Monthly Archives: iulie 2013

Să respirăm împreună

Întrebare: Cât de eficiente sunt demersurile spirituale în grupuri mici de două sau trei persoane?

Răspuns: Aceasta este problema cu prietenii noştri din mediul virtual, cu prietenii singuri şi cu alţii. Avem atât de mulţi studenţi care sunt împrăştiaţi în diferite colţuri ale ţărilor lor: Australia, Noua Zeelandă, China, unele ţări europene, America de Sud şi altele. Astfel, aceste congrese încă ne formează şi ne conectează şi ne dau şansa să ne concentrăm împreună.

Dar lipsa unui grup fizic rămâne o problemă. Nu-mi imaginez o soluţie. Ştiu un singur lucru – când i-am cerut permisiunea lui Rabash să mă apropii de el, la început m-a refuzat şi avea dreptate; este necesar să verifici dacă dorinţa ta este reală. Şi abia după doi ani m-a lăsat să mă apropii.

Prin urmare, dacă un student învaţă alături de noi, cu seriozitate şi de mult timp, el trebuie să se gândească să se mute într-un loc unde există un grup sau unde este posibil să organizeze unul. Nu întrevăd o altă cale.

Pe cât de mult posibil mă gândesc la acest lucru tot timpul şi sper ca, prin intermediul unui sistem virtual, să fie posibil să conectăm oamenii şi să le dăm un sentiment de unitate, dar, în acelaşi timp, un ecran de calculator îi desparte. O persoană se protejează de ceilalţi printr-un ecran.

Deci, care este problema? Să-i faci pe oameni să se conecteze cu alţii. Ne aflăm într-o stare în care „să ne conectăm cu alţii” înseamnă să stăm împreună, să respirăm împreună, să învăţăm împreună, să-i urâm pe prieteni, să-i iubim, şi tot aşa.

Şi Lumina Superioară ne dă tot felul de probleme aici, creând în mod intenţionat frecuşuri între noi, frecându-ne unii de alţii, pentru a îndepărta învelişul de pe inimă. Inimile se freacă una de alta pentru a se dezveli. Cum este posibil să faci acest lucru când te afli într-o conexiune virtuală? Nu pot să-mi explic. Personal, aş fi fericit să fiu cu toată lumea într-o conexiune virtuală: tastez o informaţie într-un mail şi gata, eşti deja „ îndrăgostit” de prieteni.

Unde poţi simţi cu adevărat ostilitatea, până la ură, aşa cum au simţit-o prietenii din Zohar? Poţi imediat să scoţi din priză calculatorul sau să te protejezi cu emoticoane şi gata! Cum ar putea fi altfel?

Simt asta cu noi în ţara noastră. Există grupuri care păstrează o distanţă cavalerească. Sunt cei care se află mai aproape, participă mai mult, vor să se integreze mai mult alături de noi, şi vor să construiască împreună centrul. Când sunt oportunităţi pentru a munci, arunci este testată participarea fiecăruia. Nu este vorba doar de participare, ci mai degrabă de a munci împreună. Asta este esenţial. Astfel, trebuie să înţelegeţi că este necesar să vă adunaţi şi să vă organizaţi în grupuri, în grupuri mari cu departamente, cu un sediu, cu grupuri de copii. În general, toate acestea sunt imperativ necesare.

 

De la Congresul de la Sankt Petersburg „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia a treia

 

O operaţiune în „credinţa deasupra raţiunii”

Întrebare: Dacă înţelepciunea Cabala este o ştiinţă, cum putem să ne ataşăm de „credinţa deasupra raţiunii”? La urma urmei, credinţa pare să nege ştiinţa.

Răspuns: Suntem la un nivel corporal împreună cu ştiinţele, artele şi aşa mai departe, şi, în ele, noi putem să ne dezvoltăm.

Totuşi, cum ne putem dezvolta? Este doar în ego. Ego-ul se dezvoltă şi noi ne dezvoltăm cu el, dar începând de astăzi, ego-ul a terminat, de fapt, dezvoltarea sa. Despre ce ştiinţe şi arte vorbim noi aici? Vedem că astăzi totul pare blocat, întârziat şi ajunge la un impas, la o criză. Aceasta se întâmplă de mai multe decenii. Poate că oamenii nu o înţeleg, pur şi simplu, dar oamenii de ştiinţă da.

