Monthly Archives: decembrie 2013

Astfel, nu veţi avea teamă de viitor !

Nu există coincidenţe în viaţă, deoarece evoluăm într-un sistem de forţe. A existat o ruptură şi acum, descoperim rezultatele sale, care trebuie să fie revelate.

Numai prin munca noastră putem determina ritmul revelării lor şi modul în care vom fi pregătiţi atunci când vom primi toate aceste date, Reshimot sparte (reminiscenţe).

Dacă suntem pregătiţi pentru dezvăluire, vom accepta în mod voluntar, deoarece dezvăluirea ne permite să ne ridicăm deasupra, de fiecare dată. Dar, dacă nu suntem pregătiţi pentru asta, vom simţi revelarea Reshimot ca o coborâre, ca stări rele şi neplăcute. Asta poate fi sub forma problemelor cu prietenii, lumea, sau chiar catastrofe şi războaie.

Modul în care Reshimot sunt revelate depinde de noi, dar ele trebuie să se dezvăluie, întrucât spargerea s-a întâmplat deja şi acum, totul se dezvăluie în raport cu asta.

Pentru moment, o persoană trebuie să înţeleagă că totul este conform planului, dar o persoană are o şansă să se pregătească ea însăşi pentru asta şi să sfinţească noile stări; adică să le accepte sub forma “Eu voi grăbi” (Ahishena), ca stări bune. Pregătirea sa determină dacă înţelege că, tot ceea ce se întâmplă este pentru binele său şi, dacă va depăşi imediat toate obstacolele, se va ridica deasupra şi va continua ascensiunea. Apoi, ea va fi fericită de ceea ce apare în fiecare moment, indiferent ceea ce este revelat.

Ea nu se teme de viitor, deoarece ea însăşi s-a pregătit pentru asta: ea are un grup, o conexiune cu Creatorul. Ea a pregătit vasul şi acum, nu are decât să descopere lipsurile, Reshimot sparte. Ea întreabă: Unde sunt ? adică, “Mă trezesc în zori”. Asta înseamnă că ea aşteaptă Reshimot sparte pentru a le face faţă şi a urca muntele Domnului.

Astfel, ea nu se plânge în legătură cu evenimentele din prezent, ea este pregătită să accepte totul şi înţelege că acest lucru trebuie să fie revelat, deoarece părţile sufletului său spart se dezvăluie. Ea nu trebuie să regrete trecutul, chiar dacă mulţi regretă trecutul lor, resimţind disperare, suferinţă, fiind dezamăgiţi şi torturându-se: De ce am făcut asta, de ce am eşuat ? Ei privesc în urmă şi regretă erorile pe care le-au făcut în viaţă.

O persoană nu înţelege că a fost o revelaţie predeterminată a Reshimot şi nu contează ce s-a întâmplat, s-a întâmplat. Ea trebuie să o accepte ca venind de la „Nu este nimeni în afară de El”, de la unicitatea Providenţei Superioare. O persoană merge să lucreze dimineaţa, trebuie să muncească din greu toată ziua, ca „dacă eu nu sunt pentru mine, cine va fi ?” Dar seara, atunci când se întoarce la ea, trebuie să spună:” Nu este nimeni în afară de El”, dacă a lucrat sau nu. Creatorul a aranjat totul, ceea ce înseamnă că, nu contează dacă ea se găseşte în aceeaşi stare seara.

Deci, nu putem regreta trecutul. Este modul în care trebuie să fie şi totul este predeterminat. Nu contează dacă am făcut eforturi sau nu, nu eu decid rezultatul. Se pare că, trebuie să ne facem griji cu privire la viitor şi trebuie să ne pregătim. Dar, din nou, tot ceea ce trebuie să fie revelat, va fi, cu siguranţă revelat, deoarece trebuie să revelez toate părţile sufletului meu. Dar, totul depinde de mine: de cum accept dezvăluirea şi dacă sunt pregătit sau nu.

Am nevoie să binecuvântez tot ceea ce se dezvăluie, cum este spus: „Sunt bucuros de răul care se dezvăluie!”

