-o zi, să existe o conexiune virtuală care va permite să realizeze iluzia prezenţei tuturor, dar deocamdată nu este posibil. Trebuie să ne asigurăm că oamenii vor simții comunicarea completă. Este modul în care trebuie să realizăm chiar şi un spaţiu interior cu tot ceea ce ajută oamenii, până ce asta nu contează pentru ei, nici unde se află, nici cum. Şi apoi, ei vor simţi asta de la distanţă, la fel cum o mamă îşi simte copilul.

Discuţie despre educaţia integrală, 04.04.2013

 

Dezvoltarea accelerată a embrionului sufletului global

Întrebare: Cum ar trebui să se unească grupul mondial şi să facă un efort pentru a evita starea „de avort spiritual” ?

Răspuns: Dacă ne vom conecta ca un grup global, atunci toată lumea va cunoaşte to ceea  ce traversează unul din membrii sau ansamblul grupului. Prin urmare, noi suntem încorporaţi şi trecem prin aceste stări rapid. În ceea ce priveşte viteza, o astfel de dezvoltare a numeroase grupuri împreună diferă calitativ de dezvoltarea unui grup, fără a vorbi de o singură persoană.

Deşi schimbările par a fi indirecte, sunt incluse în toată lumea şi servesc la pregătirea noastră. Apoi, brusc, am gânduri şi sentimente pe care alţii le-au cunoscut deja şi deci, ele evocă noi stări în mine. E ca şi cum în lumea noastră, învăţăm unii de la alţii: un copil născut în secolul 21 foloseşte experienţa tuturor generaţiilor care l-au precedat. Deci, este benefic şi util să fie conectat puternic şi cât mai aproape posibil, deoarece scurtează drumul într-un mod semnificativ. Astăzi, natura cere acest lucru.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 02.05.2013, Scrierile lui Rabash

Congresul din New Jersey: Uniţi în unul

Întrebare: Congresul din New Jersey va avea loc curând. Noi înţelegem că totul depinde de pregătire. Cum trebuie să se pregătească, pentru această întâlnire, prietenii din întreaga lume

Răspuns: Mai întâi, ne conectăm la congres în scopul de a ajunge la unitate, Arvut, fuziunea dintre noi, toate aceste condiţii sunt necesare pentru a descoperi Forţa Superioară care controlează lumea şi construieşte întreaga realitate. Este scopul de a învăţa înţelepciunea Cabala. Este special concepută pentru a găsi această Forţă Superioară. Înţelepciunea Cabala este revelaţia Forţei Superioare pentru fiinţele create, cum a scris Baal HaSulam în articolul „Esenţa înţelepciunii Cabala”: „Această înţelepciune nu este nici mai mult nici mai puţin decât o succesiune de rădăcini care se întind prin intermediul cauză şi efect, prin reguli fixe stabilite, reunite într-un scop unic şi exaltat descris ca „revelaţia Divinităţii Sale creaturilor din această lume”.

Acesta este motivul pentru care ne reunim la congres: să construim condiţiile graţie cărora Creatorul se va revela. Descoperirea Creatorului de către fiinţele create este obiectivul înţelepciunii Cabala. Aceasta este realizată prin unitatea dintre noi. Este ceea ce dorim să atingem la Congres şi trebuie să ne gândim la asta.

Forţa pe care o descoperim este forţa dăruirii şi dragostei. „Creatorul” se află la baza dăruirii şi dragostei. El este bun şi binevoitor deoarece bunăvoinţa este caracteristica cuiva care face bine. Şi „nu este altceva decât binele care face bine”.

Pentru a-L dezvălui, trebuie, de asemenea, să primim două detalii de percepţie:

● Nu este nimeni ca noi, un singur om cu o singură inimă;

● Fiecare dintre noi este bun şi binevoitor pentru toţi ceilalţi.

În acest mod, realizăm o „legătură” unde Creatorul se poate revela conform legii echivalenţei de formă. Când relaţiile dintre noi sunt ajustate pe principiul „binele care face bine”, atunci Binele de Sus care Face Bine se va manifesta printre noi. Astfel vom revela Creatorul în fiinţele create devenind Shechinah, adică „locul” unde El locuieşte.

Aceasta vrem să descoperim prin lumea prezentă la Congres, care va avea loc într-o săptămână. Aceasta trebuie să pregătim. Trebuie să spunem că congresul va fi unic în scopul său. O mare varietate de participanţi se vor întâlni şi este un lucru bun. Diversitatea dă putere unităţii.

Sper că vom putea să ne conectăm în mod corect şi că vom simţi că aparţinem acestei unităţi la care trebuie să ne întoarcem, să fim integraţi, să fim ca înainte. Astfel, în sânul acestei unităţi comune, Creatorul va fi descoperit şi descoperirea acestei Forţe Superioare va rezolva toate problemele noastre, fizice şi spirituale.

 

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 01.05.2013, „Garanţia reciprocă”

 

Un acord complet, până la sacrificiul de sine

Principalul lucru este de a păstra adeziunea cu Creatorul. Din acest punct, o persoană începe să vadă toată viaţa sa precum o serie de exerciţii care au scopul să o lege mai mult de Creator. Toate cojile acţionează ca un ajutor împotriva ei şi toate evenimentele pe care le traversează sunt esenţiale, deoarece sunt modul în care ea poate corecta, în funcţie de rădăcinile sufletului, toate defectele lipse de adeziune.

Astfel, o persoană binecuvântează răul, ca şi cum binecuvântează binele şi deci, avansează. Înţelege că tot ceea ce i se întâmplă sunt adevărate cadouri care vin de Sus, de la Creatorul care o vrea mai aproape de El. Astfel, în loc să se simtă furioasă sau supărată, se simte recunoscătoare că foloseşte totul ca un mijloc de a adera la Creator.

Dacă o persoană nu o ia în acest mod, atunci ea începe imediat să activeze alte ecrane de ascundere asupra sa, care o forţează să avanseze în aceeaşi direcţie, dar de o manieră mult mai îndelungată şi mai dificilă. În acest caz, ea va fi echipată cu diferite sub-sisteme care o vor ajuta să reacţioneze corect la întreruperile simţite iniţial şi pe care ea nu putea să le vadă, imediat, ca un mijloc de adeziune. Acum, ea va trece mai multe faze suplimentare astfel că va fi în măsură să vadă asta.

Aparţine mediului, în cazul în care este dispusă să-l vadă sau nu: studiu, grup, participarea la activităţi şi munca cu prietenii. Conform condiţiilor şi mijloacelor care au fost date de Sus, o persoană trebuie să rezolve problema, este obstacolul care pare să vină între ea şi Creator, ca şi cum Faraonul apare între ei.

Dacă o persoană se pregăteşte corect prin mediu, studiu şi susţinerea grupului, ea poate rezolva această problemă în mod corect. Deoarece ea poate găsi soluţia în acelaşi loc în care s-a pregătit cu mediul. Cu toate acestea, dacă nu pregăteşte acest loc, obstacolele o împing. Ea nu poate rezista presiunii tuturor invitaţiilor pe care le-a primit de Sus, pentru a consolida legătura şi contrarul se produce. Forţa care vine să o trezească nu este resimţită ca o goarnă pentru adeziune, ci ca o întrerupere.

 

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 29.04.2013, Scrierile lui Baal HaSulam