Daily Archives: 9 octombrie 2013

Un centru pentru toate investiţiile şi speranţele

Întrebare: Unde este centrul grupului şi cum putem să ne îndreptăm spre el ? Este o activitate mentală ?

Răspuns: Centrul grupului se găseşte în locul în care toate privirile şi toate inimile sunt îndreptate, locul unde prietenii se aşteaptă să obţină un răspuns pentru toate eforturile lor.

Avem o sarcină comună şi fiecare din noi investeşte în centrul grupului, în măsura eforturilor sale şi dorinţelor sale. Cu alte cuvinte, centrul grupului este centrul tuturor investiţiilor şi speranţelor, locul de rugăciune şi, de acolo, toate cererile se ridică. Investim toate vieţile noastre în centrul grupului şi dorim ca centrul să devină concluzia, rezultatul vieţilor noastre.

Dorim să descoperim garanţia acolo, deoarece altfel, nu putem să descoperim Creatorul. Garanţia şi Creatorul, Kli şi Lumina sunt descoperite împreună, ca unul singur. Unul nu poate fi fără celălalt.

De la începutul creaţiei, nu există Lumină fără Kli şi, natural, nu există Kli fără Lumină. Aceasta ne spune Ari în “Arborele vieţii”, “Iată, înainte ca emanaţiile să fie emanate şi creaturile să fie create, simpla lumină superioară umple întreaga existenţă”. Adică, realitatea şi lumina existau deja. Nu a existat niciodată una fără cealaltă. În Gândul Creaţiei, în programul Creatorului, cele două componente existau deja ca un tot unic. Nu exista niciu beneficiu al Luminii dacă nu exista Kli.

Prin urmare, centrul grupului este locul unde lumina şi dorinţa trebuie să fie descoperite împreună. Este locul unde Creatorul este descoperit în creaturi ca urmare a corecţiei proprietăţilor noastre. Cabaliştii spun că, trebuie să existe cel puţin zece persoane care investesc eforturi în conformitate cu structura spirituală completă a celor zece Sefirot. Dacă grupul de zece (Minyan) investeşte eforturi pentru a fi un tot unic, atunci, în centrul său este descoperit Creatorul.

Pentru a fi un tot unic, ei trebuie să menţină regulile generale: Nu face aproapelui tău ceea ce ţie nu-ţi place să ţi se facă şi Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi, ceea ce înseamnă, să aspire la conexiune, unitate, să fie ca o singură persoană astfel încât, în legătura dintre noi, caracteristicile pe care le atribuim Creatorului vor fi descoperite.

Pentru aceasta, modelăm Creatorul în Kli, în dorinţa noastră. Şi, atunci când dorinţa va fi un pic precum Creatorul, în cel mai mic grad, atunci, la acel grad, putem descoperi Creatorul imediat. Pentru asta, un Kli complet este necesar, un HaVaYaH, cele mai mici zece Sefirot, dar acesta există deja.

În măsura în care distrugem egoismul nostru, imaginea Creatorului începe să trăiască în noi. Atributele Creatorului nu trăiesc decât în acei oameni care distrug egoismul lor pentru El, de dragul atributelor Sale de dăruire.

Centrul grupului este tot! Acolo, în acest centru, toate lumile, Partzufim, Sefirot, toate scările spirituale şi lumea Infinitului sunt revelate. Totul se întâmplă doar în acest centru pentru că, atunci când începe să dezvăluim adevărata noţiune de grup, el se transformă în vas nelimitat a lumii Infinitului pentru noi. Învăţăm toate sistemele, întreaga lume Atzilut, din centrul grupului.

Astfel, atunci când creatorii Cărţii Zohar s-au apropiat de acest centru, au atins ceva nou şi ne-au vorbit despre asta. Astfel, au scris Cartea Zohar, capitol după capitol, de la o realizare la alta, definite de actul unităţii lor. Realizarea provine dintr-un nou loc, de fiecare dată: de la Rabbi Yossi, Rabbi Abba, Rabbi Elezar, Rabbi Shimon însuşi, conform acestei Sefira de 10, care a fost cea mai importantă în această realizare şi o nouă imagine, o nouă perspectivă, se deschide prin proprietăţile sale.