Ego-ul a atins apogeul său şi a continuat să crească după 6000 de ani, începând de la punctul zero, până în ziua de azi. Am trecut printr-un proces de evoluţie în această perioadă şi am atins un anumit nivel în domeniul artelor şi ştiinţelor, în care ego-ul s-a epuizat deja.

Noi, de fapt, credem că nu dorim nimic. Astăzi, nu acordăm atenţie la nimic, cercetarea spaţială şi alte ştiinţe nu ne mai interesează. Deci, cum putem trece la etapa următoare, acum ? Următoarea etapă este la un nivel total diferit şi noi trebuie să creştem în ea, deoarece acolo, poate fi un nou ego sau anumite dorinţe necunoscute.

Această tranziţie poate fi foarte specială. Noi nu înţelegem deloc ceea ce este. Este vorba despre o tranziţie spre o nouă dimensiune.

       

 Este total diferit în atributele sale, sunt forţe total diferite şi conexiuni diferite. Este ca lumea noastră, dar de o manieră total diferită. Nivelurile naturii mineral, vegetal, animal şi vorbitor sunt conectate conform legilor diferite, legile unei noi dimensiuni, legile a ceea ce noi numim lumea spirituală.

Noua dimensiune este numită lumea spirituală, deoarece aici domină credinţa deasupra raţiunii, ceea ce înseamnă dorinţa deasupra primirii. Scopul existenţei corporale este de a primi. Cu toate acestea, în lumea spirituală obiectivul este dăruirea.

Deci, cum putem să trecem la o percepţie opusă, în care Keter inferior devine Malchut superior? Cum putem trece de la zece Sefirot egoiste, la zece Sefirot altruiste ? Numai dacă efectuăm o operaţie asupra noastră, în credinţa deasupra raţiunii.

„Raţiune” se referă la ceea ce aveam în plan corporal şi „credinţa” este ceea ce mă ghidează pe plan spiritual. Astfel, eu cresc.

De aceea este spus, în toate sursele, că lucrul cel mai important pentru noi este credinţa deasupra raţiunii.

Care este semnificaţia practică a credinţei deasupra raţiunii? Aceasta înseamnă că, raţiunea noastră precedentă coboară, progresiv, în jos. Noi primim ajutor aici, deoarece nu putem avansa prin raţiunea noastră precedentă şi, imediat, să începem să ne ridicăm deasupra ei. De aceea există o anumită coborâre după congres, adăugarea de ego.

În ciuda acestui fapt şi împreună cu asta, trebuie să urcăm şi să avansăm mai puternic spre conexiunea dintre noi. De aceea noi trebuie să studiem, să încercăm să ne conectăm, să difuzăm şi să facem totul pentru a ajunge la o legătură mai puternică între noi.

Ar trebui să simţim înclinaţii opuse, deoarece trebuie să facem totul pentru a ne îngropa mai adânc în aceasta. Grupul nostru mondial trebuie să se conecteze mai puternic. De aceea noi trebuie să studiem, să difuzăm şi să facem tot ce trebuie făcut. Totul pentru a ne conecta intern la acelaşi sentiment pe care l-am avut la congres, dar la nivelul următor, la un nivel superior.

Ce ne lipseşte pentru a atinge acest lucru? Ne lipsesc acţiuni reale. Este  Isra-el, adică Yashar Kel”, direct către Creator. Aceasta înseamnă că Israel este fiecare prieten care aspiră la atingerea sprirituală. Există o altă parte numită „Tora”, care vine din cuvântul aramaic “Oraita – Ohr –lumină”. Conceptul Tora cuprinde grupul, conexiunile, garanţia mutuală şi aşa mai departe, adeziunea întregii lumi la aceasta, obiectivul nostru. Este exact drumul prin care noi trebuie să avansăm.

            

 Din prima parte a cursului zilnic de Cabala, 21.07.2013, „Credinţa deasupra raţiunii”

 

Să fiu protejat de mine însumi în mijlocul grupului

Întrebare: Dacă fac o mişcare interioară spre conexiune cu grupul şi sunt respins, de unde pot să iau forţa de a mă ridica deasupra acestui lucru şi să formulez o cerere pentru corectare? Cum să fac un efort să cer ca Lumina să vină şi să corecteze?

Răspuns: Trebuie să existe aici o încorporare a înțelepciunii din partea grupului, împotriva egoului.

