Singurul motiv pentru care ne aflăm în această lume este să-L revelăm pe Creator în timpul existenţei noastre. Aceasta este definiţia înţelepciunii Cabala, metoda revelării Creatorului de către fiinţa creată în această lume, şi lumea va exista până când toate fiinţele Îl vor revela pe Creator. Toţi simt această realitate până când Îl revelează pe Creator în toate dorinţele lor. De aceea există lumea.

Astfel, în final, ajungem la munca Creatorului, adică, revelarea Sa. Revelarea Creatorului înseamnă revelarea proprietăţii de iubire şi dăruire, opusă naturii noastre, pe care o vedem în jurul nostru şi o descoperim în interiorul nostru.

Revelarea naturii Creatorului este posibilă doar la cererea noastră, din nevoia şi dorinţa noastră. De aceea, pe măsură ce o persoană studiază ştiinţa Cabala, începe să simtă că îi lipseşte revelarea Creatorului, forţa dăruirii şi a iubirii. Se va întâmpla ca, brusc, să vreau să-l iubesc pe celălalt, să-i dăruiesc?

Este posibil să aştept ca rezultat al muncii mele şi al tuturor eforturilor mele să fiu în stare să iubesc tot: mineral, vegetal, animal şi uman? Pot să ajung la o asemenea dorinţă de a iubi pe toată lumea în mod altruist, indiferent de propria-mi persoană şi fără să primesc plăcere pentru mine însumi? Ce situaţie, ce condiţii, trebuie să pună la punct Creatorul pentru mine, astfel încât să vreau asta?

Este imposibil să-mi închipui că asta s-ar putea întâmpla. Până la urmă, nu pot să iubesc decât ceea ce-mi produce plăcere: peşte sau bomboane, mâncare, sex, familie, bani, putere şi cunoaştere. Totuşi, este imposibil să-mi închipui că aş putea să iubesc ceva ce nu-mi produce plăcere.

Îmi simt dorinţa în totalitate goală, fără să primesc nicio plăcere de la ea şi fără să simt măcar suferinţa golului, al nimicului şi al dezamăgirii. Egoul meu a suferit. Mă simt obosit. Toate planurile mele care îşi au rădăcina în vechea mea natură egoistă s-au ruinat. Simt că nu mai există niciun viitor în dorinţa mea de mă bucura. Această stare este mai rea decât moartea, distrugerea tuturor speranţelor, doar un fel de suferinţă inumană ca suferinţa lui Iov.

Încep să înţeleg că nu voi fi niciodată în stare să primesc plăcere din această situaţie. Totuşi, în ciuda a toate astea, peste toate, dacă încă aspir la dăruire şi iubire, la a acţiona pentru binele celuilalt, aceste acţiuni vor fi cu adevărat cu scopul de a dărui. În acest caz, pot fi sigur că dorinţa mea egoistă nu va primi nimic din asta pentru că nu mă bazez pe o recompensă ulterioară, ci doar mă gândesc la acţiuni care se încheie cu altcineva şi sunt realizate aici.

Vanitatea mea nu trebuie hrănită de faptul că m-am comportat ca un erou care este mândru că se sacrifică pe sine. Aceasta este tot o recompensă, şi nu una măruntă. Asta înseamnă că nimeni nu ştie ce am făcut, nici măcar eu nu am habar de asta. Egosimul meu este privat de cea mai mică oportunitate de a primi o oarecare compensaţie. Acest lucru se numeşte dăruire şi trebuie să ajungem la această stare.

Asta se întâmplă treptat datorită schimbărilor care apar în noi. Acum, starea finală ne pare abstractă şi imposibilă, dar, de fapt, este foarte înălţătoare. Pe măsură ce o persoană avansează şi descoperă condiţiile necesare pentru acţiune spirituală, găseşte în ele oportunitatea de a fi asemenea Creatorului, de a fi în această stare, în acest gând şi în această dorinţă. Este forţa cu care El controlează şi cuprinde întreaga creaţie.

Dacă o persoană face această schimbare psihologică interioară şi preferă plăcerea dăruirii, atunci revelează această stare, şi noi toţi ceilalţi vom învăţa acolo. Oricum, toată această viaţă şi această lume întreagă au deja sens.

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 02.08.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă a fi partenerul Creatorului?

