Baal HaSulam, „Înţelepciunea Cabala şi esenţa ei”: Cea mai mare minune a acestei înţelepciuni este integrarea în ea. Toate elementele vastei realităţi sunt incluse în ea până ce ajung într-un lucru – singurul Atotputernic – şi toate împreună.

Întreaga frumuseţe, bogăţia înţelegerii, realizarea şi sentimentul apar din combinarea detaliilor. Pe cont propriu, nimeni nu ne va da o adevărată sursă de inspiraţie. Este doar atunci când conectez lucrurile de la distanţă, opuse şi brusc, ele se completează mutual. Această compensare reciprocă a fenomenelor polare mă inspiră. Totul începe de la separare, ură, înstrăinare, o incapacitate totală de a coexista şi, brusc, văd că, compensarea este datorată faptului că nici o persoană nu este completă fără alta.

Toată lumea se adună, iar apoi, în funcţie de forţa de separare, simt forţa unităţii, forţa unicităţii.

Ruptura ne-a adus la divizare, împrăştiere, ură şi antagonism la diverse niveluri. Îl respingem pe celălalt, suntem gata să-l distrugem şi să-l ucidem şi este şi mai adevărat în lumea spirituală. Acolo, forţa liniilor din dreapta şi din stânga acţionează la o scară infinit mai mare şi, de fiecare dată, o persoană trebuie să construiască linia mediană pentru a strânge şi uni toate piesele împreună.

Aceasta aduce de 620 de ori mai multă Lumină pentru toate lumile şi aceasta aduce plăcere Creatorului.

Deci, pe de o parte, fiinţele create dezvăluie întunericul şi, pe de altă parte, ele ies din întuneric la lumină. Totuşi, este vorba de o lumină specială pentru că, ele o generează, descoperind un decalaj şi respingere, dezvăluind apoi, unitatea şi realizarea.

Asta nu exista înainte. Un lucru este Lumina care corectează fiinţele create şi un altul este scopul creaţiei. El se trezeşte doar la acela care simte tot acest proces. Prin urmare, este imposibil să atingi revelarea fără dorinţă, nevoie. Noi trebuie să mergem în toate detaliile percepţiei pentru a deschide toate uşile.

Acesta este miracolul care este inerent în înţelepciunea Cabala. Noi revelăm contradicţiile şi compensarea lor reciprocă. Este cel mai frumos cadou, pregătit pentru noi de Creator şi, în ceea ce ne priveşte, noi revelăm acest dar, îl recunoaştem, mulţumim Creatorului pentru el şi deci, îi aducem Lui mulţumire. Da, aparent El ne pune într-o pivniţă întunecată, dar, în acelaşi timp, acolo descoperim toată frumuseţea universului.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 26.11.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot vedea în jurul meu atributele, Sefirot şi nu oameni?

Răspuns: De ce vedeţi oameni în sens material al cuvântului? Pentru ce aveţi nevoie de chipuri? Corpul vă spune ceva? Nu spune nimic unei persoane.

De fapt, în curând, nu ne vom mai comporta faţă de ceilalţi în funcţie de trăsăturile de caracter. O persoană le primeşte la naştere sau le dobândeşte de la mediu. Nu este ea.

Părinţii i-au dat naştere, ea a făcut studiile în aceste instituţii sau altele pe care nu le-a ales şi toată viaţa sa, se găseşte într-un anumit mediu. Ca urmare, vedem în ea o formă particulară, modelată conform  unor anumiți parametrii. Iată cum ei au „construit-o” şi astfel trăieşte toată viaţa, de la început la sfârşit.

Nu este ea cu adevărat. Nu-i atribuiţi nimic. Ea nu are nici măcar un grăunte original din partea sa, nici caracteristicile corpului ei, nici în trăsăturile de caracter. Totul este rezultatul a ceea ce a primit, aparent, de la ceilalţi.

