Daily Archives: 3 septembrie 2013

Ego-ul nu este o perturbare, ci un mijloc de a progresa

Rav Kook, „Scopul Israel şi specificitatea sa”: Iubirea pentru ceilalţi este sentimentul cel mai clarificat şi este bazat pe percepţia senzorială. De fapt, ar trebui să o urmăm şi o persoană trebuie să se pregătească pentru aceasta, să facă parte din viaţa celuilalt şi în aceasta constă ideea de moralitate individuală.

Iubirea faţă de ceilalţi este regula care include toate acţiunile unei persoane. Cu alte cuvinte, ea nu ar trebui să facă ceva ce nu provine din erupţia şi expansiunea iubirii. Altfel, această acţiune nu este compatibilă cu planul Creatorului şi ea va sfârşi prin a conduce la rezultate negative. Este exact modul în care iniţiativele noastre sunt examinate: Dacă ele sunt pentru binele celorlalţi, atunci va merge, altfel, nu va funcţiona.

Dar, cum putem explica asta oamenilor? Dacă ei aud despre asta, vor spune că nu au nevoie de propovăduirea noastră. Ei vor doar să trăiască şi să profite de viaţă. Cu toate acestea, noi trebuie să căutăm mijloacele de a atinge inima lor, nu pentru a le oferi dragoste, ci în scopul de a atinge iubirea Creatorului. Voi învăţa să iubesc Creatorul dacă am învăţat să iubesc în primul rând fiinţele create. Eu folosesc întreaga lume pentru binele obiectivului final, care este iubirea Creatorului.

Cum poate fi dragoste pentru fiinţele create, dacă eu doar le folosesc? Totuşi, aceasta este calea. Eu le iubesc cu adevărat deoarece doar graţie lor ating iubirea Creatorului. Mijlocul devine la fel de important pentru mine, ca scopul.

Marele ego presupune că trebuie să mă ridic deasupra lui, deoarece atunci voi atinge ceva ce este mult mai mare. Se pare că, dacă noi devenim mai egoişti, învăţăm cum să utilizăm ego-ul nostru, într-un mod nou, mai eficient şi nu să ne bucurăm în el, ci deasupra lui. Astfel, voi fi precum Creatorul. Este conform acestei abordări sănătoase, fără nicio iluzie că vreau să folosesc întreaga creaţie, inclusiv Creatorul, deoarece nu doresc să continui să avansez dacă nu ating nivelul Faraonului. Trebuie să simt totul şi să descopăr totul, dar împreună cu aceste clarificări, fără iluzii. Avansez cu precizie, fără a devia de la scop.

Este spus: „Un judecător nu dispune decât de ceea ce vede ochiul lui”. Abordez fiecare obstacol cu atributele mele şi nu obişnuiesc să scăp de asta. Nu am nimic, doar ego-ul şi asta mă face să mă alătur grupului, să mă anulez în faţa prietenilor, să fiu încorporat în ei, pentru a avansa spre Creator şi a întoarce spre public.

Toate aceste măsuri provin din ego-ul meu. Brusc, înţeleg că de acum, trebuie să îl utilizez în mod diferit, nu din interior, ci deasupra. Cum putem realiza acest lucru? Cum puteţi să beneficiaţi de ego? Putem să o facem cu ajutorul Luminii Înconjurătoare. Ea va avea influenţă asupra mea şi îmi va da şansa de a mă ridica deasupra ego-ului. Nu vreau să mă limiteze, deoarece am înţeles că nu pot percepe mai mult în acesta. Nu-mi oferă decât această lume şi vreau mai mult decât atât…

Când mă privesc acum, văd un animal care se bucură de hrană, sex, familie, confort, linişte, bani, respect şi cunoaştere. Dar, deasupra nivelului animal, mă întreb dacă aş dori să urc un pic mai mult. Apoi, primesc o metodă care-mi permite să mă ridic. Astfel, mai mult ego mă provoacă mai mult decât toate dorinţele precedente şi avansez deasupra lor. Este singurul mod de a creşte fără să-mi neutralizez ego-ul, ci utilizându-l cu înţelepciune. Întregul parcurs de dezvoltare îşi propune să ne transforme în mai mari egoişti, dar mai înţelepţi şi nu într-o manieră primitivă. Alţi oameni sunt pregătiţi să se mulţumească cu puţin. Dă-i unei persoane un milion de dolari pentru a rezolva toate problemele ei şi se va simţi satisfăcută. Dar, eu nu mă mulţumesc cu asta, eu trebuie să controlez lumea. Eu sunt Faraonul care declară: „Cine este Domnul ca să ascult de El ? Nu, voi conduce în locul Lui”. Este ego-ul, îl voi descoperi în mine şi nu mă voi opri pe drum. Dar, acest adevăr este dezvăluit numai persoanelor care au punctul din inimă, care au un potenţial spiritual; „Acest secret este dezvăluit în ei, treptat”.

Întrebare: Cum pot să evit a face erori şi să nu mă scufund în ego deasupra capului meu? Cum pot să ştiu că sunt pe drumul cel bun?

Răspuns: Dacă eşti conectat la noi, atunci vei avansa în mod corect. Poţi fi sigur că, dacă eşti în mediul corect şi doreşti să fii acolo, nu există alt mijloc. Problema nu este că te simți slab sau că îți lipsește înțelegere, ci atunci când o persoană adaugă alte metode. O persoană nu este un obstacol pentru ea însăşi, dar, în cazul în care începe să prindă „viruşi” externi, ea nu va reuşi.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 27.08.2013, Scrierile lui Rav Kook

 

A trezi Europa

Întrebare: În Europa, oamenii trăiesc paşnic, în acelaşi timp ei nu au nevoie de educaţie integrală. Avem nevoie să pregătim un loc pentru ei, să fie gata atunci când vor „cădea”?

Răspuns: De niciun fel nu este necesar să aşteptăm ca cineva să cadă. Dacă vorbim despre iubirea pentru celălalt, despre o legătură reciprocă, conexiune şi unitate, cum este posibil să se aştepte căderea cuiva ? Astăzi, noi trebuie să încercăm din toate forţele să arătăm clar oamenilor, direcţia noastră, chiar dacă nu sunt interesaţi să asculte, precum copiii care nu vor să-şi asculte părinţii, dar, în ciuda acestor lucruri, părinţii îi ghidează şi îi dirijează pe drumul bun, în tot felul de moduri, cu cuvinte, argumente şi îndemnuri.

Din Congresul „Bucurie în unitate”, Stockholm, 30.08.2013, prima zi, Lecţia 1

A mulţumi Creatorul

Întrebare: Ce înseamnă a mulţumi Creatorul?

Răspuns: A mulţumi Creatorul înseamnă a-I face Lui un loc pentru ca El să se dezvăluie în creaturile Sale.

Întrebare: Pot să presupun că intenţia de a mulţumi Creatorul este acţiunea care ne ajută a merge în exterior, pentru a scăpa de egoism şi a ne conecta cu ceilalţi ?

Răspuns: Da. Intenţia de a mulţumi Creatorul ar trebui să fie esenţială şi, pe această bază, construim toate celelalte activităţi ale noastre.

Din Cursul zilnic de Cabala, 25.08.2013, Întrebări şi răspunsuri cu dr. Laitman

Unde se ascunde Creatorul ?

Întrebare: Eu înţeleg importanţa diseminării, dar nu pot depăşi bariera psihologică. Nu mă simt confortabil stând pe stradă, discutând…

Răspuns: Deci, vă lipseşte importanţa diseminării, măreţia Creatorului, importanţa că voi dezvăluiţi acum Creatorul. Voi nu simţiţi că, Creatorul se ascunde în persoana din faţa voastră. Aceasta se face intenţionat: Creatorul, fiind în ea, provoacă un anumit sentiment de ruşine, jenă în voi, numai pentru ca voi să vă depăşiţi egoismul. După ce-l veţi depăşi, veţi vedea că nu este decât un joc, o piesă de teatru. Încercaţi şi veţi fi convinşi imediat!

Din lecţia zilnică de Cabala, 25.08.2013, Întrebări şi răspunsuri cu dr. Laitman