Daily Archives: 1 august 2013

Depășirea primului nivel

Întrebare: Am lucrat mulți ani pentru răspunsurile directe ale Aviut (grosimii), prin perceperea lor ca fiind adevărate, și există lupte între prietenii din grupuri cu privire la acest adevăr atunci când se iau decizii cu privire la modul în care grupul ar trebui să avanseze, prioritatea avansării personale a cuiva, etc

Dar noi nu examinăm și nu clarificăm lucruri prin asta și nu înțelegem cât de important este și în ce măsură este imposibil să avansăm spre scop fără a clarifica starea, Reshimot (genele spirituale). Astfel ani sunt irosiți pentru ceea ce am putea face în câteva luni.

Răspuns: Pe de o parte, ai dreptate, desigur. Pe de altă parte, gândul că ai putea avansa în câteva luni este nerealist. Primii pași iau foarte mult timp.

Este ca și evoluția naturii: După ce lumea noastră a fost creată de către forța Big Bang-ului, natura minerală a evoluat timp de 15 miliarde de ani, viața plantelor a evoluat de un miliard și jumătate de ani, animalele au evoluat în mai mult de un miliard de ani, iar omul de aproximativ 200-300 de mii de ani.

Potrivit nivelurilor evoluției naturale, suntem acum la nivelul neînsuflețit al evoluției spirituale, și este cea mai lungă. Aceste faze trec foarte repede și eu le-aș numi chiar „temporare”. O persoană începe rapid să simtă și să înțeleagă, și totul devine imediat clar. Clarificări, examinări, îmbinarea diferitelor stări și comutarea au loc foarte rapid.

În trecut, am folosit instrumente de calculat, iar astăzi folosim calculatoarele care calculează miliarde de acțiuni pe secundă. Îmi amintesc că atunci când am fost student am pus împreună computere și am ținut cont de distanța dintre fire. Chiar și atunci am realizat că distanța dintre fire afectează viteza. Astăzi, totul are loc într-un singur corp, un singur bloc, ceea ce înseamnă că totul se accelerează.

Deci, rolul grupului global este de a depăși primul nivel de conștiință! Este foarte important!

Din partea a 2-a a Lectiei zilnice de Cabala 21/07/13, Shamati # 59 „Despre toiag și șarpe”

 

 

 

 

 

 

Lumina va pune totul la locul său

Baal HaSulam scrie că există doar un singur suflet, o singura dorință care a fost creată. Spiritualitatea nu este împărțită în părți, prin urmare, acesta se găsește în întregime în fiecare dintre noi și în noi toți împreună.

„În fiecare dintre noi”, înseamnă că dacă mă pot include în toată lumea, atunci pot descoperi sufletul colectiv, care este, să spunem, nu numai miliardele care trăiesc acum, dar, de asemenea, cei care nu au fost încă născuți și se vor naște în viitor. Aceasta nu este imaginea pe care ne-o imaginăm.

Cu alte cuvinte, acesta este un singur volum, un singur suflet, o singură substanță. Ne este descoperit numai în măsura în care putem exista în mod corespunzător și la nivelul intensității la care putem interacționa.

În conformitate cu asta, proprietățile fiecărei persoane sunt determinate și fiecare particulă în fiecare dintre noi. Există oameni care sunt caracterizați de diseminare, ceea ce înseamnă de contactul cu un număr mare de oameni, și sunt cei care sunt opuși, ei sunt caracterizați de conexiunea cu un cerc restrâns de oameni, dar cu un nivel ridicat de intensitate a legăturii cu ei. Adică, este în funcție de calitate sau în funcție de cantitate; în fiecare dintre noi există una sau alta, potrivit caracteristicilor sufletului său.

De exemplu, inima, în timp ce este implicată în activitatea sa strict specifică, se conectează la o multitudine de organe. Pe când alte sisteme, cum ar fi vasele de sânge, sistemul limfatic, sistemul nervos, și altele, pe de altă parte, se extind peste tot, ajungând la fiecare parte a corpului. Și conexiunile noastre sunt așa. Este posibil să vezi acest lucru în ceea ce privește aspirațiile unei persoane. Văd acest lucru la studenții mei, de exemplu, cât sunt de mult sau de puțin sunt capabili să se găsească pe ei înșiși (în măsura în care pot vedea).

Dar, în general, nu există nici o semnificație în acest lucru, pentru că Lumina se pare că ne pune unde suntem. Nu este nimic nou, noi ne grăbim doar dezvoltarea prin atragerea Luminii Înconjurătoare. Pe de altă parte, aceasta ne-ar avansa oricum, conform planului Naturii. Dar acest program se găsește doar la nivelul Luminii Nefesh (de la cuvântul „Nefesha”), ceea ce înseamnă starea neînsuflețită.

Adică, Lumina ne împinge tot timpul și noi fugim de ea, deoarece această presiune este percepută ca fiind negativă; mereu ne dezvoltăm în acest fel. Dar acest tip de dezvoltare nu este bun, deoarece poate duce la mari dezastre naturale, războaie, și altele ca acestea. Și dacă nu facem nimic, atunci acest lucru ne așteaptă.

În schimb, dacă invităm accelerarea Luminii Superioare, iluminarea crescută a acesteia asupra noastră, atunci vom avansa mai rapid.

Baal HaSulam, în „Scrisoarea 13,” scrie despre munca într-un grup: Trebuie să știți că există multe scântei de sfințenie în fiecare din grup [dintre prietenii noștri], atunci când adunați toate scânteile de sfințenie într-un singur loc [într-o singură dorință], ca frații, cu dragoste și prietenie, veți avea cu siguranță [adică, atinge] un nivel foarte ridicat de sfințenie pentru o vreme, de la lumina vieții [nivelul dăruirii].

