Doar cu condiţia unităţii în grup vom fi în măsură să reuşim în drumul nostru. Şi, dacă nu există o astfel de unitate, forţele noastre sunt neglijabile. Va fi doar o forţă materială şi, chiar dacă vom reuşi ceva, va fi superficial. Putem să avem mari realizări materiale, dar ele nu valorează nimic în sens spiritual. Grupul trebuie să păstreze unitatea lui, conexiunea şi egalitatea ca o necesitate vitală!

Trebuie să ne comportăm faţă de persoanele exterioare ca toată lumea, utilizând tribunale, avocaţi, aşa cum se obişnuieşte în lume. Dar interior, între prieteni, toate relaţiile trebuie să fie construite sub formă de cercuri. Unul nu-l blochează pe celălalt: în cercuri (Igulim), în interior şi exterior, în linie.

Puteţi fi un mare cabalist, dar în exterior, trebuie să vă comportaţi conform “liniei” standard ca toţi ceilalţi. Dacă cineva încearcă să te înşele, trebuie să acţionezi în consecinţă. Asta nu înseamnă că trebuie să furi, dar nu trebuie să fi un prost naiv, care este, de obicei, modul în care oamenii din exterior doresc să vadă un cabalist. Dacă toată lumea se comportă în acest mod, de ce un cabalist ar trebui să se comporte altfel? Oamenii cred că el va fi numit un om drept, dacă permite fiecăruia să se profite de el. Desigur, el nu ar trebui să fie un naiv.

Acest lucru este valabil pentru comportamentul extern în lumea din afară, dar în interiorul grupului, trebuie să păstrăm cercul într-un mod cât mai precis, garanţia reciprocă ne obligă să păstrăm egalitatea. Totuşi, această egalitate trebuie să fie relativă, ceea ce se cere de la toţi, fiecare conform capacităţilor sale, este capacitatea de a se anula. Egalitatea înseamnă că toată lumea investeşte cât de mult poate, cel puţin, munceşte la asta.

Grupul nu ar trebui să aibă oameni care controlează după bunul plac. Poate că au dreptate şi ştiu cum să controleze totul, dar asta nu aduce un câştig spiritual. Putem ajunge la o enormă reuşită materială, dar, dacă nu există componentă spirituală, totul se va sparge, ca un balon de săpun.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 10.10.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, “600 000 de suflete”: Moise este egal cu 600 000…

“Moise” este un concept. Totuşi, în acest caz, se spune că Moise este o persoană care a atins conexiunea completă cu toate părţile singurului suflet care există în realitate. El a fost divizat în 600 000 de părţi şi aceste părţi au fost divizate în mici fracţiuni. Moise este un atribut, o stare în care toate elementele sunt încorporate.

Prin urmare, o persoană care a atins nivelul Moise, poate trăi într-un singur suflet şi atinge conexiunea cu toate celelalte părţi conform principiilor: “Nu face altora ce ţie nu-ţi place să ţi se facă” (un drept) şi “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” (un drept complet). Şi, prin urmare, principiul “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău” este îndeplinit, starea perfectă.

De aceea este spus că Moise este egal cu toate celelalte suflete, întreaga lume.

Totuşi, pe de altă parte, este spus că fiecare trebuie să atingă nivelul Moise, deoarece, în plus faţă de apartenenţa la un suflet general, fiecare din noi are o scânteie particulară şi această scânteie trebuie să includă toate celelalte suflete şi să le unească într-un singur suflet.

Oricine poate atinge nivelul lui Moise şi să conecteze pe toată lumea în jurul lui. De acolo, el ajunge la sufletul întreg general. Acesta apare ca sufletul său, el descoperă totul plecând de la scânteia lui, de la rădăcina sufletului său.