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 18.12.2013

O ştiinţă “uscată” nu va înlocui realizarea lumii superioare

Întrebare: Nu am nici o dorinţă de a simplifica înţelepciunea Cabala în cadrul diseminării la mase. Eu vreau să fiu implicat într-o ştiinţă metodică seacă şi să o transmit în astfel de formă. Acest lucru mă preocupă mult. De ce?

Răspuns: Acest lucru se datorează faptului că nu înţelegeţi cât de practică este înţelepciunea Cabala. Toate calculele şi schiţele nu sunt bune decât atunci când vedeţi acţiuni clare şi precise în spatele lor: cum omenirea se va ridica la nivelul Creatorului, revelând cealaltă lume, dimensiunea următoare, pentru ea însăşi.

Când veţi începe cu adevărat să vedeţi acest lucru în practică, faptul că înţelepciunea Cabala este o ştiinţă absolut practică, atunci nu veţi avea nici contradicţii, nici opoziţii între ea şi munca cu masele. Este o muncă, cum este grija pentru un nou născut, când îi daţi şi îl spălaţi, îl hrăniţi şi îl spălaţi apoi şi asta tot timpul. Şi o faceţi mai multe luni, până ce devine o persoană mică. Iniţial, această muncă pare a fi nefericită, neplăcută, respingătoare şi chiar inutilă. Dar asta va trece.

În măsura în care intraţi în ştiinţa Cabala, veţi simţi tot mai mult că este imposibil să avansezi fără realizare şi tot acest calcul va fi vid, nu va înlocui descoperirea lumii superioare. Lumea de sus nu poate fi descoperită decât atunci când acţionaţi în participare reciprocă cu prietenii şi prin ei cu Creatorul şi, în acelaşi timp, o aduceţi cercurilor largi ale populaţiei.

Din Congresul virtual de la Moscova, “Unitate fără frontiere”, prima zi, 13.12.2013, Lecţia 1

Când lauda este deranjantă

Întrebare: Cum să nu cădem în mândrie, atunci când m-am anulat în fața unui prieten? Şi cum să mă port atunci când prietenii mă felicită, astfel încât lauda să nu întrerupă munca spirituală?

Răspuns: Este posibil, într-adevăr, să distrugi un prieten prin laudă. De cele mai multe ori, eu vorbesc studenţilor cu puţină tachinare, ironie şi uneori, nepoliticos. Uneori, resping anumite persoane, ţinându-le un pic la distanţă, nu îmi permit să mă apropii de ei şi ei de mine. De asemenea, există oameni care se comportă în acest fel faţă de mine sau faţă de alţi prieteni.

Întreaga idee este în intenţie: pentru ce o facem.

În cazul în care, în acest fel, prietenii încep să fie aroganţi, atunci trebuie să rezolvaţi această problemă între voi, discutând în cercurile atelierului. Recomand să vă comportaţi numai în acest mod. Tot ceea ce se acumulează în voi, ce nu puteţi rezolva personal, trebuie să fie introdus în ateliere.

Organizaţi o discuţie fără a vă referi la un prieten în mod special, dar puneţi întrebarea într-o astfel de formă, încât problema va fi clară pentru toată lumea. Dacă, după aceasta, comportamentul prietenului nu se schimbă, aduceţi subiectul într-un atelier în câteva săptămâni şi, puţin câte puţin, persoana va înţelege ce se întâmplă cu ea.

Nu văd alt mod de a influenţa o persoană şi a-i explica ce este imposibil de explicat în mod direct. Nu avem dreptul să facem acest lucru, numai prin atelier. Este o ocazie incredibilă care ne este dată într-un grup. De aceea, noi existăm în această lume în care suntem toţi, încă, într-o stare egoistă “de dragul meu”, putem negocia o interacţiune altruistă şi astfel, să avansăm

Din Congresul virtual de la Moscova, “Unitate fără frontiere”, prima zi, 13.12.2013, Lecţia 1

Un drum pavat cu pietre de încercare

Întrebare: Cum este sub îndrumarea unui profesor spiritual? Este ca o excursie cu un ghid turistic în Londra sau ca escaladarea unui munte periculos unde nu poți să faci un pas la stânga sau la dreapta fără un ghid pentru că ai putea cădea?