Fiecare Sefira este o calitate diferită, de aceea vedem o structură completă prin prisma unei calităţi sau prin prisma alteia, ceea ce contribuie la înţelegere.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 06.10.2013, Zohar

Un singur scop şi un singur mijloc

Dacă ieşim spre publicul larg fără să ne preocupe conexiunea noastră interioară, atunci pentru ce ieşim? Nu mergem să-i educăm, nici să facem campanie pentru un mod de viaţă sănătos sau morală.  Există numeroase alte organizaţii şi asociaţii care au mai multe mijloace, resurse vaste, lideri talentaţi şi nu putem rivaliza cu ei dacă nu suntem echipaţi, de la început, cu puterea spirituală a unităţii noastre. Deci, avem nevoie să înţelegem clar încotro ne îndreptăm, care este scopul nostru şi care sunt mijloacele pentru a-l atinge.

Obiectivul nostru este dezvăluirea Creatorului în lume şi mijlocul este Lumina care Reformează. Aceasta este unicitatea noastră, nu avem alt lucru decât acesta şi nu avem nevoie de altceva! Trebuie să fim foarte atenţi să nu amestecăm şi să nu adăugăm alte tipuri de instrumente aici.

Prin urmare, forţa cu care ne luptăm este responsabilitatea reciprocă, ceea ce ne aduce la credinţă, adică la dăruire. În acest mod, vom atinge totul, Creatorul se luptă şi nu noi. Noi avem doar nevoia de a ne adapta constant pentru a deschide calea pentru El. Este ceea ce numim lupta Creatorului, în serviciul Creatorului.

Constant, trebuie să ne reamintim, mereu să ne formatăm, să ne adaptăm şi mai mult. Tunelul prin care trecem este din ce în ce mai îngust şi trebuie să ne adaptăm, din ce în ce mai precis, la formatul său, la forma sa şi să avansăm progresiv pe această cale. Prin urmare, ceea ce a fost ieri, este deja trecut, astăzi mai este necesar şi mâine va fi necesar şi mai mult. Trebuie să ne adaptăm la instrucţiunile surselor şi profesorului într-o formă din ce în ce mai precisă şi să încercăm să nu uităm şi să înţelegem care este obiectivul.

Uneori, uităm acest lucru şi suntem dezorientaţi. Kelim sunt reînnoite tot timpul şi cădem din nou în această lume. “Spargerea Kelim” este descoperită şi ne duce în jos din nou, trebuie să luăm în considerare tot felul de factori externi care ne distrag atenţia de la obiectiv. Prin urmare, grupul trebuie să menţină, să susţină, să consolideze şi să ceară de la fiecare.

În cazul în care, condiţia responsabilităţii reciproce acţionează printre noi, acolo unde fiecare se preocupă de ceilalţi şi este responsabil pentru ei, astfel încât să nu le lipsească nimic şi să aibă tot ceea ce este necesar, atunci, un grup ca acesta este numit Israel (Yashar -El) . Şi astfel, el merită să primescă Tora.

În măsura în care noi păstrăm garanţia în faţa tuturor tulburărilor şi a tot felul de rezultate ale spargerii care sunt descoperite în fiecare moment şi, de fiecare dată consolidăm garanţia şi o reînnoim, atunci, la acest grad, Lumina care Reformează ne luminează. Şi graţie acesteia, schimbăm într-o “împărăţie de preoţi şi un neam sfânt”.

Şi, noi trebuie să explicăm toate acestea oamenilor. Maimonide a spus că, pentru femei şi copii, este necesar să dezvăluim acest secret puţin câte puţin, cu alte cuvinte, să nu le dăm toate explicaţiile de fiecare dată. Dar, Baal HaSulam a scris în articolul Arvut (Garanţia mutuală): a venit momentul să dezvăluim oamenilor adevăratul sens de a servi Creatorul.

Pentru că suntem, deja, în acest gen de criză şi disperare, oamenii simt că au epuizat propriile puteri şi că nu au mijloace de a schimba ceva în lume. Prin urmare, trebuie să le spunem să muncească cu dăruire reciprocă, în forma sa cea mai clară. Numai aşa vom atinge o stare ca aceasta, în care totul va fi bine.

Nici măcar nu este necesar să ascundem asta; trebuie să se transforme în “credinţa” noastră, în fundamentul nostru. Presupunem că lumea trebuie să ajungă la această formă şi asta-i tot!  Sunt opiniile noastre şi cunoştinţele noastre despre care vorbeşte înţelepciunea Cabala. Dacă vom începe să pretindem, atunci vom deforma şi vom distruge munca noastră. Pentru că la un nivel în care spunem o minciună în exterior, trebuie mai întâi să fim îmbrăcaţi în ea, pe plan intern. Şi nu este cazul să facem acest lucru.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 01.10.2013, Shamati 38, “Teama de Dumnezeu este comoara lui”

Nu părăsiţi drumul

Întrebare: Aţi spune că drumul “a grăbi” şi drumul “în timpul său” sunt doi vectori diferiţi?

