Daily Archives: 23 octombrie 2013

O călătorie dificilă

Întâlnim, constant, probleme diferite de-a lungul drumului spiritual. Nimeni nu ne-a promis că va fi o călătorie uşoară, deoarece noi muncim împotriva naturii noastre, împotriva ego-ului nostru şi este foarte dificil.

Noi nu înţelegem ceea ce facem deoarece noi suntem în ego-ul nostru, în timp ce forţele care corectează ego-ul sunt externe şi sunt numite Creator. Trebuie să cerem influenţa lor asupra noastră, astfel încât ele să corecteze ego-ul nostru.

Dar, cum putem cere forţelor care sunt în opoziţie şi contrare ego-ului nostru pentru a-l corecta, fiind, în acelaşi timp, în ego-ul nostru ? Este imposibil, deoarece noi nu putem opera în exterior. Pentru a face asta, ni s-a dat un punct în inimă, adică un contact minim cu forţa exterioară, Creatorul. Totuşi, acest contact este minim şi nu este decât un punct, trebuie deci să-l dezvoltăm.

Întreg sistemul a fost creat în ego, în acest scop: un grup, susţinere şi prieteni. Astfel, putem găsi, într-un fel,  conexiunea cu forţa exterioară, care ne va conduce şi ne va susţine.

Din “secretele Cărţii Eterne”, kab.tv, 29.06.2013

Fantoma care aranjează scaunele

Există un anumit număr de verificări pe drum, destul de clare, cu privire la semnele fizice prin care este posibil să se evalueze dacă avansaţi sau nu. Primul semn este dacă vă străduiţi să vă simţiţi în centrul grupului. Nu în centrul atenţiei lumii, prezentându-vă ca cel mai important, ci în centrul speranţelor comune, în centrul unităţii, al dăruirii şi al interesului comun, la temelie, “în echilibru într-un picior”, adică stâlpul pe care este aşezată unitatea: “nu face altuia ce ţie nu-ţi place să ţi se facă”.

În primul rând, nu deranja pe alţii! Cu alte cuvinte, limitează-te la starea “Tzimtzum Aleph”, ca şi cum nu ai exista sau nu ai folosi dorinţa ta de a te bucura, astfel că va exista un loc pentru alţii înaintea ta şi tu nu vei ocupa niciun loc, nicăieri, te vei transforma în zero, ca o fantomă. Vei oferi un loc pentru alţii, ca un plasator, aranjând scaunele şi având grijă ca fiecare să aibă un loc. Este ceea ce numim: “nu face altuia ce ţie nu-ţi place să ţi se facă”.

Aceasta înseamnă că nu vei ocupa spaţiu deloc, dar o vei face pentru prietenii tăi: este prima condiţie şi de aceea este numită “a sta într-un picior”. Într-adevăr, trebuie să stea pe acest principiu şi diferite acţiuni se pot produce mai sus, dar ca o consecinţă a acestuia. De aceea, dacă vei ajunge la acest sentiment, când te ridici dimineaţa sau înainte de orice acţiune, aceasta înseamnă că avansezi în direcţia corectă.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 16.10.2013

Lasă poporul meu să plece!

“Şapte ani de saţietate” este starea în care o persoană aspiră, mereu, să obţină tot ceea ce vrea pentru egoismul său. Deşi este pregătită să muncească din greu pentru acest lucru şi să depună mult efort, pentru moment o împlineşte şi satisface ego-ul său. Ea crede că există o satisfacţie în Egipt şi îi va aparţine: toate plăcerile acestei lumi şi plăcerile lumii spirituale. Ea crede că va putea să realizeze asta prin şi pentru sine şi nu defineşte scopul de a încânta pe Creator. Ea nu se gândeşte decât la propriul interes.

Acest lucru poate fi evaluat prin modul în care o persoană percepe problemele. De îndată ce apar dificultăţi şi probleme, ea începe imediat să se gândească la sine. Cu alte cuvinte, “şapte ani de saţietate” nu se termină pentru ea. Ea simte că-i lipseşte ceva, că ego-ul său este în pericol şi simte, brusc, incertitudine, îşi face griji pentru sine.