Pentru mine, procesul începe prin conexiunea cu ceilalţi. Există oameni la care sunt conectat într-o stare numită grup şi există ceilalţi, lumea exterioară cu care stabilesc o conexiune externă pentru moment. Dar în final, conectez pe toată lumea în unul singur şi descopăr unitatea. Dar, eu o descopăr pe baza Reshimot ale mele (gene spirituale), în punctul meu din inimă (• ) . Din acest motiv, eu pot vedea lumea. Nu contează în ce punct conectez intenţia în scopul de a-mi dărui mie, eu sunt mereu cel care dăruieşte. Percepţia mea rămâne mereu subiectivă şi nu pot  să văd lumea prin ochii altcuiva, nu pot să mă îmbrac în cineva şi să simt ceea ce simte, prin el. Acestea sunt legile naturii.

Descopăr suma tuturor vaselor (dorinţelor) pe baza atributelor mele, care nu dispar. Altcineva, de asemenea se conectează la toată lumea, inclusiv eu şi o descoperă în el, în funcţie de atributele sale. Descoperim amândoi întreaga lume, fiecare din punctul lui de vedere.

Mai târziu, după conectarea la lumea întreagă, ating finalul meu particular de corecţie. În plus, după ce toată lumea atinge acest nivel, soseşte o forţă specială, Lumina care uneşte toate stările noastre particulare într-o stare generală întreagă, finalul general al corecţiei.

Nu ştiu ce este, nu ştiu dacă răspunsurile individuale dispar acolo. La urma urmei, acum toate piesele sunt corectate şi ele formează un singur corp. Există diferite ipoteze. Poate că toate celule sunt încorporate în alta, în toate sensurile şi redevin Partzuf lui Adam HaRishon (primul om), aşa cum era înainte de spargere, înainte de păcat, dar acum intensitatea conexiunii la Creator este de 620 de ori mai mare.

Astfel, noi avem acelaşi suflet şi fiecare trebuie să atingă nivelul lui Moise, care include toate sufletele. Nu există contradicţie aici.

Fiecare suflet este pregătit să absoarbă sufletele lui Moise, Aaron, Samuel, David, Solomon şi, în mijlocul acestuia, progresaţi prin perioade de dezvoltare. În timpul ieşirii din Egipt şi recepţiei Torei, sufletul lui Moise este revelat.

Am traversat o perioadă de corecţie prin care, o parte a sufletului colectiv, a fost deja corectată. Această parte este numită “strămoşi”. Este capul Partzuf unde totul este dăruire.

Apoi, există partea numită “fii” care este imperfectă. Ea a fost corectată în timpul exilului din Egipt, primul şi al doilea Templu şi există corecţii şi corupere în această parte. Ultima parte, ultimii două mii de ani, nu au fost corectaţi deloc şi avem încă timp pentru a ajunge la răscumpărare completă.

Deci, utilizăm sistemul general în care există partea corectată a “strămoşilor” (HBD), partea “fiilor” (HGT) care este, în parte, corectată şi noi, generaţia exilului, “ultima generaţie”.

Noi suntem toţi încorporaţi în toată lumea şi întrega istorie pe care am trăit-o funcţionează pe toate generaţiile din starea generaţiilor precedente. De aceea există conceptul “meritul strămoşilor noştri”, vasele pe care aceste suflete le-au corectat deja. Astfel, astăzi, muncim la integrare şi avem pe ce să ne bazăm .

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala, 10.10.2013, Scrierile lui Baal HaSulam, “600 000 de suflete”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce trebuie să fac dacă regret eşecurile mele din trecut şi asta mă împiedică să mă gândesc la altceva?

Răspuns: Când ceva s-a întâmplat deja nu are sens să regreţi şi trebuie să laşi în trecut lucrurile din trecut. Nu e nimeni în afară de El şi ai făcut tot ce ai putut, conform „Dacă eu nu sunt pentru noi, cine este pentru mine” şi totul este în mâinile Creatorului din moment ce nu e nimeni în afară de El. Nu trebuie să regretăm trecutul. Trecutul este înghiţit deja în Ein Sof (Infinitate). Nu sunt responsabil pentru asta; este Creatorul care acţionează prin mine.