Omul (Adam) în mine începe de la ceea ce primesc de sus. Dacă intru într-un grup şi investesc un efort în el, atunci ei sunt, de asemenea, rezultatul unei anumite educaţii. Dacă încep să primesc o iluminare de sus, graţie noilor caracteristici care se nasc în mine, care sunt opuse caracteristicilor precedente, acesta este începutul unei noi creaturi care nu este legat de corpul meu sau caracterul meu. Prin urmare, sufletul este numit „o parte divină a lui Dumnezeu de sus”.

Deci, rezultă că aspectul exterior al persoanei şi comportamentul său nu au sens. Ceea ce contează este investiţia într-un grup şi eforturile sale. Pentru asta, ea poate să primească un răspuns de sus şi să dobândească ceea ce numim om.

Până atunci, ea nu este om. Nu este nimic adevărat în sine. Dacă în timpul vieţii sale, nu corectează nici una din dorinţele sale cu ajutorul Luminii care Reformează, este ca şi cum nu este în viaţă. Vezi tu, contul său spiritual este gol şi participă la procesul evoluţiei istorice ca toată lumea. Nu are nimic aici pentru a măsura, a evalua şi a cântări pe scările spirituale.

Există un avertisment suplimentar: chiar dacă persoana nu se corectează, nu trăieşte în zadar dacă ea contribuie la corectarea altora, dacă ea îi apropie de adevăr. Oricum, este interesant să munceşti la asta cât mai mult. Aşa cum scrie Baal HaSulam în „Ultima generaţie”, scopul vieţii este de a merita adeziunea la Creator, de a menține strict regula generală de a acţiona doar spre binele Lui sau a ajuta mai multe persoane pentru a ajunge la adeziunea cu El.

Din partea a patra  Lecţiei zilnice de Cabala, 26.11.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Trebuie să ne amintim că spiritualitatea este diferită de materialitate. În materialitate, vrem mereu să vedem rezultatele imediat. Uneori este produsul a ceea ce facem: să presupunem că am făcut pantofi, i-am vândut şi am primit bani pentru ei. Văd pantofii pe care i-am făcut, văd rezultatul eforturilor mele, roadele muncii mele. Eu pot evalua, ameliora, ajusta şi pot face mai bine, dacă o doresc cu adevărat.

Este spus:” este înţelept cel care este experimentat” şi experienţa este câştigată cu propriile mâini. Facem un efort undeva şi vedem rezultatele muncii noastre. Deci, în timp, prin încercări şi erori, mă corectez şi devin un meşteşugar profesionist.

Dar, dificultatea este că în munca spirituală nu putem vedea rezultatele. Imaginaţi-vă un muzician care a lovit clapele pianului şi nu a putut auzi sunetul. Cum ar putea să cânte? Atunci când un copil învaţă să scrie, îi este dat un caiet special pentru a introduce literele strict între linii. Dar în spiritualitate nu am „linii” şi chiar literele pe care le scriu sunt invizibile!

Cum pot să mă adaptez dacă nu pot vedea un răspuns? Investesc eforturi, dar ele dispar ca apa care se strecoară în nisip. Ei bine, să spunem că sunt gata să sacrific toate rezultatele în interesul propriu. Dar trebuie, încă, să plătesc cumva, să caut, să îmbunătăţesc munca mea şi să câştig experienţă. Cum este posibil?

Nu funcţionează în acest fel în spiritualitate. Nu primim niciun  răspuns, ceea ce ne slăbeşte. Nu pot face un efort care nu produce reacţii vizibile. Este ca şi cum vorbesc unui perete. Toată energia mea dispare. Dar, reacţia nu există, doar dacă nu are loc în aceeaşi dorinţă, adică, ea se produce într-un loc diferit. Dacă o mică parte a eforturilor noastre este corectă, adică dacă avem intenţia de a ieşi din noi şi a ne conecta cu ceilalţi, de a ne apropia de Creator şi a-I da Lui ocazia de a se revela pentru noi, de a-I aduce Lui bucurie fără a cere sau anticipa pentru a obţine ceva în schimb, reacţia se acumulează. Se pare că locul muncii noastre şi rezultatele pe care le obţinem sunt complet separate unele de altele.