Aceştia sunt “şapte ani de saţietate”. Deoarece o persoană examinează totul în dorinţele sale egoiste: Asta va fi bun sau rău pentru ea ? Ea începe să se îndoiască şi să întrebe dacă ar fi util să părăsească această cale. Şi dacă suferă ? Este modul de a verifica dacă ea este în perioada celor şapte ani de saţietate.

Cei “şapte ani de foamete” încep din momentul în care este indiferentă la ceea ce va face în dorinţa ei de plăcere, ea se ridică deasupra acestui sentiment. În măsura în care este pregătită şi capabilă de a se ridica deasupra senzaţiei sale de foame, în această măsură ea avansează spre dăruire. Este momentul în care începe munca serioasă.

Cred că vom intra în aceşti şapte ani de privaţiuni acum. Să sperăm că vom simţi această suferinţă de foame şi ne vom întări reciproc. Întreaga lucrare în Egipt stă în unitate. Cu cât vom avea critici, duşmani şi ură, cu atât ne vom întări pe cheltuiala lor. Ca lupii în jurul turmei de oi care le forţează să se adune mai aproape.

Putem să ne unim numai datorită acestui lucru. Ego-ul nostru nu ne permite să ne apropiem unul de altul. Doar lupii răi ce aleargă spre noi, ne înconjoară, încercând să ne muşte, ne forţează, ca pe nişte oi, să ne apropiem şi să ne unim în interior. Israel este ca o turmă de oi şi se consolidează doar datorită lupilor. Să sperăm că vom fi destul de puternici pentru a ne asigura că, Creatorul ne trimite mulţi duşmani care ne vor ajuta să devenim mai puternici, să ne conectăm şi, prin unitatea noastră, să dezvăluim necesitatea de a ieşi din robia dorinţei noastre de plăcere, spre dorinţa de dăruire.

Acestea sunt stări necesare care trebuie să fie trecute pe drum. Lumea cere asta de la noi şi nu avem de ales, trebuie să o facem. Suntem într-o stare foarte specială înainte de ieşirea din Egipt. Despre aceasta vorbeşte Tora.

Cele “49 porţi impure” ale egoismului nostru se dezvăluie în noi şi ne împing să fugim şi să ne ascundem undeva, într-un colţ liniştit şi chiar să ne oprim şi să devenim invizibili. Dar, noi nu suntem de acord cu ele! Noi vom veni înaintea Faraonului pentru a-i spune: “Lasă poporul meu să plece!” Şi vom deveni muncitorii Creatorului.

Discurs din timpul mesei, 18.10.2013

De ce nu avem 7 miliarde de Rabbi Shimon ?

Întrebare: Ce trebuie să facem pentru a aduce la bun sfârşit munca noastră: pentru a semăna şi a recolta şi a nu plânge pe un teren uscat?

Răspuns: După ce aţi verificat că aţi ajuns la un grup bun şi un profesor bun, trebuie să mergeţi cu “credinţa deasupra raţiunii” altfel, acest spirit egoist nu vă va lăsa să faceţi nimic.

Problema este: o persoană ajunge şi, aparent, este de acord cu tot, este pregătită să îndeplinească tot, dar, acceptă să avanseze în grup numai în paşi mici, cu viteza şi într-un mod permise de ego-ul ei.

Ea va avea nevoie de 15 sau 20 de ani pentru a progresa şi a atinge ceva, chiar nimic, deoarece gradul de avansare se găseşte în zona ego-ului său. Cu alte cuvinte, ea avansează la un grad în măsura în care ego-ul îi permite şi nimic mai mult; a avansa mai rapid este dureros! Ea nu poate, doar la această limită. Pe această bază trebuie să testeze profunzimea inimii sale: cum se înscrie pe această cale. Ai ajuns la un anumit profesor, un anumit grup şi trebuie să stabileşti exact: este pentru tine ? Nimeni altcineva nu te va ajuta, ai nevoie să răspunzi la această întrebare. Este ceea ce, cu adevărat, am căutat toată viaţa mea şi nu vreau decât asta ?

Întrebare: În alte locuri, oamenii nu sunt siguri că acesta este exact locul potrivit ?

Răspuns: Absolut, fiecare trebuie să fie la locul lui. “Aşa cum există diferite feţe, la fel sufletele lor sunt diferite” iar drumurile sunt, de asemenea, diferite. De ce nu ai întrebat, de ce nu poate fi toată lumea precum Rabbi Shimon, autorul Cărţii Zohar ? Atunci ar fi şapte miliarde de Rabbi Shimon în lume; ce e rău în asta ? Dar, nu ar trebui să fie aşa deoarece, într-un kli perfect, nimeni nu este ca altul şi fiecare se găseşte la niveluri diferite.