Răspuns: Într-un tur al Londrei poți să asculți pe jumătate ghidul turistic și în același timp să te plimbi așa cum vrei. Dar se aseamănă cu drumul spiritual despre care nu știi nimic?

Trebuie să intri în spiritualitate. Ghidul îți spune că pentru a intra în spiritualitate trebuie să îndeplinești anumite condiții, dar tu spui că nu accepți jumătate din aceste condiții, dar continui să urmezi grupul. Cum se poate așa? Poți să urci pe un munte dacă nu accepți jumătate din instrucțiunile ghidului? Trebuie să fii la fel de ascultător ca un copil și să te anulezi complet în brațele ghidului.

Întrebare: Dar eu nu sunt un copil, eu sunt adult! Am câștigat foarte multă experiență de-a lungul vieții și am învățat cu alți profesori înainte.

Răspuns: Ești chiar mai puțin decât un copil! Dacă nu asculți sfatul ghidului, ești ca un adult cu creier mic de copil, care nu-i lasă pe ceilalți să aibă grijă de el. Există legi stricte aici care nu pot fi schimbate. Nu poți cere clemență ca în sala de judecată. În sala de judecată încă poți să strigi și să pledezi pentru clemență. Dar aici nu există manipulări care vor ajuta: Este o lege El a dat o lege care nu poate fi încălcată. Alege: O accepți sau nu?

Sunt mulți oameni care urcă pe munți și sunt mereu aceia care se împiedică și cad în prăpastie, înapoi în regatul forțelor egoiste, Sitra Achra. Numai câțiva ajung la palatul regelui care se află în vârful muntelui: aceia care au răbdare, ceea ce înseamnă că ei încearcă cât de tare pot să urmeze ghidul, împotriva oricăror gânduri pe care le-ar putea avea și împotriva propriei lor minți.

Acestea sunt micile diferențe acolo unde întâlnești rezistența minții tale și nu poți depăși cererile ei și faci opusul a ceea ce profesorul sau Baal HaSulam îți cere. Se întâmplă așa pentru că ești de acord cu restul în egoul tău, dar aici dai peste ce este împotriva egoului tău, și aici trebuie să ceri ajutor și să urci.

Acestea sunt punctele pe care le întâlnești și pe care nu poți să le depășești. Ele se conectează și devin o linie, o cale care te aduce la palatul Domnului. Este imposibil să avansezi altfel. Spui: dar sunt de acord cu restul! Este minunat că ești de acord, dar restul nu are nimic de-a face cu spiritualitatea. Spiritualitatea este numai în punctele în care nu ești de acord!

Avansezi numai prin punctele unde nu ești de acord: un punct după altul. Trebuie să fii de acord asupra lor, sub influența mediului, studiului, etc, dar acordul tău nu trebuie să fie pragmatic. Dacă ești de acord să diseminezi așa cum îți cere profesorul și speri să primești o răsplată, atunci nu funcționează în credință deasupra rațiunii, dar pentru răsplată materială.

Trebuie să fim atenți cu utilizarea punctelor de fricțiune și să nu le facem să merite osteneala. Nu poți să fii de acord să diseminezi pentru a te simți important în fața unei mulțimi sau pentru a face bani. Trebuie să urmezi aceste puncte de încercare în credință deasupra rațiunii și apoi aceste puncte se vor transforma într-o linie.

Din prima parte a Lecției Zilnice de Cabala, 13.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Puternic în calitate şi cantitate

“Fiţi puternici, aveţi o inimă curajoasă, voi toţi care nădăjduiţi în Domnul” (Psalmul 31:25)

Cu cât mai mult avansăm spre lumea spirituală şi dobândim experienţă, cu atât ne simţim mai slabi.  Descoperim că nu suntem capabili de nimic. De ce este spus că aveţi nevoie de “fiţi puternici şi aveţi o inimă curajoasă, voi toţi care speraţi în Domnul?”