Ideea este că, dacă prietenii vin la tine şi te cheamă să participi la Adunarea Prietenilor sau la un alt eveniment, va fi neplăcut pentru tine să refuzi şi ar trebui să mergi cu ei. Totuşi, în acest fel, te mişti datorită combustibilului lor şi nu al tău. Deci, va fi vorba despre dăruire, dar va fi foarte mică şi pasivă.

Pentru a fi integrat cu înţelepciune într-un grup, trebuie să te pregăteşti cumva şi să găseşti în tine forţa de a-ţi depăşi egoul, pur şi simplu, ca şi cum ai sări într-o mlaştină cu ochii închişi, ceea ce este foarte dificil!

Ar putea să fie deja o rugăciune aici, aceea de a fi inclus într-un grup. Nu mai este considerată individualistă ci este o chestiune de grup pentru că vrei să fii cu ceilalţi, vrei să te afli printre ei, ca o forţă de dăruire alături de ei. Asta este deja altceva.

Totuşi, dacă nu există o altă opţiune, atunci este de dorit ca ei să vină şi să te salveze şi să te scoată într-un fel din starea de cădere şi să te integreze printre ei. Totuşi, dacă poţi, încearcă să faci asta singur pe cât de mult posibil pentru că Lumina înconjurătoare te va ilumina exact pe măsura efortului tău personal.

Dacă ei doar vin după tine şi ar fi neplăcut pentru tine să refuzi, atunci nu vei primi Lumină. Unde este efortul? Nu este al tău.

Grupul va avansa deoarece sprijină un prieten, se auto-susţine, şi aşa mai departe, în timp ce tu nu avansezi. Te vei alege cu ceva general, larg, foarte distant, dar nu cu avansare personală din moment ce ei te includ pe tine printre ei. Te mişti, dar nu cu înţelepciune, asemenea unui embrion în pântecul mamei sale. Ei te includ printre ei, şi avansezi în mijlocul lor alături de ei, dar ca o creatură neînsufleţită. De aceea, cu orice preţ, este necesar să încerci să ieşi din tine şi să intri în grup.

Toate regulile grupului derivă de aici: să te pleci în faţa prietenilor, să te amesteci cu ei, să te ţii de ei, să fii util în orice fel, să faci totul să te afli în mijlocul grupului, nu sus sau jos. Punctul principal este în mijloc! Încearcă să fii în centru. Asta nu înseamnă să spui că eşti centrul grupului. Să fii în centru înseamnă să fii protejat de tine însuţi în mijlocul grupului.

Întrebare: Ce înseamnă să spun că am făcut efortul corect, o rugăciune? Cum s-ar simţi asta?

Răspuns: Vei dobândi o percepţie nouă, un sentiment nou, şi o nouă înţelegere asupra ordinii lumii.

De la Congresul din Sankt Petersburg „A doua zi”, 13.07.2013, Lecţia 3

Două limbaje, o singură rădăcină

Dacă am simţit că ceva lipsea în congres, este doar pentru că noi nu eram pregătiţi, încă, şi acum trebuie să lucrăm la asta. Înseamnă că trebuie să atragem sentimentul conexiunii între noi, pentru a descoperi Creatorul (Lumina) în această conexiune.

Astfel, atât  mijloacele (Grupul) cât şi Tora (Lumina) ne vor duce la Creator, conform regulii „Istrael, Tora, Creatorul sunt Unul”.

Faptul este că, în vechiul Babilon, vorbeau aramaica, care, de atunci, este paralelă cu ebraica. Ebraica şi aramaica provin din aceeaşi rădăcină şi sunt două limbaje opuse. Un limbaj transmite informaţia prin vase şi celălalt prin Lumină: aramaica prin vase, dorinţe, în timp ce ebraica o face prin umplere. Nu există nimic altceva decât aceste două atribute şi astfel, aceste două limbaje există în paralel.

Talmudul din Babilon pe care toată lumea îl studiază astăzi este în aramaică, deoarece el tratează corectarea vaselor. Întregul Talmud este un sistem de corecţie al vaselor, dorinţelor, dar este descris ca stările naturii mineral, vegetal şi animal al acestor dorinţe. Totuşi, Tora (care vine din cuvântul Lumină) este în ebraică, deoarece ea vine de Sus. Asta înseamnă că Talmud vine de jos şi Tora de Sus.