Ar trebui să cerem să vedem rezultatele muncii noastre? Dacă vedem că am făcut ceva corect, ne va răspunde şi ne va aduce satisfacţie.  Ne poate opri şi poate împiedica avansarea deoarece încep să lucrez pentru recompensă.  Atunci, cum pot să analizez munca pe care o fac şi să verific că nu sunt împins de un interes personal? Cum pot să văd reacţia fără să mă bucur de ea egoist? Cum pot gestiona pentru a accepta numai informaţia, fără senzaţie, fără dorinţa de a primi plăcere? Este ceea ce numim a cere o dorinţă de a dărui. Cu alte cuvinte, nu vreau să ştiu dacă eu dăruiesc Creatorului pentru că, în starea mea actuală, mă bucur inevitabil  şi sunt revigorat.

Vreau doar să fac acţiunile, detaşat de plăcere şi de împlinire, nu pentru a calma dorinţele mele sentimentele mele şi gândurile mele. Este nevoie de muncă.

Rezultatul muncii noastre spirituale se numeşte „o descoperire”. Rezultatele apar exact în momentul nepotrivit şi într-un loc în care nu ne aşteptam. Şi, rezultatul în sine este separat de dorinţă, prin urmare, este total neaşteptat. Ceea ce se întâmplă la toate nivelurile spirituale deoarece, de fiecare dată, este o nouă lume. Senzaţiile noastre deschid un nou nivel, o nouă profunzime şi calitate, o nouă gamă care înainte nu exista. Senzaţiile noastre şi criteriile de evaluare suferă schimbări revoluţionare, ele sunt „aduse la zi”. De aceea este numita „o descoperire”.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 07.11.2013

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Înainte, am evoluat sub forma „fiarelor”, generaţie după generaţie, deoarece gradul Reshimot  „rula” de la o dorinţă la alta şi aceste dorinţe au primit senzaţiile corpului în care se găseau şi au creat o imagine a lumii.

Totuşi, acum am primit permisiunea de a ne ridica, graţie înţelepciunii Cabala, la nivelul lumii veşnice. Astfel, nu vom mai fi limitaţi la încarnarea fizică. Această secvenţă a vieţii şi a morţii fizice va dispărea deoarece noi vom vedea  doar un nivel particular al sistemului general.

Când l-am întrebat pe Rabash la începutul studiului meu ce sunt viaţa şi moartea în lumea noastră, el a răspuns: „Este ca atunci când ai scos o cămaşă noaptea şi ai pus una nouă dimineaţa”. La fel, îndepărtaţi această viaţă şi vă acoperiţi cu o nouă viaţă, de la un sistem de zece Sefirot la un alt sistem de zece Sefirot şi, atunci când vă găsiţi la un nivel mai ridicat, nu veţi simţi nimic special în legătură cu asta. La fel, un corp aflat la nivelul bestiei, nu simte durere când îşi taie părul sau unghiile, deoarece acestea sunt la nivelul vegetal. Un nivel inferior nu simte o lipsă. Dimpotrivă, reînnoirea sa se simte ca un plus interesant.

Deci, rezultă că, pentru oamenii zilelor noastre există şansa de a se ridica spre lumea eternă înainte de sfârşitul lor în această viaţă şi atunci, vor vedea realitatea prezentă ca un „apendice” al lumii veşnice. Totuşi, este foarte dificil să explici asta. Permisiunea a fost dată şi noi trebuie să acţionăm, dar este necesară o muncă dificilă, înainte ca noi să putem pune în aplicare această sarcină între niveluri.

Este ceea ce numim a fi un profesor şi a începe ridicarea umanităţii în sus. Trebuie să considerăm aceasta ca fiind sarcina noastră, obligaţia noastră. Esenţa permisiunii nu este doar că suntem autorizaţi să realizăm acest lucru, dar este rolul nostru şi responsabilitatea noastră să o facem.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 27.11.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Diseminare, Lectia zilnica, Munca spirituala - Niciun comentariu→