Răspuns: A avansa “în timpul său” nu este un vector. Să presupunem că acum, sunt într-o anumită stare (1), care trebuie să treacă la următoarea (2). Pentru a acoperi această distanţă, trebuie să ne agăţăm de principiul unităţii Israel, Tora şi Creatorul. Dacă mă orientez în această direcţie, atunci avansez pe drumul de accelerare (a grăbi).

Dar, ce să fac dacă, după ce am mers o parte din drum, eşuez ? Ce se întâmplă dacă nu am reuşit aici, adică nu am reuşit să furnizez dorinţa care mi-a fost revelată în acest moment, cu intenţia altruistă ? Pot să avansez fără intenţia corectă ? Nu, nu pot.

Prin urmare, nu există nicio cale prin care să puteţi înainta “în timpul său”. Eu trebuie să rămân aici cu intenţia mea incorectă ( ← ), care mă trage spre “stânga”, spre material. Apoi, trebuie să ajung la recunoaşterea răului şi să mă aşez pe drumul corect.

Totuşi, pentru a recunoaşte răul, eu trebuie să intru, să mă exercit pe mine însumi, să mă asigur de tot ceea ce lipseşte, să ajung la un rezultat insuficient, să-mi pară rău pentru ceea ce s-a întâmplat şi apoi, să revin la vectorul de accelerare.

Deci, nu am nicio şansă să avansez spre obiectiv “în timpul său”, chiar dacă o mie de lovituri mă forţează. La urma urmei, ele nu sunt o pedeapsă pentru greşeli. Am nevoie, încă, să fac calcule şi apoi, să identific adevăratul rău şi să văd că problemele nu sunt rele, ci bune. Aparent, sărut “băţul”, mulţumesc Creatorului pentru loviturile sale: “Mulţumesc mult, este foarte bine, deoarece acum, îmi dau seama că sunt în rău”. Mai mult, sunt conştient că loviturile sunt bunătate şi, ceea ce părea plăcere pentru mine cândva, este un lucru rău.

Astfel, suferinţa îmi permite să mă apropii de Creator. Totuşi, de-a lungul drumului trebuie să simt şi să înţeleg atâtea lucruri, să schimb atât de mult în mine pe drumul suferinţei…Este numit astfel, dar nu este un drum –  eu fac un viraj şi mă întorc. Şi acest viraj, poate lua un an sau doi, dar spunem, douăzeci.

Întrebare: Cum putem accelera pe linia  dreaptă?

Răspuns: Puteţi accelera pe linia dreaptă dacă sunteţi conectaţi constant, la centrul grupului, din nou şi din nou. Avansarea pe drum înseamnă a realiza libera alegere. Dar realizarea sa este de a consolida grupul, singurul mijloc pentru a atinge obiectivul.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 06.10.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

 

O legătură de prietenie

Întrebare: Oamenii care au trecut printr-o serie de mese rotunde, în general, nu vor să se disperseze, sunt prietenoşi unul cu celălalt. Prin urmare, este necesar să-i ajutăm să realizeze o frăţie cu obiective comune. Ce este această frăţie ?

Răspuns: Oamenii care realizează frăţii integrale încep, brusc, să simtă că cineva îi înţelege, că pot găsi un limbaj comun între ei şi, chiar dacă punctul de vedere al unuia se opune opiniei altuia, sunt pregătiţi să coopereze, să le accepte, aceasta devine bunăvoinţa lor.  Acest sentiment creat ca urmare a comunicării dă unei persoane sentimentul unei noi lumi, o nouă înţelegere, un sentiment nou de pace şi cooperare, tot ceea ce lipseşte astăzi la oameni.

Prin urmare, nu vor să plece, acest lucru se simte foarte puternic. Dacă mărim gama de subiecte discutate, ei sunt dispuşi să vorbească despre alte subiecte şi să găsească o platformă din ce în ce mai largă pentru interconexiuni. Ei încep să fie atraşi unul de celălalt, încep să simtă că se găsesc într-un pachet, precum alpiniştii sau scafandrii, atât de mult, încât sentimentul de apartenenţă la un întreg comun se agaţă de ei.

Din kab.tv, “în timp”, 15.09.2013