Trebuie să verifici în inima ta. Şi de aceea vi s-a dat liber arbitru: fie vă gătiţi toată viaţa pe arzător şi nimic nu va fi suficient şi veţi aştepta să fiţi îngropat în cimitir, fie veţi atinge o viaţă perfectă.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 16.10.2013, Scrierile lui Rabash

Simte amărăciunea bolii în timp ce primeşte un comprimat dulce

Întrebare: Dacă oamenii se simt bine împreună, atunci este posibil să mergi acolo şi să spui: “Prieteni, aveţi o mulţime de contradicţii şi diferenţe”?

Răspuns: Nu este nevoie să spui nimic “direct în interior”. Oamenii au nevoie să rezolve problema ei înşişi şi să ajungă la un diagnostic în cazul în care, contradicţiile şi diferenţele, lipsa încrederii şi alte carenţe, există între ei.

În niciun caz nu ar trebui să le spuneţi ceva negativ. Dimpotrivă, sugeraţi, simplu, ca ei să se ţină de mână, să cânte un cântec, să schimbe opinii şi să se completeze unul pe altul, nu să se confrunte şi apoi, abordând problema, în cele din urmă, oamenii se vor conecta. Concret, din punctul de conexiune, după ce îi ridicaţi un pic, în acest mod, veţi curăţa tot soiul de Klipot. Brusc, ei vor începe să se simtă cu defecte, inferiori. Totuşi, nu le spuneţi asta.

Atunci când ajung la concluzii independente particulare, veţi fi surprinşi: „Sunteţi într-adevăr aşa ?” şi, referitor la ceea ce ei spun: „priviţi ceea ce am clarificat! Astfel de relaţii există între noi!” Voi răspundeţi: „Nu este posibil. Vedeţi, aţi spus că eraţi bine. Deci, ce s-a întâmplat ?”

Deci, dacă spuneţi ceva negativ, o faceţi cu o îndoială foarte mică şi după ce aţi explicat anterior ceea ce este pozitiv, ca un medic care-i spune cuiva că este bolnav, explicându-i: ”Iată un remediu pentru un virus care face ravagii. Am găsit acest virus la tine. Ia o pastilă şi vei fi bine.”

Dar, este de preferat ca, primind un ambalaj dulce, să ajungă la un diagnostic ei înşişi şi să descopere amărăciunea bolii printr-o capsulă dulce, adică să descopere lipsurile lor graţie iubirii, prin conexiunea corectă şi nouă dintre ei.

Din kab.tv, „prin timp”, 20.10.2013

Dacă nu există scop, nu există bucurie în viaţă

Întrebare: Acum este destul de clar pentru medici că fiinţa umană nu este compusă doar din sistemele fiziologice ale organismului şi minţii, dar şi din dorinţă pentru un scop. Noi ştim că este vorba despre nivelul spiritual al unei persoane. Aceasta este obligată să stabilească relaţii între ea şi scop, mediul şi corpul său.

Recent, ne-am confruntat cu faptul că, oamenii sunt legaţi de corpul lor cu neglijenţă sau cu dispreţ şi, prin urmare, acesta este supus bolii. Deci, cum ar trebui să ne comportăm cu corpul nostru?

Răspuns: Ca urmare a mii de ani de dezvoltare, o persoană a atins o stare în care nu este fericită că este în viaţă. Inconştient, nu vrem să trăim. Totul este în zadar: angoasă, suferinţă, viaţă…ce sunt toate astea? Am nevoie să simt că sunt fericit, bucuros? Dar nu o fac.

Dacă primesc un soi de satisfacţie, aceasta este atinsă graţie unui efort nejustificat şi apoi, trec foarte rapid sau, în orice moment, se transformă în opusul său. Oamenii nu vor, cu adevărat, să trăiască. Prin urmare, dispreţul pentru corp nu este decât o mică consecinţă a situaţiei actuale. O persoană simte, în secret, că ar fi mult mai fericită dacă nu ar exista deloc. În trecut, nu exista nimic din toate astea, deoarece nu evoluasem încă spre această conştientizare. Astăzi, avem o abordare conştientă a vieţii, inutilitatea existenţei noastre, lipsa a ceva ce dă roade, degradare. Înţelegem natura noastră, nimicnicia noastră. Nimeni nu ne întreabă dacă am dorit să ne naştem, să fim educaţi în această societate sau în alta. Nu înţelegem ce, unde sau cum.