Cum este posibil dacă, dimpotrivă, o persoană îşi dezvăluie neputinţa? Ea vede că nu este capabilă în orice acţiune să facă faţă, nu poate să depăşească toate perturbările. Dacă ea avansează cu adevărat, atunci, ca rezultat, ea relevă că este în întregime, făcută din egoism şi nu-şi face calcule decât pe această bază, în fiecare moment ea alege ceva mai avantajos. Dar, niciodată nu a făcut calcule “în exterior” bazându-se pe Creator, de dragul dăruirii. Ea este incapabilă.

În final, începem să realizăm că este imposibil să facem schimbări, aceasta este doar prin mediu. Avem libertatea de alegere în alegerea unui mediu mai puternic de fiecare dată, acela care ne va afecta mai puternic, mai precis, ne va influenţa într-un mod mai concentrat şi ne va împinge, ne va trage şi ne va organiza mai corect, orientându-ne spre obiectiv. Puterea cu care mediul ne împinge înainte este în creştere, la fel ca şi precizia direcţiei. Adică, mediul se îmbunătăţeşte atât cantitativ, cât şi calitativ.

Baal HaSulam, Shamati 225 “A se ridica” : Nu se poate ridica deasupra cercului său. Prin urmare, trebuie să ia de la mediul său. Şi nu este alt sfat, doar prin multă muncă şi Tora, adică, a atrage Lumina care Reformează, care va permite corectarea înclinaţiei rea. Aceasta se realizează doar prin intermediul mediului.

Prin urmare, condiţia pentru primirea Torei este voinţa persoanei pentru unitate. Adică, ea a realizat, deja, acest rău şi a înţeles că nu va fi în măsură să facă ceva, fără conexiune. Toată speranţa ei, viitorul, viaţa, sunt în acest cerc pe care ea îl construieşte în jurul ei.

De aceea, trebuie să înţelegem că, datorită diseminării, conectăm un enorm cerc, puternic, masiv în jurul nostru. Puteţi fi un erou în calitate şi în cantitate. Forţa grupului nostru este în calitatea sa şi de aceea, putem stabili o conexiune cu Creatorul prin aceasta, prin vârful piramidei. Ne specializăm în acest domeniu, spre deosebire de toţi ceilalţi, pentru care acest subiect este obscur şi nu va fi niciodată clar.

Dar, dacă ne conectăm la Creator, “bazându-ne pe El” din micul nostru cerc, atunci “aveţi o inimă curajoasă” datorită marilor cercuri. Asta necesită, în egală măsură, “un erou în cantitate”, care este diseminarea largă ce ne face să avansăm.

Noi nu suntem în măsură să avansăm prin noi înşine, ci doar în funcţie de un mare cerc care ne înconjoară, care ne va permite să ne extindem tot mai mult. În mod similar, o persoană trebuie să fie în interiorul acestui cerc, mediul, grupul, grupul este într-un cerc mai larg. Este mediul pe care trebuie să-l construim prin noi înşine: cerc după cerc. În măsura în care noi ne ocupăm de public, el ne va împinge precum copiii pe care-i obligă părinţii să avanseze în viaţă, să o organizeze. Astfel, cercurile pe care le formăm în funcţie de diseminarea noastră largă a educaţiei integrale, ne vor face să avansăm.

Astfel, eroul în calitate şi eroul în cantitate se unesc. Suntem îndreptaţi spre Creator, “voi toţi care nădăjduiţi în Domnul”. Şi, “fiţi puternici şi aveţi o inimă curajoasă”, cu ajutorul cercului larg extern. Să sperăm că vom fi în măsură să realizăm aceste două condiţii – doi “eroi”.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 17.12.2013

Oamenii aproape de tine

Întrebare: Trebuie să îmbrăţişez prietenii, cum se obişnuieşte aici?

Răspuns: A fost un timp, în care, de asemenea,  am respins îmbrăţişarea bărbaţilor. În general, nu se referă la persoanele care-şi exprimă sentimentele în exterior. Mi-a fost tare dificil. Mult timp, nu am ştiut ce să fac.