Prima parte a cursului zilnic de Cabala, 21.07.2013, „Credinţa deasupra raţiunii”

Grupul este casa mea, familia mea

Întrebare: Cum ar trebui să lucrăm interior cu starea în care mi se pare a avea două opţiuni, în care fie vedem ego-ul nostru, fie munca corectă? Ce ar trebui să facem pentru a nu sta cu braţele încrucişate?

Răspuns: Aici, simţim nevoia de garanţie mutuală, susţinerea mutuală care trebuie să existe în grup. Este ca un zid, care păzeşte grupul atât de influenţele exterioare, cât şi de influenţele negative interne ale tuturor membrilor săi.

Acest zid – spirit, integralitatea – este construit pe importanţa obiectivului, voinţa tuturor membrilor grupului de a se anula ei înşişi în faţa noţiunii de grup, ca într-o familie unde există o anumită bază interioară. Poate avea orice în ea, dar există ceva care o echilibrează constant, îi dă greutate, o ţine pe pământ şi nu o lasă să se rupă şi să se dezintegreze.

De aceea, o familie este compusă din mai multe generaţii: bunici, părinţi şi copii. În trecut, toată lumea trăia împreună. Generaţiile schimbă puţin câte puţin, ca roţile în mişcare, dar există mereu trei generaţii care se susţin reciproc şi depind unele de altele. Desigur, acum totul se dezintegrează. Totuşi, în grup, trebuie să aderăm la aceasta.

Ar trebui să existe o masă importantă în grup, care îi dă stabilitate şi echilibru. Ea nu o trage în jos, dar, pur şi simplu echilibrează diferitele erupţii şi tulburări. Prin urmare, o persoană care trece prin diferite stări trebuie să aibă sentimentul interior că grupul este stabil, solid şi permanent.

Aceasta trebuie să cultivăm şi să stabilim, efectiv, ca temelia noastră. Orice se poate întâmpla, dar noi avem fundamentul nostru.

Munca mea ca manager este de a face, din toate micile grupuri din întreaga lume, un întreg, o fundaţie unificată care va sprijini pe toată lumea. Apoi, diferitele probleme şi conflicte, pe care Lumina le va evoca în noi, ne vor servi, în mod corect, pentru a creşte.

Puteţi numi aceasta, garanţia reciprocă sau oricum, dar trebuie să o facem. Grupul este precum o casă caldă, un incubator. Aşa cum este spus: „Casa mea este castelul meu”. O persoană trebuie să existe într-un mediu – rădăcină, suflet, corp, îmbrăcăminte şi tot.

Trebuie să punem în aplicare acest lucru. Grupul trebuie să vorbească despre asta, să reflecteze. Trebuie să existe un sentiment că este familia mea, casa mea, unde vin şi şi nu mai vreau să plec! Acesta este modul în care ar trebui să fie.

 

Din Congresul St Petersburg, 13.07.2013, Cursul nr 3

 

Penetraţi în noua lume prin gaura acului

Baal Hasulam, Scrisoarea 17: Deoarece calea adevărului este o linie foarte subţire pe care mergem până ce ajungem la palatul Regelui. Cel care începe să meargă la începutul liniei, are nevoie să fie foarte atent, pentru a nu devia la dreapta sau la stânga liniei, chiar şi cu un fir de păr. Iar asta pentru că, dacă la început abaterea este de un fir de păr, chiar dacă după aceea mergem complet drept, este sigur că nu vom ajunge în palatul Regelui, deoarece nu mergem pe linia corectă.

Nu este clar cum putem păstra direcţia corectă, dacă am deviat deja. Deci, este un avertisment foarte serios. Cum pot să ştiu că nu am greşit înainte? Este posibil  a alege corect, dacă sunt într-un moment acum, după ce am făcut o greşeală? Pot găsi direcţia corectă dacă mă aflu în locul greşit ?

Este o situaţie foarte nesigură şi înfricoşătoarea. Ca voi toţi, şi eu am făcut multe schikbări în timpul vieţii. Am fost în confuzie şi am mers pe direcţii greşite. Aşadar, cum pot găsi direcţia corectă, după toate astea? Şi chiar dacă o găsesc, îmi va corecta toate greşelile anterioare?

Asemenea întrebări ne fac starea noastră foarte nesigură. Cum pot avansa dacă nu ştiu cu siguranţă că urmez calea corectă? De câte ori am luat-o într-o direcţie greşită?