Am făcut tot ceea ce am putut şi succesul meu sau lipsa lui depinde de Creator. El a aranjat astfel acţiunile mele, vrând să-mi arate cât de departe sunt încă de El astfel încât prin acţiunea următoare voi fi gata să mă conectez cu El.

Nu trebuie să mă gândesc acum la stările din trecut, ca şi cum aş fi fost eu cel care a ales şi a hotărât ce vor fi aceste stări. Aceste gânduri impure (Klipa) sunt o greşeală, o înşelăciune, dacă mă gândesc că eu am făcut ceva şi nu a fost Creatorul cel care a făcut totul prin mine. Nu putem spune asta despre viitor, dar, fără îndoială, trebuie să ne referim astfel la trecut.

Repetăm această greşeală toată viaţa noastră. O persoană se chinuie pe ea însăşi pentru o greşeală făcută în vremea când era la şcoală sau la universitate, şi regretă asta toată viaţa, inclusiv ziua de ieri şi ultimele momente, dar este interzis să facem asta.

O persoană care este pe moarte trebuie să spună că întreaga lui viaţă a trecut şi nu i-a aparţinut cu adevărat şi nu a fost ea cea care a făcut totul. Gândul superior l-a creat şi i-a dat naştere undeva în trecut şi l-a pus pe o anumită cale, prin diferite acţiuni, şi acum ajunge la sfârşitul drumului într-o anumită stare şi se îndreaptă spre următoarea.

Nu putem schimba nimic din trecut şi nu putem plănui nimic pentru viitor, nici măcar pentru două clipe din viitor. Acum descoperim acest adevăr din ce în ce mai mult în lume: toate planurile noastre pe termen lung nu funcţionează. Poţi să acţionezi doar în momentul în care te afli şi munca ta este să aderi la Creator. Dar gândul despre momentul care a trecut sau despre momentul următor este un semn al lipsei de credinţă, al lipsei de adeziune, al lipsei de dăruire.

În starea mea actuală, ader complet numai la Creator. Fă din dorinţele tale dorinţele Lui şi acţiunile tale să fie acţiunile Lui şi tu nu mai ai nimic altceva de făcut; este foarte simplu.

Să regreţi trecutul este o Klipa foarte urâtă, o forţă impură, care ni se zugrăveşte în imagini din trecut, forţându-ne să simţim o mare părere de rău: de ce am făcut asta; de ce am rănit pe cineva; cum am greşit; ce am greşit etc. – este o greşeală bine cunoscută şi toată lumea trece prin ea.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Cabala, 07.10.2013, Introducere la Cartea Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Zohar - Niciun comentariu→

Fiecare dintre noi locuieşte într-un ocean de Lumina Infinitului, lumina dăruirii şi a iubirii, dar nu percepem aceasta deoarece suntem separaţi unii de alţii. Cum trăim asta? Începeţi să vă uniţi cu toată lumea, la urma urmei, există un motiv pentru care este scris: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine – aceasta este marea lege a Torei” (Tora are aceeaşi rădăcină precum cuvântul „Ohr”, Lumină).

Pentru a face asta, beneficiaţi de un grup. Dacă atingeţi o astfel de legătură cu prietenii, care este similar cu Lumina într-o mică măsură, veţi începe să o percepeţi, să o descoperiţi. Şi asta nu depinde decâtde voi! Nu aşteptaţi ca grupul să facă această muncă pentru voi, grupul este deja acolo. Dacă îl stabiliţi corect, veţi vedea că el este deja în interiorul Luminii.

Este doar asta „oricine judecă se bazează pe propriile defecte”. Şi, dacă nu sunteţi pregătiţi şi nu sunteţi în interior, fiecare dintre ei vă va părea un egoist fără valoare, incapabil de a realiza ceva. Dar, dacă intraţi în grup în mod corect, veţi descoperi că fiecare este unit cu celălalt prin garanţia reciprocă şi este în perfecţiune în interiorul Luminii Superioare. Şi vă conectaţi la această Lumină.