Dar, după aceea, m-am reaşezat şi am început să reflectez: De ce este necesar ? Unde duce asta ? De ce este o atât de mare luptă interioară ? Ce se întâmplă dacă trebuie să simt, cu adevărat, că sunt copiii mei sau rude apropiate ?

Dacă doreşti să îmbrăţişezi o fată, atunci este de înţeles, înnăscut: dorinţele naturale te atrag la ea. Dar, cu prietenii, nu ai dorinţe de acest gen, pentru că nu îi simţi aproape de tine.

Dar, dacă ar trebui să găseşti un om care este, cu adevărat, foarte aproape de tine, de la un aspect intern, atunci ai fi atras de el într-un mod natural fără a depăşi orice respingere. Prin urmare, totul depinde de asta: cât este de aproape această persoană de tine.

Cu o fată, relaţiile de acest gen vin şi pleacă, este natura noastră. Dar cu un prieten, este diferit. Atunci când începi să simţi că, fără el nu poţi realiza cel mai mare scop în viaţă pentru care am coborât în această lume şi că el singur poate să te ajute, ca şi cu o echipă care continuă să urce un munte, te ţine şi te trage în sus, atunci te comporţi cu el altfel.

Din Congresul virtual de la Moscova, prima zi, 13.12.2013, Lecţia 1

Despre miliardarii de aur

Întrebare: Să presupunem că omenirea începe să se degradeze, dar “miliardarii de aur” continuă să trăiască bine din punct de vedere material. De ce “miliardarul de aur” nu este mereu fericit?

Răspuns: Pentru că el a dezvoltat dorinţa, conştientizarea, sentimentul de vid. La urma urmei, noi suntem într-un sistem integral colectiv! Ei nu pot să facă ce vor! Ei nu aleg stările lor pentru ei înşişi. Avem cu toţii o influenţă asupra celuilalt; ei asupra noastră şi noi asupra lor.

Astăzi, fiecare persoană influenţează lumea întreagă şi toate cele şase miliarde influenţează “miliardarii de aur”. Ceea ce ei cred, alţii cred, de asemenea. Nu au unde să meargă! Şi, dacă nu ei, atunci copiii lor vor deveni ca tot restul, în plus, stimulentul egoist o să dispară, treptat. Instinctul de conservare a sinelui este în scădere.

Şi, este munca întregului sistem, programul naturii, legea sa fundamentală: a aduce întregul sistem în echilibru, pe plan psihologic conştient, la nivelul “uman”.

Din kab.tv, “O lume integrală”, 24.10.2013

A vindeca lumea

Metoda educaţiei integrale este un instrument pe care nici un politician sau guvern nu îl posedă. Ea permite fiecărei persoane să-şi schimbe viaţa, societatea şi viaţa lumii, deoarece fiecare componentă a acestui sistem afectează pe toţi ceilalţi.

Totul începe de la mediul unei persoane obişnuite. Ea ar trebui să încerce să se schimbe, în ciuda faptului că ea rezistă şi blestemă totul de dimineaţă până seara, înjurând şi urând pe toată lumea, crezând că toată lumea o foloseşte, nu contează!

Ea nu schimbă lumea. Destul să mestecăm şi să scuipăm cuvinte rele tot timpul: La ce bun? Nu este inteligent. Să ne schimbăm! Să vedem la ce va conduce asta.

Dacă vom crea o zonă sănătoasă într-o parte a sistemului integral care, brusc, începe să funcţioneze corect, ea va acţiona asupra întregului corp. Vom vedea că, guvernul, vecinii şi oamenii care trăiesc de cealaltă parte a lumii, vor începe să gândească diferit, deoarece noi am vindecat o parte a sistemului.

Întrebare: Dar, într-un corp bolnav, nu putem crea o parte sănătoasă separată.

Răspuns: Imaginaţi-vă că este posibil. Cum putem obţine asta? Asta nu înseamnă că întreg corpul este vindecat brusc. Prima parte nu doare, apoi alta, sistemele încep să se echilibreze şi să muncească unul de dragul altuia.

Vrei să spui că, dacă ceva se întâmplă în sistemul integral, nu este afectată numai partea specifică, ci întregul sistem. Este adevărat, ai absolută dreptate. Dar, sistemul integral actual este rău şi eu creez un sistem integral corect în mijlocul său, fără a crea o separare între cele două şi el începe să funcţioneze.

