Daily Archives: 4 august 2013

Deschide-ţi uşile larg, pentru toată lumea!

Întrebare: Spui că este timpul să îndepărtăm toate limitările pentru noii studenţi şi, dacă o persoană vrea să vină la lecţie, nu ar trebui să îi interzicem asta. Până acum, obişnuiam să îi permitem unei persoane să se alăture gradual la grup, la metodă.

Răspuns: Aş permite oamenilor să se alăture evenimentelor în mod liber. Şi asta pentru că trebuie să ne gândim cum să atragem oameni. Dacă permiteţi oamenilor să participe la diferite activităţi, ei se vor alătura mai târziu grupului şi vor participa la toate activităţile împreună cu toată lumea.

Maaser este o problemă foarte serioasă. Atunci când cineva plăteşte lunar Maaser , există o bătălie interioară înăuntrul lui şi trebuie să decidă dacă o face sau nu.

Baal HaSulam obişnuia să ia banii pentru fiecare lecţie. Ştim că nu este o problemă să plăteşti o dată pentru ceva: „Spune-mi cât ar trebui să plătesc pentru un an întreg şi voi plăti, şi nu mai vreau să aud de asta”. Dar nu asta ar trebui să facem. Fiecare dintre noi ar trebui să plătească odată pe lună, când primeşte salariul, deoarece trebuie să se „rupă”  el însuşi din el însuşi. Este foarte complicat şi foarte greu.

Aşadar, ar trebui să îi înţelegeţi pe aceşti prieteni. Ar trebui să le permiteţi să se alăture grupului şi să îl simtă foarte apropiaţi. Nu aş ascunde nimic de ei. Cred ca ar trebui să fim complet deschişi şi doar atunci când vedem că aceşti prieteni vor să studieze serios, ar trebui ca ei să ia o anumită direcţie, dacă nu au făcut-o deja. Poate doar au terminat un asemenea curs şi au crescut un pic mai slăbuţ acum.

I-aş lăsa să participe la toate lecţiile şi toate  congresele, fără nicio precondiţie, deoarece noi –  majoritatea, masa centrală – am ajuns la un punct care ar fi trebuit să îl realizăm la congres. Acum putem permite acelora pe care îi putem atrage prin  educaţie integrală să fie în jurul nostru, chiar şi acelora care nu îi aparţin.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 7/21/13, Shamati nr59 “Despre băţ şi şarpe”

 

Paşii avansării spirituale

Întrebare: Ce paşi trebuie să facem ca să gândim şi să simţim totul în interiorul centrului grupului, deoarece, în mod special, acest lucru este necesar ca să grăbească şi să accelereze aderarea noastră ca grup mondial?

Răspuns: Pentru a aduce unitatea este potrivit să combinăm toate metodele pe care ni le predă Rabash în articolele lui:

  • Anulează-te pe tine însuţi în faţa prietenilor
  • Arată-le cât de important este scopul pentru tine, cât de mare este Creatorul în ochii tăi
  • Joacă-te în faţa lor pentru a-i ridica, şi odată cu asta, te ridici pe tine
  • Să te reduci în faţa lor, să fii de acord cu tot ce-ţi cer ei
  • Să participi la tot ce ajută la diseminare pentru că prin asta are loc descoperirea Creatorului printre creaturile Lui. Aceasta este în mod special prima, cea mai mare şi singura Lui dorinţă. De aceea, diseminarea este cel mai important mijloc pentru avansarea noastră.
  • Să participi la adunările prietenilor şi la celelalte evenimente comune

Toate acestea au ca scop să ne adunăm cu toţii, să ajungem la unitate şi să creăm un „Kli” comun, în care se revelează principiul echivalenţei cu Creatorul.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Cabala, 21.07.2013, Shamati #59 „Despre toiag şi şarpe”