Deci, cel care merge pe linia reală de pregătire pentru lucrarea lui Dumnezeu (Israel, Tora şi Creatorul sunt unul) trebuie să se testeze mereu, pentru a vedea dacă doreşte aceste trei aspecte de mai sus, cu aceeaşi intensitate, deoarece finalul actului este egal cu începutul său.

Dacă îl dorim pe unul dintre ele mai mult decât pe al doilea, sau al treilea, atunci deviem de la calea adevărului şi trebuie să se înţeleagă bine asta.

Acesta este sensul de „Deschide pentru mine uşa de pocăinţă ca gaura unui ac şi vă voi deschide porţile pe unde căruţele şi maşinile vor putea intra”. Interpretare: deschiderea nu este pentru intrări şi ieşiri, ci pentru introducerea unui fir de cusut şi pentru muncă.

De asemenea, trebuie să cereţi numai porunca celui de Sus, munca şi atunci, vă voi deschide o poartă, ca intrarea unei săli grandioase. Este sensul Numelui explicit în paragraful „dar în fiecare act (scris ca Hall – Marea Sală, în ebraică) eu trăiesc şi tot pământul se va umple de slava Domnului.”

Gaura acului descrie dorinţa de a uni Israel, Tora şi Creatorul, într-un punct. Noi suntem, constant, neliniştiţi de aceasta şi acest punct devine mai mic şi mai concentrat. Pentru a realiza aceasta, trebuie să unim, constant, toate cele 613 de atribute, ceea ce înseamnă dorinţele care se trezesc în noi şi care sunt opuse, una faţă de cealaltă şi prezintă diferite condiţii: cele din Israel, cele din Tora şi cele din Creator. Trebuie să unim toate acestea într-un întreg, în unitate.

Dacă putem aduce toate acestea într-o astfel de unitate, înseamnă că am colectat totul într-un punct, în gaura unui ac. Când ne concentrăm asupra unui punct printr-un instrument optic, putem vedea o deschidere în acesta, care duce la o lume nouă.

 

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 24.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

 

Să te mişti pe repede înainte alergând pe loc

Baal HaSulam, „Mergând pe Calea Adevărului”, Scrisoarea 17: …astfel, pentru tine, tinta sa fie între dreapta şi stânga. Asta pentru că cel ce merge este mai rău decât cel ce stă degeaba. El este cel care se abate de la drum deoarece calea adevărului este o linie foarte subţire…

În primul rând, trebuie să ne asigurăm că ştim direcţia corectă ca să putem face acţiuni care se îndreaptă în direcţia corectă, exactă şi clară. Dacă nu sunt sigur de ceea ce trebuie să fac,  înseamnă că nu ştiu care este direcţia corectă. Dacă ştiu ce trebuie să fac, tot trebuie să verific dacă este direcţia bună.

Se dovedeşte că o persoană se mişcă nu păşind, ci clarificând direcţia paşilor. Nu există paşi înainte în timp ce cineva merge, ci doar clarificarea direcţiei corecte. Asta înseamnă că avansez.

Dacă mă aflu la un anumit punct de la care clarific direcţia spre Creator, mă unesc cu Creatorul în acel punct. Se doveşte că fac pasul potrivit înainte fără să mă mişc din acel loc. Apoi, chiar la acel punct, noi condiţii sunt revelate, pe care trebuie să le clarific din nou ca de exemplu spre care drum să mă îndrept, cum să folosesc toate condiţiile pentru a mă uni şi unde trebuie să ajung. Dacă hotărăsc cum să fac o astfel de acţiune, înseamă că am descoperit unitatea în acel punct şi nu trebuie să mă mai mişc.

Paşii prin care avansez nu reprezintă mişcarea, ci determinarea permanentă a punctului unei atitudini mai corecte, a unei perspective, a unei tendinţe, a punctului dobândirii unităţii şi conexiunii, acesta este de fapt o împlinire pe calea spirituală.

Din prima parte a Lecţiei Zilnice de Cabala, 24.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Proprii tăi ochi Îl vor vedea pe Creator

Rabash: „Grăbeşte-te, dragul meu”: Astfel când cineva se roagă pentru un întreg, prin rugăciunea lui, se angajează în dăruire. Şi cu cât se roagă mai mult, vasul de dăruire se formează într-o asemenea măsură încât Lumina dăruirii, numită „iertătoare”, poate fi revelată.