Răspuns: Este spus: Creatorul a început creația și cel drept o termină. Munca noastră constă în a lua tot ceea ce El a pregătit pentru noi, aceste blocuri de Lego, tot acest puzzle și de a reconstrui imaginea inițială pe care El a creat-o. Astfel, noi devenim partenerii Creatorului.

Noi adunăm creația sa, dar în forma sa opusă. Asamblând și punând împreună toate părțile creației, descoperim unde a fost creată fiecare parte, de ce a fost creată în acest mod, cum este conectată la celelalte părți și ce ar trebui făcut pentru a se conecta cu altele.

Ca și cum avem o grămadă de piese ale unei mașini care au fost separate și sunt toate amestecate într-o dezordine totală. Nu știm de unde încep și cum se conectează aceste piese, dar această grămadă conține tot ceea ce avem nevoie și nimic nu lipsește, în afară de arta de a ști pentru ce a fost creată în acest mod, în ce scop și ce trebuie făcut ca acest mecanism să funcționeze.

Ce fel de muncă ar trebui să facă această mașină? Cum să mă conectez pentru ca să devin o parte integrantă din această mașină ? Această mașină are elemente al naturii vegetal și animal,  cu care este mai ușor  de gestionat și care îmi par mai ușor de organizat. Dar există partea vorbitoare, cu care nu știu ce să fac, nu înțeleg și nu poate fi conectată. Este posibil numai cu ajutorul Creatorului.

Doar punând mașina împreună, acest puzzle, atingem esența atitudinii Creatorului în ceea ce ne privește. Nu vom atinge niciodată Emanatorul Însuși, ci numai atitudinea Lui față de noi, vasele noastre, planul Lui, ideea de creație, cum este spus: prin acțiunile Tale, Te vom cunoaște. Astfel, învățăm cum Lumina Hassadim umple vasele și apoi Lumina Hochma, apoi atingem Keter prin Bina și Hochma, ceea ce înseamnă gândul creației.

Dar, este gândul creației în raport cu noi și nu El. Noi nu avem vasele pentru a-L atinge, efectiv. Cel puțin asta este ceea ce spun cabaliștii. Nu știm ceea ce se întâmplă după aceea, la nivelurile superioare, după finalul corecției.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 25.06.2013, Shamati # 54, Scopul muncii

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Natura nu se schimbă niciodată, dar percepția noastră a naturii modifică gradul revelației sale. Omul se schimbă, devine mai inteligent, mai puternic, deci explorează natura din ce în ce mai profund.

Natura, ea însăși, nu se schimbă, persoana este cea care se schimbă și descoperă fenomene noi, legi noi, caracteristici și conexiuni. Nimic nu este schimbat în realitate, toate schimbările au loc numai în raport cu noi. Persoana nu face nimic prin ea însăși. Fie o gestionează de o manieră absolută de sus, fără nicio implicare din partea ei, fie o gestionează cu participarea sa. Dar, prin această participare, ea poate accelera dezvoltarea.

Și în aceasta, accelerez dezvoltarea mea personală, cu aceasta influențez lumea întreagă, căci devin o parte integrantă a unui mare sistem integral. Prin urmare, toate celelalte părți se modifică împreună cu mine.

Să presupunem că avansez într-o lună, ce trebuia să fac într-o sută de ani (cu o asemenea viteză noi avansăm), dar restul lumii poate rămâne în loc ? Noi tragem lumea întreagă și accelerăm dezvoltarea sa. În mod similar, imaginea este modificată: modul nostru de viață, drumul avansării. Noi ne deplasăm rapid, bine, ușor, în loc să fim zguduiți de bucăți dure într-un coș plin de lovituri, contuzii, probleme și suferință, ca acelea pe care le-am trăit în timpul întregului exil.

Totul depinde de noi! Și este spus că Israel (“Yashar-El” direct la Creator) accelerează timpul. Starea corecției finale este determinată într-o manieră rigidă, este o lege. Dar tot restul stărilor, chiar dacă vin conform aceleași legi de dezvoltare, persoana însăși determină viteza lor și cum le simte.

Trebuie să credem că este astfel în fiecare punct al drumului, împreună cu faptul că totul este determinat de Creator și că Nu e nimeni în afară de El.

A doua parte a Cursului zilnic de Cabala, 16.07.2013, Cartea Zohar – Introducere

Filed under: Lectia zilnica, Libera alegere, Munca in grup - Niciun comentariu→

Trebuie să facem eforturi numai pentru a uni totul într-un punct, unde aderă Creatorul și ființa creată, “ceva din ceva” și “ceva din nimic” . Toate disimulările, distorsiunile, contradicțiile și evenimentele, par să existe deoarece noi nu ne simțim și nu percepem unitatea.