Astfel, unind dorinţele, Kelim (şi noi toţi suntem dorinţe), graţie calităţii acestei unităţi, veţi ajunge la Lumină. În mijlocul acestor dorinţe, veţi descoperi fenomenele considerate Lumină, ca atunci când veţi descoperi că anumite mecanisme sunt gestionate de energia electrică. Lumina care este dezvăluită reprezintă gradul de conectare, măsura dăruirii, între voi toţi.

Şi toate cuvintele Torei, precum „Israelul întreg sunt prietenii”, „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, „Nu face altora ce ţie nu-ţi place”, nu sunt simple cuvinte. Sunt legile naturii; observându-le, veţi găsi Lumina care vă umple.

 Din „Cabala pentru începători”, kab.tv, 18.12.2010

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Introducere la Studiul celor Zece Sefiroţi: Am interpretat odată vorbele înţelepţilor noştri, Cel a cărui afacere este Tora. Măsura credinţei lui este vizibilă în practicarea Torei de către el pentru că literele cuvântului Umanuto (afacerea lui) sunt aceleaşi (în ebraică) cu literele cuvântului Emunato (credinţa lui).

Este ca atunci când o persoană are încredere în prietenul ei şi îi împrumută bani. Poate are încredere în el pentru un leu, dar dacă cere doi, va refuza să-i împrumute. E posibil să aibă încredere pentru o sută de lei, dar nu pentru mai mult. De asemenea, poate să aibă încredere în el să-i împrumute jumătate din proprietăţi, dar nu toate proprietăţile. În final, poate să aibă încredere în prieten în ceea ce priveşte toate proprietăţile, fără strop de teamă. Această ultimă credinţă este considerată „credinţă totală” şi formele dinainte sunt considerate „credinţă incompletă”. Mai degrabă este credinţă parţială, dacă e mai mult sau mai puţin.

În fragmentul de mai sus, banii sunt folosiţi numai ca exemplu. De fapt, vorbeşte despre disponibilitatea de a refuza tot ceea ce avem pentru binele prietenilor noştri. Asta numeşte Baal HaSulam credinţă totală.

Întrebare: Ce înseamnă să refuz tot ceea ce am?

Răspuns: Este o chestiune de senzaţie. Pentru binele prietenului tău eşti gata să renunţi la lucrul cel mai preţios, o oportunitate de a ieşi spre spiritualitate. Dacă nu eşti gata pentru acest lucru, nu munceşti pentru binele Creatorului. Într-un astfel de caz, nu ai credinţă, şi, în consecinţă, eşti rupt de spiritualitate.

Întrebare: De ce se numeşte credinţă?

Răspuns: În acest context, credinţă înseamnă dăruire, forţa anulării de sine, renunţării la sine. Totuşi, nu trebuie nici măcar să încerci să urmezi această condiţie de unul singur. Forţa dăruirii va coborî la tine cu ajutorul Luminii care Reformează cu condiţia să O chemi. Pentru asta, trebuie să depui eforturi şi să fii o parte a grupului. Apoi, datorită geloziei, pasiunilor şi ambiţiilor, vei vedea că prietenii tăi au ajuns deja la stări mai înalte şi că tu vrei să fii ca ei. Dacă nu, atunci suferinţa te va împinge în această direcţie oricum şi tot vei simţi dorinţa de trecere de la primire la dăruire.

Peste tot în lume, observăm valuri de criză care „rezumă” un vârtej de dezvoltare. Ce ne-a adus asta de fapt? Pe de o parte, vieţile a numeroşi oameni au devenit mult mai bune. Nu mai sunt atât de săraci cei care nu aveau nimic altceva decât vieţile lor.

