Rabash: „Grăbeşte-te, dragul meu”: Astfel când cineva se roagă pentru un întreg, prin rugăciunea lui, se angajează în dăruire. Şi cu cât se roagă mai mult, vasul de dăruire se formează într-o asemenea măsură încât Lumina dăruirii, numită „iertătoare”, poate fi revelată.

Nu ştim cum se întâmplă. Avem gânduri supărătoare numai în ceea ce ne priveşte pe noi înşine şi nu putem să ne gândim la altceva. Citim şi auzim că trebuie să ne gândim la grup, la mediu, la prieteni, dar nu avem puterea să facem astfel.

Uneori reuşim, dar, de cele mai multe ori, nu ne iese. Poate că ne amintim pentru două minute că ar trebui să ne gândim la alţii, dar apoi, ne lovim dintr-o dată de o problemă personală care ne preocupă mai mult decât orice şi ne face să deviem de la iubirea pentru prieteni, de la Creator şi de la lumea următoare.

Vedem că prin ceea ce trecem acum în această lume, nevoia de a rezolva o anumită problemă care a apărut, este cel mai important lucru pentru noi. Uneori nu putem să scăpăm de astfel de gânduri luni de zile, alteori ne preocupă cu anii şi ne provoacă o mare durere.

Astfel, Creatorul ne învaţă şi ne revelează adevărata noastră stare. Ne oferă standardul exact cu ajutorul căruia puntem evalua starea în care ne aflăm: ce gânduri şi dorinţe avem, din ce material suntem croiţi, ceea ce înseamnă exact ce reprezintă dorinţa de a primi. Astfel, aflăm despre materialul nostru şi despre cât de adânc suntem absorbiţi în gândurile despre noi înşine, care ne tulbură, care apar unul după altul şi ne preocupă în mod constant. Ne întoarcem în permanenţă la ele şi nu putem să facem nimic în legătuă cu asta.

Uneori, ne preocupă mai mult şi suntem cu totul absorbiţi de grija pentru noi înşine. Uneori, această presiune scade şi înţelegem că toate aceste probleme ne sunt date intenţionat pentru a ne învăţa să le facem faţă şi să nu ne dedicăm lor întreaga noastră viaţă. Uneori, simţim că aceste probleme trebuie să ne împingă spre alte gânduri: despre scopul vieţii şi sensul ei în loc să fim absorbiţi de grijile noastre mărunte legate de existenţa noastră corporală. Până la urmă, niciun adevărat dezastru nu are loc niciodată.

Totuşi, nu putem să scăpăm de aceste gânduri egoiste. Astfel Creatorul învaţă o persoană şi despre acest lucru se spune „grăbeşte-te, dragul meu”. Nu mai simţim importanţa Creatorului, măreţia scopului. Ne trezim în mijlocul nopţii tulburaţi de veşnicele noastre probleme personale şi nu putem să ne debarasăm de ele. Pur şi simplu, nu ne lasă să ne odihnim.

Ne îndreptăm către grup pentru ajutor, către prieteni, şi nu ştim ce altceva să facem. Datorită faptului că suntem printre prieteni şi participăm la activităţile lor, înţelegem în cele din urmă, după toate aceste eforturi, că tot ce se întâmplă este un joc instrumentat de sus, prin care noi trebuie să învăţăm cum suntem manevraţi de acolo. Vedem cum Creatorul ne antrenează şi că, făcând asta, vrea să ne reveleze ceea ce este cel mai important în dezvoltarea spirituală.

Dintr-o dată, începem să înţelegem că gândurile pentru prieteni sunt mai importante pentru noi decât toate gândurile supărătoare despre noi înşine. Pe baza acestor gânduri, putem analiza şi măsura cât este de important scopul spiritual, adică să le dăruieşti celorlalţi, să te gândeşti la prieteni şi să-ţi faci griji pentru întreaga umanitate. În contrast cu gândurile care ne tulbură, asta vine ca o ocazie de a evalua dacă suntem în stare să ne menţinem deasupra lor şi să ne facem griji în legătură cu binele celorlalaţi şi cu Creatorul.

Înţelegem că acest proces este esenţial pentru a înţelege în cele din urmă importanţa dezvoltării noastre spirituale, a scopului spiritual. Până la urmă, spiritualitatea nu are o formă, o reprezentare, o imagine; noi înşine formăm lumea spirituală, ca un ambalaj care este făcut din intenţia „cu scopul de a dărui deasupra vieţii corporale”. Este ca şi cum dacă am schimba lumea cu o lume opusă şi astfel am construi lumea spirituală.