Nu există nici timp, nici spațiu. Există doar starea de lipsă a unității și este ceea ce simțim și trăim. Tot ceea ce resimt acum, în jurul meu și în mine, este lipsa unității în toate modurile posibile. În momentul în care voi putea uni totul, lumea devine lumea Ein Sof (Infinit).

Întrebare: Cum putem conecta toate acestea pentru a lucra într-un grup de zece ?

Răspuns: Grupul de zece este un suport util pentru o vedere prin care văd lumea. El mă ajută să mă concentrez pe ea și să ating unitatea. Să presupunem că există un mic cerc în centrul lentilei, cu un X în mijloc, care mă ajută să mă concentrez asupra obiectivului.

Diseminarea ne ajută să clarificăm obiectivul pe care nu-l vedem în acest moment și nu ne putem concentra asupra lui, deoarece este dincolo de orizont. Diseminarea realizează condițiile, datele pe care trebuie să le punem în formulă pentru a calcula direcția corectă a scopului.

Există mii de parametrii pe care trebuie să-i luăm în considerare, cum ar fi căldura, frigul, condițiile meteorologice, vântul, diferitele abateri și stările în continuă schimbare.

Toate acestea trebuie să fie incluse în formulă pentru a ne asigura că atingem ținta. Această formulă este toată această lume, tot ceea ce vedem în cele 613 sensuri ale noastre.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 24.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Diseminarea Cabalei, Grupul de zece, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Deja înţelegem că putem să descoperim o nouă stare spirituală doar în conexiunea şi unitatea dintre noi, şi acum începem să pricepem cum să ne mişcăm de la un nivel spre următorul. Pentru prima dată am ajuns la înţelegerea căii noastre, ale componentelor ei, şi ale acţiunilor pe care le presupune: mai întâi un pas cu piciorul drept, apoi unul cu cel stâng şi corpul este în mijloc. Astfel, avansăm prin intermediul liniei de mijloc: piciorul drept, piciorul stîng, şi încă un pas înainte, piciorul drept primul şi doar apoi piciorul stâng, ceea ce este făcut de către noi.

Întotdeauna începem de la linia dreaptă din moment ce mereu avansăm spre dăruire, iubire, conexiune şi unitate în credinţă deasupra raţiunii. Linia stângă, totuşi, este revelată în funcţie de cum ni se revelează Lumina. Deci, la fiecare nivel se spune: „Am creat înclinaţia rea. Am creat Tora ca un condiment” pentru a o corecta. Această frază se referă la sistemul influenţei Luminii asupra înclinaţiei rele, pe care o corectezi cu ajutorul Luminii ca să poţi avansa.

Acesta este sistemul în care ne aflăm. Partea dreaptă este dăruire, iubire, conexiune şi unitate  (∑), adică tot ceea ce vine de la Hesed. Linia stângă este dorinţa de a primi, de a şti, forţa primirii, adică ego, în timp ce mă aflu în mijloc. Cui mă adresez eu? Mă adresez punctului din inimă şi astfel sunt cel care se îndreaptă spre şi tânjeşte după Creator.

Întrebarea este – cum avansez? Prima mea acţiune este să încep cu linia dreaptă, care înseamnă să tânjesc după dăruire, iubire, unitate şi adeziune maximă.

Unitatea dintre noi are loc deasupra egoului, bineînţeles, fără de care nu am fi în stare să ne descurcăm în munca spirituală. Este conectat cu noi dinainte şi reprezintă starea iniţială, veche.

Se dovedeşte că egoul (1) reprezintă inima şi în el se află punctul din inimă în care am ca scop conexiunea şi unitatea. În momentul în care fac asta, încep să primesc o oarecare iluminare (3) în cadrul conexiunii şi unităţii (2) noastre. Poate că nu-L simţim încă pe Creator în sentimentul de unitate, dar, de fapt, pe El Îl simţim deja.

După ce dobândeşte acest atribut, egoul începe să se conecteze din nou cu el (1b). Încă o dată îl direcţionăm spre unitate (2b) şi în cele din urmă primim nivelul următor care este mult mai înalt decât cel dinainte. Astfel avansăm.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Cabala, 21.07.2013, Shamati #59, Despre toiag şi şarpe

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→