Pentru destul de mult timp, oamenii au crezut în capitalism. Cu alte cuvinte, au avut încredere că motivaţia lor egoistă îi va lăsa să împlinească succesul. De ce să nu-şi îmbunătăţească traiul cu adevărat? Bineînţeles, pe drumul spre succes, a trebuit să stea în cadrul unor determinări rigide ale legii, în interiorul unor limite legale concrete, mai degrabă decât o atmosferă în care totul este permis şi în care are loc vărsare de sânge. Fiecare are libertatea de a face orice vrea! Vrei să te bucuri de producţia industrială, de afaceri, de bănci, de tehnologii, etc.? Du-te şi împlineşte asta. Ca rezultat al acestei atitudini, oamenii au început să vâneze succesul şi au depus eforturi extraordinare pe această cale.

Pe de altă parte, au obţinut libertate financiară, au devenit mai educaţi, au acumulat proprietăţi personale, au început să călătorească peste tot în lume, şi s-au obişnuit cu abundenţa. În acest punct, au devenit mai vulnerabili la loviturile destinului, în opoziţie cu vremea când erau săraci.

Asta explică de ce „şapte ani de foamete” se întâmplă numai după „şapte ani de abundenţă”. La un anumit moment, evreii au dus o viaţă bună sub guvernarea unui rege egiptean generos care le-a oferit cele mai bune condiţii în viaţă. Faraonul era „preşedinte”, în timp ce Iosif era „prim ministru” care se bucura de puteri nelimitate. Niciun cuvânt de rău nu putea fi spus despre niciunul dintre ei. Astfel Creatorul „a exaltat” întregul popor încât acesta „s-a îngrăşat” şi a devenit „obez”. Apoi, Creatorul a început să-i ia poporului evreu „grăsimea abundenţei”, astfel încât ei să poată experimenta noi tendinţe pe propria „piele”.

Scăderea salariului şi o pierdere de capital sunt două lucruri asemănătoare. Se simte diferit atunci când nu reuşim să mai câştigăm o mie de dolari în plus, decât atunci când pierdem o sută de dolari care era deja la noi în buzunar. Această sută de dolari ne face şi mai trişti decât dacă am fi eşuat în a câştiga o mie în plus, din moment ce era deja a noastră. Timp de o lună întreagă retrăim pierderea sutei de dolari în timp ce pierderea posibilei mii nu are un gust atât de amar pentru noi.

De aceea astăzi umanitatea este ridicată la un nivel material foarte înalt. În acest moment, „depozitul de grăsime” ne este luat, strat cu strat, până când „carnea” se va vedea, adică până când tot ţesutul este „dat jos” de pe oase. Asta se numeşte „şapte ani de foamete” care se vor încheia în „zece ciume egiptene” timp în care „egiptenii” vor continua să-i „urască şi dispreţuiască pe evrei”. Cu alte cuvinte, opoziţia noastră cu propriul nostru egoism devine de netolerat pentru noi, şi nu ştim ce să mai facem cu el. În acelaşi timp, ştim că este egoul nostru cel care nu ne lasă să respirăm.

Astăzi, avem tot: structuri bancare, industrie dezvoltată, sisteme de sănătate şi educaţie bună… tot ceea ce vrem! Totuşi, aceste mecanisme acţionează împotriva noastră. Doctorii şi farmaciştii sunt interesaţi să-i ţină pe oameni bolnavi pentru a ne da medicamente, care sunt cu semnul întrebării sau chiar inutile. Industria şi afacerile s-au transformat în înşelăciune şi „instrumente de supt bani”. Pentru a scurta toată povestea, toate sistemele făcute de om, pe care obişnuiam să ne bazăm, se dovedesc putrede.

S-a întâmplat cu doar 60-70 de ani în urmă. Am crezut că ne apropiem de „viitorul luminos” în care fiecare va avea o casă, un job, se va bucura de sănătate, va merge în vacanţă şi va avea o pensie decentă. În loc de asta, când am ajuns la un anumit nivel, dorinţele noastre egoiste au început să coboare şi să îngroape speranţele noastre. Clasa de mijloc dispare treptat, şi totul se întoarce la cercurile dinainte: elitele în vârf şi miliarde de oameni care mor de foame jos. Aşa arată şapte ani de foamete.