Este ca şi cum dacă lumea spirituală nu ar exista înainte să o construim în funcţie de persoana care o dobândeşte. Se dovedeşte că, de fapt, deasupra supărătoarelor gânduri egoiste despre noi înşine şi deasupra luptei cu problemele, avem şansa să construim forma spirituală care este împlinită în noi. De aceea se spune „proprii tăi ochi vor vedea, şi nu ochii unui străin”. Numai atunci, cei care pot face faţă tuturor obstacolelor şi le depăşesc – şi prin ele învaţă cum să construiască învelişul dăruirii peste întreaga noastră realitate corporală – se îndreaptă spre spiritualitatea noastră pentru a-L vedea pe Creator.

Atunci, vedem că viaţa nu are niciun sens prin ea însăşi. Această lume este doar o iluzie care a fost creată intenţionat pentru ca noi să fim capabili să construim peste ea adevărata lume spirituală eternă.

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 17.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce trebuie să fac dacă, la un moment dat, sunt aruncat de la merit la păcat? Dacă, într-un punct critic, brusc, totul trece de la alb la negru?

Răspuns: Ce merite şi păcate poţi avea? Toată viaţa ta, acţionezi conform instinctelor naturale, ca un animal. De aceea, toate plângerile trebuie să fie adresate Stăpânului care te-a creat. Nu aveţi independenţă şi nu puteţi spune că voi, voi înşivă, aţi făcut ceva rău. Totul este făcut de forţa superioară. În curând, veţi vedea acest lucru şi veţi înţelege că nimeni nu este de vină şi că nu este cineva pe care să te superi. Atunci, veţi vedea o imagine complet diferită.

Problema este că nu există Creator în viaţa ta şi, astfel, tu atribui o oarecare libertate de alegere celorlalţi şi ţie, ca şi cum ai fi responsabil de actele tale. Ca şi cum ai acuza copiii de la grădiniţă. Este posibil să spui că un copil este bun şi altul este rău? Sunt toate calităţi naturale: anumiţi copii sunt agresivi şi alţii sunt plângăcioşi. Astfel, natura ne împinge pentru a ne aduce la cunoaşterea răului, pe care Creatorul l-a făcut, inerent, în noi.

Trebuie să trecem prin numeroase lovituri şi apoi, Creatorul ne va explica, puţin câte puţin, că El a făcut asta, dacă dorim să scăpăm de natura noastră, cu care am fost creaţi. Creatorul se joacă cu noi, deoarece, aşa cum este scris, „Nu este nimeni în afară de El”. Credeţi că voi acţionaţi, în loc de El?

Oamenii sunt obişnuiţi cu ceea ce este scris în cărţi: „păcatele voastre”, „meritele voastre”. Sarcina noastră este de a explica asta într-o manieră mai uşor de înţeles, deoarece timpul a venit, când adevăratul sens al acestor cuvinte, poate fi dezvăluit.

Totuşi, nu sunt păcatele şi greşelile voastre. Nu sunteţi voi cei care le-aţi făcut sau care le-aţi produs. Voi nu v-aţi ales calităţile cu care v-aţi născut. Noi toţi suntem nişte păpuşi, de la Hitler până la cei mai mari sfinţi ai lumii.

Totuşi, aceste păpuşi primesc un plus la un moment dat, o picătură a proprietăţii opuse, apoi, ele schimbă aspiraţiile lor, conform acestei noi proprietăţi: ele caută dăruirea şi încep să studieze fără să înţeleagă de ce studiază. Studiul determină obiectivul pentru ele şi asta, de asemenea, este stabilit de Creator.

Totuşi, după ce aceste două proprietăţi opuse sunt determinate în ele, una împotriva alteia, recepţia şi dăruirea, ele încep a găsi ocazia pentru munca independentă în linia de mijloc, între ele. Este un sentiment special pe care-l veţi atinge curând şi atunci veţi şti cum să vă construiţi de la aceste două proprietăţi, linia stângă şi linia dreaptă. Veţi înţelege că aceste două linii sunt amândouă necesare.

Creatorul vă va ajuta să le conectaţi împreună şi să înţelegeţi ce este picătura de dăruire şi cum să îi adăugaţi mai mult, celulă cu celulă, o nouă înţelegere, resimţind conceptele, învăţând cum să cultivăm acest material.

Este clar că lumina face toată munca, lucrând pe noul material. Lumina şi dorinţa se întâlnesc şi amestecul lor se ridică precum un aluat, dar eu am făcut asta.  Înţeleg şi simt cum se întâmplă. Aici este creaţia mea, ca o bucată de aluat. Iau un pumn de făină şi adaug cantitatea exactă de apă pentru ea, nici mai mult, nici mai puţin. La început, pare că nu există suficientă apă şi trebuie să muncesc din greu pentru a amesteca aluatul meu, dar, în final, el va fi gata să fie pus în cuptor şi copt!