Din Convenția de la Sankt-Petersburg „Ziua a doua” 13/07/13, Lecția 3

„La umbra ei, încântat să stau”

Baal HaSulam, Shamati nr. 8: „Care este diferenţa între umbra Kedusha şi umbra Sitra Achra”. Este scris „La umbra ei, încântat să stau, şi fructul ei era dulce pentru cerul gurii”. Cu alte cuvinte, se spune că toate ascunderile şi durerile pe care le simţi există deoarece Creatorul ţi-a trimis aceste situaţii ca să ai un loc în care să lucrezi deasupra raţiunii.

Când ai puterea să spui că asta înseamnă că totul îţi este provocat de Creator, este în beneficiul tău. Şi asta înseamnă că, astfel, poţi ajunge să munceşti pentru a dărui, dar nu pentru sine. În acel moment ajungi să conştientizezi, adică să crezi că Creatorul se bucură în special de această muncă, care este construită în totalitate pe „deasupra raţiunii”.

Prin urmare, nu te rogi Creatorului ca umbrele să dispară de pe pământ. Mai degrabă spui „Văd că Creatorul vrea să-L servesc în acest fel, în totalitate deasupra raţiunii”. Astfel, în orice faci, spui „Bineînţeles că Creatorul se bucură de munca Lui, deci de ce mi-ar păsa mie dacă muncesc într-o stare de ascundere a feţei?”

Pentru că vrei să munceşti cu scopul de a dărui, adică Creatorul se va bucura, nu simţi nicio umilinţă din această muncă, adică o senzaţie de a fi într-o stare de ascundere a Feţei, că Creatorul nu s-ar bucura de munca Lui. În loc de asta, eşti de acord cu conducerea Creatorului, adică eşti de acord din toată inima cu felul în care vrea Creatorul să simţi existenţa Lui în timpul muncii. Lucrurile stau aşa pentru că nu iei în considerare ce te poate bucura pe tine, ci ce-L poate bucura pe Creator. Astfel, această umbră îţi aduce viaţă.

Credinţa deasupra raţiunii înseamnă să percepi tot ce ţi se întâmplă ca venind de la Creator, singura forţă unită, în afară de care nu este nimic altceva, binele care face bine, în ciuda faptului că tu simţi diferit. Toată munca noastră este să ne dăm seama că nu facem nimic singuri, nici nu vrem să facem ceva, în interior sau în exterior, nu cu mâinile sau picioarele noastre, nu cu uneltele acestei lumi, nu cu dorinţele şi gândurile noastre, dar, în schimb, suntem de acord cu tot ce avem în acest moment. Şi apoi, acest moment se va numi sfârşitul corectării.

Şi până când vom ajunge la asta, la senzaţii că suntem în cea mai bună stare, sub controlul unei forţe bune care face bine atât păcătoşilor cât şi celor drepţi, până atunci vor rămâne umbre în lume. Creatorul ne va aduce în asemenea stări, pe care noi vom vrea să le schimbăm. Mai întâi, vorm vrea să schimbăm lumea, apoi vom vrea să ne schimbăm pe noi înşine. Dar în final, înţelegem că munca noastră reprezintă chiar opusul – să ne schimbăm atitudinea faţă de percepţia conducerii de sus, Lordul lumii, astfel încât să tânjim după această umbră.

Tot ceea ce primim devine dorit, deşi vine într-o formă neplăcută, pentru că aceasta este umbra, ascunderea. Dar muncim cu noi înşine prin credinţă deasupra raţiunii astfel încât aceste fructe să devină dulci pentru noi. Asta este întreaga noastră corectare.

Totul începe cu perceperea a tot ceea ce ni se întâmplă ca venind de la Creator, şi nu doar la nivelul vorbelor, ci chiar să simţim astfel în interiorul nostru. Trebuie să-I cerem Creatorului să nu fie revelat, dar doar pentru capacitatea de a conştientiza că totul vine de la El. Atunci vei fi încântat să munceşti prin credinţă deasupra raţiunii şi vei accepta toate stările rele ca fiind cele mai bune, neplăcutul drept plăcut, până în momentul în care toate devin dulci pentru tine.

Asta ar însemna că ai ajuns la credinţă. Şi nimic nu se schimbă în lume, doar conducerea Creatorului îţi este revelată. Doar asta face această lume mai înaltă, o face perfectă.

Se dovedeşte că nicio schimbare exterioară nu este necesară, nu se cere nicio muncă exterioară, nu cu mâinile şi picioarele, nu aşa cum ne imaginăm noi munca spirituală. Totul se rezumă până la urmă la aceeaşi stare – contactul cu conducerea ascunsă. Vrei să păstrezi acest contact permanent şi nu ceri nicio schimbare; vrei să rămâi în ascundere.

Mai întâi ai cerut revelarea, dar acum vrei să rămâi în ascundere. Toate dorinţele tale, toată energia cu care ai căutat revelarea, le transformi în contrariu pentru a împiedica acest lucru. Până la urmă, revelarea poate şterge căutarea altruistă, întreaga relaţie cu Creatorul, şi poate să te priveze de munca deasupra raţiunii. De aceea, vrei să păstrezi această distanţă în care ai simţit durere, astfel încât vei fi conectat permanent, deasupra ei, cu Creatorul.

 

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 29.07.2013