Cum poate fi posibil aşa ceva? Unde este logica? Elitele ar trebui să se teamă că un asemenea scenariu va provoca tulburări imense şi revolte. Cei săraci vor pune întrebări şi vor fi imposibil de oprit. Mai mult, clasa de sus nu va fi capabilă să se oprească din a-i despuia pe oameni de tot ceea ce au; nu le vor lăsa nimic şi îi vor duce la sărăcie totală. Egoismul nu va permite clasei de sus să-şi schimbe comportamenul pentru că acesta este programul care este înrădăcinat în ei.

Pe drumul spre bogăţie, ca şi în căderea spre sărăcie, o persoană îşi evaluează pierderile. Oamenii care au fost în vârf şi care apoi au căzut se vor gândi serios la ceea ce li s-a întâmplat. În timp ce se gândesc la vieţile lor, vor vedea dintr-o dată: „Egoismul nostru ne-a devorat. Propria noastră natură este cea care ne urăşte. Nu ne permite să trăim bine. Dacă nu ne corectăm natura, vom fi pierduţi”.

Chiar elita şi „Cresus” care vor supravieţui şi vor câştiga bătălii importante vor simţi astfel. Să zicem că numai o sută de învingători vor ieşi din infernul luptelor pentru supravieţuire. Îi vor „apleca” pe ceilalţi. Nu vor fi niciun fel de legături de tranziţie care să hrănească straturile intermediare ale societăţii. Mecanismele viitoare de conducere vor trece într-un spaţiu virtual. În final, fiecare persoană îşi va pune o întrebare majoră: „Ce fac acum?” Vor vedea că egoismul lor distruge limite, o ia razna, şi face ceea ce vrea. Natura noastră nu ne va permite niciodată să obţinem un echilibru.

Este atât de evident! Nu este de ajuns să distribuim o parte din averile noastre săracilor pentru a le asigura traiul? Totuşi, orice ajutor caritabil dispare fără urmă, ca în Africa. Nu contează cât cheltuim pentru cei nevoiaşi; nu mai rămâne niciodată nimic şi nu este niciodată destul. Nevoile lor doar continuă să crească.

Acesta este punctul în care oamenii vor începe să strige despre răul care se va revela în ei, când vor înţelege că nu se pot descurca cu egoismul lor. Este ca şi cum un şarpe s-a târât în interiorul fiecăruia dintre noi şi acum ne mănâncă din interior, ca o tumoare canceroasă care nu poate fi tratată.

Acesta este un scenariu despre cum lumea exterioară se va dezvolta. Nu avem niciun drept să stăm şi să aşteptăm să se întâmple asta. Trebuie să le aducem la cunoştinţă oamenilor metoda corectării şi trebuie să facem acest lucru imediat.

Depunem orice efort ca să facem asta. Grăbim timpul şi ne dezvoltăm împreună cu Creatorul, cu grupul, cu exemplul a ceea ce trebuie să împlinim în cele din urmă. Ştim dinainte ce ne va aduce dezvoltarea noastră: unitate, aspiraţia de ne ajuta unii pe alţii să învăţăm să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, distribuirea egală care se bazează pe educaţie integrală. Ne setăm acest ideal şi aspirăm la el în mod constant.

Astfel, pe lângă problemele care ne împing de la spate, mai avem o forţă care ne trage înainte. Chiar dacă loviturile vor fi destul de puternice în viitor, noi avem o forţă suplimentară care ne atrage înainte. Avem cunoaştere, aspirăm la misiunea noastră şi ne urmărim scopul. Studiem imaginea care este în faţa noastră şi aceasta chiar începe să înflorească şi să grăbească timpul.

Într-un fel sau altul, toată lumea va realiza până la urmă că egoismul este rău şi ne va ucide. Va deveni atât de evident că tot ceea ce va trebui să facem este să ne săpăm mormintele. Până la urmă, nu putem acţiona împortiva naturii noastre numai dacă nu folosim metodologia corectării care este creată în mod special din acest motiv.

Din partea a patra a Lecţiei Zilnice de Cabala, 02.04.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→