Noi acţionăm sub o formă total diferită în micul nostru sistem, care nu există în sistemul nostru, forţa conexiunii dintre noi. Crescând deasupra sistemului egoist, începem să cultivăm forţa altruistă în noi. Deoarece forţa altruistă este în interiorul forţei egoiste şi noi, oamenii, trebuie să o facem să iasă prin noi înşine şi să începem să o punem în practică şi să o gestionăm.

Mai mult, sistemul extern nu poate să ne afecteze deoarece ne ridicăm deasupra. Este ceea ce numim „credinţă deasupra raţiunii” sau „iubire şi dăruire deasupra urii”. Atunci când ne unim, lumea din jurul nostru nu ne afectează, deoarece toată această lume este realizată din vectori egoişti care acţionează pe un plan, în timp ce noi ne ridicăm deasupra lor şi muncim la un nivel total diferit.

Din emisiunea de pe Kab TV “O lume integrală” 10/24/13

A controla intenţia

Întrebare: Dacă în viaţa mea zilnică, apare o mică dorinţă de a direcţiona intenţia mea de dăruire către Creator, apoi dispare imediat, ce pot face pentru a mă concentra asupra ei? Cum mă pot ajuta, pot desena ceva pe mână sau pot face altceva?

Răspuns: Îmi aminteşti de anii în care am învăţat cu Rabash. Am desenat, la fel, un simbol pe mâna mea, pentru a nu uita intenţia. Atunci când eram aşezat la volanul maşinii, se mişca constant în faţa ochilor mei, ca pentru a-mi aminti că trebuie să mă gândesc la intenţia în scopul de a dărui. Este atât de puţin natural pentru noi, încât nu poate să apară în mintea unei persoane fără un fel de memento extern.

Deci, faceţi tot: desenaţi ceva pe mâna voastră, puneţi un ceas şi activaţi alarmă, astfel ca la fiecare cinci minute să vă va aminti intenţia. Acţiunile pe care le faceţi nu sunt importante, ele ar putea fi foarte diferite. Lucrul principal este să nu le întrerupeţi ci mai degrabă reveniţi pentru a controla intenţia.

La un moment dat, veţi simţi o diferenţă între lumea noastră şi lumea spirituală, deoarece intenţia ne diferenţiază de lumea spirituală. În momentul în care anumite înclinaţii apar în voi, veţi simţi imediat că intraţi într-o matrice complet diferită de senzaţii, veţi începe să simţiţi lumea în mod diferit. Brusc, va începe să fie ca un film, apoi o imagine complet diferită va apărea.

Din Congresul virtual de la Moscova, “Unitate fără frontiere”, prima zi, 13.12.2013, Lecţia 1

Zohar pentru toţi

Întrebare: Curând, vom avea un congres internaţional în care vom celebra publicarea Cărţii Zohar adaptată noii generaţii. Ce înseamnă acest lucru?

Răspuns: Muncind la această carte, suntem conştienţi, înţelegem şi simţim că avem o sursă de putere care aparţine naturii superioare, forţa care conduce totul în cele mai mici detalii, de la cea mai mică celulă, până la ultimul atom. Cartea Zohar posedă o calitate specială care ne permite să ne conectăm la această forţă şi să fim inspiraţi de ea. Astfel, vom fi în măsură să o înţelegem, să o simţim şi să muncim în acord cu ea.

Nu avem altă cheie sau canal de legătură, alta decât Cartea Zohar. Toate celelalte cărţi de Cabala, au fost scrise pentru ca noi să putem aborda cartea principală şi să o utilizăm corect. Astfel, sărbătorim publicarea Cărţii Zohar Pentru Toţi.

Trebuie să înţelegem că  suntem în pragul unei noi ere, trecând la un nou nivel de dezvoltare. Trebuie să răspândim această carte peste tot în lumea întreagă şi să producem numeroase alte materiale suplimentare care vor servi pentru a aduce oamenii mai aproape de ea.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 17.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam