Existăm în această lume într-o stare unică creată prin extensia Luminii de sus în jos. Lumina a creat toate vasele, dorinţele şi noi suntem singura parte din întreaga realitate care are liber arbitru pentru a schimba această stare şi întreaga natură, creaţia întreagă.

Toată natura ne-a fost dată astfel ca noi să o putem utiliza şi să ne ridicăm la statutul înalt al Creatorului. Prin urmare, nu ar trebui să ne aşteptăm la mai mult de sus şi, dacă suntem în întârziere în realizarea etapelor unde trebuia să schimbăm deja, atunci le vom experimenta ca suferinţe. Presiunea naturii este în constantă creştere, deoarece, includerea în ea, este un motor special de dezvoltare; diversele Lumini coborând constant de sus, se manifestă cu mai multă forţă şi trezesc mari gene spirituale (Reschimot) în noi. După toate, corecţia începe mai uşor şi progresează spre mai dificil.

Dar, dacă noi suntem în întârziere şi nu corectăm Reshimot care se trezesc în noi astăzi, atunci mâine, acumulăm o datorie cu întârziere şi creşte diferenţa dintre două Reshimot, cel de astăzi şi cel de mâine. Şi, a doua zi, va fi triplată, şi, datorită acestor Reshimot se multiplică, vom experimenta durerea, adică diferenţa dintre mine şi Lumină.

În loc să umplem acest gol, devenind egal cu Lumina prin conectarea la ea, devenind un singur sistem integrat în scopul de a înţelege, a simţi, a fi umplut de ea şi a participa la toate acţiunile sale, noi acţionăm împotriva ei şi continuăm să creştem opoziţia noastră faţă de ea.

Această opoziţie este acelaşi lucru ca suferinţa pe care o simţim pentru că dorinţa noastră de primire vrea Lumina! Chiar dacă nu realizăm ceea ce dorim, ne găsim în faţa a ceva de care avem nevoie, dar nu îl obţinem. Şi acest lucru este experimentat ca tot felul de suferinţe.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 18.10.2010, “Învăţătura şi esenţa Cabalei”

Filed under: Lectia zilnica, Libera alegere, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Este spus: ei Mă vor cunoaște, de la cel mai mic la cel mai mare (Jeremiah 31:33). Asta înseamnă că toată lumea trebuie să ajungă la sfârșitul corectării.

Este foarte greu de împlinit acest lucru, dar nu există nicio altă cale. În fiecare zi, fiecare dintre prietenii noștri care se află pe calea spirituală face anumite acțiuni spirituale de corectare, într-o anumită măsură din proprie voință și în altă măsură, împotriva voinței lor. Totuși, oamenii încă trec prin procesul corectării, în parte în mod conștient, dar în cea mai mare parte, inconștient.

Nu am nicio îndoială că nu îmi îndrept studenții correct și că ei nu vor spune niciodată că nu înțeleg unde i-am adus. Pot să-mi verifice recomandările citind sursele bazate pe scrierile altor profesori.

Întrebare: Ați avut vreo îndoială când ați fost student?

Răspuns: Nu, am ajuns la înțelepciunea Cabala fără să am vreo îndoială că nu ar fi alegerea potrivită. Imediat am simțit că locul în care am ajuns avea totul. Până la acel moment, m-am aflat pe un drum lung de căutare și am văzut multă prostie și nebunie.

Este imposibil să mai găsești ceva în știință. În interiorul meu, am înțeles că filosofia este goală. Este toată numai nonsens și se limitează complet la lumea noastră. Apoi, m-am gândit că aș putea găsi ceva în religie, dar aș găsi?

După ce am fost în câteva insituții religioase, am văzut că unii s-au angajat să respecte Mitzvot (poruncile) fizice fără să-și schimbe calitățile interioare, deci care este ideea? Alții citeau Cabala, dar nu au înțeles deloc ceea ce au citit, gândind că este de ajuns să te angajezi în a citi. Asta înseamnă că și ei erau ca ceilalți oameni religioși care respectă toate Mitzvot dar, în plus, mai și citesc și că asta nu înseamnă cu nimic mai mult, așa că ce urmează?

Așa că atunci când am auzit o explicație logică, mi-am dat seama că am găsit locul care era, fără îndoială, cel potrivit – cea mai serioasă gândire, direcție clară, cu o conexiune totală cu toate sursele!

Înainte să-mi găsesc profesorul am citit multe cărți: scrierile lui Ari, Talmud și Biblia. Cunoșteam toate Mitzvot și respectam o parte dintre ele. Așa că atunci când am ajuns la Rabash, aveam deja cinci ani de când trăiam o viață religioasă cel puțin în exterior, pentru a vizita instituțiile religioase pe la care am fost. Pe lângă asta, credeam că trebuia să fiu legat de rădăcinile noastre, având în vedere că bunicul meu fusese o persoană foarte religioasă.

Dar când am ajuns la Rabash, mi-am dat seama că ceea ce fac oamenii aceștia se bazează numai pe surse. Înainte, și eu am încercat să citesc Baal HaSulam, Studiul celor zece sefiroți, Cartea Zohar, care descriu corectări speciale, dar ce puteam înțelege atunci? Nu văzusem niciodată atâta cunoaștere, atâta cuprindere, atâta pătrundere a conexiunii dintre neînsuflețit, vegetal, animal și uman.

Deci oamenii care nu înțeleg ce studiem și despre ce vorbim cred că este vorba despre misticism. Chiar și azi, oamenii nu au nici cea mai mică idee despre marele sistem cu care avem de-a face.

Noi, totuși, ne jucăm, jonglăm: această lume, lumea viitoare, cum sunt legate, cum sunt integrate, și cum se simte o persoană în ele. Este ca și cum tot acest volum se află în fața noastră. Bineînțeles, este încă teoretic și abstract pentru noi și nu poate fi descris; nu este mistic, ci teoretic și abstract. Noi muncim cu acest volum de forțe, de interacțiuni, atribute și legături, în timp ce o persoană din exterior trebuie să petreacă ani de zile pentru a intra în acest sistem.

De pe KabTV, Secretele Cărții Eterne, 29.07.2013

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Torah - Niciun comentariu→

Întrebare: Se spune:”Recompensa este în funcţie de durere”. De ce trebuie să suferim şi să simţim durere, robul Domnului nu ar trebui să se bucure?

Răspuns: Nu văd că elevii mei sunt mereu fericiţi ca în cazul în care ar fi la nunta lor cu Creatorul. Acţionăm împotriva voinţei noastre şi aceasta necesită mari eforturi, fiind mereu concentraţi pe conexiune, pe anularea ego-ului nostru şi cu intenţia de a nu ne gândi la noi înşine.

Suntem obligaţi să ne exercităm, fără nicio compensare, în dorinţa egoistă de primire cu care noi lucrăm. Dar, am făcut un efort, calorii arse şi corpul meu şi sufletul meu cer satisfacţie în schimb. Dar, nu primesc nimic; atunci, cum va fi capabil corpul meu să continue munca, fără nicio recompensă ? La urma urmei, este o maşină, fiziologic şi intelectual, care trebuie să primească satisfacţie, un carburant.

Mi se spune că voi primi o satisfacţie dacă cer şansa de a munci fără satisfacţie. Dar, doresc să primesc ceva pentru mine şi efortul meu este însoţit de durere. Aceasta, deoarece eu trebuie să abandonez ego-ul meu, să renunţ la recompensa mea şi trebuie să mă gândesc la altcineva, în loc să mă gândesc la mine, de fiecare dată. Văd că nu o pot face şi astfel, mă întorc la Creator. Dar, până ce mă voi întoarce la El şi până ce El îmi va răspunde, trebuie să trec printr-o stare neplăcută…şi este un moment destul de dificil.

Când o persoană vine iniţial în grup, este fericită şi gata să mute munţi, să facă ceva. Totuşi, mai târziu, vedem că ea se retrage şi o vedem mai puţin, în loc să se aşeze în primele rânduri, se îndepărtează şi se apropie, progresiv, de ieşire, până ce dispare complet.

Este spus: “o mie intră într-o cameră şi numai unul iese ca un instructor”. În zilele noastre, nu este doar unul, ci sunt mult mai mulţi, dar acest principiu este mereu adevărat. Doar cei care pot abandona totul şi spun că nu-şi fac griji de ce se va întâmpla cu ei, deoarece nu există alt adevăr şi de aceea sunt acolo! Este ceea ce numim “cumpără adevărul şi nu-l vinde!” Dar, astfel de persoane nu sunt numeroase şi aceasta depinde de dorinţa unei persoane, de punctul din inimă pe care Creatorul i l-a dat.

De asemenea, o persoană se poate ruga la Creator şi să ceară, chiar dacă este dificil şi complicat. Dacă o persoană nu a primit dorinţa de primire, punctul din inimă care-i permite să ajungă la obiectivul creaţiei de la naştere, atunci el poate, încă,  construi o rugăciune, o rugăciune destul de puternică pentru a-l întări, în ciuda slăbiciunii punctului său din inimă. Ca şi cum ar sări, de la o generaţie la alta, de la o viaţă la alta.

Acum, puteţi primi direct ceea ce ar trebui să primiţi în câteva vieţi conform planului general, revenind în această lume, trăind şi suferind în ea, murind şi apoi revenind, printr-un mare efort la cererea voastră – ca şi cum aţi fi capabili să săriţi în timp.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 29.09.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Diseminarea Cabalei, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Chiar şi sub dominaţia forţelor egoiste, cojile (Klipot), putem trezi partea superioară. Doar cei  în care punctul din inimă este trezit au potenţialul de a se conecta la Creator, dar cu intenţia care este, încă, pentru sine. O persoană se întoarce spre Creator cu intenţiile care sunt, încă, pentru ea însăşi şi deci, este considerată ca fiind la mila forţelor impure.

Cu cât are mai multă forţă, cu atât mai mult trebuie să se întoarcă spre Creator, cu cât face mai mult pentru sine, cu atât egoismul (Klipa) creşte. Prin urmare, aşa cum este scris: “Cel care este mai mare decât prietenul său, dorinţa sa este mai mare decât a lui”. Marele rău, enormele forţe ale egoismului despre care vorbeşte Tora – Balaam, Balak, Faraon (coaja generală), Haman, Ahaseurus şi cele şapte naţiuni care ocupă ţara Israel înainte de sosirea evreilor, toate aceste atribute sunt trezite într-o persoană în funcţie de nivelul său. Cu cât există o coajă la o persoană, cu atât mai mult este recompensată cu mai multă sfinţenie.

Ascensiunea începe atunci când punctul din inimă se trezeşte într-o persoană în timp ce este prizoniera forţelor egoiste, Klipot şi în intenţia de a primi pentru sine. În ciuda intenţiei egoiste de a primi în care punctul din inimă este, nu de alegere, ea ridică o rugăciunea (MAN). Deşi rugăciunea este egoistă, în scopul de a primi, este încă o rugăciune a inferiorului, coaja care trezeşte nivelul superior pentru a acţiona.

Apoi, partea superioară începe să lucreze asupra acestei rugăciuni şi o ridică de la un nivel la altul, până la Ein Sof (Infinit). Totuşi, învăţăm numai despre cele trei niveluri: inferior, superior şi cel mai mare. Toate celelalte niveluri funcţionează în acelaşi mod.

Acest trio funcţionează continuu: partea inferioară, partea superioară şi cea mai mare. Inferiorul este în egoism şi superiorul, care simte durerea inferiorului şi ştie cum să o traducă corect, transformă rugăciunea coruptă a inferiorului într-o rugăciune corectată şi o ridică la partea superioară a superiorului, care este în sfinţenie, deconectată de inferiorul corupt. Astfel, în partea superioară a superiorului, există, deja, toată lumina şi puterea necesară pentru a avea grijă de inferior.

Superiorul se ridică la partea superioară a superiorului, cu o dublă rugăciune, rugăciunea inferiorului şi răspunsul său. Astfel, partea superioară a superiorului îi dă dublu faţă de măreţia de care are nevoie pentru a avea grijă de inferior. Când atinge măreţia, poate deja să aibă grijă de inferiorul corupt. Astfel, se pare că “primul născut” numit Patzuf superior primeşte dublu, de la partea superioară a superiorului, partea sa şi partea inferiorului corupt. Aşa funcţionează sistemul.

Aceasta este singura acţiune în corectarea noastră şi ne scoate din Klipot. Astfel, prima condiţie este rugăciunea. Toată munca noastră spirituală, toată realitatea pe care o simţim, este aranjată şi gata să ajute la ridicarea unei rugăciuni superiorului. Nu este nimic decât cererea noastră. Deoarece noi nu putem să efectuăm toate acţiunile, cu excepţia posibilităţii de a cere. De fapt, este ceea ce noi uităm.

În cele din urmă, vom înţelege că nu există nimeni în afară de El şi că, Creatorul este bun şi binevoitor, că există o forţă care acţionează în realitate, după cum este scris: “Eu sunt primul şi Eu sunt ultimul”. Totul este menit să ne ajute să descoperim cererea noastră la un moment dat.

Cererea inferiorului trebuie să fie organizată corect, pentru a dărui. Dacă cerem pentru noi înşine, suntem în Klipot sub dominaţia forţelor impure, egoiste. Dacă noi continuăm să cerem pentru noi înşine, ne vom găsi şi mai mult în acest egoism.

Toate cererile noastre, toate lipsurile, chiar şi stările cele mai ruşinoase, se ridică totuşi. Singura problemă este de a şti în ce formă. Dacă cererile nu sunt în echivalenţă de formă cu superiorul, sunt totuşi acceptate şi influenţează, în continuare, sistemul şi dezvoltarea sa. Dar, în acest caz, forţele ne obligă să ne torturăm şi să vedem lumea şi mai mult, în rău şi întuneric. Avansăm, dar pe drumul suferinţei, la timpul său.

Dacă cererile noastre sunt conforme cu voinţa superiorului, ele trezesc toate nivelurile de corecţie pentru a creşte la Ein Sof şi pentru a ne coborî noua lumină care va permite clarificarea, rectificarea şi umplerea vaselor noastre în scopul de a dărui. Apoi, vom avansa pe drumul “voi grăbi”.

Din pregătirea Cursului zilnic de Cabala, 22.09.2013

Filed under: Diseminarea Cabalei, Lectia zilnica, Munca spirituala - Niciun comentariu→