Era un timp în care nu aveam definite obiectivele. Nu am fost mereu aşa dezvoltaţi deci, am alergat după tot ceea ce părea permanent, construind ceva, aspirând la ceva.  Unul dorea capitalismul, altul comunismul şi alţii doreau să exploreze spaţiul. Am dorit să dovedim ceva, să luptăm şi să atingem un soi de afirmare de sine. Astăzi, toate astea nu există deloc, pur şi simplu au dispărut şi rămâne “o fântână goală”, din care toată apa s-a scurs.

Nu mai avem nimic pentru a ne împlini.

Prin urmare, privim chiar şi corpul nostru cu dispreţ. Ceea ce explică atracţia spre medicamente, antidepresive şi suicid. În plus, acest lucru nu se constată doar la ţările civilizate, ci peste tot, în America Latină şi chiar în Africa, în locuri în care oamenii era atât de fericiţi în trecut, în ciuda existenţei lor mizerabile. Astăzi, aceasta nu mai există. Trebuie să fie un fel de scop de atins pentru o persoană, în care ea să se implice în aspectul său, în sport, etc.

Din kab.tv, “Prin timp”, 20.10.2013

Când Lumina expune răul

Întrebare: Când vom atinge, cu adevărat, nivelul “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”?

Răspuns: Imediat. Cine te împiedică? Primul om a descoperit acest drum, alţi cabalişti l-au adaptat pentru noi şi astăzi, avem tot ce ne trebuie. Mulţi au ajuns la nivelul “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” de-a lungul istoriei. Toţi elevii lui Rabbi Shimon au fost la acest nivel.

Întrebare: Dar, conform scrierilor lor, există o ură aprinsă între ei.

Răspuns: Este adevărat. În acelaşi mod, naţiunea Israel a fost în starea “49 porţi de impuritate”, înainte de ieşirea din Egipt. Deci, cum a fost posibil ca ei să poată ieşi dintr-o astfel de stare teribilă şi să intre în răscumpărare, dintr-un salt?

Adevărul este că “Cel care este mai mare decât prietenul său, dorinţa sa este mai mare decât a prietenului său”. Dacă încerc să ating lumea Ein Sof (Infinitului), atunci dorinţa mea de primire devine mai mare şi mai puternică la toate nivelurile pe care le ating. Dăruirea în mine este confruntată cu primirea, ego-ul, coaja, înclinaţia rea de fiecare dată. Este motivul pentru care, Creatorul, Regele regilor, a fost dezvăluit naţiunii Israel în “49 porţi de impuritate”.

În general, copiii lui Israel avansează de-a lungul liniei din mijloc. Lumina a fost simţită în coajă ca întuneric şi a dezvăluit răul în ei (1). Pe de altă parte, dacă ei cer, atunci ei primesc Lumina Înconjurătoare, care este Lumina care Reformează, adică Tora, metoda corectării (2). Prin urmare, ei au atins linia mediană (3).

Este întregul proces: recunoaşterea răului în linia din stânga, cererea în linia din dreapta şi tranziţia spre linia mediană. Astfel, răul creşte de fiecare dată şi, prin urmare, binele creşte de asemenea, şi apoi apare linia din mijloc, care este media celor două (S). Deci, îti promit că, cu cât vei avansa, cu atât mai rău vei deveni.

Acest lucru este partea negativă. Linia din stânga va fi echilibrată, de fiecare dată, de partea pozitivă, linia din dreapta.

 

Este o mare problemă pentru o persoană şi necesită multă muncă. Mai întâi, ea este disperată şi nu ştie ce să facă, ea oboseşte şi vede că asta nu duce nicăieri. Ea nu poate justifica avansarea pe linia din stânga în niciun fel şi nu înţelege că aceste noi atribute trebuie să se dezvăluie negativ. Acest lucru se datorează faptului că o persoană corectează numai ceea ce este în ea…

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 18.10.2013, Scrierile lui Baal HaSulam