Nu ştim cum se întâmplă. Avem gânduri supărătoare numai în ceea ce ne priveşte pe noi înşine şi nu putem să ne gândim la altceva. Citim şi auzim că trebuie să ne gândim la grup, la mediu, la prieteni, dar nu avem puterea să facem astfel.

Uneori reuşim, dar, de cele mai multe ori, nu ne iese. Poate că ne amintim pentru două minute că ar trebui să ne gândim la alţii, dar apoi, ne lovim dintr-o dată de o problemă personală care ne preocupă mai mult decât orice şi ne face să deviem de la iubirea pentru prieteni, de la Creator şi de la lumea următoare.

Vedem că prin ceea ce trecem acum în această lume, nevoia de a rezolva o anumită problemă care a apărut, este cel mai important lucru pentru noi. Uneori nu putem să scăpăm de astfel de gânduri luni de zile, alteori ne preocupă cu anii şi ne provoacă o mare durere.

Astfel, Creatorul ne învaţă şi ne revelează adevărata noastră stare. Ne oferă standardul exact cu ajutorul căruia puntem evalua starea în care ne aflăm: ce gânduri şi dorinţe avem, din ce material suntem croiţi, ceea ce înseamnă exact ce reprezintă dorinţa de a primi. Astfel, aflăm despre materialul nostru şi despre cât de adânc suntem absorbiţi în gândurile despre noi înşine, care ne tulbură, care apar unul după altul şi ne preocupă în mod constant. Ne întoarcem în permanenţă la ele şi nu putem să facem nimic în legătuă cu asta.

Uneori, ne preocupă mai mult şi suntem cu totul absorbiţi de grija pentru noi înşine. Uneori, această presiune scade şi înţelegem că toate aceste probleme ne sunt date intenţionat pentru a ne învăţa să le facem faţă şi să nu ne dedicăm lor întreaga noastră viaţă. Uneori, simţim că aceste probleme trebuie să ne împingă spre alte gânduri: despre scopul vieţii şi sensul ei în loc să fim absorbiţi de grijile noastre mărunte legate de existenţa noastră corporală. Până la urmă, niciun adevărat dezastru nu are loc niciodată.

Totuşi, nu putem să scăpăm de aceste gânduri egoiste. Astfel Creatorul învaţă o persoană şi despre acest lucru se spune „grăbeşte-te, dragul meu”. Nu mai simţim importanţa Creatorului, măreţia scopului. Ne trezim în mijlocul nopţii tulburaţi de veşnicele noastre probleme personale şi nu putem să ne debarasăm de ele. Pur şi simplu, nu ne lasă să ne odihnim.

Ne îndreptăm către grup pentru ajutor, către prieteni, şi nu ştim ce altceva să facem. Datorită faptului că suntem printre prieteni şi participăm la activităţile lor, înţelegem în cele din urmă, după toate aceste eforturi, că tot ce se întâmplă este un joc instrumentat de sus, prin care noi trebuie să învăţăm cum suntem manevraţi de acolo. Vedem cum Creatorul ne antrenează şi că, făcând asta, vrea să ne reveleze ceea ce este cel mai important în dezvoltarea spirituală.

Dintr-o dată, începem să înţelegem că gândurile pentru prieteni sunt mai importante pentru noi decât toate gândurile supărătoare despre noi înşine. Pe baza acestor gânduri, putem analiza şi măsura cât este de important scopul spiritual, adică să le dăruieşti celorlalţi, să te gândeşti la prieteni şi să-ţi faci griji pentru întreaga umanitate. În contrast cu gândurile care ne tulbură, asta vine ca o ocazie de a evalua dacă suntem în stare să ne menţinem deasupra lor şi să ne facem griji în legătură cu binele celorlalaţi şi cu Creatorul.

Înţelegem că acest proces este esenţial pentru a înţelege în cele din urmă importanţa dezvoltării noastre spirituale, a scopului spiritual. Până la urmă, spiritualitatea nu are o formă, o reprezentare, o imagine; noi înşine formăm lumea spirituală, ca un ambalaj care este făcut din intenţia „cu scopul de a dărui deasupra vieţii corporale”. Este ca şi cum dacă am schimba lumea cu o lume opusă şi astfel am construi lumea spirituală.