Astfel, cele două ingrediente, făina şi apa, sunt transformate în „pâinea săracului” (Matzah). Din punctul de vedere al dorinţei de a primi plăcere este o pâine simplă şi nu trebuie altceva, iar deasupra ei, totul este deschis. Libertatea este deschisă.

A doua parte a cursului zilnic de Cabala, 16.07.2013, Zohar

Filed under: Lectia zilnica, Libera alegere - Niciun comentariu→

Este necesar să se atingă punctul în care întreaga voastră viaţă este în prieteni, împreună cu ei în unitate colectivă, acolo unde nu există diferenţă între noi. Corpurile noastre dispar şi există numai dorinţa care simte plăcerea conexiunii şi nu este destrămată. Toate părţile nu vor numai să se unească, dar au aderat, deja, la celălalt şi s-au dizolvat  în întreaga unitate, după ce s-au transformat pe deplin, în materiale omogene, uniforme.

Toate caracteristicile noastre şi diferenţele au dispărut, deoarece noi ne completăm reciproc astfel că am devenit o unitate, încât nu-mi pasă ale cui sunt aceste mâini, cui aparţine acestui creier, al cui este spatele acesta. Totul este colectiv, precum imaginea unei singure persoane. Noi începem să simţim forţa în această unitate care reînvie această imagine globală pe care am construit-o, care este numită fiinţă umană, Adam. Această forţă care-l animă este numită Creator.

Trebuie să ne străduim pentru asta şi să o trăim tot timpul. În fiecare moment, trebuie să căutăm mijloacele de consolidare pentru această formă, în care am ajuns a iubi Creatorul, prin iubirea de prieteni. Dacă, timp de un moment, abandonez această căutare şi nu consolidez această stare, cad imediat. Eu cred că nu va fi imediat, dar nu există nicio îndoială că am căzut. Este posibilă deplasarea doar într-o direcţie sau alta. Nu există stări fixe în spiritualitate. Să nu credeţi că vă puteţi opri şi vă puteţi odihni. O vreţi sau nu, în lumea spirituală este necesar să simţiţi încotro vă îndreptaţi în fiecare secundă: spre unitate cu toată lumea sau în direcţia opusă. Este fie una, fie alta.

Spaima cutremurătoare este necesară aici, care este Prima Poruncă şi fără de care nu puteţi spera să avansaţi un pic. Dacă un anumit scop material din această lume îmi cere să schimb direcţia – pentru a reflecta asupra grupului, conexiunea cu Creatorul pentru a ne ajuta să realizăm această sarcină materială – atunci este bine, deoarece asta schimbă direcţia mea.

Cel puţin, nu mă îndrept spre un scop personal, ci spre interesul a ceva colectiv, cu toată lumea. Deja ne obligă să ne amintim că avem nevoie de Creator, deoarece fără El, nu vom reuşi. Dacă asta nu există, atunci un suflu mai puternic trebuie să fie trimis la noi, pentru ca noi să simţim neputinţa noastră, la fel ca şi în întreaga lume şi suntem obligaţi să ne amintim că doar Creatorul ne poate ajuta.

Nimeni altcineva nu poate. Lucrul principal este de a schimba direcţia. De îndată ce o facem şi începem să lucrăm în sensul corect al unităţii, să clarificăm la ce şi de ce avem nevoie de această conexiune, vom modifica imediat scopul şi mijloacele.

La început, noi aveam nevoie de Creator pentru a reuşi să atingem diferite obiective externe şi acum, înţelegem că obiectivele externe au fost plasate, în mod deliberat, înaintea noastră, pentru a ne speria şi a ne obliga să ne amintim de Creator. Astfel, noi suntem treziţi pe baza unui simplu egoism psihologic.

Pentru moment, este vorba de o apropiere pur egoistă, dar ea ne învaţă să nu părăsim „sfinţenia”. La urma urmei, există sfinţenie chiar în această conexiune.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 16.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă a aduce Creatorul în viaţa noastră?

Răspuns: Este sentimentul că este imposibil să te agăţi de această unitate fără Creator.  Treptat, suntem gata să pierdem asta, deoarece ne lipseşte cauza tuturor cauzelor, singura forţă care susţine întreaga realitate. De aceasta avem nevoie!

Acesta este modul în care o persoană se simte în această lume. Trebuie să dezvăluim marele sistem care este în afara terenului nostru de joacă de copii şi să înţelegem cum funcţionează şi cum Creatorul a pregătit totul pentru noi. Este ceea ce numim revelarea Creatorului.

Timpul a venit acum, după ce am atins şi gustat sentimentul unităţii. Acum, noi trebuie să descoperim pe Cel care a creat şi a umplut această realitate.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 18.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara - Niciun comentariu→