Este ca şi cum dacă lumea spirituală nu ar exista înainte să o construim în funcţie de persoana care o dobândeşte. Se dovedeşte că, de fapt, deasupra supărătoarelor gânduri egoiste despre noi înşine şi deasupra luptei cu problemele, avem şansa să construim forma spirituală care este împlinită în noi. De aceea se spune „proprii tăi ochi vor vedea, şi nu ochii unui străin”. Numai atunci, cei care pot face faţă tuturor obstacolelor şi le depăşesc – şi prin ele învaţă cum să construiască învelişul dăruirii peste întreaga noastră realitate corporală – se îndreaptă spre spiritualitatea noastră pentru a-L vedea pe Creator.

Atunci, vedem că viaţa nu are niciun sens prin ea însăşi. Această lume este doar o iluzie care a fost creată intenţionat pentru ca noi să fim capabili să construim peste ea adevărata lume spirituală eternă.

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 17.07.2013

Libertate şi pâinea de fiecare zi

Întrebare: Ce trebuie să fac dacă, la un moment dat, sunt aruncat de la merit la păcat? Dacă, într-un punct critic, brusc, totul trece de la alb la negru?

Răspuns: Ce merite şi păcate poţi avea? Toată viaţa ta, acţionezi conform instinctelor naturale, ca un animal. De aceea, toate plângerile trebuie să fie adresate Stăpânului care te-a creat. Nu aveţi independenţă şi nu puteţi spune că voi, voi înşivă, aţi făcut ceva rău. Totul este făcut de forţa superioară. În curând, veţi vedea acest lucru şi veţi înţelege că nimeni nu este de vină şi că nu este cineva pe care să te superi. Atunci, veţi vedea o imagine complet diferită.

Problema este că nu există Creator în viaţa ta şi, astfel, tu atribui o oarecare libertate de alegere celorlalţi şi ţie, ca şi cum ai fi responsabil de actele tale. Ca şi cum ai acuza copiii de la grădiniţă. Este posibil să spui că un copil este bun şi altul este rău? Sunt toate calităţi naturale: anumiţi copii sunt agresivi şi alţii sunt plângăcioşi. Astfel, natura ne împinge pentru a ne aduce la cunoaşterea răului, pe care Creatorul l-a făcut, inerent, în noi.

Trebuie să trecem prin numeroase lovituri şi apoi, Creatorul ne va explica, puţin câte puţin, că El a făcut asta, dacă dorim să scăpăm de natura noastră, cu care am fost creaţi. Creatorul se joacă cu noi, deoarece, aşa cum este scris, „Nu este nimeni în afară de El”. Credeţi că voi acţionaţi, în loc de El?

Oamenii sunt obişnuiţi cu ceea ce este scris în cărţi: „păcatele voastre”, „meritele voastre”. Sarcina noastră este de a explica asta într-o manieră mai uşor de înţeles, deoarece timpul a venit, când adevăratul sens al acestor cuvinte, poate fi dezvăluit.

Totuşi, nu sunt păcatele şi greşelile voastre. Nu sunteţi voi cei care le-aţi făcut sau care le-aţi produs. Voi nu v-aţi ales calităţile cu care v-aţi născut. Noi toţi suntem nişte păpuşi, de la Hitler până la cei mai mari sfinţi ai lumii.

Totuşi, aceste păpuşi primesc un plus la un moment dat, o picătură a proprietăţii opuse, apoi, ele schimbă aspiraţiile lor, conform acestei noi proprietăţi: ele caută dăruirea şi încep să studieze fără să înţeleagă de ce studiază. Studiul determină obiectivul pentru ele şi asta, de asemenea, este stabilit de Creator.

Totuşi, după ce aceste două proprietăţi opuse sunt determinate în ele, una împotriva alteia, recepţia şi dăruirea, ele încep a găsi ocazia pentru munca independentă în linia de mijloc, între ele. Este un sentiment special pe care-l veţi atinge curând şi atunci veţi şti cum să vă construiţi de la aceste două proprietăţi, linia stângă şi linia dreaptă. Veţi înţelege că aceste două linii sunt amândouă necesare.

Creatorul vă va ajuta să le conectaţi împreună şi să înţelegeţi ce este picătura de dăruire şi cum să îi adăugaţi mai mult, celulă cu celulă, o nouă înţelegere, resimţind conceptele, învăţând cum să cultivăm acest material.

Este clar că lumina face toată munca, lucrând pe noul material. Lumina şi dorinţa se întâlnesc şi amestecul lor se ridică precum un aluat, dar eu am făcut asta.  Înţeleg şi simt cum se întâmplă. Aici este creaţia mea, ca o bucată de aluat. Iau un pumn de făină şi adaug cantitatea exactă de apă pentru ea, nici mai mult, nici mai puţin. La început, pare că nu există suficientă apă şi trebuie să muncesc din greu pentru a amesteca aluatul meu, dar, în final, el va fi gata să fie pus în cuptor şi copt!

Astfel, cele două ingrediente, făina şi apa, sunt transformate în „pâinea săracului” (Matzah). Din punctul de vedere al dorinţei de a primi plăcere este o pâine simplă şi nu trebuie altceva, iar deasupra ei, totul este deschis. Libertatea este deschisă.

 

A doua parte a cursului zilnic de Cabala, 16.07.2013, Zohar

 

Cu ajutorul psihologiei simple a egoismului

Este necesar să se atingă punctul în care întreaga voastră viaţă este în prieteni, împreună cu ei în unitate colectivă, acolo unde nu există diferenţă între noi. Corpurile noastre dispar şi există numai dorinţa care simte plăcerea conexiunii şi nu este destrămată. Toate părţile nu vor numai să se unească, dar au aderat, deja, la celălalt şi s-au dizolvat  în întreaga unitate, după ce s-au transformat pe deplin, în materiale omogene, uniforme.

Toate caracteristicile noastre şi diferenţele au dispărut, deoarece noi ne completăm reciproc astfel că am devenit o unitate, încât nu-mi pasă ale cui sunt aceste mâini, cui aparţine acestui creier, al cui este spatele acesta. Totul este colectiv, precum imaginea unei singure persoane. Noi începem să simţim forţa în această unitate care reînvie această imagine globală pe care am construit-o, care este numită fiinţă umană, Adam. Această forţă care-l animă este numită Creator.

Trebuie să ne străduim pentru asta şi să o trăim tot timpul. În fiecare moment, trebuie să căutăm mijloacele de consolidare pentru această formă, în care am ajuns a iubi Creatorul, prin iubirea de prieteni. Dacă, timp de un moment, abandonez această căutare şi nu consolidez această stare, cad imediat. Eu cred că nu va fi imediat, dar nu există nicio îndoială că am căzut. Este posibilă deplasarea doar într-o direcţie sau alta. Nu există stări fixe în spiritualitate. Să nu credeţi că vă puteţi opri şi vă puteţi odihni. O vreţi sau nu, în lumea spirituală este necesar să simţiţi încotro vă îndreptaţi în fiecare secundă: spre unitate cu toată lumea sau în direcţia opusă. Este fie una, fie alta.

Spaima cutremurătoare este necesară aici, care este Prima Poruncă şi fără de care nu puteţi spera să avansaţi un pic. Dacă un anumit scop material din această lume îmi cere să schimb direcţia – pentru a reflecta asupra grupului, conexiunea cu Creatorul pentru a ne ajuta să realizăm această sarcină materială – atunci este bine, deoarece asta schimbă direcţia mea.

Cel puţin, nu mă îndrept spre un scop personal, ci spre interesul a ceva colectiv, cu toată lumea. Deja ne obligă să ne amintim că avem nevoie de Creator, deoarece fără El, nu vom reuşi. Dacă asta nu există, atunci un suflu mai puternic trebuie să fie trimis la noi, pentru ca noi să simţim neputinţa noastră, la fel ca şi în întreaga lume şi suntem obligaţi să ne amintim că doar Creatorul ne poate ajuta.

Nimeni altcineva nu poate. Lucrul principal este de a schimba direcţia. De îndată ce o facem şi începem să lucrăm în sensul corect al unităţii, să clarificăm la ce şi de ce avem nevoie de această conexiune, vom modifica imediat scopul şi mijloacele.

La început, noi aveam nevoie de Creator pentru a reuşi să atingem diferite obiective externe şi acum, înţelegem că obiectivele externe au fost plasate, în mod deliberat, înaintea noastră, pentru a ne speria şi a ne obliga să ne amintim de Creator. Astfel, noi suntem treziţi pe baza unui simplu egoism psihologic.

Pentru moment, este vorba de o apropiere pur egoistă, dar ea ne învaţă să nu părăsim „sfinţenia”. La urma urmei, există sfinţenie chiar în această conexiune.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 16.07.2013, Scrierile lui Rabash